2,533 matches
-
mușcând dintr-un măr roșu durduliu. La intersecție am constatat că nu încuiasem ușa, dar nu m-am întors, deoarece nu era cale lungă până la casa vânzătoarei de morcovi. Ajunsă în fața casei acesteia, am fost uluită să văd că broscărimea sălta pe pereții umezi și împodobiți cu mușchi. Nu m-am putut abține să nu comentez: Ciudat, foarte ciudat... Am încercat să-mi distrag atenția de la ființele ce mi stârneau disprețul și am apăsat lung pe butonul soneriei vechi și ruginite
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
un vis. Printr-o breșă se vedea foarte deslușit Tărâmul Copiilor. Pruncul a picat în visul cel bun. O dată-n viață va fi, cum se zice, „în centrul atenției”. Pe chipul său este zugrăvit un zâmbet larg. Înțelegea de ce animalele săltau în jurul lui, sirene îl împodobeau cu ghirlande din Hortensie, cu ochelari de soare din baga, cu un costum de apicultor de culoare fildeș și cu o mică desagă cu „secrete”, iar alți copii îl apostrofau, dar într-un sens dulce
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a dat cu cotul în ditamai cutia neagră, pe care-o așezase, pe bancă, lângă el, la scârba asta de-acordeon, la asta, mă, a spus, și a mai tras un cot în ea, apoi, apucând-o de curele, a săltat-o pe genunchi, a deschis-o și a scos din ea un acordeon, iacătă, a spus, taică-miu a făcut rost de el și acum vrea să mă scoată de pe șantier și să mă trimită să cânt la nunți, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tras un șut într-o carte, cartea s-a deschis, zburând cât colo cu paginile fâlfâinde, n-am văzut unde a căzut, între timp muzica mă redirecționase, caporalul țopăia și el, se lăsa în jos pe picioru-i zdravăn, se ridica, sălta în aer, sprijinindu-se de cârje, obiectele zburau în jurul lui, cravatele, învelitorile de discuri, fotografiile, bucățile de hârtie, bancnotele, batistele și ciorapii se înălțau într-un vârtej, țopăiam și noi, gramofonul urla, scârțâitul acului îl simțeam parcă în piept, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iar vântul i-a împrăștiat stropii în jur, îi simțeam mirosul, pe iarbă a rămas doar spuma albă, bunicul și-a lăsat mâna jos, credeam că o s-o arunce mai departe, dar i-a dat drumul lângă noi, și-a săltat haina pe un umăr și mi-a spus să mergem, și-a tras o mânecă și a pornit spre dubă, cealaltă mânecă a hainei flutura în aer, în timp ce încerca s-o pună pe el din mers. M-am uitat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ce se șoptea. - O crimă? Nu se poate, Doamne ferește! - Și vrei să zici că pe menhir a curs sîngele lui Gildas? - Sfinte Doamne! La fel ca la jefuitorii de corăbii de pe vremuri! - Se pare că polițistul de la Paris l-a săltat pe doctorul Pérec! - Și unde mai pui că tocmai a aflat că nevastă-sa Îl Înșela cu puștiul de Nicolas Kermeur! Gwen se opri brusc. Loïc Își Încărca În break-ul hotelului plasele cu crabi pescuiți. La celălalt capăt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
toate reparațiile. Banca Începuse să-l preseze, fusese nevoit să-și restrângă cheltuielile. Se ridică Într-un cot și Își turnă un prim whisky. Swing Magazine rămăsese deschis la aceeași pagină; cu un efort vizibil, un tip În șosete Își sălta sexul spre obiectiv: Îl chema Hervé. Nu-mi place, Își repetă Bruno, nu-mi place deloc. Își puse chiloții și porni spre grupul sanitar. La urma urmei, Își spuse el cu speranță, irocheza de ieri, bunăoară, nu era chiar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mi-am repezit căpățâna În pieptul celui care mă lovise. Am dat să-l mai izbesc o dată dar, bulumacul prins de picioare mă țintuia În loc. Era ditamai lemnul, mare și greu, dar dacă mă rostogoleam pe spate, puteam să-l salt de jos. Asta am și făcut și l-am prăvălit apoi, cât era de greu, peste pășitorii păzitorului. - Câine! icni el și, buimac, se trase Îndărăt. Am Încercat să mă iau după el, dar nu mai aveam putere, iar bulumacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am privit amândoi pe Enkim, numai că el o ținea pe a lui, că să-l lăsăm acolo, că ne Încurcă, că puteam să scăpăm dacă fugeam doar eu cu Runa. - Ești un prost, am spus amândoi și l-am săltat de jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul sănătos. Eram așa de Însetați Încât ne-am repezit În apele ei limpezi și reci, am pus palmele căuș și am dat să sorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aia ne merge mai bine ca celorlalte neamuri. Ne gândim Împreună. De-aia, eu zic că vorbele o să ne fie de folos. Dar, să așteptăm sfatul cel mare, ca să vedem ce hotărâm cu toții, Îmi făcu el cu ochiul, după care săltă de jos o lespede care se uscase. O netezi cu o piatră până ce o făcu dreaptă-dreaptă. Astea sunt cuvintele mele. Le Înțelege oricine. Le folosește oricine. Se cheamă cărămizi. Se puse iarăși pe treabă după care, deodată se opri și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se sumeți Scept, de ce nu-mi iei partea În fața flecarilor din sat, Minos? - Pentru că și flecarii, cum le spui tu, Își Împart cu noi bucatele! Scept dădu un muget gros, de ziceai că e un zimbru bătrân și, deodată se săltă de jos, privind de jur Împrejur cu ochi scăpărători. - Își Împart cu noi bucatele, așadar... Păi, tu, Minos, și voi toți, ce credeți că s-ar fi Întâmplat dacă cineva ar fi vorbit așa la sfatul Tatălui din Cer, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Krog, măi! răcni Enkim din nou. Tocmai prinsese măruntaiele-de-mumă și le privea, căutând să vadă dacă erau Întregi. - Tatăl din Cer a fost cu femeia mea, izbucni el, chiuind. Era plin de sânge pe mâini. Ne-am aplecat s-o săltăm pe Runa. Am luat-o cu prunc cu tot și am dus-o În casa pe care o făcusem numai pentru că Îi cunoscusem pe Selat și pe Dilc. Așa a apărut Unu În călătoria mea. 21. Oamenii la care poposisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
femeie bătrână, slabă și zbârcită, mă izbi cu un băț peste picioare. - Te-am văzut Încă de când ai luat-o spre vedenia apei, prostule! De-atunci am văzut că duci copil cu tine. Prost! Se apropie de mine și-mi săltă bărbia În sus, de parcă dorea să mă dea la troc. Mai rău decât prost. Țanțoș! Ca un cocoș. Dar soarele ți-a cam fript penele, Încheie ea și se duse să vadă de Unu. Bietul de el abia mai scâncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
arătă cealaltă palmă cu degetele rășchirate. Râzând ca un prost, i-am răspuns gestului și ne-am Îmbrățișat. Cu coada ochiului l-am văzut pe Logon cum cască ochii, privind la mine cu tristețe. Se duse lângă bulboană și-și săltă sulița de jos, cu fereală, de parcă tocmai ar fi fost Înfrânt. - Trebuie să-i schimb vârful, zise el, posomorât și mă privi de parcă l-aș fi trădat și În seara aceea se duse să se culce singur, undeva mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat să-mi dau vrăjmașul peste cap, numai că nenorocitul era mult prea greu și mă prinsese de gât. Încerca să mă salte de jos, dar l-am mușcat de beregată cu toată puterea. - Îl omor, răcni maldărul ăla de carne care mă strivea În brațe. - Nu-l omorî! Scept Îl vrea viu, strigă cel de afară și, În clipa aceea, În casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai găsit sulița. Omul acela frumos pe care avea să-l ia Umbra se târa pe coate, ținându-se cu amândouă mâinile de beregată, iar printre degete i se scurgeau pârâuri groase de sânge. M-am repezit și i-am săltat de jos toporul pe care Îl scăpase, dar am auzit tropot de pași grăbiți și m-am răsucit, la timp ca să văd un vânător negru cum azvârle cu sulița spre mine. Am sărit Într-o parte. Am aruncat cu toporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
conjur! Plângeți-vă împotriva generalului! ARTUR: Niciodată! Numai peste cadavrul meu. GARDIANUL: Niciodată n-o să mai avem o asemenea ocazie... ARTUR: Am spus nu! GARDIANUL (Disperat.): Ah, ce v-am făcut? De ce vă purtați așa? Numai dumneavoastră ne mai puteți sălta puțin... ARTUR (Intransigent.): Nu! Nu! Nu! GARDIANUL (Hohotind): Ho-ho-ho! N-aveți pic de recunoștință... ARTUR (Din buze.): Țttt! GARDIANUL: Sunteți o haimana, un monstru, un vampir! Sugeți sângele gardienilor! Îl mâncați de viu pe călău! ARTUR (Demonic.): De o mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de rele nu-i așa și-n tot locul mă-nsoțește și de rele mă ferește amin. Amin. Amin. Cățelul așezat pe labele dinapoi nu zice nimic. Și dintr-o dată pasărea se mișcă puțin, dă dintr-o aripioară, din amândouă, se saltă pe piciorușele de ață. Își lasă capul într-o parte, privind aiurit la băiatul care mormăie și la câinele care-l privește și el țintă, cu ochi de oțel. Ochii aceia de oțel și-i aduce aminte. ─ Ci-rip! Ciiip! spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lor și ăsta de i-l dau acuma? - Dacă n-are tija, șopti părintele Macovei. - Parcă l-a controlat careva de avea tijă când a plecat la drumul lui? Scrie la dosar că avea tijă la el când l-a săltat? Există vreun document de predare-primire în care să zică la inventar ceva de tija asta de care se agață acu’ inginerul ăsta? Nu scrie. N-avea, popo, semnalimente de tijă, manivelă, bujie sau ce dracu mai vrea ăsta să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ca și cum ar fi mânat o turmă de vaci întoarse de la păscut. Burtăncureanu îi povestea de una, de alta, iar Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu câțiva în preajma lor. Printre ei, nelipsit, Constandin F. Panaitescu, ofițerul de la Starea Civilă a Primăriei, demascat ulterior, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Afinoghiu, scandând diverse lozinci, între care cea mai des repetată era: „Jos comuniștii, sus Băcănel!“ În fruntea coloanei pășea țanțoș un ins deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă vesel pălăria de paie de orez, model „Los Paraguayos“ în turneul din vara lui 1963 la Urlați, îndemnându-i pe cei din coloană să scandeze cât mai entuziaști numele lui Băcănel. Erau pensionarii de la Casa lor de Ajutor Reciproc, mobilizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a dat? Și ce-au mai bătut la săracu tata până l-a lămurit să se-nscrie la colectivă! L-a ținut și-n ladă, nu știu dacă ați auzit cum era metoda cu lămurirea poporului să intre la colectivă... Bătrânul sălta absent de pe un picior pe altul. Tânărul oftă: - Ne-a inundat veceul. De-un an s-a blocat și șefii nu mai vrea să-l repare. Zice că vine privatizarea și la noi. Și dacă e să cumpere cooperativa s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
prelinsă din ochii mijiți, verzi, din câte putu să constate popa. Buzele vineții abia se întredeschideau, când vorbea. - În general, mă refeream, gemu acela. Dumneata mănânci șnițele, aștepți autobuzul și habar nu ai că peste trei ceasuri au să te salte și-au să te trimită la balamuc, la doctorul Wintris. Și pe Tomnea n-ai să-l mai vezi niciodată! Se răsuci iar spre liniile și zig-zagurile lui. Își reluă scrijelitul dalelor cu bastonul acela subțirel. Bodogănea doar, supărat: „Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un șancăr pe care nu i-l tratase cum trebuie când a stat ascuns la ei Șoptireanca, prin 1936-1938. Teodoresu l-a ținut minte și când a venit la director la Interne, adus de Teohari, a trimis vorbă să-l salte, că-i știa secretul. Nu putea să-l omoare, dar l-a aranjat la canal, apoi la Aiud. Până a pățit-o și Teohari: în martie ’52 l-au alungat din ceceu, cu Luca, cu Pauker. A aflat că picase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]