1,973 matches
-
nevinovată și fără riscuri. Firește, și represiunea trebuie să îngăduie momente de răgaz, să închidă un ochi din când în când, să alterneze abuzurile cu indulgența, cu o anume imprevizibilitate în judecățile sale; altfel, dacă nu mai există nimic de reprimat, tot sistemul ruginește și se uzează. S-o spunem cinstit: orice regim, chiar și cel mai autoritar, supraviețuiește într-o situație de echilibru instabil; de aceea, are nevoie să-și justifice continuu existența propriului aparat represiv, în consecință a ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
voastră! spuse ea imitând foarte bine accentul unei sudiste. Cu mare plăcere! Australianul, aparent mulțumit, dădu fuga la bar să caute ceva de scris. În momentul în care acesta plecă, Adriana își impuse să-și schimbe atitudinea. Încercă să-și reprime acel sentiment tot mai puternic de teamă că bărbații n-o mai consideră atrăgătoare și își înghiți criticile la adresa australianului — care, observându-l mai bine, era prea scund...ca să nu mai zicem de barba aia nerasă care arăta oribil; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
așa? Dacă am intrat în horă, trebuie să joc. — Ei? întrebă ea. — Nu, nu vreau să am copii. Nici acum, nici altădată. Leigh ridică mâinile în semn de apărare. — Pare că am atins un punct sensibil. Jesse încercă să-și reprime un zâmbet, dar Leigh tot îl surprinse. — Ei, acum am lămurit problema cu copiii. Deci...cum mănânci și cum dormi? întrebă ea. Surâse larg și simți că anxietatea începe să se risipească. Uitase cât de amuzant e să glumești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
părinților pustiei. Uita degrabă greșelile celor din jur. Toate acestea erau pentru sfinția sa calități. Era un monah al iubirii și al iertării. Avea darul smereniei și al bunei cuviințe. Îi saluta pe cei mici ca și pe cei cu funcții, reprima disputele, era omul dialogului și iubea comuniunea. Era un bun povestitor. Îi plăcea să recite din poeziile lui Mihai Eminescu. A muncit și s-a rugat până în ultima clipă a vieții. S-a asemănat mult cu părinții cărturari din timpul
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cu mîna apăsată pe sînul mamei, dădea zglobiu din picioare cînd i se spăla și ștergea cocoșelul; cu trecerea anilor, plăcerile dominante deveniseră altele, vinovate, niciodată epuizate; plăcerea era un dat, trebuia consumată, cei mai mulți, În numele unor morale absurde, și-o reprimau. Sau le-o interziceau alții ; de ce un preot catolic, de pildă, nu avea voie să aibă femeie, copii? Nu astea erau grijile lui Thomas, el gusta tot; doar un abstinent - care nu făcea altceva decît să se automutileze - ori un
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tot mai des. Crime, crime, crime, morți, morți, morți, atacuri, explozii, execuții, asta vroiau sa vadă la televizor barbații În putere, adolescenții, chiar și copiii; și destui bătrîni priveau. Jocurile pe calculator, mai toate, numai masacre. Norme morale și juridice reprimau porniri ancestrale; mai mult le comprimau; un joc era o eliberare. Jesper participase la unul real. Thomas și-a pus casca roșie, i se părea cea mai potrivită pentru Întîlnirea cu un războinic. Doar cei puternici rezistau În Legiunea Străină
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
s-a-ntâmplat nimic. Dacă nu lămurești lucrurile acum, o să sfârșești în coșul de gunoi al altcuiva. Oare de ce-și închipuia Julie că-i așa o idee deșteaptă să retrăiesc o întâmplare neplăcută pe care am reușit s-o reprim? E clar, a avut parte de prea mulți psihiatri. Sunt de părere că metoda cea mai bună de a rezolva lucrurile grețoase este să le uiți cu desăvârșire. — Acu’ o săptămână era să mori și tu-mi zici că te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că ai făcut-o lată. La noi tout est pris à la legere. Iar noi suntem prea doldora de autenticitate țărănească încât să ne cenzurăm întruna. Cred că tot ceea ce ne animă pe amândoi e mai degrabă să nu-i reprimăm și să nu-i disprețuim pe alții și mai puțin un mod foarte normativist. Instituțiile pe care le ajutăm să crească ni-s de ajuns. Mircea: CAP, lumina satelor Satul meu se numește Săliștea. Înainte de colectivizare se numea Cioara, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
numai gluga și întunericul îi ascundeau chipul îmbătrânit brusc și degetele ca de mort. S-a apropiat de Iisus, privindu-se în ochi. Doi oameni care-și pipăiau destinul. «Ești gata, Învățătorule», I-a șoptit Iuda (posteritatea, revizuind istoria, a reprimat, mai târziu, această mențiune din textele oficiale, dar o găsești în evangheliile apocrife). Iisus s-a uitat încă o dată la el cu iubire nesfârșită, știind că memoria lui va fi damnată, deși el, Iuda, era singurul care, de fapt, cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
PCR, înjurând portarul și femeia de serviciu. Ooo, ce moment măreț, ooo, ce epopeee națională! Și așa țara noastră mică, dar tristă s-a mai îmbogățit cu 300.000 de revoluționari cu certificate și acte în regulă, iar aceștia au reprimat repede memoria acelor ore de încleștare și mare eroism. Cum ar apărea ei dacă ar povesti că, de fapt, în primării și consilii nu era nimeni, iar ei doar au dat jos de pe perete tabloul lui Ceaușescu și-au tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
biroului primului-secretar? Mai târziu, poate, a venit femeia de serviciu și i-a rugat să nu mai arunce țigările pe covor, și ei au zis că „ai grijă că te plesnim, mama ta de nomenclaturistă!”. Nu, nu, nu-i bine! Reprimăm totul și spunem: „În aceea zi, eu, împreună cu alți câțiva colegi revoluționari, am ocupat sediul puterii locale și am înființat primul comitet revoluționar de salvare națională”. Mihaela, draga mea, am o părere foarte proastă despre istorici (în România socialistă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vorbească despre asta în fața prietenei ei. Nici măcar nu știu că au povești comune, fiindcă fiecare inventase o variantă mai „respectabilă”, o istorie oficială mai de succes a propriei familii. Walizada a început să lucreze de la 5 ani. Nu își poate reprima nici acum jena. Exista, îmi povestește ea, o clasă bogată, cu un rege, era vremea regatului și era pace. Bogații erau foarte segregați de săraci. Tatăl ei era mic întreprinzător. Studiile superioare erau numai pentru băieți înstăriți. 1977 a însemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
moartea sa, a venit instituția funerară, l-a făcut pachet, l-a luat și mai departe a dispărut fără nici o ceremonie, fără nici o înmormântare, fără nimic. Dragoș zice că a fost coerent cu el însuși. Cred. Nu îmi pot însă reprima contrarierea. Nu atât pentru dispariția corpului, cât pentru lipsa oricărei ceremonii de despărțire, fie ea și complet laică. Plus descoperirea lui M. că Nick avea cinci ani mai mult decât spunea. Cochetărie? Teamă? Am fi avut noi alt comportament știindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Cred că ajunge cu nimicurile. Ar trebui să trec direct la chestia care mă roade. O să fiu numită partener mâine ? — Păi... noapte bună, spun stângace în timp ce ies din lift. — Noapte bună, Samantha. Ușile liftului se închid și nu-mi pot reprima un țipăt mut. Nu pot locui în aceeași clădire cu Ketterman. O să trebuiască să mă mut. În clipa în care îmi bag cheia în broască, ușa apartamentului de vizavi se crapă ușor. — Samantha ? Îmi stă inima. Ca și cum nu mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-mă ușor de la crema de mentă. Trebuie să plec. — Păcat. Ridică din umeri. Ar fi fost plăcut să am în preajma mea pe cineva vorbitor de engleză. Și care face niște sandvișuri atât de extraordinare, adaugă, extrem de serios. Nu-mi pot reprima un surâs. — Firma de catering. — A. Eram doar curios. La auzul unui răpăit ușor în ușă, ridicăm amândoi privirea. — Samantha ? o aud pe Trish șoptind de dincolo de ușă, pe un ton de urgență. Mă auzi ? — Ăă... da ? îi răspund, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
la cuptor. Aproape că-mi vine să-i fac o poză. — Doar nu vrei să spui că tu ai făcut ăsta ? spune Nathaniel jucând mirarea. Ha ha ha. Știe foarte bine că eu l-am făcut. Dar nu-mi pot reprima un surâs. — E doar o chestie pe care am făcut-o rapid mai devreme... Ridic modestă din umeri. Un fleac pentru specialiști în cordon bleu de calibrul meu. Nathaniel taie puiul cu îndemânare de expert, iar Iris pune în farfurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
când te doare capul. — Și ce-o să fac în clipa următoare ? spun într-un final, ridicând neputincioasă din umeri. — O să mă ajuți să curăț fasolea pentru prânz. Vorbele ei sunt atât de fără drept de apel că nu-mi pot reprima un surâs. O urmez ascultătoare în casă, iau un castron mare cu păstăi de fasole și încep să le rup cum îmi arată ea. Păstăile într-un coș de pe podea. Boabele zdravene de fasole în chiuvetă. Același gest, iar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
râs ușurată. — Nu, n-am copii ! Ce, credeai că am lăsat cinci guri flămânde în urma mea ? — Nu știu. Se încruntă, rușinat dar defensiv. De ce nu ? — Fiindcă... adică... vrei să zici că arăt ca și cum aș avea cinci copii ? Nu-mi pot reprima o notă de indignare din glas, și începe și el să râdă. — Poate că nu cinci... Adică ce vrei să spui ? Tocmai vreau să-i dau una cu cămașa când o voce ascuțită sfredelește aerul. — Samantha ? E Trish. Și glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-ul lui. Doamne, e total dependent de drăcovenia aia, mă gândesc ușor agasată. Și unde naiba ai dispărut ? În fine, se oprește din scris. Ce-ai făcut tot timpul ăsta ? Doar nu ești chelneriță pe bune ! — Nu. Nu-mi pot reprima un surâs. Nu sunt. Am o slujbă. — Știam eu că o să te înhațe imediat cineva. Dă din cap cu satisfacție. Cine te-a angajat ? — Ei... nu-i cunoști, spun după o pauză. — Dar lucrezi tot în domeniul ăsta, nu ? Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și iau mănușa. Trebuie să închid acum. — Samantha, n-am terminat de aveam de spus ! se rățoiește furioasă. N-am încheiat conversația. — Ba da, OK ? Am terminat-o ! Închid telefonul, îl trântesc pe masă și expir, fără să-mi pot reprima un mic tremur. Mersi mult, Guy, zic imediat. Mai ai și alte surprize la fel de plăcute ? — Samantha... întinde brațele a scuze. Am tot încercat să iau legătura cu tine... — N-am nevoie să ia nimeni „legătura cu mine”. Îi întorc spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
poți să mă ajuți. Îmi dau ochii peste cap. — Ba sigur că pot. Spre uimirea mea, își scoate jacheta, își suflecă mânecile și-și pune un șorț cu imprimeu cu cireșe. Zi-mi doar ce să fac. Nu-mi pot reprima un mic chicotit. Arată ca nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți să m-ajuți să duc aperitivele. Pornim spre salon, cu tartele cu ciuperci și chiflele. Când intrăm în încăperea tapetată cu mătase albă, pălăvrăgeala amuțește brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Samantha. N-a fost la fel fără tine. Îl privesc câteva momente. Oare chiar nu remarcă ironia situației ? Sau a avut grijă Harvardul să-l desensibilizeze ? — Deci acum ești din nou cel mai bun prieten al meu. Nu-mi pot reprima reproșul din voce. Ce amuzant. Guy se uită nedumerit la mine. — Ce vrei să spui cu asta ? — Haide, Guy. Aproape că-mi vine să râd. Când am fost la ananghie, te-ai făcut că nici nu mă cunoști. Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
elegant și ținând în mână... ce e ăla, un CV ? — Bună ziua ! o aud cum începe. Sunt foarte bună prietenă cu Samantha Sweeting și Guy Ashby. Și amândoi mi-au recomandat să aplic pentru angajare la Carter Spink. Nu-mi pot reprima zâmbetul. Are megatupeu fata asta. — Samantha. Ridic ochii și-l văd pe Nathaniel apropiindu-se pe pietrișul aleii. E puțin cam mohorât la față și are privirea încordată. Cum merge ? — Păi... bine. Mă uit la el câteva secunde. Știi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ne înțelegem, acest bărbat e olar, lucrător manual vasăzică, fără finețuri de formație intelectuală și artistică cu excepția celor necesare exercițiului profesiunii lui, cu o vârstă mai mult decât matură, a crescut într-o vreme în care oamenii obișnuiau să-și reprime expresia sentimentelor și dorințele trupului la ei și la toți ceilalți, și dacă e adevărat că nu sunt mulți cei care, în mediul lui social și cultural, ar fi putut să i-o ia înainte în materie de sensibilitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
este Încă și mai valabil pentru cei din Samarkand, nesupuși din fire, și prefer să mă predau singur, fără arme, lui Alp Arslan decât să-mi datorez salvarea locuitorilor. Ofițerii s-au declarat cu toții de aceeași părere, au făgăduit să reprime orice zel popular, și-au reînnoit jurământul de credință, au făgăduit să lupte ca niște fiare rănite. Nu sunt vorbe goale. Trupele din Transoxiana nu sunt mai puțin valoroase decât acelea ale selgiucizilor. Alp Arslan n-are decât avantajul numărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]