7,813 matches
-
visătoare, în cea mai riguroasă precizie, concentrează nebănuit contrariile, le înnoadă miraculos. Atîta vivace prezență de obiecte în jurul personajelor, pînă la papuci risipiți prin odaie, - în aparenta gratuitate a detaliilor se rostește însăși taina artei, chemată să înmănunchieze triumfător disparitatea realului și coerența cugetului. Sub astfel de auspicii, să așezăm ispita unei superioare solidarități: experimentînd o dimensiune care să nu se lipească tîrîtor de nivelul plat al economicului, ci să ne proiecteze ager, mai departe.
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
Gheorghe Grigurcu Fantezia e o trăsătură de căpetenie a poeziei lui Virgil Diaconu. Dar pentru a dobîndi calitatea lirică, un text se cuvine a se confrunta nu cu realul (soluție facilă, didactică), ci cu propriile sale tensiuni. Tensiuni cu cît mai relevante cu cît derivă din poezia însăși, existența fiind resorbită în structuri metaforice: „Pe lucruri, raza, vezi, se descompune, și rece-ți bate-o umbră pleoapa. - N-ai
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
așteptînd să-i fluturi/ chiar trupul tău, prin aura vederii,/ în lipsă de vrăjmaș și de învins./ N-ai teamă! - corbii din arenă/ drept vor sluji la trupul tău întins... (N-ai teamă!). Ținut la distanța propusă de imaginație/imagine, realul constituie un simplu set de propuneri tematice. Funcția sa e preluată de „cîntec”, entitate egotică, aidoma ființei căreia i se substituie reprezentîndui atributele. E ca o misiune diplomatică pe tărîmul expresiei: „Dacă tot am venit la voi, ia nu mai
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
care te închide în petalele lui.// Care petală a strigat că nu sînt aievea?” (Trandafir negru). Efectul e un dinamism al imaginilor care mimează existențialul nu spre a-l „reda”, ci spre a acredita cu mai multă vigoare iluzia. Contestarea realului devine un ritual complicat, implicînd frînturi de discurs conceptual, afecte, senzualități. Nevoind a ceda teren, limbajul poetic asimilează cît mai multe elemente ale „obiectelor” sale posibile spre a le transfera în propria-i substanță. Cu cît carnația poemelor devine mai
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
frînturi de discurs conceptual, afecte, senzualități. Nevoind a ceda teren, limbajul poetic asimilează cît mai multe elemente ale „obiectelor” sale posibile spre a le transfera în propria-i substanță. Cu cît carnația poemelor devine mai substanțială, cu atît îndepărtarea de real capătă la rîndu-i amploare. Poezia se hrănește cu jertfele oferite de concret și deopotrivă cu ofrandele abstracțiunilor, în mișcarea împlinirii sale specifice. Se află aici o fervoare a sacrificiului primit, un cinism suav al anulării realului, prielnic condiției lirice. Putem
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
cu atît îndepărtarea de real capătă la rîndu-i amploare. Poezia se hrănește cu jertfele oferite de concret și deopotrivă cu ofrandele abstracțiunilor, în mișcarea împlinirii sale specifice. Se află aici o fervoare a sacrificiului primit, un cinism suav al anulării realului, prielnic condiției lirice. Putem vorbi uneori, sub pana lui Virgil Diaconu, de o erotică a poeticii. Nimic nu ne oprește, ba chiar ne simțim îndemnați a citi un poem în care formal e vorba de o femeie drept o adresare
Rolul imaginarului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4550_a_5875]
-
prin abuzul gândirii focalizate asupra sfârșitului ca punct de reper pe calea autocunoașterii este obsesiv maladivă”, scrie o doamnă, critic literar, despre o mare poetă. Lirica poetei cu pricina ar fi „melancolică și sobră, încărcată de poverile existenței, răsfrângere a realului subiectiv, dar liberă de încadrarea prozodiei, e o lirică a imaginii și a trăirii, a supraviețuirii pe tăiș”. Nu e neapărat neadevărat, dar se putea spune mult mai simplu. Complicația vine din școală, unde suntem învățați că un comentariu critic
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
de diletant decât un scriitor în deplinătatea facultăților estetice, ele au fost puse în discuție doar sporadic și insuficient. Ce-a mai rămas, în schimb, din proiectul inițial? O sumă de eseuri variate ca tematică (Lumea ca tehnică și abisalitate, Realul himeric. Text și context, Logica, acest paradis, O întoarcere în labirint, Euforia fatalității, Sub masca autenticității ș.a.m.d), însă unitare ca viziune. Le unește, în primul rând, maniera interpretativă. Dacă nu prin originalitatea stridentă a ideii sau printr-o
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
A. Diaconu reușește să reînnoade laturi ale operei caragialiene considerate izolat de comentatorii anteriori. Foarte bună - deși repetată aproape obositor de-a lungul întregii cărți - e observația că „A explora, a înregistra cu minuție, a coborî cu privirea până la epiderma realului (inclusiv temporal), așa încât realul se descompune în fragmente, implică de-realizarea”, întrucât micșorează considerabil distanța dintre cele două tendințe de vârf ale operei lui Caragiale: comediile și nuvelele fantastice. Dacă avem de a face cu un realism la dramaturgul român
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
reînnoade laturi ale operei caragialiene considerate izolat de comentatorii anteriori. Foarte bună - deși repetată aproape obositor de-a lungul întregii cărți - e observația că „A explora, a înregistra cu minuție, a coborî cu privirea până la epiderma realului (inclusiv temporal), așa încât realul se descompune în fragmente, implică de-realizarea”, întrucât micșorează considerabil distanța dintre cele două tendințe de vârf ale operei lui Caragiale: comediile și nuvelele fantastice. Dacă avem de a face cu un realism la dramaturgul român, ar fi vorba mai
Critica supracalificată by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4585_a_5910]
-
Adrian Chivu reușește performanța de-a păstra nealterat discursul și de a doza bine alternanțele realiste cu sugestiile fantastice. Cel care instaurează scenarii suprapuse este Mircea Mureșan. El se trădează prin imaginarul morbid și prin capacitatea de colectare a datelor realului pe care le proiectează cu talent - deseori macabru - în suprarealități care riscă să devină tot mai carnale. De altfel, finalul romanului, tragic, îl are pe el în prim-plan ca principal suspect al înecării lui Marcus - fratele vitreg al lui
Comunismul light by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4368_a_5693]
-
seriozitatea morale, didactice (...) O operă de artă ar trebui să se bizuie pe percepție.” A reluat în nenumărate rânduri această profesiune de credință: scriitorul trebuie să vadă, să simtă, să descrie, nu să predice. Știa și declara că are simțul realului, al concretului și capacitatea de a transfigura banalul. Lăuda cu generozitate aceste calități și la alții, mai ales la tinerii pe care-i considera de viitor, majoritatea covârșitoare a scrisorilor sunt adevărate declarații de dragoste față de confrați din toate generațiile
A scrie – o datorie și un leac by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5762_a_7087]
-
între precursorii din umbră ai generației optzeci, membrii acesteia au formulat obiecții. La Dorin Tudoran, nu cred că mai poate cârti cineva. Căci, o dată cu amintita radicalizare, Tudoran pare să descopere o insolită combinație între infuzia de cultură și apelul la real. Cu mici diferențe de dozaj, la aceeași soluție vor recurge, cam în același timp, mai tinerii lui colegi. Lăsat moștenire fiicei, Alexandra, acest Testament e cât se poate de explicit: „tânărul c-un ochi albastru/ și celălalt negru/ vede lumea
Editura Timpul a avut răbdare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5765_a_7090]
-
de sus până jos, o construcție doldora de gargui, prozatorul se ferește de judecăți. Introceptivii sunt o variantă specială de conceptivi. Ei mută instrumentarul în interior și mizează alb pe ceea ce simțurile în alertă înregistrează. Polul cunoscător vibrează la datele realului și le transcrie conștiincios, glosând în aparteuri reflexive care adaugă adâncime tabloului trăit. Vezi Rădăcina de bucsau a lui O. Nimigean, lucrată pe urmele unei priviri amănunțite și picturale. Conceptivă și introceptivă, în egală măsură, explorează detalii reale, descrise în
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
tratament alopatic. Pentru plăcerea de a juca roluri de epocă, vezi și Princepele lui Eugen Barbu. Sau, în variantă poematică, Levantul lui Cărtărescu. O specie rafinată sunt extraceptivii - încolăciți în labirintul textului lor germinativ, gata oricând să piardă legăturile cu realul. Vezi la Ștefan Agopian tărăgănata degustare a unei clipe eterne, cu mlădieri mătăsoase, grele, cu o oboseală distinsă - minitexte cu umbre în lumina schimbătoare a lumii și a vorbelor, prelungiri și devieri de forme și înțelesuri, într-un loc dereticat
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
își poate rata vărsarea în omenesc. Inceptivii speră să insinueze dimensiuni inedite spectacolului lumii. Ei sunt onirici, abisali, de o excentricitate care, în mod paradoxal, le accentuează introversiunea subversivă (seria versiunilor ar putea fi și ea incitantă!!). Concretețea plată a realului nu-i satisface, ei presupun existența unor alte lumi, inaccesibile în mod curent. Pentru întrebările lor existențiale caută răspunsuri ieșite din serie, sofisticate. Vezi Dora Pavel și thrillerul ei abisal, dar și întreaga trilogie a deshumării - Agata murind, Captivul și
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
ei abisal, dar și întreaga trilogie a deshumării - Agata murind, Captivul și Pudra. Tot aici pot fi incluse romanele onirice ale lui D. Țepeneag („realitatea obiectivă e necontenit dublată de o infrarealitate”) sau Corin Braga. Într-un fel, ele parazitează realul cu excrescențe bizare, cu ingrediente gothice. Lumea de gradul unu, realitatea cotidiană, este lăsată în voia unor structuratori onirici evoluând câteodată în marginea parodiei, dar transcriind asiduu și programatic fiori. Pe un filon al ei, proza lui Ștefan Bănulescu e
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
propriu cu o vervă molipsitoare și cu o mică vână tragică, dezîncântată, în fundal - sunt postmodernii, intertextualiștii, fragmentaliștii. Polifonia existențială/ scripturală îi excită și joacă dezinvolt voci, piste, interpretări posibile. Tratamentul fabulatoriu - unul cu efecte homeopatice - pe care îl aplică realului e varianta acutizată a eternului „jaf de extaze” al literaturii. Intră aici desantiștii, dar și, parțial, pseudoproze precum cele din excelentele jurnale cu fleacuri ale lui Livius Ciocârlie. Ficționarii lui Radu Cosașu țin și ei aproape. Deceptivii se situează demolator
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
deschizând cărări noi, pierzându- te pe străduțe înfundate și blocându- te în fața unor false uși desenate pe perete. Realitatea, atât de impenetrabilă adesea, dintr-o dată cedează, se destramă; călătorul, spune Cees Noteboom, simte «curenții de aer printre crăpăturile clădirii cauzale». Realul se arată într-o formă probabilistă, indeterminat, supus neașteptatelor colapsuri cuantice care fac să dispară unele din elementele sale, înghițite, devorate de vârtejurile spațiului și ale timpului, turbioane ale mortalității tuturor lucrurilor, dar și ale imprevizibilei nașteri ale unei noi
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
și ale timpului, turbioane ale mortalității tuturor lucrurilor, dar și ale imprevizibilei nașteri ale unei noi vieți. Călătoria este o experiență musiliană, încredințată mai mult sentimentului posibilității decât principiului realității. Se descoperă, ca într-o săpătură arheologică, alte straturi ale realului, posibilitățile concrete care nu s-au realizat material, dar au existat și supraviețuiesc în fâșii uitate de cursa timpului, în porți încă deschise, în stări încă fluctuante. A călători înseamnă a înfrunta realitatea, dar și alternativele ei, golurile ei; Istoria
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
strâns legate, ca o înrudită explorare, descompunere și recunoaștere a lumii și a Eului. Scrierea continuă mutarea, împachetează și desface, ajustează, schimbă ceea ce este gol și ceea ce este plin, descoperă - inventează?, găsește? - elemente scăpate de la inventar și chiar din percepția realului, de parcă le-ar pune sub o lupă. Călătorul meu danubian vorbește și el despre crăpături tăiate parcă cu lama în culisele teatrului cotidian, prin care speră că va intra măcar o adiere sau un curent al vieții adevărate, ascunse de
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
le-ar pune sub o lupă. Călătorul meu danubian vorbește și el despre crăpături tăiate parcă cu lama în culisele teatrului cotidian, prin care speră că va intra măcar o adiere sau un curent al vieții adevărate, ascunse de paravanul realului. Este transcendența oricărei călătorii care pătrunde deopotrivă în carne, în praf, în repeziciunea orei ce trece și înșeală așteptările într-un fel sau altul. Nu trebuie decât să ieși pe stradă sau pe palier pentru a dezminți orgolioasa garanție oferită
Utopie și deziluzie by Claudio Magris () [Corola-journal/Journalistic/5848_a_7173]
-
de sintagme ar fi făcut vogă la Cenaclul de Luni, cu treizeci de ani în urmă. Dar nu-i timpul pierdut nici acum. Interesant și original e, de asemenea, decupajul. Pentru Mihail Vakulovski, trei sunt fronturile principale ale poeziei optzeciste: realul, textul și psihoza. (În Flashback 1985, Ion Bogdan Lefter identifica tot trei tipuri de poeți, prozaizanți, conceptualizanți și, în fine, orgolioși moraliști.) Pe undeva, cele două clasificări se aseamănă. Cu deosebirea că între criteriile tânărului critic de azi, spre deosebire de cele
Scriitorii români de ieri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5884_a_7209]
-
spre deosebire de cele ale tânărului critic de ieri, atitudinea nu mai e decisivă. Iar prin aceasta, principial stilistică fiind, viziunea lui e mai puțin incandescentă. Și lucrurile nu se opresc aici. Diviziunile admit subdiviziuni: poezia realului cotidian, poezia hiper-realului și poezia realului fabulos. Apoi: poezia texistențialistă și poezia textualirickă. Cât despre psihoză, aceasta e una și bună, fără suplimentare accente schizoide. Nu sunt sigur că locul lui Ion Mureșan, de pildă, e între textualirici și nu între realiștii fabuloși. Dar astea-s
Scriitorii români de ieri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5884_a_7209]
-
pildă, e între textualirici și nu între realiștii fabuloși. Dar astea-s chițibușuri. Mai important e că, din cele trei categorii, Mihail Vakulovski nu pare să aibă instrumente decât pentru primele două. Urmărește cât se poate de ingenios tratativele cu realul ale unor Florin Iaru, Romulus Bucur, Mariana Marin sau Ioan Flora, caută minereuri livrești în poezia unor Bogdan Ghiu, Nichita Danilov, Ion Bogdan Lefter sau Vasile Gârneț. Când ajunge însă la Călin Vlasie, Marta Petreu, Matei Vișniec, Daniel Pișcu, Ion
Scriitorii români de ieri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5884_a_7209]