1,802 matches
-
cale ferată. Aici se află unicul tunel basarabean, cu o lungime de 800 m, construit în 1927 de o firmă franceză și distrus în 1944 la retragerea trupelor germane. Satele Țipala, Bălțați și Budăi, fondate de voievozii Moldovei, mazili și răzeși, își deapănă existența din adâncul secolelor, trecând prin războaie, epidemii și calamitați naturale. În 1940 au căzut jertfă invaziei sovietice. În primul război mondial au decedat pe câmpul de luptă 24 bărbați din Țipala, potopul de foc din 1941-1945 a
Țipala, Ialoveni () [Corola-website/Science/305186_a_306515]
-
cu nume Beiu. În prezent mai mulți locuitori ai satului Biești poartă acest nume de familie, Beiul fiind probabil urmași de sânge ai fondatorului. Locuitorii satului, secole la rând, și-au stăpânit moșia răzeșească respectând cu strictețe legile nescrise ale răzeșilor: de a nu-și vinde partea de moșie decât celorlalți răzeși din sat. Străinii nu erau acceptați. Ca un document convențional despre băștinașii acestor locuri și preocupările lor poate servi și comoara monetară găsită lângă Biești încă în 1907 de
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
poartă acest nume de familie, Beiul fiind probabil urmași de sânge ai fondatorului. Locuitorii satului, secole la rând, și-au stăpânit moșia răzeșească respectând cu strictețe legile nescrise ale răzeșilor: de a nu-și vinde partea de moșie decât celorlalți răzeși din sat. Străinii nu erau acceptați. Ca un document convențional despre băștinașii acestor locuri și preocupările lor poate servi și comoara monetară găsită lângă Biești încă în 1907 de locuitorii acestui sat, Macrinici, Călugar și Mascovici. S-au păstrat din
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
numele Beiu, care de asemenea, provine dintr-un vechi cuvânt turcesc: bei - domn, boier mare. E semnificativ faptul că încă un document vechi despre satul Biești și oamenii lui (din noiembrie 1473) s-a păstrat nu la boieri, ci la răzeșii din sat. La 29 aprilie 1835 documentul respectiv, de la Ștefan Vodă cel Bătrân, se păstra cu sfințenie în casa mazilului Gheorghe Holban, în vârsta de 34 de ani. Până în prezent satul a păstrat vechile tradiții culturale și spirituale. Corul popular
Biești, Orhei () [Corola-website/Science/305193_a_306522]
-
care menționează despre vânzarea și cumpărarea unor moșii. De exemplu, în 1644 era întărit lui Neniul Vornic o gloată, danie ce a primit Hrizea și soția lui Vambula (sora lui Ienachi Postelnic) două sate pe Botna - Ulmeni și Diaseni. Primii răzeși din Bardar au fost frații Tonu. În 1796 bărdărenii încep construcția unei biserici din lemn cu hramul Sf. Nicolae. În ea se păstrase cărți vechi religioase, icoane, vase din lemn. În 1879 a fost înălțată o biserică nouă din piatră
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
Greuthungi l-au întărit pentru a se apăra contra atacurilor hunilor. În preajma satului au fost găsite vestigii romane: vase de ceramică, monede ș.a. Satul este atestat documentar cu actuala denumire în anul 1772 ca o localitate formată preponderent din țărani răzeși. Denumirea satului comportă câteva interpretări, în afara aspectului legendar al problemei: 1) fie că provine de la turcescul cazan, care înseamnă căldare, 2) ține de numele meșterului care face cazane și căldări (cazangic) sau 3) este legat de relieful satului - trei dealuri
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
așezarea comunei Ciocâlteni datează la 1554. În ceea ce privește toponimul „Ciocâlteni”, există mai multe versiuni. Astfel, Anastasia Teodor Boiescu, născută în Ciocâlteni în 1911, afirmă: „Străbunica mea, pe linia mamei, Parascovia Stratu, mi-a povestit că satul l-ar fi înființat un răzeș, pe nume Câltea, care mereu ciocănea tare. Cică oamenii vorbeau între ei, uite, se aude ciocănitul lui Câltea”. Iată o posibilă versiune, îmbinarea de cuvinte a căreia, ar aparține denumirea satului. Ciocâlteni este un sat cu oameni gospodari și statornici
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
tare. Cică oamenii vorbeau între ei, uite, se aude ciocănitul lui Câltea”. Iată o posibilă versiune, îmbinarea de cuvinte a căreia, ar aparține denumirea satului. Ciocâlteni este un sat cu oameni gospodari și statornici, în venele cărora curge năvalnic sângele răzeșilor de odinioară, și care în goana veacurilor, au păstrat cu sfințenie dragostea față de glie și față de înaintași. Localitatea Ciocâlteni este des menționată la sfârșitul sec. XVIII, fiind înzestrată cu loturi întinse de pământ de către domnii Moldovei, dăruite slugilor devotate. Astfel
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
același nume și ocupă o suprafață de 801 ha. Aria totală a pământurilor subordonate satului constituie 2995 ha. Localitățile vecine a satului sunt satele Trușeni, Căpriana, Scoreni și orașele Strășeni și Vatra.Conform istoriei s.Cojusna era populat de țărani răzeși (liberi). Un sat plin de tradiții. Hramul satului Cojușna este la data de 6 mai. Satul se extinde de la vest la est pe ambele maluri ale rîulețului Cojușna. Pe teritoriul satului sunt amplasate 2 447 de case particulare cu loturi
Cojușna, Strășeni () [Corola-website/Science/305209_a_306538]
-
menționat într-un document din 25 februarie 1604 ca fiind în hotar cu satul Minceni. În 1661 paharnicul Ilie Sturza cumpăra a patra parte din satul Cuizăuca. La începutul secolului al XIX-lea Cuizăuca avea 32 de gospodării ale țăranilor răzeși, proprietari de pămînt. Către 1816 în sat trăiau circa 500 de oameni care se ocupau cu agricultura și creșterea vitelor. Din 1872 și-a început activitatea școala de alfabetizare, care către 1915 număra 77 de elevi. În anul 1940 autoritățile
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
lui Stavru. Zamfir Arbore în Dicționarul geografic al Basarabiei face următoarea prezentare: "Brănești, sat în jud. Bălți, așezat pe malul Prutului, între satele Rîteni și Avrămneni (punct vamal). Poartă și numele Butești - Stavro; aparține volostei Bolotina. Numărul caselor 85; populațiunea răzeși români în număr de 925, cari posedă 604 deseatini, sunt vii și grădini fructifere. Răzeșii se ocupă și cu cărăușia spre Avremești". Braniște e baștină generalului basarabean Matei Donici, despre care Iurie Colesnic scrie în enciclopedia „Sfatul Țării” și în
Braniște, Rîșcani () [Corola-website/Science/305199_a_306528]
-
jud. Bălți, așezat pe malul Prutului, între satele Rîteni și Avrămneni (punct vamal). Poartă și numele Butești - Stavro; aparține volostei Bolotina. Numărul caselor 85; populațiunea răzeși români în număr de 925, cari posedă 604 deseatini, sunt vii și grădini fructifere. Răzeșii se ocupă și cu cărăușia spre Avremești". Braniște e baștină generalului basarabean Matei Donici, despre care Iurie Colesnic scrie în enciclopedia „Sfatul Țării” și în vol. I al cărții sale „Basarabia necunoscută”: „Donici Matei s-a născut în 1847 în
Braniște, Rîșcani () [Corola-website/Science/305199_a_306528]
-
17 km. Prima mențiune documentară datează de la 14 aprilie 1609, cu satele contopite Boldești și Cozești. În perioada țaristă făcea parte din volostea Chișcăreni, ținutul Bălți. În 1902 în Zgărdești erau 172 case, cu o populație de 860 persoane, români răzeși, care posedau pământ 2248 desetine. Împrejurul satului erau vii și grădini cu pomi. În perioada 1998-2003 localitatea era inclusă în județul Bălți. Confrom recensământului din 2004, populația satului constituie 942 de locuitori, inclusiv 474 bărbați și 468 femei. componența etnică
Zgărdești, Telenești () [Corola-website/Science/305220_a_306549]
-
ținutul Soroca)”. Denumirea satului apare în diferite documente ce descriu acte de vânzare sau judiciare. Într-un document de vânzare din 1658 apare ca martor „Costin Taban de Tătărouca”, iar în 1765 e descrisă judecata dintre Ioniță Donici și „niște răzeși ... Toader Șușcă i Anton i Dumitrașco de la Tătărăuca ot ținutul Sorocăi”. Primele recensăminte organizate pentru a identifica numărul de persoane impozabile indică numărul de case din sat. În datele recensământului din 1772-73 este indicat satul Tatarăuca aflat la 4 ceasuri
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
22 km Distanță directă pînă în or. Chișinău este de - 146 km TOCSOBENI*, sat, în jud. Bălti, așezat pe malul Prutului, între satele Vrănești și Gherman. Face parte din volostea Sculeni. Are 71 case, cu o populațiune de 817 suflete. Răzeșii posedă aci o răzeșie de 334 desetine. Țăranii au pamant 240 desetine. Șunt vii și grădini cu pomi. <nowiki>*</nowiki>Azi ortografiat Taxobeni. Ilie Ilașcu.
Taxobeni, Fălești () [Corola-website/Science/305231_a_306560]
-
1828 a fost sfințită sub denumirea de "„Adormirea Maicii Domnului”" în prezent ea poartă denumirea de „Sfînta Treime”. În partea de nord a satului Bodești au apărut două cătune prin anul 1748, cătunul Harbuțcani și o așezare de oameni liberi Răzeși, care făceau parte din oastea domnitorului Moldovei - Nicolae Mavrocordat. Răzeșii fiind oameni liberi arendau pământ de la boieri și dezvoltau gospodăriile particulare. Ei primeau la muncă țărani fugiți din alte sate dându-le pămînt. În decursul anilor numărul gospodăriilor din Răzeși
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
în prezent ea poartă denumirea de „Sfînta Treime”. În partea de nord a satului Bodești au apărut două cătune prin anul 1748, cătunul Harbuțcani și o așezare de oameni liberi Răzeși, care făceau parte din oastea domnitorului Moldovei - Nicolae Mavrocordat. Răzeșii fiind oameni liberi arendau pământ de la boieri și dezvoltau gospodăriile particulare. Ei primeau la muncă țărani fugiți din alte sate dându-le pămînt. În decursul anilor numărul gospodăriilor din Răzeși a crescut la 48 pînă la 1750, la 107- în
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
Răzeși, care făceau parte din oastea domnitorului Moldovei - Nicolae Mavrocordat. Răzeșii fiind oameni liberi arendau pământ de la boieri și dezvoltau gospodăriile particulare. Ei primeau la muncă țărani fugiți din alte sate dându-le pămînt. În decursul anilor numărul gospodăriilor din Răzeși a crescut la 48 pînă la 1750, la 107- în anul 1870. Satul a avut de suferit de pe urma ocupanților turci și cel mai mult au suferit pohărnenii din partea tătarilor. Odată cu anexarea Basaribiei la Imperiul Rus au încetat năvălirea tătarilor și
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
Nicolaie Artimovschi, situația s-a schimbat. Nepotul care locuia la Chișinău a vândut moșia altor boieri. Astfel pe teritoriul satului Harbuțcani s-a instalat arendatorul de origine poloneză Marceliu Martinovici Malișevschi. În Bodești - arendatorul rus Paida Leonid Ivanovici, iar în Răzeși - arendatorul Boteanu Aristea Alexandru, de origine greacă. Boteanu a locuit pe teritoriul satului Răzeși cu aprobarea locuitorilor, care i-au vândut o suprafață de 3 ha de pământ unde și a construit conacul. Pământurile arabile a lui Boteanu se aflau
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
altor boieri. Astfel pe teritoriul satului Harbuțcani s-a instalat arendatorul de origine poloneză Marceliu Martinovici Malișevschi. În Bodești - arendatorul rus Paida Leonid Ivanovici, iar în Răzeși - arendatorul Boteanu Aristea Alexandru, de origine greacă. Boteanu a locuit pe teritoriul satului Răzeși cu aprobarea locuitorilor, care i-au vândut o suprafață de 3 ha de pământ unde și a construit conacul. Pământurile arabile a lui Boteanu se aflau pe moșia Bodeștiului. Drept răsplată pentru terenul acordat de săteni pentru construcția conacului, boierul
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
43 de bărbați dintre care 13 invalizi. În anii 1946-1947 a fost seceta mare urmata de foametea organizata de către autoritățile sovietice, care a secerat mii de veți omenești. În toamna anului 1947 a fost înființată prima gospodărie colectivă în mahalaua Răzeși. Avându-l ca prim-președinte pe Livițchi Panteleimon Gavril. În același an au mai fost înființate ulterior încă două colhozuri în mahalaua Pohoarna, avându-l ca președinte pe Avram Roizman, iar în mahalaua Harbuțcani a fost numit președinte Raileanu Ion
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
boierul Constantin Stoianov în care se spune „... când pe vremile acelea cu 30 ani pe aceste moșii a fost sat tătăresc...” Într-un alt document al lui Aurel Sava se conține o jalbă cu data de 12 septembrie 1828 a răzeșilor din satul Puhoi care afirmă că „... moșia umblă în trii bătrâni, adică cel întâiu Alieru și al doilea Ojog și al treilea Albu și așa cu această rânduială din vechimi au stăpânit strămoșii noștril până acum cei mai de pe urmă
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
întâiu Alieru și al doilea Ojog și al treilea Albu și așa cu această rânduială din vechimi au stăpânit strămoșii noștril până acum cei mai de pe urmă nepoți și strănepoți”. În adresarea lor către guvernatorul Basarabiei din 19 martie 1827, răzeșii din sat menționează că moșia satului Puhoi avea 900 stânjeni în lățime și 4000 stânjeni în lungime și mai că mai mult de 200 ani este împărțită în trei bătrâni a câte 300 stânjeni fiecare. În anul 1817 în localitate
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
de gospodării. 5 agenți economici: SRL "Trust Niscom", Întreprinderile individuale "Semenii","Cojocaru Iacob", Gospodăriile țărănești: "Bîtcă Alexei" și "Duca Igor". Conform satul Otac a fost înființat în anul 1830, deși există informații, că ar fi fost o localitate veche de răzeși și mazili. În anul 1870 se afla în plasa Izvoare, avea 35 de case, 181 de suflete (98 bărbați și 83 de femei, care posedau 42 de cai, 67 vite cornute mari și 105 oi). În anul 1875 aici locuiau
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
Ghica Voievod, diacul Antohie Lută vine în Alcedarla rugămintea căpitanului Vasile Sava, a căpitanului Ion, feciorul Oprei, și a lui Vasile, feciorul Oprei, în ziua de 28 septembrie 1765 și întocmește o mărturie hotarnică care-i împacă și pe ceilalți răzeși. Alte documente, cares-au scris ulterior, au confirmat drepturile răzeșilor și legile lor nescrise: Moșia se folosea în devălmășie și se transmitea din tată în fiu, străinii nu erau admiși în stăpînirea ei. Războaiele ruso-turce din sec. XVIII au lipsit oamenii
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]