2,803 matches
-
nou alături, ar fi îngenuncheat, și-ar fi pus capul în poalele ei, s-ar fi ferit să-i spună și cel mai neînsemnat cuvânt dubios. Otilia era de o ștrengărie atât de castă, că îndoielile lui, acum vedea, erau ridicole. El însuși observă acest lucru ciudat. În loc ca întîmplarea cu Georgeta să-i fi deșteptat cinismul viril, să-l fi făcut mai pozitiv în plăceri, dimpotrivă, îi limpezise spiritul, îl făcuse mai apt pentru dragoste. Se hotărî să scrie numaidecât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nevoia congenitală de a-și face un program în viață. Dacă se va duce mereu la Georgeta, va fi un profitor, lipsit de orice capacitate de asceză în numele unei iubiri mai pure, dacă nu se va duce, va fi un ridicol cazuist, timid. Otilia și Georgeta ședeau foarte bine laoaltă, lucrul era limpede, cu toată îndărătnicia de a găsi vreo antinomie. Mai degrabă îl supără facilitatea relațiilor lui. Parcă nu el cucerise pe Georgeta, ci ea îl cucerise pe el. Și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui Iorgu. Era și Weissmann, studentul (care îl lămuri pe Felix că făcea dantura familiei pe un preț absurd de avantajos). Nevasta lui Iorgu era o femeie grasă, enormă, cu fața severă, hindenburgiană, și părul roșcat adunat într-un coc ridicol de ascuțit. Părea binevoitoare, cuviincioasă și de origine germană. Fata, care da pretext sărbătorii, nu era de față. Fusese culcată de mult. Mai participau câteva figuri necunoscute, un frate al lui Iorgu, un ofițer cu râs încîntat, ostentativ optimist, o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
grăbise într-un exces de amor propriu și mărturisise moșierului o reacțiune pe care acela n-o băgase de seamă. Pascalopol trecu repede de tot asupra incidentului, și Felix avu cel puțin sentimentul că n-a căzut în complicații mai ridicole. De altfel, ca un semn că luase cuvintele lui Felix în sensul unei povețe convenționale, Pascalopol îi mulțumi pentru bunele lui sentimente și-l rugă, dacă nu se supără, să-l viziteze a doua zi, spre a-i spune niște
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fură din nou abandonate. Titi spusese întunecat, apăsat, ca atunci când vestea că e bolnav de inimă și credea că are să moară, că el vrea de nevastă pe Lili. Aglae, departe de a se mira și de a găsi această dorință ridicolă și extravagantă, răspunse ambițioasă: - Ți-o dau de nevastă, să știu că mă tai în cuțite cu Costache! Ocările împotriva Otiliei și celorlalți începură mai verzi. Otilia era o "rafinată" cu școală de la Paris, care atrăgea, cu ajutorul "păcătosului de Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vezi cum îi merge bolnavului, doar nu suntem oricine. Te plătim (și mai încet), nu fi prost, Vasiliade, te punem la cont. Marina aduse gheața și o pungă, și în curând chelia bătrânului primi o scufie răsucită, căpătând o demnitate ridicolă. - Ți-e bine așa? întrebă Aglae. - Bi-bine! mormăi Costache. - Acum ce să mai facem? întrebă Aglae. - Nimic, răspunse doctorul. Liniște și altceva nimic. Natura lucrează singură. Stănică pufni în râs. - Aveți și voi doctorii formule. Natura lucrează (în șoaptă) pentru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ani, era slabă prin oase și rotunjită puțin din bunăstare, și fața avea o antipatică nuanță pergamentoasă. Femeia fu numaidecât odioasă celor doi, din cauza blândeței mieroase și interesate. Se amesteca în toate, suferind cu ipocrizie orice aluzie, arăta o solicitudine ridicolă pentru bătrân, care însă era așa de mulțumit, încît râdea cu toată întinderea gurii. Când bătrânul se așeză la masă, "menajera", căreia îi zicea Paulina, îl legă la gât cu un șervet înnodat la ceafă, ca pe copii. - Vezi, așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-a năzărit mie sau, la un moment dat, i-am zărit o codiță de pudel pe spinare. Când am privit-o din nou și-am și atins-o cu mâna, n-o mai avea. - E 20 aprilie, zice. Pare ridicolă. - Pari ridicolă. Asemenea gargară poate să și-o permită doar o femeie care n-are sâni. - Și crezi că eu mai am sîni? După foarte puțin: - Nu. Și o s-ajung în curând invizibilă... În fine, pentru ca întreaga scenă să atingă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
năzărit mie sau, la un moment dat, i-am zărit o codiță de pudel pe spinare. Când am privit-o din nou și-am și atins-o cu mâna, n-o mai avea. - E 20 aprilie, zice. Pare ridicolă. - Pari ridicolă. Asemenea gargară poate să și-o permită doar o femeie care n-are sâni. - Și crezi că eu mai am sîni? După foarte puțin: - Nu. Și o s-ajung în curând invizibilă... În fine, pentru ca întreaga scenă să atingă perfecțiunea, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
muzica cu moartea? În clipa-n care vom fi reușit să dizolvăm toată viața într-o mare sonoră, nu vom mai avea nici o obligație față de Infinit. Sânt invazii muzicale de o fascinație absolută, după care sinucigașii îți par diletanți, marea ridicolă, moartea o anecdotă, nefericirea un pretext și dragostea o fericire. Nimic nu mai poți face și nimic nu mai poți gândi. Și atunci ai vrea să te îmbălsămezi într-un suspin. Wagner pare a fi stors toată esența sonoră a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai mare ironie ar fi însă când s-ar putea stabili că aceia au fost mai fericiți decât noi.Praful să se aleagă de întreaga istorie. Ar trebui să nu mă mai intereseze nimic în această lume; să-mi apară ridicolă însăși problema morții; suferința, limitată și nerevelatoare; entuziasmul, impur; viața, rațională; dialectica vieții, dialectică logică, iar nu una demonică; disperarea, minoră și parțială; eternitatea, o vorbă; experiența neantului, o iluzie; fatalitatea, o glumă... Căci mă gândesc serios, ce rost au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aș renunța pe loc, dar ce să mă fac, animal? Drumul înapoi nu-l pot parcurge. Și apoi, aș risca să devin un animal care cunoaște istoria filozofiei. A deveni supraom îmi pare o imposibilitate și o prostie, o fantezie ridicolă. N-ar exista o soluție aproximativă într-un fel de supraconștiință? Nu s-ar putea viețui dincolo, nu dincoace (înspre animalitate), de toate formele complexe de conștiință, de neliniști și chinuri, de tulburările nervoase și de experiențele spirituale, într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu este o justificare a lui Dumnezeu, istoria este, însă, una a omului. Va trebui să vedem care este specificul național al României, care a ținut-o o mie de ani în nemișcare, pentru a-l putea lichida împreună cu mândria ridicolă care ne atașează de el. ... De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feței sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru un revoluționar pozitiv și cu spirit politic, este tot așa de reprobabil ca și reacțiunea. Căci anarhismul refuză organizația, această divinitate a omului politic. Bazîndu-se numai pe efortul individual și pe o viziune anistorică, oscilând de la optimismul cel mai ridicol la pesimismul cel mai sumbru, anarhia este o floare a spiritului, fără rădăcini în lume. S-ar putea ca, la urma urmelor, convingerea anarhistă a unei fericiri terestre în afară de orice lege și formă să trădeze o viziune optimistă. Viziunea finală
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din fanarele cu undelemn își întindeau limbele avare în aerul rece, trecătorii umblau iute pe stradele pavate cu trunchi de stejar, luna se răsfrângea clară și argintie pe murii nalți și albi a caselor, aruncând pe ele umbrele urieșe și ridicole ale trecătorilor. Numai din când în când se auzea zgomotul unei trăsure, glasul unui om cu chef, șuierul trist al unui om pe gânduri. În catul de jos a unei case mari se adunase o societate aleasă, pentru joc de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un țiuit în ureche: Sânt eu! sânt eu!... *** Ș-atunci dac - ai însemna bine... orce vorbă dimprejurul tău este semnificativă, pentru-că-ți pare ciudată. Ba nu zău... nu ți s-a părut vodată că[-n] o vorbă oarecare sunetele ei sânt ridicole [? ] Adesea numele tău propriu are această soarte... Ți se pare nușcum ciudat și ridicol... Ei bine, sânt ore întregi așa ciudate... Parecă te cheamă cineva din urmă pe nume... te uiți, și nu-i nime. Hm! Este ceva în toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atitudine „neocomunistă”. Elitismul moral, combinat cu lipsa cunoștințelor necesare pentru angajarea într-o construcție socială complexă, a generat o stare de frustrare agresivă, exprimată sub forma unui program ideologic compus din cele mai eterogene teme extremiste: anticomunism obsesiv, sfârșit prin ridicola vânătoare de securiști, blamarea elitistă a masei, considerată a fi înapoiată, suport necritic pentru partidele istorice, opțiunea pentru monarhie, în ciuda lipsei de popularitate a acesteia, poziții antiromânești, susținerea unor extremisme naționaliste maghiare - și totul pe fondul unei atitudini viscerale de
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
pildă, de România cu Gabonul, un tratat, deci, cu un text tip compendiu, "inodor, incolor" și fără nici o tentă de apropiere între două state între care există doar relații "clasice", nicidecum de "frățietate" sau relații privilegiate. Dar o asemenea năzbâtie ridicolă și, totodată, descalificantă, de a pretinde să se insinueze despre posibilitatea agresiunii uneia împotriva celeilalte ori să se vorbească despre prietenie și respect reciproc între entitățile unei populații care aparțin aceleiași națiuni (vremelnic și nevolnic separată), reprezintă o jalnică ultragiere
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
a unui partid „democratic”. Savantul francez F. Jacob o spusese acum patruzeci de ani: „În laboratoare nu se mai cercetează viața”, ci se rafinează tehnologia viitoarei și ultimei barbarii din istoria umanității. Confuzia între viață și existență măsoară exact concurența ridicolă dintre mercenarii „tehnoștiinței” și „ultimul gând” al lui Dumnezeu. Pentru progresiștii de astăzi, care nu mai disting între regnul uman și specia cariatidelor, viața nu reprezintă decât „pasta” indistinctă a unei „scrieri” al cărei „cod secret” va trebui „spart” cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
capability în sensul de capacité45, noțiune total diferită de cuvântul francez capable (cineva care deține anumite competențe). În limbajul militar românesc ar trebui evitate folosirile termenilor capabilitate de luptă sau capabilitate militară, deturnări semantice care duc la situații amuzante și ridicole. Cerința este ca termenul de capacitate să fie folosit la justa lui valoare de interpretare, așa cum s-a folosit de-a lungul timpului în tradiția militară românească, și să nu fie confundat, depreciat și inventat prin termenul de capabilitate. Noțiunea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Respingînd „legile frumosului [...], limitarea lui la anume forme și tipare, la anume alăturări”, Voronca mută accentul pe „neprevăzutul, noutatea asocierilor (subl. n.) de idei sau de obiecte”. Tradiționala distincție dintre frumos și urît, criteriile moștenite ale frumosului i se par „ridicole”. „În orice caz - notează el - legile - relative - ale frumosului trebuiesc căutate nu În obiect, ci În Însăși senzația noastră de plăcere sau neplăcere, În starea de simpatie sau antipatie organică”. Memoria și noutatea, trecutul și viitorul, amintirea și „dorul nedefinit
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dintre disciplinele incriminate de conservatori este cel de opționale sau facultative, cele obligatorii sunt altele. Aceasta face ca teama de acaparare a mediilor academice de către feminiști și multiculturaliști să fie cu totul nefondată, iar într-o țară ca România, chiar ridicolă. Studiile de gen, ca și studiile feministexe "„feminist" sunt atacate ca „neștiințifice”, ideologice. La acest tratament nu se supune studierea altor mari orientări în teoria politicăxe "„teoriepolitică". Acest tratament prin contraatac la ideologiexe "„ideologie" ignoră voit spulberarea mitului neutralității și
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
relație nu este de obicei recunoscută nici competiția. Contestarea patriarhatului este tratată drept „gălăgie”, „isterie agresivă”, „cârteală”, nu drept formă de negare a unor relații de putere și protest împotriva nedreptății de gen. „Bătălia” sau „războiul sexelorxe "„războiulsexelor"” sunt metafore ridicole care camuflează nerecunoașterea competitorului sau negocierii. - Supraviețuiește tuturor sistemelor economice de producție (celelalte inegalități se schimbă). Orice sistem de producție are o ierarhie suplimentară de tip patriarhalxe "„patriarhal" - Se asociază cel mai bine cu rasismulxe "„rasism" și speciismulxe "„speciism" (acesta
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
Bisericii Amorului” (L’Amour et l’Occident), descoperind astfel În amorul-pasiune o sursă religioasă. Barthes crede că mecanica vasalității (obiectul iubit aservește total subiectul Îndrăgostit) se bazează pe un sentiment puternic de futilitate. Dependența nu este o slăbiciune, nu e ridicolă pentru un Îndrăgostit, ci un semn de forță: cu cît dependența, aservirea este mai mare, cu atît pasiunea Își afirmă forța și identitatea. În limbajul lui Conachi, Momuleanu și În limbajul general al poeziei erotice din secolul trecut, această dependență
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui, pentru a ieși în evidență, un mod de a-și răscumpăra obârșia umilă. S-a lăudat chiar și în fața prietenilor apropiați că studiază ca un apucat deoarece vrea să-i copleșească pe ceilalalți, să-i facă să se simtă ridicoli, în timp ce el va să fie respectat și admirat. Preotul cel slăbănog are spume la gură când își sfârșește depoziția. Boșorogii din tribunal îl aprobau din cap tot timpul și-l încurajau să continue fără să șovăie. Totul fusese pregătit cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]