17,529 matches
-
circumstanțe), ele nu constituie unități discrete ușor de segmentat, ci funcționează într-un mod continuu sau gradual, asociindu-se, combinîndu-se sau condensîndu-se într-o manieră fluidă, și, în fine, ele sînt codificate într-o manieră intrinsecă, în măsura în care fac parte din referentul pe care-l semnalează (de exemplu, violența gestului exprimă mînie). Din aceste motive, funcția semnelor nonverbale în raport cu semnele verbale, în planul semantic, este de a face să varieze intensitatea (amplificare, atenuare, contrazicere), iar, în plan pragmatic și cognitiv, de a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
statutul ei în organizarea enunțului. V. explicare, reformulare, denominație. MARTINET 1965; GREIMAS 1966; REY-DEBOVE 1978; BUSSMANN 2008. IO DEICTIC/DEIXIS. Solidar cu noțiunea de "deixis", termenul deictic desemnează clasa de unități lingvistice (eterogenă din punct de vedere morfologic) ai căror referenți se identifică exclusiv prin intermediul coordonatelor contextului extralingvistic necesar pentru interpretarea enunțului în care apar. Referința deictică face parte din cele patru mari tipuri de moduri de referință recunoscute (alături de cea directă, indirectă și anaforică), de care se deosebește prin obligativitatea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de relaționarea cu elementele contextului specific enunțării în care sînt folosite. Astfel, funcționarea semantico-referențială a deicticelor se distinge nu prin variația sensului acestora, căci altfel ele ar putea fi folosite oricum de vorbitori, ci prin modul specific de identificare a referentului, care operează în mod obligatoriu prin raportare la contextul spațio-temporal caracteristic enunțării lor. În ceea ce privește tipologia deicticelor, un prim criteriu de clasificare îl constituie dimensiunile constitutive ale situației de enunțare: participanți, spațiu, timp. Dacă la început, pe baza etimologiei, clasa cuprindea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u r s u l u i au adăugat tipuri suplimentare: deixisul textual (deicticele de spațiu și timp al căror reper îl reprezintă textul în care apar, de ex., mai sus, mai jos), deixisul memorial/ empatic (sintagmele demonstrative al căror referent nu poate fi identificat nici pe baza textului, nici pe baza situației de comunicare, ce țin de nivelul emoțional al comunicării și creează un efect de empatie cu vorbitorul) și deixisul discursiv (deicticele interpretîndu-se nu doar în funcție de contextul exterior textului
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
presă /vs./ discursul televizual/literar etc.) Un al doilea criteriu de clasificare diferențiază elementele deictice prin natura lor de cele care devin deictice prin uz. Opoziția pornește de la diferența dintre referința deictică și cea anaforică, pe baza localizării diferite a referentului (în afara textului sau, respectiv, în interiorul acestuia). În prima categorie intră cuvintele al căror sens este deictic și care nu cunosc alte tipuri de uzuri: deictice primare / transparente / esențiale / directe / centrale / prin excelență, de obicei în număr redus în majoritatea limbilor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stabilirea de relații între eul cunoscător și realitate. Procesul denominației sau numirii este în mare parte similar aceluia al referirii (referinței), dar actul cognitiv are orientare inversă, deoarece referința este o relație dintre o unitate lingvistică (un cuvînt) și un referent, pornindu-se de la limbă spre realitate, în vreme ce denominația este un act de desemnare a unui referent, pornind de la realitate spre limbă. De obicei, denominația este identificată cu desemnarea, ambele constînd din relația care se stabilește între un semn lingvistic (cuvînt
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
similar aceluia al referirii (referinței), dar actul cognitiv are orientare inversă, deoarece referința este o relație dintre o unitate lingvistică (un cuvînt) și un referent, pornindu-se de la limbă spre realitate, în vreme ce denominația este un act de desemnare a unui referent, pornind de la realitate spre limbă. De obicei, denominația este identificată cu desemnarea, ambele constînd din relația care se stabilește între un semn lingvistic (cuvînt) și un referent (obiect), adică o realitate lingvistică, denumită desemnat. G. Kleiber disociază însă noțiunea de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la limbă spre realitate, în vreme ce denominația este un act de desemnare a unui referent, pornind de la realitate spre limbă. De obicei, denominația este identificată cu desemnarea, ambele constînd din relația care se stabilește între un semn lingvistic (cuvînt) și un referent (obiect), adică o realitate lingvistică, denumită desemnat. G. Kleiber disociază însă noțiunea de "denominație" de cea de "desemnare". În această perspectivă, denominația este un act care constă în instituirea unei asociații referențiale durabile între un obiect și un semn. Atribuirea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
y care...; un x care... se numește y; așa cum indică numele, un x este... sau alte formulări similare. Denominația se realizează deseori prin definiții stipulative (numim x un y care...), în text fiind prezentă o perifrază definițională. Actul desemnării unui referent se realizează și prin definiția ostensivă, care presupune o trimitere la realitatea propriu-zisă, printr-o regăsire între planul nominal și cel real al cunoașterii (acesta este un x). Ca atare, în ansamblul discursului, procedeele denominative realizează structurări specifice, atribuindu-i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
numai dacă are o semnificație proprie distinctă. La fel ca denotația și ca referința, desemnarea indică stabilirea sau existența unei relații între forma lingvistică și lumea obiectivă. În interpretare exactă, desemnarea este relația dintre forma respectivă și realitatea extralingvistică sau referentul semnului lingvistic, adică un obiect, un proces, o calitate etc.: clădirea din față; aleargă mai bine decît ieri; vinul alb este sec. Uneori, desemnarea constă în identificarea unei echivalențe între două unități lingvistice cu extensiune sintagmatică diferită sau aparținînd unor
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obiectul desemnării, s-ar identifica cu obiectul însuși, căci desemnatul semnului copac ar fi copacul particular din realitatea extralingvistică (copacul a fost doborît de furtună). Din faptul că existența relației de desemnare nu implică numaidecît existența unui lucru (a unui referent), ca în cazul construcțiilor imaginației (inorog, de exemplu) rezultă clar că, de fapt, semnul are ca desemnare un concept cu orientarea spre un obiect, desemnatul fiind particularizarea conceptului respectiv, iar nu obiectul însuși. Prin a n a l i z
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
referă o paradigmă a desemnării este în general o secvență a denominației. Dacă discursul analizat este o traducere, identificarea desemnării, arată Eugen Coșeriu, este esențială pentru a stabili corectitudinea transpunerii dintr-o limbă în alta. V. concretizare, definiție, denominație, denotație, referent. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN DESTINATAR. Termenul destinatar se întrebuințează în teoria comunicării pentru a desemna subiectul căruia îi este adresat un mesaj de către subiectul vorbitor. Această manieră de definire este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se desfășoară acțiunea sau descrie acțiunile non-verbale din timpul desfășurării dialogului. Contrar dialogului însă, didascalia nu aparține decît textului scris, fiind asumată de autorul piesei ca prescripție (tehnică) în vederea transpunerii în scenă. De aceea, unele didascalii sînt indiferente în raport cu referentul, realizînd indicarea personajelor sau precizînd efecte sonore, locuri și decoruri etc. Unele piese, din ultimele două secole, conțin și didascalii autonome, care se adresează cititorului, avînd o funcție similară cu cea a comentariilor dintr-o povestire. Din punctul de vedere
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
hotărîtor, structura și conținutul discursului. V. apreciere, context, enunț, modalitate, reformulare. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN EVENIMENT DISCURSIV. Potrivit lui M. Foucault, un enunț este întotdeauna un eveniment dacă analiza lui se poate reduce la considerații asupra limbii, sensului sau referentului. În acest mod, el a inițiat cîmpul evenimentelor discursive, prin care urmărește să restituie enunțului singularitatea ca eveniment, căci enunțul aparține arhivei ce nu este simpla punere în joc a unei structuri lingvistice, ci este tratat ca o irupere istorică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
naturale, precum pictura, sculptura sau cinematografia. Din punct de vedere logic, discursul ficțiunii are o denotație nulă, fiindcă, deși este un tip de discurs narativ și descriptiv, el este deosebit de discursul factual (referențial) prin faptul că frazele lui nu desemnează referenți reali. De aici, rezultă că specificitatea ficțiunii constă în lipsa denotației, încît este indiferent dacă un nume sau altul are sau nu are referent, ceea ce implică renunțarea la a pune problema adevărului în cazul ei. Mai mult decît alte enunțuri, cele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discurs narativ și descriptiv, el este deosebit de discursul factual (referențial) prin faptul că frazele lui nu desemnează referenți reali. De aici, rezultă că specificitatea ficțiunii constă în lipsa denotației, încît este indiferent dacă un nume sau altul are sau nu are referent, ceea ce implică renunțarea la a pune problema adevărului în cazul ei. Mai mult decît alte enunțuri, cele ale povestirii pun deci problema adevărului lor, căci obiectele despre care relatează sînt inobservabile. Narațiunea, care folosește prezentul indicativ, selectează și ierarhizează însă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gramaticale de adresare (Te rog să fii atent!). Funcția referențială (sau denominativă) este primordială în cele mai multe enunțuri, fiindcă ele sînt alcătuite de obicei pentru a transmite informații despre ceva. Ca atare, această funcție este referențială deoarece vizează relațiile cuvintelor cu referenții, cu obiectele denumite, enunțurile care compun discursul vizînd stările de lucruri constatate. Din altă perspectivă, funcția este cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor și de transmiterea lor. Clarificările care privesc codul însuși antrenează funcția metalingvistică, care prezintă aspecte variate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
actualizarea unei singure funcții a limbii, dar ilustrează întotdeauna manifestarea dominantă a unei funcții. Pe de altă parte, atestarea exercitării uneia dintre funcții poate presupune redimensionări din perspectiva altora, astfel încît, de exemplu, exercitarea funcției poetice produce deseori schimbări ale referenților, prin urmare o particularizare prin inovație în manifestarea funcției referențiale, căci discursul construiește o altă lume decît cea comună, obișnuită, iar comunicarea despre această lume (funcția comunicativă) este și ea diferită, prin altfel de mijloace ale limbii, sub aspectul formei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
între gestualitatea de regularizare și de copilotaj interacțional, pe de altă parte. Gestualitatea referențială grupează gesturile cu statut de emblemă sau cvasilingvistice (echivalente cuvintelor sau expresiilor), gesturile deictice (temporale și spațiale) și gesturile iconice sau ilustrative (imitînd aspectul vizual al referentului). În gestualitatea afectivă se cuprind două categorii: afectele de bază, care trimit la dispoziția generală, și afectele legate nemijlocit de enunț. Gestualitatea de regularizare și de copilotaj servește activitatea enunțiativă și pragmatica interacțională. Aceste gesturi au în același timp funcția
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
construcție ce recurge la aceste mijloace. V. context, discurs, logosferă, referință. IO GRAFEM. Prin grafem se înțelege un element abstract al unui sistem de scriere, care se realizează prin forme ale căror trăsături depind de alte elemente ale sistemului. Problema referentului grafemului este complexă, atît în sistemele alfabetice (unde grafemul corespunde literei), cît și în sistemele de scriere cu ideograme. În sistemele alfabetice ale limbilor naturale, decalajul dintre evoluția sistemului alfabetic și codificarea grafică face ca transcripția grafică să aibă întotdeauna
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
motiv, chiar în limbile cu scriere fonetică, nu poate exista o totală corespondență dintre foneme și grafeme. În cazul sistemelor de scriere cu ideograme, una dintre problemele principale este conversiunea simbolurilor (care atestă un raport mimetic între reprezentarea grafică și referent) în semn (care este lipsit de raport mimetic.). Praxematica, avînd în obiectiv materialitatea textuală semnificantă, observă fenomenele care apar în relația dintre grafem și fonem, dintre grafem și referent, dintre grafem și vorbire etc. Totuși, pentru a n a l
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conversiunea simbolurilor (care atestă un raport mimetic între reprezentarea grafică și referent) în semn (care este lipsit de raport mimetic.). Praxematica, avînd în obiectiv materialitatea textuală semnificantă, observă fenomenele care apar în relația dintre grafem și fonem, dintre grafem și referent, dintre grafem și vorbire etc. Totuși, pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, problemele grafemului sînt în mare parte colaterale și, de aceea, chiar atunci cînd pot fi
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la care preia unele elemente, în măsura în care întrunește o teorie generală a sensului cu o teorie generală a textului, astfel că, pe de o parte, domeniul ei de manifestare este specific, iar, pe de altă parte, cînd vizează raportul textului cu referentul, se aplică datelor extralingvistice ale discursului și condițiilor de producere și de observare a lor. Spre deosebire de abordarea semiotică, pentru care enunțarea se poate reconstrui pornind de la un singur text, hermeneutica presupune intervenirea contextului social-istoric și contextului receptării și tinde să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
denumirea identitate referențială (sau coreferință) pentru relația care se stabilește între expresiile referențiale (sintagme nominale determinate, nume proprii, pronume), adică între două unități dintr-un enunț care se interpretează ca referindu-se la aceeași entitate, care au, prin urmare, același referent. Identitatea referențială nu se confundă cu sinonimia, dar se poate concretiza într-o relație apozitivă, deoarece este o relație extralingvistică, bazată pe cunoașterea lumii, iar nu pe limbă; ca atare, în vreme ce doamna X și profesoara de engleză pot fi sinonime
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lor obișnuite sau valorile lor complete, încît fac să se înțeleagă altceva decît ceea ce se spune. În tradiția retorică, ironia, spre deosebire de metaforă și de metonimie, este unul dintre tropii care indică o atitudine enunțiativă și mai puțin de caracterizare a referentului, încît devine un aspect al antifrazei. Acest lucru nu este posibil decît dacă enunțarea furnizează indici de ironizare, prin conținutul ei sau prin alte mijloace (în vorbire prin intonație sau prin mimică, iar în scris prin puncte de suspensie ori
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]