1,746 matches
-
un pezevenghi ce eram, speram să primesc măcar un premiu pentru merite artistice de excepție, căci, altfel, pentru mine era clar că alte orizonturi de felicitare nu se întrezăreau. Ca argument, am prezentat doamnei și colegilor, în variantă muzicală vocală, refrenul acela care stârnise atâtea aplauze: "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica / Într-o noapte, la taifas, / Fiind în pană de glas..." De emoție artistică, toți colegii au amuțit, în vreme ce doamna pur și simplu a rămas împietrită de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
uitat și eu, ca omu', și chiar m-am amuzat. Era o reacție la prima vedere. Îl invidiam pe artist și mai că mă mândream, pentru că mi se așezase pe umeri povara acestei glorii estetice. Când, stingherit, a reluat începutul refrenului, interpretând un solo de cucurigu, privindu-ne, a realizat caraghioslâcul situației, a luat catalogul, cârnatul cu toarășul și dus a fost... În zadar încercam să explic inșilor care mă eroizau că n-am pic de talent la desen, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
intrat pe prima lui pauză și i-am dat replica, reluând ultima sa linie melodică. Am tras de vioară ca și cum ar fi fost examenul vieții mele. Simțeam că plutesc. Improvizam, improvizam și iar improvizam. Din când în când reluam, ca refren, dar și ca omagiu, un fragment dintr-o piesă de-a lui Milică. A durat aproape o oră dialogul nostru. Ca la circ se adunase lumea. Când a sunat ultimul acord, spectatorii au aplaudat ca și cum s-ar fi aflat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ia trenul următor. Orient Express va pleca. Cât despre poșetă, nu trebuie să vă Îngrijorați. Se poate trimite un mesaj telefonic la gara următoare. Cineva În fața casei de bilete fluiera o melodie. Domnișoara Warren o mai auzise alături de Janet: era refrenul unui cântec ușor și voluptuos și, ținându-se de mână, Îl ascultaseră amândouă În Întuneric În timp ce aparatul de filmat panoramase decorul unei străzi, culegând un vers din gura unui bărbat care se apleca peste-o fereastră, altul de la o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
compact care va respinge atacul ca un singur om. — „Fierb capul în apa lui güio“ - recită bătrânul și lăsă să cadă pielea, care se cufundă în lichidul gălbui. — „Fierbem capul în apa lui güio“ - murmurară întruna ajutoarele, ca într-un refren monoton... „Fierbem capul în apa lui güio...“ Repetară ceremonialul cu pielea negrului și apoi toți, vraciul, războinicii și spectatorii, se așezară încredințați că apa, rădăcinile și plantele își vor face efectul. Trecu o oră, și a doua, și a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gura cu acul, pe când cei patru războinici intonau la unison un cântec monoton. Ce spun acum? „El coase gura mortului...“ „Niciodată nu va mai vorbi acest mort...“ Încheiată macabra sarcină, Xudura reluă lucrarea cu ochii și cei patru schimbară ușor refrenul. — „El coase ochii mortului...“ „Niciodată nu va mai vedea acest mort...“ - traduse Correcaminos. Când ochii și buzele celui de al doilea cap fură și ele cusute, comunitatea scoase un suspin de ușurare și chipurile războinicilor și vraciului se destinseră. Scăzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puținilor șoferi trecând în derivă de la una la alta într-o mișcare precum cea a frunzelor pe un iaz mare, ornamental. Mintea mea se pierdu într-o melodie veche pe care n-o știam prea bine, repetând fără încetare același refren năucitor. Ca să scap de asta, simțeam că trebuie să vorbesc. — Hei, deci unde mergem? — Mmm? Scout întoarse fața de la geam, revenind din tărâmurile pe care hoinărise cu gândul. — Unde mergem? — Pe Deansgate 1. — Știu, ai spus Deansgate, dar mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Excelent, zise Scout, lăsându-se pe spate în scaun. — Poți căuta alt post, dacă vrei. — Mersi, dar l-am găsit. — Știu. Vocea răgușită și visătoare a lui Sean Ryder se revărsă din vechile difuzoare și Scout cântă alături de el la refren - Hip-hip, ura. Azi i-am dat cu tifla cuiva - lovindu-se cu palmele peste picioare ca și când ar fi cântat la bongo. Existau șanse mari să fi dat peste cea mai enervantă fată din lume. Am zâmbit. În ciuda tuturor lucrurilor, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gândirea, imaginația, prea multă vreme siluite de o seriozitate impusă, fariseică și tâmpă. Renașterea, precedată și pregătită printr-o „carnavalizare a conștiinței“ ? Morții se așezau pe marginea mormintelor din care ieșiseră pentru a repeta, în sunetele înăbușite ale trompetelor, același refren. Caii călăreților de dinaintea și dinapoia carului, niște gloabe anume alese, avansau încet, împiedicați de mătăsurile negre care îi acopereau, încărcate și ele de cruci albe și oase. Urmau slujitorii în mantii mortuare, cu torțe negre și un mare prapur negru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
copacul tău; și-ți amintești că s-au deschis două ferestre și-ai auzit două glasuri - unul de bărbat, altul de femeie - care au Început să vorbească În lumina aceea tragică și blînda. Îți revin În minte cuvintele lor, ca refrenul obsedant al unui cîntec vechi, auzit și pierdut În Brooklyn. — Oi fi fost plecată, rosti un glas, În lumina tristă. — Da, am fost plecată. Doar ce m-am Întors, spuse celălalt glas. — Zău? Mi-am Închipuit eu, spuse primul. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de-abia când, epuizat psihic, pechinezul se ridică pe labele dinapoi și necheză înspăimântător sub globul focos al lunii. În capătul străzii Smârdan coșmarul luă sfârșit. Profesorul redeveni biped și-și aranjă jenat cravata elegantă. Din spate mai adia doar refrenul suav: „dar boierii nu-s acasă/dom, dom să-nălțăm” și mirosul înțepător al pocnitorilor. Pe măsura urcușului, chioșcul de ziare de pe dealul Spirii își dezvelea silueta. Răsări în sfârșit și figura sud-americanului Fanes, tronând impasibilă la taraba lui în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ați răzbunat cu ele Ați înmulțit cu sânge martirii întru Hristos Și ați biruit urgia cu cazne lungi și grele. Să fiți mereu tot tânăr, cum noi v-am închinat O vreme învăluită în amintiri amare... E o poartă ascuns refrenul din ceruri nouă dat Zidirilor de mâine, de noi și sfinte altare.” (autorul) GHEORGHE MÂNTULESCU Necrolog „Din năzuinți atâtea, noi am râvnit doar Cerul! Speranța și avântul frățește ne-au purtat, Așa ne-a fost destinul, am fost aici străjerul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
refugiez, pe cât era posibil, în intimitatea minții mele. Am început prin a-mi spune că putea fi și mai rău - un șobolan mișunând prin vagon sau poate un cântăreț ambulant care și-ar fi zdrăngănit brusc chitara oferindu-ne câteva refrene săltărețe din Imagine. Nu, trebuie să mă concentrez mai tare. Am încercat apoi să-mi construiesc o fantezie erotică, bazată pe premisa că trupul de care eram lipit nu aparținea unui agent de bursă plin de pete, ci lui Kathleen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lor. La Ludi, nopțile erau pline de disperare și mânie. Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o femeie. Unii se lamentau, alții aveau coșmaruri. Un începător din Britannia cânta refrene nostalgice, un altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neobișnuit, instrumente care nu cîntă aproape niciodată Împreună, trompetă, saxofon sopran și alto, c-un sunet răgușit, descompus, clarinet, oboi, muzicuță, pian, acordeon, vioară În solo-uri amintind de Grappelli, maracase și inedite ustensile de percuție, de Petit pays, unele refrene se fluieră, și cele mai impresionante piese au inflexiuni de jazz latino slow adînc albastru, pe care se grefează nisipul ce acoperă c-un murmur de minuscule sunete dezolate așteptările de pe nenumărate promontorii cu texturi sonore fără echivalent, o muzică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
e frumoasă numai la Paris și la Începutul secolului, vorbesc de XX, deci n-avea cum fi autentică nici măcar În Bucureștiul Întunericului, orice asemenea Încercare, cu toate că binefăcătoare pentru artiști, vorbesc de trupul iar nu de arta lor, neînsemnînd decît un refren, și Încă unul stins, fluierat printr-un decor sărăcăcios. Chiar dacă fragmente de sonată se auzeau la etaj, din sălile de muzică de unde izbucnea uneori violoncelul furios. Asta zic eu, În anul 2002, prin martie cu părul căzut și șosete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a vedea dacă un scriitor a găsit forma firească a povestirii sale e următoarea: după ce o citești, te Întrebi dacă ți-o poți Închipui altfel, sau Îți amuțește Închipuirea și ți se pare absolută și desăvîrșită ca o portocală”. Acest refren reprezintă alfabetul meu cîntat. GÎndeam la fel și Înainte de a-l auzi pe Capote, Însă confuz, el doar a dat o formă sentimentelor mele tehnice, așa cum se-ntîmplă de obicei cu tipii cu sentimente: vine altcineva și li le dă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
este coloana sonorizată. În plin mister asiatic cînd, din fericire, nu pricepi bine ce se-ntîmplă nici prin subtitrare, cînd doar săbiile lungi de samurai sclipesc În puterea nopții de smaragd, se aude un străvechi cîntec japonez, din care distingi următorul refren: „I don’t want to say goodbye, baby“. Cu toate astea, baby ne spune goodbye și pleacă-n lume cu el, pentru că I love you so much, the end. Cel puțin așa cîntă John O’Bannion, din pagodă. FILM ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
deliberat că deveneam ușor frustrați, altceva ne imaginam noi că Înseamnă noi. Ceva mai penetrant, mai cu prieteni vechi, mai constructiv, pe-o notă amenințătoare, În genul „(noi) vom fi ce-am fost și-nainte și mai mult decît atît”, refren. Dară nu, aici este totuși vorba de cultură și civilizație. Cultura și civilizația sînt reprezentate printre altele de o fotografie cu un om Înalt citind pe nerăsuflate revista asta, alături de care merge un pitic care nu citește nimic. Sau citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mea. Erau lacune de ceasuri, de nopți, și golul acesta din memorie mă obseda. Dacă am înnebunit? mă întrebam. Îmi porunceam să nu mă gândesc la nimic. Totul va trece, totul trece, mi-am spus, (De atunci am învățat eu refrenul acesta, care mi-a ajuns mai târziu un adevărat leitmotiv al vieții mele.) În Howrah eram din nou emoționat, parcă tot așteptam să întîlnesc pe cineva din Bhowanipore. (Îmi amintii că fusese vorba de o plecare la Midnapur, și deși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
repede să stingă luminile. Toți au început să exclame, să strige, să cânte, să râdă. Parcă ar fi fost o "orgie" din acelea pe care le citeau părinții noștri prin romane. Unii strigau: "Lumină! Să se facă lumină!" Alții repetau refrenul: "Apoil! A poil!..." Toate acestea n-au durat mai mult de două, trei minute. Dar când s-au aprins luminile, Elefterescu dispăruse. Și așa a început... Lorinț își îndreptă din nou privirile pe fereastră, apoi ridică din umeri. - Nu văd
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și apoi mă-ntoarsei către Aurtoritate: Știi, o să creadă că ești În statul major. Te văd cu casca aia de tinichea și cu binoclul și o să creadă că de-aici este condusă operațiunea. O cauți cu lumînarea, să știi. Își repetă refrenul. Exact atunci ne lovi primul obuz. Întîi s-a auzit un zgomot, ca cel pe care-l face o conductă spartă, combinat cu cel de carton rupt, și apoi explozia asurzitoare și fumul deasupra noastră, În timp ce o duceam pe fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
public: - Toată atitudinea ei e o minciună nerușinată. O sfidare! Ea nu este o sfântă, ci o vrăjitoare. Francezii mint atunci când o socot ca fiind trimisul lui Dumnezeu. - Trebuie judecată ca o eretică și vrăjitoare - a continuat să cânte același refren Cauchon. Pentru a o supune, au trimis-o din nou în fața unor medici și clerici. spre examinare. Surpriză, însă! Și de data aceasta, verdictul a fost în favoarea fetei: „Jeanne d’Arc este fecioară și nu este nici eretică și
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92336]
-
poate bizară, dar nu și mie. O melodie începe să răsune încet, îmi ascund tristețea... Sau sunt doar egoistă și nu vreau să le împărtășesc și celor care n-au fost acolo magia de basm a unei veri în Apuseni? Refrenul mă trezește naiv, scap o lacrimă plină de amintiri pe matul hârtiei, aud vocea caldă: Tron în Apuseni/Tron în Apuseni,/Țara Crișurilor,/Țara moților,/Țara românilor.
ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
am spus eu ce vrea satul, că dacă vorbesc toți deodată nu-i chip de înțelegere! Din toate părțile țăranii izbucniră în aprobări gălăgioase, toate cuprinzând cuvântul "pămînt", încît glasul mulțimii părea un cor în multe voci, repetând nesfârșit același refren: ― Pămînt!... Pămînt!... Pămînt! Prefectul Boerescu se zăpăci puțin și dădu în altă polologhie de explicații: că el înțelege dragostea și nevoia lor de pământ, că doar și dânsul e proprietar și iubește ogorul strămoșesc, dar ce doresc oamenii nu se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]