1,892 matches
-
o mântuire. Părinte, să bată clopotele până se scutură toți copacii..." De o săptămână cântă prohodul, bate metanii, face cruci pentru "suflete veștede". Fetița cea frumoasă, Ioana, scrijelește toată ziua pereții cu unghia, desenează oameni, apoi îi pupă până îi sângerează buzele. Privește-l pe acela din fundul curții: culege toată ziua castane; când nu mai sunt castane, culege frunze; iarna rupe bețișoare și le ascunde prin buzunar; a fost contabil la cooperativă. Cu ce crezi că s-a ocupat pletosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
șotronul noaptea la 4. Ai tălpile pline de cioburi, copile. Nu pot pleca cu tine, rămân aici, Petre. Între mine și ei, Dumnezeu împletește scutece, gratiile cresc acolo unde îmbrățișarea se întâmplă cu inima. Zidul, un trup plin de răni. Sângerează neputințele în fereastră, lumina, ca o cangrenă violacee, îmi descompune intențiile. Nu ai voință, nene Matei, păcat! Dă-l în mă-sa de terapeut! Ți-a pus ștampilă pe frunte "irecuperabil", pe năsălie o să te scoată de aici. La dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pomelnic întreg de înjurături în ușa stăreției; de pe acoperiș s-a desprins o șindilă aprinsă; starețul încercă să se ferească, s-a împiedicat, s-a rostogolit pe scări: oasele trosneau ca vreascurile putrede, s-a julit la coate, la frunte, sângera fața parcă poleită cu sare. Doi frați au sărit să-l ajute; nervos, a lovit în stânga, în dreapta, s-a ridicat și a început, disperat, să cerceteze cu privirea siluetele fumegânde. Ion, unde-i Ion? El trebuie să știe cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
doar singurătatea stâlpilor de telegraf. Într-o primăvară de mai, două așteptări s-au luat de mână cât să traverseze o stradă de-a curmezișul cerului, precum în vis, Carul Mare nu a observat semaforul lui Dumnezeu. Prima jumătate a sângerat sub Steaua Polară, cealaltă, cu necurăție, pătează scutece. Când iubești, nimic din ce-i al tău nu-ți aparține și nimic din ceea ce primești nu-ți întregește absența. Nici un handicap nu-i mai apăsător decât un suflet pe jumătate gol de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca sâmburii de portocală. — Strangulată, corect? Foarte bine, rânji Illmann. Dar pe jumătate strangulată, de fapt. Exista o cantitate mică de sânge în plămânii parțial măriți ai fetei. — Așadar, a omorât-o prin strangulareși apoi i-a tăiat gâtul? — A sângerat de moarte, spânzurată cu capul în jos ca un vițel măcelărit. La fel ca toate celelalte. Ai un chibrit? I-am aruncat cutia peste birou: — Și cum e cu locșoarele ei importante? A regulat-o? — A regulat-o și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ajuns, i-am spus trăgându-l de umăr. Becker se ridică gâfâind din greu și rânji spre mine: — Ați spus un vals, domnule. — Îți spun eu când o să aibă nevoie de mai mult. Lange se șterse la buza care-i sângera și se uită la sângele care lăsase o dâră pe dosul mâinii sale. Avea lacrimi în ochi, dar reuși totuși să-și exprime indignarea: — Ia ascultați aici, strigă el, ce dracu’ e asta? Ce înseamnă asta, să năvăliți așa aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
respirația celorlalți. — Dopamină în venă. — Se normalizează. Bine te-ai întors, comoara mea, ești din nou în lume. Alfredo mă privește, încearcă să zâmbească, dar șoptește doar: — A glumit... ne-a făcut o glumă. — Splina a fost cea care a sângerat. N-am privit gaura din capul tău, am văzut doar o margine deschisă care trebuia să fie pielea, dar n-am privit înăuntru. Alfredo merge mai departe, eu nu rămân. Am transpirat și acum tremur, simt întunericul, sunt gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
somn. Trăisem momentul acela și poate că îl așteptasem. Aveam acea întâlnire. Și mi se păru că îmi pătrund în sfârșit viața. Frica de sânge pe care o aveam atunci când eram copil, clipa aceea albă în care carnea, incizată, nu sângerează încă... poate era ea. Ea era în tăietura aceea. Sângele de care mă temeam era al său, așa cum mă temusem de iubirea ei. Ea exista de atunci. Cine te iubește există întotdeauna, Angela, există înainte de a te cunoaște, există înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
halatul murdar de sânge. E primul lucru pe care îl văd. Și-a scos mănușile, are mâinile albe. Cu mâinile acelea vine spre mine. Mi-a luat mai mult timp, am avut probleme cu dura mater, s-a contractat, a sângerat prea mult, am făcut eforturi să o fac să coaguleze. Are boneta udă leoarcă, urmele măștii în jurul gurii și un chip de nebun. Vorbește repede, se bâlbâie. Să sperăm că nu este o leziune asonală difuză, că, la impact, compresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
menționează doar, la această dată: "Răspuns negativ". Și era chemat acum mereu în alte părți pentru cazuri asemănătoare. Abcesele trebuiau deschise, era evident. Două tăieturi de bisturiu în cruce și ganglionii revărsau un fel de pastă amestecată cu sânge; bolnavii sângerau sfâșiați. Dar apăreau pete pe burtă și pe picioare, un ganglion înceta să supureze, apoi se umfla din nou. În cele mai multe cazuri bolnavul murea, emanând un miros înspăimântător. Presa, atât de limbută cu istoria șobolanilor, nu mai scotea o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
probabil nu voi avea niciodată. Mi-am șters o lacrimă rebelă de pe obraz. Ah, nuuuuu! Să ne îmbrățișăm toate, izbucniră gemenele. Asta era prea de tot. Brusc, a început să mă doară tot corpul, chiar și unghiile. Le simțeam de parcă sângerau sau așa ceva. Noroc cu Julie. Se scuză în grabă și mă târî spre mașina ei, iar de acolo am băgat viteză și ne-am întors la siguranța apartamentului ei. Am ajuns la concluzia că situația devine gravă. Aveam nevoie urgentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
suferisem până atunci și mi s-a părut că-mi pierd mințile și sunt gata să-mi iau viața. Până atunci încă nu simțisem gelozia, cea mai brutală dintre gelozii. Rana din suflet, care părea cicatrizată, s-a redeschis și sângera..., sângera foc! Mai bine de doi ani trăisem cu soția mea, cu propria mea soție, și nimic! Iar acum, hoțul acela...! Mi-am imaginat că soția mea se trezise de-a binelea și trăia ca un adevărat jăratic. Cealaltă, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un surâs obosit. — Nu te grăbi, secolul de-abia Începe. Tuși ușor, duse bolul cald la buze, se pierdu iarăși Într-o contemplație tăcută. Apoi, anevoios: Când am sosit În această țară, nu reușeam să Înțeleg de ce nobili domni bărboși sângerează și se flagelează pentru un omor comis acum o mie două sute de ani. Acum am Înțeles. Dacă persanii trăiesc În trecut, este pentru că trecutul e patria lor, pentru că prezentul le este un ținut străin, unde nimic nu le aparține. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
patru milimetri adâncime, astfel ca să atingă, fără doar și poate, carnea. Fără efort, raza decupă spatele vietății. ― Nimic. Ea nu se mișcă, nu dădu nici un semn de durere. La suprafața plăgii, un lichid gălbui șiroia pe pielea lustruită. ― Începe să sângereze, notă profesional Ash. Lichidul picura pe așternutul pe care era întins Kane. Se auzi ca un sfârâit. Gazul întunecat nu era deloc familiar. În schimb zgomotul, prilejuit de întâlnirea lichidului gălbui cu așternutul, era. Căpitanul se opri brusc, dădu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
observație continuă. ― A fost atins de acid? întrebă Parker. Dallas străbătu infirmeria și se opri în fața platformei. Examină fața cu atenție. ― Nu cred. Totul pare normal. Fluidul s-a scurs fără să atingă pielea. Apoi Brett își făcu intrarea. ― Mai sângerează, porcăria asta? Mai avem câteva plăci de ceramică în magazia din sala mașinilor care nu folosesc la nimic. Putem să le folosim la o adică, sau să facem un container. ― Inutil, răspunse Dallas. Nu mai sângerează. Ash cerceta zona tăieturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
își făcu intrarea. ― Mai sângerează, porcăria asta? Mai avem câteva plăci de ceramică în magazia din sala mașinilor care nu folosesc la nimic. Putem să le folosim la o adică, sau să facem un container. ― Inutil, răspunse Dallas. Nu mai sângerează. Ash cerceta zona tăieturii. ― S-a cicatrizat. N-a rămas nici un semn. Remarcabilă capacitate de regenerare. Nici nu-ți vine să crezi că adineauri a fost tăiată. ― Trebuie să scăpăm de ea acuma! exclamă Lambert înfiorându-se. Îmi vine rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vreo scânteie, conținutul celor două butelii exploda. Era totuși singura soluție și trebuia să încerce fiindcă, oricum, depresurizarea completă îi va omorî în mod sigur. Deja lipsa de aer îi îngreuna mișcările. Scăderea presiunii făcea, ca rănile lui Parker să sângereze abundent. Ea izbi o ultimă dată cilindrul care bloca trecerea. Ca, printr-o minune, acesta se deplasă și eliberă ușa care se închise cu zgomot. Vârtejurile se potoliră. Pe pasarelă, Lambert, neîncrezătoare, citea datele imprimate de lectori. COCĂ AVARIATĂ ― PANOURILE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la închidere. S-a eliberat în mare viteză, cum își lasă șopârla coada. ― De ce nu? comentă Ash. Ea posedă o asemenea putere de regenerare. Inginerul își continuă relatarea, tot mai necăjit. ― O aveam! Când a scăpat de membrul rănit, a sângerat abundent, pe loc. Presupun că s-a cicatrizat repede ciotul, spre binele nostru. Acidul a ros așadar panoul care comunică direct cu sasul. Asta a cauzat depresurizarea. (Ridică o mână spre ușa blindată care separa vestibulul sasului de restul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
care pășesc, pădurile și ruinele sînt pline de sfincși... Dar trebuia să-i răspund sfinxului așa cum i-am răspuns. Vroiam să Înțeleg lumea cu inima mea. Și din aceeași pricină Îmi reamintesc mereu. Memoria mea e ca o rană care sîngerează. Și totul este viu și destin În mine, deoarece memoria este destinul meu. Ea m-a Împins, nu zeii și nimeni altcineva, departe de Theba; și mă va urmări pînă la moarte. Ar fi simplu să spun: sîntem ceea ce vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
acuzarea zeilor, ci În absolvirea lor. În acest moment Oedip face să triumfe umanul Împotriva divinului. Contestînd zeilor vina, le contestă și superioritatea. Și, poate, chiar existența. În clipa aceea omul se așază pe sine În centrul universului. E adevărat, sîngerează prin toate rănile sale, În locul ochilor scoși se cască două plăgi oribile, dar acest vinovat de paricid și incest, acest vagabond măreț este stăpînul universului, căci el este vinovatul și nimeni altcineva. Fiind singurul vinovat, e singur În univers. Vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
lotofagii: altceva nu mă mai interesează. Cred că orașele noi au o urgență chiar mai mare decît viitorul; aceea de a-și construi un trecut. Și nu trebuia să urmăresc aici nesomnul mării pentru a ști că rănile lui Oedip sîngerează În noi sau deloc. Contrar aparențelor, a nu uita Înseamnă a contesta moartea. Probabil, nu Întîmplător apele Lethei separă la greci Infernul pe partea Vieții, așa cum Styxul Îl separă pe partea Morții. Un Sisif lovit de amnezie nu mai așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
-l distinge de zei, de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria de durere și unde se teme de necunoscut. Aici aroganța se destramă și sîngerează o tristețe nelămurită. Călcîiul Îl va costa viața pe Ahile, dar gloria sa adevărată e să umble ca și cum ar fi și acolo invulnerabil. De abia din acest moment Începe eroismul său; după ce vom afla că vitejia triumfă asupra părții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
nou cu toată luciditatea de care sînt În stare, dar azi n-aud Întrebările pe care de obicei mi le pun singur. CÎntecul sirenelor plutește acum triumfător deasupra mării. Valurile s-au toropit, corăbiile au aruncat, toate, ancora și Ulise sîngerează sub frînghia ce-i leagă de catarg În glorioasa lumină a acestei zile. Nici un omagiu nu este mai mare pentru Apolo (și nici o frumusețe care să-l dezmintă mai mult) decît o zi clara de iunie Într-o casă ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Înțelepți, pentru ca numai noi cunoaștem suferința. Spre deosebire de Apolo, Dionysos e un zeu care știe să sufere. El a cucerit bucuria și nemurirea cu prețul durerii și al morții. Tocmai de aceea știm să prețuim clipa, pentru că știm cît ne-au sîngerat mîinile ca s-o smulgem din neant. Ochii zeului nostru au văzut pămîntul Înroșit de sînge, au văzut mame strîngînd la piept copii morți, au văzut cum Hera le-a luat mințile lui Ino și lui Athamas. CÎnd s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
gol... Și totuși cine-i va arde pe rug pe cei care declarînd că sînt nefericiți vor propovădui căutarea fericirii? Cine-i va lovi pe cei care se Încăpățînează să spere? Cine-i va izgoni pe cei ale căror mîini sîngerează? Foile pe care scriu se zbat pe genunchi. VÎntul spulberă nisipul; și Începe să plouă peste fantomele cailor ce Încep să danseze pe străzile unui oraș de nicăieri... Orfeu Orfeu face parte dintre cei pe care anticii i-au constrîns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]