1,869 matches
-
soarta mea), ci pentru amploarea efortului depus În muncă. În teatru pot apărea pericole mari, chiar și legate de lucruri mărunte.“ Căci aceasta era, până la urmă, cauza principală a tulburării sale: faptul că știa că va fi judecat curând, sub reflectoarele fără precedent ale publicității și În prezența prietenilor și egalilor săi, pe baza unei activități care nici măcar nu aparținea domeniului său principal de expertiză artistică și care era mediată Într-o formă asupra căreia avea posibilități limitate de control. Smith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Pe scurt, scena băuturii era complet redundantă. Din nefericire pentru George Alexander, constata această fisură a textului abia În clipa În care era prezentată prima oară pe scenă, simțind valul de nedumerire și neîncredere ridicându-se dinspre public, trecând peste reflectoare și curpinzându-i picioarele. Ieși din scenă (pentru a-i Îngădui lui George Round să Încerce să o convingă pe Mary să fugă cu el) și o găsi pe dna Saker reprimându-și cu greu istericalele În culise. — Dați-mi sărurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de ratări!?] Îl văzu pe Alexander făcându-i semn și Îndreptându-se din doi sau trei pași spre culise, cu mâna Întinsă și un surâs de Încurajare pe chip. Inspiră adânc, Îndreptându-și umerii, și păși În lumina orbitoare a reflectoarelor. Alexander Îi strânse mâna și Îl trase spre centrul scenei și, În timp ce se Întorcea cu fața către public... În timp ce se Întorcea cu fața... În timp ce... [În timp ce Henry James se Întorcea cu fața către public, pregătindu-se să facă o reverență grațioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
bătând din palme ostentativ În direcția etajelor superioare și stârnind un nou val de huiduieli și fluierături. Arnold Bennett stenografie În carnet: „O bătălie Între duri și puri“. Se năpusti spre culise, șocat, amețit de zgomot și năucit de lumina reflectoarelor. Se Împiedică de o mobilă din recuzita piesei și rămase locului, neștiind Încotro să o apuce, ce să facă, iar Alexander Îl ajunse din urmă. — Îmi pare rău, Henry, murmură el. — De ce m-ai expus acestui... acestui tratament infam? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
putut... — N-am idee. Vreun dușman, evident. Întoarse capul odată cu noul val de zgomote venit dinspre public. — Trebuie să-i pun capăt. Scuză-mă. Se Întoarse pe scenă, În vreme ce Henry se retrăgea mai adânc În culise. [Alexander ieși În lumina reflectoarelor, În centrul scenei și ridică mâna Într-un gest de dezaprobare. Huiduielile Încetară și rămase doar sunetul aplauzelor, din toate colțurile sălii, și strigăte: — Discurs! Discurs! Actorul făcu semn că vrea să răspundă și se așternu tăcerea. — Doamnelor și domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era că Alexander Îl trădase chemându-l să iasă la rampă, tot așa cum Iuda Îl trădase pe Iisus prin sărutul din Grădinile Ghetsimani. Imaginea actorului care Îi zâmbea făcându-i semn să iasă din Întunericul culiselor la lumina amețitoare a reflectoarelor Îi era la fel de vie ca și când s-ar fi Întâmplat ieri, doar că acum zâmbetul Îi părea vulpesc. Fusese pe deplin conștient că, În ciuda aplauzelor prietenești de pe locurile mai scumpe, spectacolul mersese prost În ultimele două acte și strigătele de „Autorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pistruiate, care vedeau pentru a doua oară minunea despre care se vorbea atâta. După cele trei bătăi de gong, luminile se stinseră pe rând, cu pauze mari. Sufletele tuturor se Împleteau deasupra capetelor, Într-o emoție comună, a așteptării nerăbdătoare. Reflectoarele suspendate aruncau pretutindeni jeturi de lumini, care dansau Într-o feerie multicoloră. Se făcu Întuneric. Și o liniște desăvârșită, În care aproape că nimeni nu Îndrăznea să mai respire. Cortina se trase ușor. Reflectorul cel mare, aflat undeva, În spatele publicului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o emoție comună, a așteptării nerăbdătoare. Reflectoarele suspendate aruncau pretutindeni jeturi de lumini, care dansau Într-o feerie multicoloră. Se făcu Întuneric. Și o liniște desăvârșită, În care aproape că nimeni nu Îndrăznea să mai respire. Cortina se trase ușor. Reflectorul cel mare, aflat undeva, În spatele publicului, proiectă un fascicul prelung, strălucitor, terminat Într-o pată de lumină albă. Decorul Întruchipa o alee pavată, ce se pierdea șerpuind printre pâlcuri de iarbă Înflorată, clădiri și felinare. Lui Grimmi i se dădu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și, sărutândo, o aruncă spre public. Culese o alta și, după lungi mângâieri, Începu să-i smulgă petalele, una cate una, și să le arunce În sală. Unii, râzând, se prefăceau că le prind din zbor. Și aplaudau Încântați. Lumina reflectorului principal dănțuia zglobie, lăsând dâre albe peste pânza de Întuneric transparent din sală. Apoi, se focaliză din nou pe Grimmi. Acesta, cu mișcări firești, luă o chitară mică și, sprijinind-o de mijloc, Începu să-și treacă degetele subțiri peste
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și produse farmaceutice. La intrarea În vilă Îl așteptau colocatarele, două femei În costume de baie. În ciuda căldurii apăsătoare, erau machiate complet, cu ruj, roșu de buze și fard de gene, parcă pregătite pentru o sesiune de filmare În lumina reflectoarelor. Îi ieșiră În cale lui Crawford cu surîsuri dezinvolte de hostess care Întîmpină un important client al casei la intrarea Într-un bar dubios. Cea mai tînără dintre femei, la vreo douăzeci și ceva de ani, avea tenul palid tipic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
În copilărie. În timpul ședințelor de filmare de la vilă, cînd Laurie făcea sex În patul meu cu Iuri Mirikov, Adonisul rus al lui Betty Shand, Crawford dădea uneori la o parte vălurile negre de pe ferestre, batjocorindu-l pe Sanger cu strălucirea reflectoarelor revărsată peste complexul de bungalouri. Se culcase ea cu Sanger, părea să spună, și poate cu tatăl ei, Însă acum, cu orice bărbat Îi alegea Crawford În turneele lor vesperale prin baruri. Eu nu participam În nici un fel la ședințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mi-a spus Janey la telefon, Helen primise rolul Titaniei. M-am resemnat la gândul că nu aveam să ne vedem prea mult. Jucau vreo douăzeci de oameni în piesă; nu era un one woman show de Beckett în care reflectoarele să fie ațintite pe Helen tot timpul spectacolului. Nu că mi-ar fi displăcut ideea de a o vedea pe Helen îngropată până la gât. —A trebui să și citesc piesa, m-am plâns lui Janey. Mi-am zis că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
șovăitor, apoi mai încrezătoare. Placa de oțel se balansa foarte puțin sub greutatea mea. Ghemuindu-mă, m-am aplecat peste margine. Mi-a venit tot sângele în tâmple, iar capul mi se învârtea de încântare, din cauza înălțimii și a riscului. Reflectoarele din jurul meu îmi băteau în față, arzând ca un soare tropical. M-am ridicat și m-am întors - uite, fără mâini! - simțindu-mă ca un echilibrist sau ca un trapezist, la zece metri deasupra scenei, un punct minuscul în spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să recunosc. Te gândești că polițaii sunt niște încuiați, nu? Ei bine, nu și ăștia din echipa de la omucideri. Fluieră un pic din melodia filmului The Bill, dar foarte prost. Trebuia să-i știi șmecheria. Se fixau luminile. Unul dintre reflectoare se întoarse în direcția noastră, orbindu-ne pe amândoi. — Hei! Termină, băi prostule! Bez îi arătă degetul tipului de la lumini și reflectorul se stinse din nou. — Un idiot, zise Bez pe un ton acru. Așa face de fiecare dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din melodia filmului The Bill, dar foarte prost. Trebuia să-i știi șmecheria. Se fixau luminile. Unul dintre reflectoare se întoarse în direcția noastră, orbindu-ne pe amândoi. — Hei! Termină, băi prostule! Bez îi arătă degetul tipului de la lumini și reflectorul se stinse din nou. — Un idiot, zise Bez pe un ton acru. Așa face de fiecare dată și crede că-i amuzant. În ciuda acestei bravade, părea că e într-o stare mai proastă ca de obicei. Auzi, mai încet nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să reușească, indiferent de cât de mult timp dura. Se făcea noaptea zi și ziua noapte. Cum nu se dăduse drumul la căldură, era rece în sală, iar cei câțiva spectatori stăteau înfofoliți în pulovere. De fiecare dată când luminile reflectoarele scădeau până la acel albastru perlat al clarului de lună, aruncând luciri de argint pe mobile, ne treceau fiori. Avea un efect ciudat, de basm, o atmosferă în care zânele și duhurile erau la ele acasă, iar oamenii nu. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și intrară direct în clubul Blondie. Zgomotul te izbea din prima, un ritm săltat pe care Maggie îl simțea în măruntaie. Era un bombardament constant de lumină, care includea și o rază tăioasă ce mătura ringul de dans ca un reflector de poliție. Locul nu era nici pe departe plin, dar puteai totuși vedea deja trupuri suple, transpirate, la tot pasul. Pe Maggie o izbi multitudinea de figuri. În fața ei erau două fete blonde, cu pielea de porțelan, iar în spatele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lovească primul pâlc de stânci. Impactul îi strivi coloana și aproape că-i desprinse capul de pe umeri. Când, în cele din urmă, poliția rutieră elvețiană descoperi rămășițele mașinii sale, două ore mai târziu, trebui să caute toată noaptea, la lumina reflectoarelor, până când se declară satisfăcută că găsise și ultimul oscior din trupul lui Baruch Kishon. Capitolul 37 Ierusalim, joi, 1.49 p.m. Maggie făcu tot posibilul să ascundă cele întâmplate. Trecu în viteză pe lângă paznicii de la ușa hotelului - doi tineri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
scenă pe care Maggie și Uri o văzuseră de sute de ori la televizor, dar pe care nici unul din ei nu se aștepta să o trăiască direct. Sute de obiective ale camerelor de luat vederi erau îndreptate spre ei, blițuri, reflectoare puternice. Abia puseseră piciorul afară din clădire, că gloata asta imensă începu să urle la unison: —Maggie, Maggie! Ce a spus? Maggie, ce a spus Avraam? Ce spune tăblița? Uri și Mustafa o flancară pe ambele părți, dând la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pentru condamnarea unui criminal În serie nu ar fi adunat În priviri mai multă ostilitate. Și eu care credeam că fusesem chemat pentru a mi se zâmbi drăgăstos și a primi niscai scuze și explicații. Da’ de unde! Plasat sub un reflector, am fost interogat brutal - nu Întrebat, interogat! - despre modul În care Îmi petrecusem noaptea, iar În final, ca să n-o mai lungesc, am fost acuzat de asasinarea doctorului Wagner. El era acela care dormea cu capul pe birou. Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu le cunoaște. De data asta Însă, viciul mi-a pus generos În brațe soluția. Impropriu spus În brațe; direct În palmă: bricheta. Surescitat, am stins veioza din cameră și am aprins obiectul speranței renăscute subit. Nu era chiar un reflector, dar pentru ce-mi trebuia mie răspândea suficientă lumină. În plus, era și mai discret decât o lanternă - avantaj, eu. Și nu unul de neglijat. Mai era o problemă care Îmi dădea emoții: o să-mi iasă ori ba ghidușia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oră Întreagă, o oră prefăcută În scrum În cursul activității cerebrale incandescente a jucătorului. Tabla de șah din fața lui este un câmp magnetic, un sistem de tensiuni și de abisuri, o boltă Înstelată. Nebunii se deplasează pe ea ca niște reflectoare. Calul acesta sau celălalt este o pârghie reglată și Încercată, iarăși reglată și iarăși Încercată, până ce problema este acordată astfel Încât să atingă nivelul necesar de frumusețe și surpriză. De câte ori nu m-am luptat să domolesc teribila forță a reginei albului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Proza postmodernă nu mai analizează astfel de procese. Nu o voi face nici eu. Voi cere doar chelnerului să-mi facă nota. Mă va invita să mai trec pe la ei. Voi pleca spre toaletă, trecând pe lângă postamentul unde, sub lumina reflectoarelor colorate, Aurelian Andreescu își tânguia nu știu ce iubire pierdută sau o făcea pe copacul acela falnic de-au venit dușmanii să-l ia, dar el nu voia să plece, nu se dădea nicicum dus, că avea rădăcinile zdravene, înfipte adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și eu într-acolo. În lumina orbitoare a reflectoarelor, în timp ce șoimul se chinuia să bage buletinul de vot în urnă, mi-am văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al pantalonilor era desfăcut, mult dincolo de genunchi. Am privit trist spre femeia care încă stătea țintuită locului, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e scris s-o văd din nou mă simțeam atât de înșelător de împăcat și lipsit de griji. Soarele strălucea când am cotit pe Victoria Street, reflectându-se în ornamentele de tinichea atârnate de-a lungul străzii de parcă erau niște reflectoare, făcându-le să lumineze și să sclipească. M-am uitat în sus spre ele când am ajuns la supermarket și mi-am amintit, într-un acces de vinovăție, că nu comandasem încă setul de masă pe care plănuiam să i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]