2,464 matches
-
pe gratis. Satele îndepărtate de civilizație nu sunt singurele unde apendicele cerebrale umane se arată în stare de a genera asemenea idei. Marta îngriji în mod repetat mâna lui Marçal, de multe ori îl consolă și-i răcori rana cu răsuflarea ei, și atât au perseverat amândoi încât peste ani s-au căsătorit, totuși familiile nu s-au apropiat. Acum iubirea lor pare adormită, ce se poate face, pare un efect natural al timpului și al neliniștilor vieții, dar, dacă înțelepciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
rezolvat în relația dintre ființele umane și ființele canine, poate că umezeala și răceala atingerii deșteaptă vechi spaime în partea cea mai arhaică a creierului nostru, vâscozitatea de neșters a vreunui limax gigantic, înghețata și unduitoarea trecere a unui șarpe, răsuflarea glacială a unei grote populate de ființe de pe lumea cealaltă. Astfel că Cipriano Algor își retrase într-adevăr mâna, deși faptul că-i mângâie imediat capul lui Găsit, fiind evident o cerere de iertare, trebuie interpretat și ca un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ciob, dar și viitorul lui, când nu știe ce va deveni. Se povestește că odinioară a existat un zeu care s-a hotărât să modeleze un bărbat din lutul pământului pe care-l crease anterior, și de îndată, ca să capete răsuflare și viață, i-a suflat în nări. Câteva spirite încăpățânate și negativiste spun în șoaptă, când nu îndrăznesc s-o proclame scandalizând pe toată lumea, că, după acest suprem act creator, zeul cu pricina nu s-a mai dedicat niciodată artelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
când am împrumutat și am adoptat păgâna idee că pomenitul zeu ar fi întors spatele, indiferent, propriei sale opere. Da, e adevărat, nimeni nu l-a mai văzut după aceea, dar ne-a lăsat poate ce avea mai bun, suflul, răsuflarea, briza, zefirul, adierea, care acum intră suav în nările celor șase păpuși de lut pe care Cipriano Algor și fiica lui le așază, cu mare grijă, pe una dintre planșele pentru uscat. Până la urmă și scriitor, nu numai olar, pomenitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui, pentru ca mâine viața încă fragila a acestor figuri de ceramică să nu se stingă în îmbrățișarea oarbă și brutală a focului. A spune mâine este totuși doar un fel de a vorbi, pentru că, dacă e adevărat că o singură răsuflare a fost de ajuns la inaugurare pentru ca lutul omului să capete suflet și viață, multe vor fi răsuflările necesare pentru ca din măscărici, bufoni, asirieni cu barbă, mandarini, eschimoși și infirmiere, cei de aici și cei care vor veni în rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și brutală a focului. A spune mâine este totuși doar un fel de a vorbi, pentru că, dacă e adevărat că o singură răsuflare a fost de ajuns la inaugurare pentru ca lutul omului să capete suflet și viață, multe vor fi răsuflările necesare pentru ca din măscărici, bufoni, asirieni cu barbă, mandarini, eschimoși și infirmiere, cei de aici și cei care vor veni în rânduri strânse să se alinieze pe aceste planșe, să se evapore încetul cu încetul apa fără de care n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenușa, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de degete, unele, ușoare ca fulgul, aspirate de răsuflare, îi suiră în nas și-l obligară să strănute, așa cum face uneori Găsit. Pe măsură ce sapa se apropia de fundul gropii, cenușa devenea tot mai caldă, dar nu atât cât să-l ardă, era călduță, ca pielea umană, și moale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care te amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră, ca bolta cerului, și din moment în moment trebuie să se dezlănțuie urgia izbăvitoare. Ești exaltat la culme, ai ochii măriți, nările se dilată, adulmeci și vrei să se întâmple ceva măreț, înfricoșător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal muribund. Apoi își relua răsuflarea normală, puternică, de animal sănătos. M-am revăzut la închisoare pândind zorile într-un ochi de geam zăbrelit, acoperit cu pânze de păianjen pe care nu le puteam îndepărta, căci nu ajungeam până acolo. După aceea mi-a venit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
setea, decât odată cu noi. Dar furtuna e ultima șansă ca să mă ridic deasupra mediocrității măcar acum; altfel aș vedea și în podul acesta o cușcă, în care aș rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reușeam să-i zăresc chipul hrăpăreț ca al unui ibis egiptean, iar În spatele lui o mulțime de chipuri, năluciri ale Închipuirii și ale memoriei mele. Contururile fantasmei, care se decupau În Întunecimea pasajului, se dilatau și se retrăgeau, de parcă o răsuflare minerală Înceată Îi Însuflețea În Întregime statura... Și - cumplit lucru - În locul picioarelor, uitându-mă la el, am văzut pe zăpadă niște cioturi informe a căror carne, cenușie și lipsită de sânge, se răsfrânsese În sus ca niște umflături concentrice. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
numărul trei pentru a șasea literă, și din nou avea sens. Nu exclud ca Ingolf să fi folosit și celelalte litere, dar trei evidențe Îmi ajung și, dacă vrei, continuă tu singur.“ foto pg. 570 original „Nu mă ține cu răsuflarea tăiată. Ce ți-a ieșit?“ „Uită-te din nou la mesaj, am subliniat literele care contează“. Kuabris Defrabax Rexulon Ukkazaal Ukzaab Urpaefel Taculbain Habrak Hacoruin Maquafel Tebrain Hmcatuin Rokasor Himesor Argaabil Kaquaan Docrabax Reisaz Reisabrax Decaiquan Oiquaquil Zaitober Qaxaop Dugraq
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și poate că-i fleac și să-i parcurgi În formație, cu armele pe umăr, cu privirea Înainte, inspirând aer curat de primăvară. Dar ia să Încerci numai să-i faci cântând, cu obrajii umflați, cu sudoarea curgând șiroaie, cu răsuflarea tăiată. Fanfara primăriei tot asta făcea de-o viață Întreagă, dar pentru țâncii de la oratoriu fusese o adevărată probă. Ținuseră piept ca niște eroi, don Tico bătea cu cheia lui În aer, clarinetele scheunau epuizate, saxofoanele behăiau asfixiate, trombonul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
rochii și Wakefield, ascuns Într-o nișă, i-a răspuns trăgînd de cealaltă mînecă, o tragere care a stîrnit o vibrație insuportabil de erotică. Ea știa că el e acolo. CÎnd ea a tras din nou, el și-a ținut răsuflarea. CÎnd ea se-a Îndepărtat, Wakefield era tot scăldat În sudori și o pata neagră și umedă se lățea pe partea din față a pantalonilor săi. Desigur, spune Maggie, e numai vina femeilor. Începe să se miște mai rapid. Căldura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
corp, cu ochelari cu vedere În infraroșu, stau de-o parte și de alta În culise, scanînd sala Întunecoasă. Nu poate vedea publicul, dar Îi poate simți energia, o fiară cu o mie cinci sute de capete care-și ține răsuflarea. CÎnd aplauzele se sting, Wakefield se adresează fiarei. — Tovarăși! RÎsete, șuierături, huiduieli. — Muncitori, țărani, soldați! Mai multe rîsete, șuierături mai ascuțite, o voce furioasă: „Jos comunismul!“ — Mai acum vreo cîteva zile, pe Nature Channel - dintotdeauna mi-am dorit să Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de ceea ce eu numesc PMS etnic. Cred că sună mai bine decît "poftă de sînge". Un lift special Îi duce la postul de observație de sub arcele butante ale clădirii. Wakefield stă sub coasta unui astfel de arc și Își ține răsuflarea. În jurul lor, zgîrie-norii orașului, ca o rasă de uriași, se Îndoaie sub vînt, fiecare o entitate care pare că se bucură de intimitatea și vecinătatea semenilor. Din arcul sub care stă el, țîșnește un gargui căruia i-a căzut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
garam masala. — Ai umplut un gol despre care nici nu știam că exista în mine, Francesca. Credeam că munca mea îmi e de ajuns, dar de când te-am cunoscut, știu că nu e așa. Fran închise ochii și așteptă, cu răsuflarea tăiată. Acesta avea să fie momentul pe care-l visase de când îl văzuse prima oară în noaptea aceea? Foarte meticulos, el stinse focul de la aragaz. Îi luă mâna într-a lui și o sărută, plimbându-și limba pe pielea moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
De ce nu și-o fi găsit Laurence vreo asistentă drăguță și fără fasoane care să îl adore ca pe un erou și pe care Camilla s-o fi putut domina subtil? Dar Camilla nu spuse nimic când Fran sosi, cu răsuflarea tăiată, îmbrăcată într-un costum bizar de erou de pantomimă și, în loc să înceapă să discute despre nuntă, aduse imediat vorba despre taică-său și despre căminul unde fusese internat. Zău așa. Fran, însă, simți un fior de încântare văzându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se ridice in picioare și să se repeadă la atacant, Gaston s-a folosit de mâini pentru a-și acoperi fața lui lungă, ca un cartof de munte. A stat nemișcat o vreme, cu fața acoperită. Mulțimea aștepta tăcută, cu răsuflarea tăiată, ca străinul să facă o mișcare. Nishino, gata-gata să-l atace din nou împreună cu ceilalți huligani, îl privea stupefiat. — O, non, non. Gaston și-a luat mâna de pe față. Lacrimi mari ca niște mărgăritare îi curgeau șiroaie. — O, non
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca asta? Cum recunoști faptul că soțul tău te-a părăsit, că ai eșuat ca soție? În decursul a doar douăsprezece ore, viața mea s-a schimbat irevocabil. — Dan a plecat. Altă formulare nu există. Lui Trish i se taie răsuflarea. — Cum adică a plecat? Vrei să spui că a plecat? — Da. — Dar unde? Unde a plecat? De ce? Nu Înțeleg. — O, Trish, sîntem nefericiți de foarte multă vreme. Presupun că aseară a fost ultima picătură. Ne-am Întors acasă și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
puțin de cinci minute. — O să-l Îmbrăcați seara, Îmi spune ea zîmbind, după ce copilul s-a culcat. Și, dacă aveți un bebeluș, ăsta e un motiv În plus să vă răsfățați. Mă răsucesc, mormăi, după care mi se cam taie răsuflarea cînd văd eticheta cu prețul. — O, faceți-vă un cadou, Îmi zice. E foarte sexy. Soțul dumneavoastră ar trebui să vină și să-mi mulțumească. Nu răspund, dar, după cîteva minute, ies din magazin, cărînd prețiosul pulover Într-o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
-i nimic, lăsați, s-a scuzat el, revenindu-și. - Ce se-ntâmplă, Don Giovanni? l-am întrebat. Mă impresionase starea groaznică a episcopului Severo, pe vremuri tare ca piatra. - Se stinge pe zi ce trece de boala care-ți taie răsuflarea și te face să scuipi sânge, din pricina patimilor pe care trebuie să le sufere, a umilințelor și a încercărilor catolicilor de a-l omorî. Posturile lungi îi slăbesc mintea, și el se roagă și se tot roagă, dar refuză să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ochii erau ca două globuri lipsite de pleoape, ieșite în afară, ca și cum ar fi fost gata-gata să-i cadă din orbite. A întins brațul. Îi lipseau două degete, și un al treilea îi atârna ca și cum i-ar fi fost rupt; răsuflarea i se auzea ca un șuierat iuțit. Și-a apropiat mâna la un deget de-a mea, după care și-a retras-o; s-a întors și s-a îndepărtat domoală și șovăielnică în beznă, de unde m-a podidit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Drept care m-am gândit, nu știu de ce, să-l duc la călugărul Garibaldo. Înfofoliți în blănuri groase de berbec și cu căciuli de vidră și acoperind caii cu valtrapuri, am pornit spre biserică. Era atât de frig, că ne-ngheța răsuflarea pe mustăți. Cerul era gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]