KorAP: Find »[drukola/base=religiozitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 >

1,648 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

de celelalte, născută din nevoia credincioșilor de a avea un interlocutor divin intim și mai atent la nevoile individuale, decât marile divinități ale cetății sau decât cele venerate În tradițiile antice tribale ale grupurilor individuale. Fenomenul poate fi Încadrat În religiozitatea populară care are tendința de a se detașa de cultul public. Trebuie ținut cont și de faptul că „Zeul Anonimxe "Zeul Anonim"” este un zeu sùnnaos, adică lipsit de sanctuar propriu, dar venerat În templele altor divinități. Într-adevăr, credincioșii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeul Anonim"” este un zeu sùnnaos, adică lipsit de sanctuar propriu, dar venerat În templele altor divinități. Într-adevăr, credincioșii i se adresează doar lui pentru a-i cere ajutorul și protecția În sfera problemelor individuale ale existenței. Tot În cadrul religiozității populare intră și G#innayê (plural de la Êinn), spirite tutelare sau geniixe "genii" reprezentate cu formă umană, adesea Înarmate și călare, care protejau individul În diferitele etape ale existenței și activităților sale (mai ales În mediul beduin: caravane, creșterea animalelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nici În favoarea unei continuități absolute și a unei unități cultuale „minoico-miceniene”, nici În sprijinul unei diferențe profunde. În trecut s-a postulat cu prea multă ușurință o religie „olimpică”, introdusă de micenieni, mai Întâi opusă și apoi amestecată cu o religiozitate „htoniană” practicată la Creta și Întemeiată pe cultul fecundității adus uneia sau mai multor divinități feminine. Dar dacă și cum s-a petrecut acest lucru, rămâne Încă un fapt Învăluit În mister. Nici descoperirea unui panteon micenian articulat pe zeități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întrevadă o organizare religioasă uniformă, Întemeiată pe un sistem foarte birocratic, fără să ne fie Îngăduit să așteptăm de la ele mai mult decât vor ele să spună, În virtutea exclusivei lor finalități administrative. b) Sacrificiul Nu mai puțin crucială pentru studiul religiozității miceniene este schițarea practicilor sacrificale. Este probabil să fi fost adoptate modelele cretane, dar, pentru moment, rămâne problematică orice Încercare de reconstrucție. Pe tăblițe se Întâlnesc liste de produse naturale ca ofrande, În cea mai mare parte vegetale, cum ar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
multicolor de culturi locale, rod, mai mult decât evoluție, al unei complexe serii de transformări și de revoluții. Lunga și Întunecata etapă ce desparte Înflorirea cetăților de distrugerea palatelor miceniene ascunde În ea embrionul din care se vor ivi formele religiozității grecești ulterioare. Multe nume ale zeităților prezente În panteonul micenian sunt păstrate, dar multe dispar. În unele cazuri, locurile de cult Își mențin funcția, mai ales În insulele Mării Egee, dar În altele pot fi recunoscute readaptări și remodelări, ca la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sunt Întotdeauna ieșite din comun și superioare posibilităților umane, trecând dincolo de ele și ajungând chiar la exces, hybris, care este o noțiune prin excelență religioasă, cu neputință de redus la limitele eticii omenești și care fixează limitele atribuite omului de religiozitatea greacă. Astfel, expediția lui Tezeu care coboară În lumea subpământeană Împreună cu Pirithousxe "Pirithous" ca să o răpească pe Persefonaxe "Persefona" este un act transgresiv, nu diferit de cel al lui Sisifxe "Sisif" care Înlănțuie moartea. Transgresiv este și Tantalxe "Tantal", care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
clasice și, ca atare, despre ea avem informații „directe” de natură politico-religioasă tocmai prin intermediul izvoarelor romane. Acest fapt se datorează interesului, mai Întâi politic și apoi cultural și filozofic, pe care Roma l-a nutrit pentru un aspect central al religiozității tireniene, disciplina etrusca, cum au numit romanii arta etruscă a auspiciului, În legătură cu care ne-au transmis o importantă serie de date și chiar În raport cu textul unor răspunsuri ale haruspicilor. În calitate de cultură „periferică” În raport cu cea greacă, de care a fost influențată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
latina, V, 46), pe care faimoasa descriere a lui Propertius (IV, 2), În ciuda inevitabilelor evhemerisme eleniste, ni-l prezintă ca proteiform și ambiguu din punct de vedere sexual. Acestei epoci Îi este atribuită și formarea unuia dintre aspectele centrale ale religiozității etrusce (pe care, de altfel, Îl condivide cu cea latină), cel referitor la cultul capacității generatoare masculine și feminine și la constituirea formelor dominante ale religiei domestice, cu finalitatea evidentă a formării unor elite nobiliare și a puterii lor. Texte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sau, mai degrabă, ale celui htonian. Chiar dacă există largi (și, În unele cazuri, foarte largi) limite de siguranță În caracterizarea fiecăreia, multe dintre aceste divinități care nu au fost grecizate sunt evident situate sub pământ, o sferă deosebit de importantă În religiozitatea etruscă, pentru care panteonul grecesc nu oferea multe spații utilizabile În scopul unei asimilări; pe de altă parte, simplul fapt că, așa cum am văzut, „Împrumuturile” grecești În panteonul subpământean etrusc nu au fost puține, dovedește că acesta din urmă avea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Înconjurătoare grație acțiunii augurilor. 4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂTC "4. EXPERIENȚA RELIGIOASĂ ETRUSCĂ" Nu există Îndoială că transformarea panteonului etrusc, sub tripla influență, italică, feniciană și greacă, a adus cu sine modificarea multora dintre cele mai antice și originare aspecte ale religiozității etrusce. Cu toate acestea, datele expuse până acum și altele, derivate dintr-o analiză făcută numai din manifestările religioase, dovedesc că, adesea, ca să nu spunem că Întotdeauna, stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Capella Înregistrează o Întreită prezență a lui Jupiter (I, 45 sqq.). Această „coabitare” a zeilor În sedes din cer și infern și deja dovedita sinergie magico-religioasă creată prin cuplarea teonimelor ne ajută, În sfârșit, să Înțelegem o altă caracteristică a religiozității etrusce, asocierea zeităților nu numai - așa cum se Întâmplă foarte frecvent În regiunile Mediteranei antice - În forma cuplurilor divine, ci și În cea de triade. Cunoscută periferic În lumea greacă (să ne gândim la triada delfică), o atare asociere de divinități

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În lumea romană, care i-ar fi consfințit triumful la scară mediteraneană În virtutea extinderii valului de romanizare. Cu toate acestea, nici În acest caz religia etruscă nu poate revendica În manieră incontestabilă un primat și o specificitate proprie, din moment ce pentru religiozitatea umbriană „Tablele de la Iguvium” documentează existența a mai mult de o triadă constituită nu pe baze „familiare”, ca, de exemplu, un cuplu divin marital cu un fiu, ci pe bază funcțională: ne aflăm deci În prezența unei trăsături comune, de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și din punct de vedere sacru (Athenaios din Naucratis, 1, 20b). Concederea dreptului de cetățenie romană hispanicilor, grecilor, galilor liberi sau sclavilor deveniți liberți a contribuit cu siguranță la răspândirea cunoașterii administrației și obiceiurilor romane, ca și a unei vagi religiozități (propagare prin aculturație). Totuși, după câte se pare, acest lucru nu a Însemnat neapărat răspândirea religiei romane ca atare (Sherwin-White, 1939). Mărturii literare, epigrafice și arheologice provenind din teritoriile grecești arată că religia romană era puțin atestată printre grecii de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
laolaltă aceste tradiții, le-au corelat cu speculațiile filozofice și religioase și le-au transformat astfel Într-o teologie a istoriei, imperialistă și cosmopolită În același timp (cf. subcapitolul 4). b) Misterii și filozofie 1. Mysti, bahi, orfici Printre atestările religiozității personale semnalăm aici cultul morților practicat de grecii din Italia meridională și misteriile care sunt strâns legate de el. În unele arii funerare din Italia (Thurii, Petelia, Hipponion, Roma), din Creta și Tesalia (Pelinna), au fost găsite până acum cincisprezece

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
caii ar desena chipuri de zei asemănătoare cailor, boii, asemănătoare boilor și ar face trupuri de aceeași formă cu care fiecare dintre ei este Înzestrat”. În sfârșit, În școala filozofică Înțeleasă ca instituție și În jurul fiecărui filozof se formează o religiozitate filozofică specifică. Ea cuprinde venerarea fondatorului școlii (În special printre epicurei), cultul anumitor eroi sau zeități locale sau care au o funcție de program (Akkademos, Muzele), dar și o pietate mai spirituală și etică. Întrucât și istoria intelectuală (Geistesgeschichte) a religiei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de reverență În grădinile lui Epicur și În Akkademia lui Platon, pe care Sylla o distrusese cu puțin timp Înainte (86 Î.Hr.)1. La Metapont, Cicero vizitează mormântul și locuința lui Pitagora (Cicero, De finibus, 5, 2, 4). O religiozitate specifică, ce nu rareori este formulată cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
intelectual experimentat În politică, cu toate că a fost consul sub Nero (55/56), nu a Îndeplinit nici unul dintre marile oficii sacerdotale ale cetății Roma. El reprezintă cu o autonomie absolută o linie „neostoică”. Critica pe care o aduce religiei este radicală, religiozitatea lui filozofică este morală, subtilă și intensă: a trăi În prezent, a trăi pentru noi Înșine; Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o mulțime de zeități, așa cum „simulează”, În schimb, prin gesturile sale rituale 2. M. Tullius Cicero, consul În 63 Î.Hr. și augur (din 53 Î.Hr.), reprezintă scepticismul Akkademiei, dar se conformează unei morale și unei teologii stoice. Cu religiozitatea lui luminată, angajată politic și Înțeleaptă, sceptică și, din acest motiv, conservatoare, el Întrupează mai cu seamă tipul filozofului religiei. În ultimul rând vom vorbi puțin mai pe larg despre M. Terentius Varro, deoarece, ca om cult, filozof de formație

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de tip naturist (personajele divine și Întâmplările lor ca „figură” a unor elemente și evenimente cosmice) ce va cunoaște un atât de mare succes În lumea antică și se va reflecta și În interpretările moderne ale fenomenelor religioase. O asemenea religiozitate, În conotația ei specifică universalistă, Își află expresia În celebrul „Imn către Zeusxe "Zeus"”, al lui Cleante, În care suveranul panteonului grec capătă trăsăturile puterii cosmice ce conduce totul și ordonează viața umană după legile Logos-ului universal, parametru și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fiecărei surse, reflectă o matrice unică și, În vivacitatea trăsăturilor ei, se dovedește a fi un document exemplar al „stilului” și al intereselor religioase ale unei epoci. În ea există, Înainte de toate, tema visului revelator, printre cele mai tipice ale religiozității elenistice, activă În nenumăratele culte iatromantice, care, legate de cele mai variate figuri de zei, eroi și profeți taumaturgi, Își găsesc În Serapisxe "Serapis", dincolo de grecul Asclepiosxe "Asclepios", unul dintre titularii principali. Suveranului Îi apare În vis statuia lui Plutonxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a petrecut cu cele două personaje menționate, În special cu Herakles, a cărui dispariție În flăcările rugului Îi confirmă intrarea În Olimpxe "Olimp". Indiciu al unei inovații radicale a acestor scheme și expresie a condițiilor spirituale schimbate ce premerg noua religiozitate elenistică este circumstanța În care tema mitică a ascendenței divine a unui erou este actualizată În cazul lui Alexandru, care deschide drumul procesului complex al formării unui cadru ideologic și ritual ce ține de cultul suveranilor Încă În viață, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
realitate, dacă, pe de o parte, intră În joc tema sacralității puterii, care, mai ales În cazul Împăratului roman, capătă o greutate importantă prin ampla sa extensiune, de cealaltă parte, printre numeroși alți factori, trebuie luată În considerare intervenția unei religiozități populare ca suport și stimul sau teren de propagandă, dar, În orice caz, factor decisiv pentru evaluarea Întregului tablou. Se discută despre prezența unui sentiment religios autentic drept cauză a omagiilor de tip divin aduse mai Întâi suveranilor elenistici și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oraculare care, adesea În spatele cererii explicite a credinciosului, intenționează să ofere revelații despre natura divinității, despre lume și om. Dintre toate, un caz, de altfel destul de cunoscut, poate sluji drept exemplificare a unui Întreg gen ce Îmbină interesele speculative și religiozitatea populară, arătând că cele dintâi nu sunt patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de „filozofi”, ci, dimpotrivă, sunt pătrunse larg În straturile sociale mari. Este vorba despre un oracol teologic a cărui vastă notorietate rezultă din cele trei surse care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cu el, să se Înalțe deasupra condiției umane (IV, 52). Semn al răspânditei prezențe, În atmosfera spirituală a secolului al II-lea, a unor elemente neoplatonice care - deși În ambientele culte acționează cu amploare și incidență diferite - ating și sfera religiozității populare și pătrund În cele mai variate contexte culturale este viziunea onirică evocată de Aristides: contemplând un punct al cerului pe care un tovarăș i-l indica spunând: „Asta este ceea ce numește Platon «Sufletul lumii»”, el Îl vede pe „Asclepiosxe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
practice și, În același timp, teologice ale fenomenului divinatoriu; implicarea În disputele filozofice despre validitatea sau invaliditatea divinației În raport cu marile teme ale fatalismului și libertății; În sfârșit, dar nu cea din urmă În ordinea importanței, componenta cultuală misterică, În interiorul căreia religiozitatea individului, prin evocarea simpatetică a Întâmplărilor divine, caută și dobândește acel contact imediat și acea familiaritate cu zeii capabili să Îl mulțumească pe deplin. 4. „Omul divin” și religio mentis pură: Apollonius din Tyanatc "4. „Omul divin” și religio mentis

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]