1,693 matches
-
o paralelă cu distrugerea orașelor Hiroshima și Nagasaki, precum și despre necesitatea de a învăța din lecțiile istoriei, cu scopul de a nu mai permite ca umanitatea să mai repete vreodată astfel de crime. Asediul Vukovarului a fost înfățișat în filmul sârbesc "Vukovar, jedna prica" (1994), în filmele croate "Vukovar se vraća kući" (1994) și "Zapamtite Vukovar" (2008), precum și în producția internațională din 2000 "Harrison's Flowers". A fost, de asemenea, și subiectul filmelor documentare „Vukovar - Final Cut” (2006) și „Zaustavljeni glas
Asediul Vukovarului () [Corola-website/Science/321404_a_322733]
-
(în , scris în alfabet chirilic sârbesc "Логор Јасеновац". în , în ) a fost cel mai mare lagăr de exterminare din Statul Independent al Croației (NDH) și din Iugoslavia ocupată în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărul a fost înființat de regimul Ustaše în august 1941 și
Lagărul de concentrare Jasenovac () [Corola-website/Science/321427_a_322756]
-
Sudeți), la est de Răul Elba (astăzi granița de sud-est a Germaniei, sud-vestul Poloniei și nordul Republicii Cehe) în Evul Mediu timpuriu. Descendenții direcți ai "sârbilor albi" sunt sârbii luzațieni (sorabii) și sârbii balcanici. Sârbii albi au fost inițiatorii incursiunilor sârbești din Balcani; supraviețuind multor războaie cu popoarele vecine, cu ajutor din partea Imperiului Bizantin, sârbii albi au rămas până în zi de azi. "De Administrando Imperio" consemnează că „acești sârbi se trag din sârbi necreștini, numiți "sârbii albi", ce trăiau dincolo de Turks
Sârbi albi () [Corola-website/Science/316500_a_317829]
-
Comloșu Mare (anul 1734 consemnând o migrație în masă din regiunea Olteniei, din zona Craiovei, Slatinei și Polovragilor, după cum reiese și din diplomă comemorativa "200 de ani de la venirea oltenilor în Comloș", 1734-1934.) alții s-au stabilit în partea Banatului sârbesc unde înființează localitățile Srediște, Straja, sau chiar în Timac (Timok). Odată cu ocuparea Banatului de către turci, aceștia din urmă redeschid minele abandonate, aducând mâna de lucru din vechile zone miniere ale Olteniei, cum sunt: Baia de Arama, Baia de Fier, Baia Sie și
Bufan () [Corola-website/Science/322384_a_323713]
-
1930, când locuitorii împroprietăriți încep să renunțe treptat la naveta sezonieră către localitățile lor de origine și să se stabilească definitiv aici. Primul locuitor care a decis să se stabilească definitiv în Vintilești a fost locuitorul Vasile Sârbescu, din cătunul Sârbești, comuna Vintilă Vodă, județul Buzău, în anul 1927. De altfel, numele de „"Vintilești"” a fost ales tocmai plecând de la preponderența numerică a celor împroprietăriți, provenind din această comună buzoiană. Noii locuitori aveau să fie numiți, ca mai pretutindeni în Bărăgan
Bordei Verde, Brăila () [Corola-website/Science/324430_a_325759]
-
Paštrovićii (Alfabetul chirilic sârbesc: Паштровићи) a fost un clan sârbesc de coastă în Muntenegru. Oamenii și teritoriul Paštrovićilor au fost menționate pentru prima oara în 1355, cănd împăratul sârb Ștefan Uroš IV Dušan a Șerbiei (Dušan cel puternic) a trimis un nobil, pe "Nikolica
Pastrovici () [Corola-website/Science/327022_a_328351]
-
Paštrovićii (Alfabetul chirilic sârbesc: Паштровићи) a fost un clan sârbesc de coastă în Muntenegru. Oamenii și teritoriul Paštrovićilor au fost menționate pentru prima oara în 1355, cănd împăratul sârb Ștefan Uroš IV Dušan a Șerbiei (Dušan cel puternic) a trimis un nobil, pe "Nikolica Paštrović" într-o misiune diplomatică în
Pastrovici () [Corola-website/Science/327022_a_328351]
-
hotăra ca după ridicarea spitalului, „să-l înzestreze cu averi producătoare de venituri pentru buna funcționare și întreținere a acestui spital.” Astfel, prin acest testament, a lăsat moșiile: Dăbuleni, din județul Romanați, Comojeni, Nedeia și Nedeița, Măceșul și Măceșul Mare (Sârbesc și Rumânesc) din județul Dolj și dealurile cu viile Cernăteștilor din județul Săcuieni. Aceste moșii, împreună cu pogoanele, dealurile, viile, bălțile, acareturile, gârlile (râuri și pârâuri) și veniturile din prețurile arenzilor. De asemenea, a mai lăsat unele case și prăvălii din
Spitalul Brâncovenesc () [Corola-website/Science/326472_a_327801]
-
La început, au ieșit de sub controlul sârb provinciile grecești Tesalia și Despotatul Epirului, urmate de regiunile locuite de albanezi. În Macedonia de sud și vest au apărut o serie de principate independente. În același timp, Regatul Ungariei a cucerit teritorii sârbești în nord. Uroș a reușit să păstreze controlul doar asupra zonei centrale sârbe, ai cărei nobili, deși mult mai puternici decât conducătorul lor, au rămas loiali coroanei. Această regiune era compusă în vest de Macedonia (Zeta), în sud de zona
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
a schimbat din nou cursul evenimentelor în favoarea otomanilor. Până în 1370, Murad controla cea mai mare parte a Traciei, ceea ce a făcut ca Imperiul Otoman să devină cel mai important vecin al celui de-al Dolea Țarat Bulgar și al teritoriilor sârbești controlate de Uglieșa. Uglieșa a încercat fără succes în 1371 să formeze o alianță antiotomană a statelor balcanice. Bizantinii, vulnerabili în fața turcilor datorită monopolului otoman asupra aprovizionării Constantinopolului cu hrană, au refuzat să coopereze. Bulgaria, după moartea țarului Alexandăr la
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
iei), "râurile" (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și "bibilurile" sau "cheițele" (cusături de îmbinare a bucăților de material). Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați / chezuri / piezuri - adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late
Ie (vestimentație) () [Corola-website/Science/324222_a_325551]
-
și reședința oficială a președintelui muntenegrean. Conform rencesământului din 2011, orașul are o populație de 18.482 de locuitori (inclusiv suburbiile). a fost fondat în secolul al XV-lea. În prezent este un centru cultural și religios a Bisericii Ortodoxe Sârbești, în primul rând datorită faptului că orașul adăpostește un mare număr de monumente istorice, biserici, piețe etc. În muntenegreană și sârbă orașul este cunoscut ca Цетинѣ / "Cetině" (alfabetul vechi) sau Цетиње / "Cetinje" (varianta actuală); în italiană ca "Cettigne"; în greacă
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
ca Цетинѣ / "Cetině" (alfabetul vechi) sau Цетиње / "Cetinje" (varianta actuală); în italiană ca "Cettigne"; în greacă ca Κετίγνη ("Ketígni"); și în turcă ca "Çetince" (Centinge). În limba română nu există o variantă proprie a numelui, în consecință se folosește varianta sârbească/muntenegreană latină: "Cetinje" (se aude și se citește: "Ță-tin-ie"). În texte apare, la fel, în variantă sârbească/muntenegreană. Fondarea orașului a fost favorizată de evenimentele politice, economice și culturale a secolului al XV-lea. Războaiele de cucerire ale Imperiului otoman
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
Κετίγνη ("Ketígni"); și în turcă ca "Çetince" (Centinge). În limba română nu există o variantă proprie a numelui, în consecință se folosește varianta sârbească/muntenegreană latină: "Cetinje" (se aude și se citește: "Ță-tin-ie"). În texte apare, la fel, în variantă sârbească/muntenegreană. Fondarea orașului a fost favorizată de evenimentele politice, economice și culturale a secolului al XV-lea. Războaiele de cucerire ale Imperiului otoman l-au forțat pe Ivan I Crnojević, conducătorul Principatului Zeta la acel timp, să mute capitala de la
Cetinje () [Corola-website/Science/325577_a_326906]
-
numeroase articole și memorii oficiale în care a susținut cauza cehoslovacă. A avut un rol esențial în stabilirea Legiunilor Cehoslovace în Rusia ca forțe de luptă eficiente de partea Aliaților în Primul Război Mondial. În timpul războiului a deținut un pașaport sârbesc. În 1915 a fost unul dintre primii membri ai personalului nou-înființatei Școli de Studii Slavone și Est Europene, care face parte acum din University College London, și în care Sala Comună a Societății Studenților îi poartă numele. El a devenit
Tomáš Garrigue Masaryk () [Corola-website/Science/325821_a_327150]
-
lui Ioan Caragea și după aceea ca șef de potere împotriva haiducilor, s’a edificat că ceață a fost condusă de Stoian Stânga. În baza acestor prime informații, este delegat “cavalerul” Nicolae Barbiceanu să ia legătura cu vameșul de partea sârbească, Crăciun (!), de la care acesta află că Stoian Stânga ar fi trecut din Iasicova (localitate sud-dunăreană) prin Șerbia și s’a retras peste apă Timocului în Turcia. La propunerea Departamentului dinlăuntrul Țării Românești, Secretariatul statului (Ministerul de externe) face demers pe
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
lui Stânga au neliniștit, desigur, în cea mai mare măsură autoritățile turcești de la Vidin, devreme ce acestea au ridicat foarte puternice potere, obligând ceață să treacă peste Timoc în Șerbia, în toamna anului 1843. Ele solocitau de acuma ajutorul autorităților sârbești și românești la urmărirea și prinderea vestitului haiduc. Inițial, Stânga își pornise ceață spre Dunăre. Potera turcească i-a aținut însă calea și într’o luptă Stânga a fost rănit în picior. Ceață s'a îndreptat atunci spre satul Halova
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
turci”. Haiducii căutau scăpare în Țară Românească. Ei reușesc să pună mâna pe o luntre și să traverseze Dunărea în apropiere de insula Ada-Kaleh, debarcând la Varciorova, în ziua de 7 Octombrie. Având cunoștință de acest fapt de la un dregător sârbesc, autoritățile din Țară Românească iau toate măsurile pentru prindere. Raportul subocârmuirii plășii Jiului în această privință sună astfel: “ Prin într’adins ștafeta ce cum să primi dela cinstită ocârmuire a județului Mehedinți, cu nr. 8902, vă incunostiintam cu această că
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
lui Stânga și a celorlalți ar fi revenit tribunalului de Mehedinți. Dintr’o adresă (29 Noembrie 1843) a Departamentului dinlăuntru către Secretariatul statului reiese însă că toată chestiunea ar urma să fie supusă domnului Țării Românești “înainte de a înștiință ocârmuirea sârbească”. Chestiunea se oprește aci, nemaifiind consemnat cum a evoluat ea mai departe. Este cert însă că devreme ce actele au rămas la Secretariatul statului, respectiv Ministerul de externe astăzi, haiducii au fost extrădați turcilor. Trebuiau menajate pretențiile puterii suzerane, nu
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
000 de volume, picturi, statui, mobilă sculptată, porțelanuri rare, scrisori de la Deák Ferenc, Franz Liszt și Richard Wagner. Valorile din castelul conților Nako au dispărut imediat după Primul Război Mondial, când Banatul, pentru scurt timp, s-a aflat sub ocupație sârbească, apoi franceză. După Primul Război Mondial, în castel s-a organizat prima școală agricolă din România, pentru ca în 1941 să devină sediu legionar și apoi cazarmă-depozit de armament. După al Doilea Război Mondial, între anii 1949 - 1951 în castel a
Castelul Nakó () [Corola-website/Science/326187_a_327516]
-
Palatul Beldiman din capătul Uliței Sârbești, construcție cunoscută inițial sub numele de Casa Balș, a fost o clădire din Iași construită în 1807 și demolată în 1959. În timp clădirea a avut numeroși proprietari și diferite destinații, din reședință familială devenind imobil cu prăvălii, hotel, restaurant
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
prospăt inginer, care tocmai se reîntorsese în Moldova după câțiva ani de studii la Lemberg (1796-1804). Construcția a demarat în 1807 pe terenul cumpărat de polcovnicul Manolache Balș de la biserica Sfântul Nicolae cel Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în proprietatea Ecaterinei Balș, fiica polcovnicului, căsătorită cu căminarul Iordache Filipescu. În 1812 Ecaterinei Balș vinde
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
Pop și Popa se găsesc mai ales în Transilvania. Există de asemenea, alte variațiuni de nume, apropiate de Pop, după limba de origine ancestrala: Pap (maghiară) sau Popp / Papp (maghiară), Popper (evreiesc), Popov (slav), sau chiar Popovici sau Popoviciu (rusesc/sârbesc/croat etc.)
Pop (nume) () [Corola-website/Science/322685_a_324014]
-
Biserica Sârbească, cu hramul sfinții Petru și Pavel, este un lăcaș de cult din municipiul Arad. A fost ridicat între anii 1698-1702. Față de forma sa inițială, biserica a suferit transformări mai ales în perioada 1790-1822, când a primit notele actualului stil baroc
Biserica Sârbească din Arad () [Corola-website/Science/322699_a_324028]
-
A fost ridicat între anii 1698-1702. Față de forma sa inițială, biserica a suferit transformări mai ales în perioada 1790-1822, când a primit notele actualului stil baroc] pe care îl reprezintă. Posedă o serie de cărți și documente legate de prezența sârbească în zona Aradului. După cucerirea Aradului de către armatele imperiale comandate de prințul Eugen de Savoya, în oraș au fost așezați grăniceri sârbi. Colonizarea sârbească a avut loc ca urmare a privilegiilor ilirice acordate de împăratul Leopold I sârbilor ortodocși. Construirea
Biserica Sârbească din Arad () [Corola-website/Science/322699_a_324028]