2,146 matches
-
fiu. Poate toată lumea va crede... Nu-mi pasă ce cred ei, o asigură Aidan. Mă bucur că am purtat această discuție. La drept vorbind, întotdeauna ai fost un punct sensibil în relația mea cu Nieve. —De ce? —Ți-am spus. Avea remușcări. Și eu la fel. Dacă așa de rău vă părea, nu trebuia decât să vă cereți iertare cu ani în urmă, spuse Darcey. —Am încercat. — Probabil că nu eram dispusă să te ascult, recunoscu Darcey. Oricum, acum nu mai contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
o asigură el. Și eu aș închide telefonul într-un loc așa de frumos. Îl privi întrebătoare. Nu te opri din mâncat din cauza mea, zise el. Te rog, continuă. — Aproape terminasem și-așa. Îmi pare rău. Nu părea să aibă remușcări foarte mari. În schimb, îi zâmbi șiret. —Dintre toți oamenii pe care îi cunosc, ești singura care știe să mănânce spaghete elegant. Darcey râse ușor. Nu prea. De-aia comand întotdeauna un sos de culoare deschisă. —Măcar reușești să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
și piesa-i confuză, Sunt multe dureri, presărate constant. Se trage cortina în teatrul acesta, Actorii bocesc, neștiuți, obosiți, Trimiși în culise și nedumeriți, Se trage cortina în teatrul acesta. 14 iunie 2011 Cântecul dezastrului din noi Ne dor cotidiene remușcări, Silabisim cuvinte amorțite Și suntem niște trepte fără scări Sau scări cu trepte roase, putrezite. Trăim în echilibru instabil, Îngurgităm, constant, energizante, Iar psihicul se năruie, labil, Printre iluzii traumatizante. Din jalea asta scoatem și profit, Ne vindem remușcările și
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
cotidiene remușcări, Silabisim cuvinte amorțite Și suntem niște trepte fără scări Sau scări cu trepte roase, putrezite. Trăim în echilibru instabil, Îngurgităm, constant, energizante, Iar psihicul se năruie, labil, Printre iluzii traumatizante. Din jalea asta scoatem și profit, Ne vindem remușcările și anii, În fiecare trup, un neofit Ce-și cumpără religia cu banii. Nu vă mai perpeliți ca pe grătar, Degeaba luați calmante prin speranțe, Atârnă greu, eșecul, la cântar, Când dați autografe pe creanțe. Trăiți degeaba, n-ați făcut
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
tortură mondializată, Pe vremuri ne vindeați, râzând, la ruși, Iar viața ne era secretizată. Acum avem cu toții pașaport, În spațiul Schengen o să dăm năvală, Ne numărăm, atenți, din mort în mort, Când demolăm, rapid, spital și școală. Ne dor cotidiene remușcări, Silabisim cuvinte amorțite Și suntem niște trepte fără scări Sau scări cu trepte roase, putrezite. 15 iunie 2011 Infinitul dintre două stații de tramvai eu am lăsat sufletul pe drum între două stații de tramvai alergasem poate căutam să mă
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
scufundat în uitare timpul lasă minutele să iasă la suprafață cercuri concentrice pe fața lumii pe fața ta apele adânci ale pierderii de sine te invită la dans cu glasuri păcătoase sirene nevăzute își văluresc pletele te țintuiești în propriile remușcări ca un ulise modern aflat întotdeauna în conflict deschis cu valurile dezmățate lumea întreagă rămâne o corabie inima stă înfiptă în vârful catargului pulsează în caz de pericol trebuie să arunci lestul amintirile cântăresc atât de greu la locul naufragiului
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
așa am devenit pasăre călătoare iar lumea mi s-a părut dintr-o dată mult prea mică 21 iulie 2011 De jur împrejur... De jur împrejur, doar minime stări, O greață aproape fatală, O sete de moarte, letală, Trăită prin mari remușcări. De jur împrejur, tristeți în delir, Un fad carnaval ne reține, Eu mângâi statuia din tine Și-l caut pe regele Lear. De jur împrejur, un Shakespeare plângând, Pe-o scenă lăsată să moară, Alături, doar visul de vară, Cu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
râde atunci. Am să tac, obsedant, Iar în voi se va zbate un dor, trepidant, Doar așa mă veți ști, doar așa mă veți vrea, Preluând, prin priveghi, toată liniștea mea. Și veți sta, alipiți, unei ultime vreri, Unor mari remușcări, unor simple dureri, Unor vise ce cad precum frunze sau ani, Ochii mei vor avea, în sfârșit, niște bani. Doar atunci voi trăi, mult mai mult decât toți, Doar atunci voi visa la posibili nepoți, Într-un alt element, șapte
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
meșterul Luca, adun toate schițele lui, le întind iarăși pe pat, pe masă, le cercetez a câta oară? misterul nu se află aici, aceste cartoane nu sunt decât o formă trecătoare pentru ceea ce este nepieritor, le strâng apoi fără nici o remușcare și le fac sul, cu ele sub braț intru în biserica întunecoasă, urc scara de lemn spre schelă, umbrele din biserica întunecată încep să prindă contururi după ce-mi obișnuiesc ochii cu, mă întind pe spate și deasupra mea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
miră madame Claire, așa este! cred că am dreptul să știu acum cine este Anne, oui! ascult, căznindu-mă să înțeleg povestea acestei necunoscute Anne care m-a văzut în cel mai teribil moment al vieții mele, abandonându-mi fără remușcare pe o bancă udă din Paris propriile mele desene, un tată român, cu studii la Paris, îndrăgostit de guvernanta franțuzoaică a fraților săi mai mici, n-am înțeles prea bine urmarea, s-au regăsit în Franța după război sau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
astaă Pa. Când s-a ridicat, și-a dat seama că tremura. Lucrurile nu merseseră așa cum spera ea. Ultimele luni fuseseră foarte urâte pentru Clodagh. Nu doar pentru că era o mamă singură, ci pentru că realizase în ce fel se comportase. Remușcarea era un nou sentiment pentru ea și își imaginase că, dacă împărtășea ceea ce realizase despre egoismul său și insista că îi părea foarte rău, va fi iertată. Că imediat, totul va fi din nou perfect. Dar o subestimase pe Ashling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
trag din nenorocitul de Aberdeen, așa că am venit în America imediat după Primul Război Mondial. Am ucis o mulțime de compatrioți de treabă de-ai tăi în timpul războiului ăluia, flăcău! Dar și ei încercau să mă omoare, așa că n-am remușcări. L-ai văzut pe Balto în hol? Am dat din cap a încuviințare. Madeleine gemu. Ramona Sprague tresări și își înfipse furculița într-un cartof. Emmett continuă: — Vechiul meu prieten visător, Georgie Tilden, l-a împăiat. O grămadă de îndeletniciri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
doar ce a putut. I-a provocat o pagubă neînsemnată. Probabil că Emmet a ratat niște afaceri fiindcă fost îndepărtat din consiliu. — „A făcut ce a putut“ nu-i un epitaf chiar de lepădat. Jane zâmbi sarcastic. — L-au năpădit remușcările. Eldridge era proprietarul unor clădiri din mahalalele din San Pedro. Când a aflat că are cancer, a început să se simtă vinovat. Anul trecut a votat cu democrații, iar când aceștia au câștigat alegerile, s-a întâlnit cu unii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
singurul obiectiv vital al viselor sale, iar cucerirea ei fusese o lungă luptă de eliminare. Neîncrederea lui disprețuitoare în oameni era constantă și spontană, amintirea jignirilor era de neșters, ura față de dușmani - indestructibilă, capacitatea de a ucide - naturală și fără remușcări. Era complet lipsit de milă; terorizarea dușmanilor îi provoca o satisfacție ce mergea până la lascivitate, și nici un mijloc, oricât de atroce, nu i se părea excesiv. Acum se avântase psihic într-un șir de masacre de neoprit; fiind un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
niciodată atunci când i se poruncise să ucidă. Îi ceru ofițerului însărcinat cu execuția - acel exactor supplicii care evalua cât era de dificil să se ridice trupul lui greu cu încheieturile bătute în cuie pe patibulum - să se grăbească. N-am remușcări, spuse, mă dezgustă să trăiesc sub stăpânii cei noi. Ofițerul încercă să-i facă pe plac, atât cât se putea în condițiile unei asemenea execuții. Chereas muri fără să scoată un sunet. Printr-o tresărire de demnitate, Claudius interzise ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
facem amor, nu mai ieșim din casă, nici din cameră, Îi spunem Floricăi să ne servească prânzul aici. Ies aburi din cuvintele și corpurile noastre Încinse. Ne amuzăm la pagina unde Don Fabrizio, Înainte de a ajunge la frumoasa Mariannina, are remușcări pentru că o Înșală pe soția sa, Principessa Stella: „Sono un pover’uomo debole“, pensava mentre il passo poderoso comprimeva l’acciottolato sudicio „sono debole e non sostenuto da nessuno. Stella! si fa presto a dire! il Signore sa se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în celulele speciale, un loc de unde era imposibil să evadezi. - Ah, domnule Sellitto? spuse Weir cu vocea gâtuită. Detectivul se întoarse. - Jur pe Dumnezeu că nu am făcut-o eu, spuse el gâfâind și lăsând impresia unui veritabil sentiment de remușcare. Poate după ce mă odihnesc puțin, îmi aduc aminte câte ceva pentru a-l găsi pe adevăratul criminal. Chiar vreau să ajut. Jos în Cavou, cei doi agenți care îl încadrau pe deținut și cărora li se spusese să stea tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
printre notele neîncetate, ritmice ale muzicii rap, dar după vreo două secunde am deschis ușa fără să mai aștept să aflu. Fața lui se întoarse să mă privească de unde stătea la birou, iar eu am simțit un mic fior de remușcare văzând manualele întinse în fața lui. —Salut! am zis, încercând să par interesată, dar nu prea preocupată. — Da? — Nu-i nimic, dragul meu. Am vrut doar să-ți spun că-mi pare rău că am fost iar nesuferită. N-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
nevoi egoiste care trage în direcția opusă, care nu a fost niciodată testată. De la propriul semn că ar fi nevoie să merg mai departe în căutarea iubirii lui Stacey, am putut să îndur această ușoară decepție fără nici un fel de remușcări. —Warren Chipstead. Manager de magazin. — Da, așa am presupus și eu, Warren. Iar eu sunt avocat: drept familial. —O, serios? Foarte interesant. Am simțit admirația reținută luptându-se cu disprețul când a clătinat scurt din cap și aproape că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
soția lui e mai prevenitoare și mai cinică, unde încrederea mai are mult până să-și facă loc. Și mai e un mic colțișor bântuit din el unde nu pot eu ajunge: nu e de mirare că e plin de remușcări și de vinovăție - și nici nu pot spune că îmi pare pe deplin rău că e așa, dar simt că în ultimul an s-a întâmplat ceva care i-a lăsat lui o povară teribilă, pe care nu o voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
masă, am descoperit că sunt orfan nu de el, ci de dorința de a avea un tată, de o posibilitate îndepărtată pe care el probabil o păstra și pe care eu, din orgoliu, n-am luat-o niciodată în considerare. Remușcarea se cristalizase în sufletul meu întunecată și tăcută. Era vară și mai eram încă atent la acea stranie stare de disconfort. Poate că frigul m-ar fi pus din nou pe picioare. Mă îndreptam cu mașina spre mare și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca să mă chinuie, să-mi înlăture privirea oprită într-a ei cerând ajutor. Nu, nu avea nici un chef să se complice în momentul acela de abandon. În scurt timp adormi. Am rămas cu ochii țintă în tavanul de lemn, fără remușcări. O dusesem pe soția mea dincolo de vârtejul fantasmelor mele, până la malul de nisip cald unde se topise plăcerea. Acum se odihnea, aș fi mers să mă plimb pe drumul printre stânci. În ziua următoare, într-o dimineață de cristal, vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sport fără nici un interes. Îngropasem fiorul acela, nebunia aceea, fiul acela. Prostii de tați, Angelina, de violatori care nu știu cum să crească. Punct. Era doar o chestiune de timp. Timpul și-ar fi îndeplinit sarcina lui corozivă, mi-ar fi atacat remușcările până la a le face să devină talc. La urma urmei, Italia îmi făcuse un serviciu, îmi curățase viața de complicația aceea scârboasă. Nu se lăsase dusă a doua oară la clinică, disprețuise eleganța acelui fals hotel. Eram vinovat doar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
urmă a murit și al treilea soț al acestei doamne, lăsându-i 2,15 pesete pe zi, plus 500 pentru doliu. Sigur că nu le-a folosit pentru pomeniri. I-a făcut cel mult vreo două slujbe de pomenire, din remușcare și în semn de recunoștință pentru cei treisprezece duros ai pensiei de văduvie. — Ce grozăvie, Doamne Dumnezeule! — Lucruri care nu sunt scornite, pe care nu e posibil să le scornești. Adun acum mai multe date despre tragicomedia asta, despre farsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
părul. — Nu, tu..., tu..., tu..., Eugenia..., tu... — Nu, eu nu, nu se poate... Nu mă iubești? — Iubirea... Cine știe ce-nseamnă să iubești? Nu știu..., nu știu..., nu sunt sigură ce... — Și-atunci toate astea? — O... fatalitate a clipei, un rezultat al remușcării..., știu eu...; lucrurile astea trebuie puse la încercare... Și pe urmă, Augusto, nu rămăsese să fim prieteni, prieteni buni, dar nimic mai mult decât prieteni? — Da, dar... Și cum rămâne cu sacrificiul tău? Cu faptul că, acceptându-mi darul, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]