2,394 matches
-
semnată Al. Cistelecan, Pe unde mai merge Budila-Expres. Deși formula lirică aleasă de Al. Mușina conține ingredientele poemului-standard optzecist definit de M. Cărtărescu ca fiind lung, narativ, aglutinant, (auto)ironic, imaginativ, ludic, autoreferențial, metatextual, cu efecte retorice și aluzii culturale savante, poezia lui în ansamblu are cel puțin un element care o individualizează: este vorba de o anumită doză de lirism infuzată perseverent, dar fără ostentație, în aproape toate poemele sale, disimulată în primele volume sub forma revelării unui miez ascuns
După douăzeci de ani by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/12883_a_14208]
-
De unde următorul precipitat comentariu: "Acest dezechilibru provocat de predominanța poetică românească, explică multe dintre carențele culturii românești". "Poeților, publiciștilor și romancierilor li se reproșează ceea ce am crezut pînă acum că s-ar cuveni, în bună logică, să li se reproșeze savanților: "lipsa lucrărilor fundamentale de referință" (marele dicționar al limbii române, început de Hasdeu, marea enciclopedie a României, o nouă istorie a României, o istorie a literaturii române "integrală, modernă"). Bine că nu li se reproșează degradarea CFR sau scumpirea alimentelor
Adrian Marino între lumini și umbre (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15745_a_17070]
-
și problematică să povestirea Întîlnirea este revoluționară pentru epoca în care a fost redactată și publicată. Scrisă la sugestia lui Mihai Botez, Întîlnirea evocă, din perspective diferite, revenirea în țară, în calitate de invitat, a unui refugiat în Occident devenit între timp savant de recunoaștere internațională. Deși subiectul este bine încifrat în formula unei proze poetice, apariția acestui text, în perioada în care paranoia regimului Ceaușescu atinsese cotele maxime, rămîne un miracol. Românul Întîlnirea este rodul rescrierii povestirii din 1989. Față de textul anterevoluționar
Bricolaj cu sentimente by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13735_a_15060]
-
din 1989. Față de textul anterevoluționar, el conține 150 de pagini în plus, ceea ce înseamnă, practic, o altă opera. Ceea ce era implicit și ermetic în povestire devine explicit în român prin includerea unui martor cheie pe lista celor care comentează vizită savantului de origine română, în România comunistă: Securitatea. De ce nu apărea această perspectivă narativa în textul din 1989 nu mai trebuie demonstrat. De ce apare acum și cum își face simțită prezența ( prin reproducerea unor file din dosarul de urmărire informativa) este
Bricolaj cu sentimente by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13735_a_15060]
-
a românului Întîlnirea este întrecuta doar de ambițiile autoarei la nivelul construcției. Unghiurile din care este privită realitatea se succed cu repeziciune, naratorii se rotesc în permanență ( și, împreună cu ei, stilurile narative), timpurile narațiunii se amestecă în funcție de fluxul gîndirii protagonistului, savantul italian de origine română Manu Traian ( așa cum apare numele său în dosarele de urmărire informativa ale Securității). Mai mult decît atît, în multe situații autoarea pune în evidență contrastul dintre gîndurile intime ale personajelor și comportamentul lor public. Trecerea de la
Bricolaj cu sentimente by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13735_a_15060]
-
din Coreea va dura trei ani și mulți îl vedeau deja ca debut al unui al Treilea Război Mondial. În aceste condiții, ideologia comunistă făcea ravagii printre intelectuali. După ce luase Nobelul pentru chimie, Frédéric Joliot-Curie declara că "niciodată savanții progresiști, savanții comuniști, nu vor da o parcelă din știința lor pentru a duce război împotriva Uniunii Sovietice"; în anul următor, 1951, Joliot- Curie a primit Premiul Lenin pentru Pace. Pacifist era doar un sinonim pentru pro-sovietic. În 1952, un scriitor francez
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
și simplu în cel mai exuberant delir, este chemată la cea mai superbă demonstrație. Voci mari, spectacole mari. "Lucia di Lamermour", "Electra", "Indiile galante", "Othello", Italianca în Alger", tot atîtea zboruri ale lui Andrei Șerban puse la îndemîna imaginației. Luxuriantă, savantă, emoționantă, ludică, ironică, vie. Calitatea unor voci dumnezeiești este dublată de un autentic joc actoricesc. Nu se cîntă, imobil, desuet, la rampă, ci se interpretează. Există în montările acestea de operă, de cîțiva ani buni, o respirație de mare clasă
Ariel și Caliban by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12743_a_14068]
-
în timp prin obsedante reiterări ale unor idealuri vii la origine. Căci căderea și decăderea, altfel spus, decadența, se manifestă atunci cînd idealul se dovedește a fi inferior mijloacelor folosite pentru a-l însufleți. Au existat genii ale decăderii muzicii savante, genii care aidoma albinelor au zburat din floare în floare, furîndu-le nectarul, polenizîndu-le, fără ca acestea să-și piardă din strălucire ori ca petalele lor să-și împuțineze parfumul. Atît doar că geniile respective s-au îmbătat cu acest parfum și
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
ca petalele lor să-și împuțineze parfumul. Atît doar că geniile respective s-au îmbătat cu acest parfum și au început să confunde petalele cu pistilul, pistilul cu frunzele, frunzele cu tulpina etc. Așa s-a făcut că aura muzicii savante a coborît vertiginos dintr-o zonă celestă, sacră, într-una telurică, profană. Iar geniile (căzute și decăzute), fie că s-au numit Schonberg, Stravinski, Cage sau Xenakis au purtat în inimă, vorba lui Balzac, "o boală groaznică, un monstru care
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
să fii un mare om ca să ții cumpăna între geniul și caracterul tău. Talentul crește, dar inima se usucă. Dacă nu ești un colos, dacă nu ai umeri de Hercule, rămîi fie fără inimă, fie fără talent". în cazul muzicii savante - fără inimă, de vreme ce creația sonoră cultă s-a instalat pletoric ori la nivelul creierului (al intelectului) ori sub centură, la nivelul senzațiilor atavice, gregare. în Evul Mediu muzica era consecința unor trăiri spirituale intense, la înălțimea creierului, ca ecou de
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
nețărmurit în viața care vine. Astăzi, pasiunea nestăpînită pentru aventurile senzoriale, dincolo de faptul că este dăunătoare pentru spirit, duce și la pierderea averii sufletești, precum și a diamantelor minții, istovind trupul și uzurpînd măreția și demnitatea omului contemporan. Iar nenorocirea muzicii savante este că această pasiune face să nu-i mai placă ceea ce are (aparținîndu-i de facto) și să alerge bezmetică după ceea ce nu are (și aparține iretractabil altor orizonturi). în Renaștere, chiar dacă aura muzicii a coborît la nivelul organelor de simț
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
altor orizonturi). în Renaștere, chiar dacă aura muzicii a coborît la nivelul organelor de simț (: nas, gură, ochi, urechi), setea spiritului era încă mai puternică decît setea materiei, iar teama sufletului era, incontestabil, mai prezentă decît liniștea trupului. Astăzi, trupul muzicii savante este focul, iar spiritul ei doar cenușa, scrumul. în Baroc, spiritul era considerat inefabil ca lumina și inaccesibil ca un astru. Orice edificiu sonor (aidoma unui edificiu spiritual) trebuia să îmbrace o formă proprie, cerută logic de ideea pe care
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
Iar trupul fenomenului sonor este unul gol, pe care n-ai de unde să-l apuci, nici cum să-l supui; un trup de multe ori monstruos, schimbător, diform, imposibil de reținut, de legat ori de răpus. în epoca modernă, muzica savantă s-a cuibărit la nivelul funcțiilor digestive, manifestîndu-se ca un stomac imens ce a mistuit sumedenie de ipoteze și de demonstrații, pe care apoi le-a prelucrat și filtrat ca niște uriași rinichi și ficați aflați permanent în stare de
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
al generației sale, capabil să utilizeze toate registrele limbii spaniole. Scriitorul extrem de cult și chiar erudit care a fost Cela s-a exprimat în modul cel mai simplu, firesc și popular, valorificînd un tezaur imens de zicători și proverbe, îmbinînd savant arhaismul cu neologismul, regionalismul cu vocabulele cele mai uzuale și dînd o viață nouă unui repertoriu inepuizabil. Cu un instict sigur de artist al cuvîntului, a reușit să confere rang literar unui amplu sector lexical marginalizat, incluzînd cu fiecare nouă
Camilo José Cela sau adevărul profund și dureros by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/15459_a_16784]
-
că vizita la Washington ”va ridica la un nou nivel relațiile româno-americane”. Râde și Donald, rățoiul de la Disney, unde l-a dus Carter pe Ceaușescu, în timpul vizitei de 5 (cinci) zile pe care a avut-o acesta în SUA, împreună cu savanta sa soție. Mi-e că Băsescu s-a dus doar cu Sabina Fati, fiindcă Andreea Pora nu poate sta departe de Mihai Gâdea nici măcar 24 de ore, cât durează zborul până în SUA și vizita de 5 minute de la Casa Albă
Cine i-a aranjat cu adevărat vizita lui Băsescu la Casa Albă () [Corola-journal/Journalistic/25228_a_26553]
-
atît de fascinantă a Puterii. Nici o antologie a Oscarurilor nu va putea face abstracție de prestația lui Gwyneth Paltrow ("Cea mai bună actriță", pentru Violă din: Shakespeare în Love) la decernarea premiilor: un colosal, neîntrerupt, hohot de plîns, cu modulații savante și sufocante, un discurs plasat (că și poveștile despre genii îndrăgostite) pe muchia fină dintre ridicol și sublim. Fără teama de ridicol și fără să se sinchisească de sublim, rulează în oraș un film "franțuzesc" care a avut un imens
Miorita a intrat în Europa by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17973_a_19298]
-
apărute până acum - ne arata tot Gheorghe Stratan - au fost fie aproximative, fie parazitate de ideologia comunistă. Spre exemplu, receptarea și critica scrierilor lui Galilei - vorbim iarăși strict de spațiul românesc - au ăntretinut imaginea plata și fără nuanțe a unui savant an perpetua opoziție cu biserică. El era implicit judecat că un spirit antireligios. Or, lucrurile nu stau ăntru totul așa. Galilei nu era un râu catolic, si cu atat mai puțin un ateu. Discuțiile sale cu ănaltii prelați catolici nu
Galileu, vai, Galileu! by Gabriela Tepes () [Corola-journal/Journalistic/17483_a_18808]
-
estetice", însă cu o privire "bătrînească" ce pare a se situa deasupra teoriilor, o privire venind mai din trecut și pe care actualitatea pare a o certifica. O empirie sieși suficientă se pronunță în remarcile d-sale care, ocolind speculațiile savante, se adresează bunului simț. "Oameni mici și oameni mari ... Dumnezeu știe cine și cum îi măsoară, cîtă vreme dimensiunea lor diferă de la o zi la alta". Sau: "Mai aproape de noi, pe vremea lui Eminescu, un poet ca Vasile Bumbac beneficia
O scriitură suculentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8378_a_9703]
-
discută. A o încălca reprezintă cea mai sigură cale către falimentul interpretativ. Câteva situații. Secvențe întregi din poeme privesc un nefericit accident biografic petrecut în urmă cu câțiva ani. Asupra acestuia nu e indicat să insistăm, dar nici să-nchidem savant ochii, prefăcându- ne că vedem ca un celebru personaj, numai și numai idei. Or, cu greu se pot imagina ecorșee mai explicite: „De aici, de sus, mă privesc: la început sufăr când/ îmi văd trupul cum stă strâns,/ aproape zdrobit
Corelativul obiectiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4853_a_6178]
-
schematismul e rațiunea de a fi a acestui roman. Personajele sînt univoce, finalul e forțat: Florence rămîne în Spania, Vincent se întoarce în Elveția pentru a-și relua de unde le-a lăsat tabieturile lui de pensionar. Nici analiză, nici construcție savantă. Doar mici capitole înșiruite ca niște mărgele ieftine de ceramică, un colier pe care nu dai foarte mulți bani, dar care te bucură o clipă cu pastelul delicat al culorilor. Există un singur artificiu de compoziție, unul aproape naiv, dar
Din liniștita Elveție by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16591_a_17916]
-
la descrierea universului din Iliada și Odiseea, de-a lungul unui periplu filologic în care reprezentările pe care elinii le aveau despre lume sunt însoțite de vocabulele originale. Toată cartea e ca un dans de cuvinte grecești cărora un comentator savant (se înțelege, Frenkian) le potrivește pașii și le hotărăște sensurile. Așa aflăm cum arată cerul, pămîntul, infernul sau Hadesul în imaginația homerică (Hadesul este lăcașul aflat sub infern, primul fiind hărăzit zeilor și titanilor, al doilea oamenilor), alături de fauna și
Dublul aerian by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4189_a_5514]
-
din 1688!), și rămasă, vreme de un pătrar de mileniu în manuscris. Ea se deschide cu un cuvânt introductiv semnat de academicianul Eugen Simion, în care subliniază farmecul limbii acestei tălmăciri a Sfintei Scripturi, amestec de grai popular ardelenesc și savantă sintaxă latină; cu ocazia aniversării centenarului Serbărilor jubiliare ale Astrei la Blaj (1911), a lansat în prezența colectivului de „autori”, ediția integrală a operei lui Ioan Budai-Deleanu, însoțită de un studiu introductiv semnat de Eugen Simion, adevărată micromonografie a celui
Aniversări: Eugen Simion – 80 by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3687_a_5012]
-
îi reinventa și autorul Istoriei din 1941) și cu vârfurile publicisticii de după el. Perspectiva abordată e una, însă, mai puțin istoristă și mai marcat retorică. O primă observație de substanță ține de natura orală a jurnalismului eminescian. Salturile de la citatul savant la anecdota cu valoare morală îi sunt acestuia specifice. În interiorul acestei paradigme, Monica Spiridon mai operează o distincție interesantă: ar exista la Eminescu, după ea, o oratorie laică, rece, de for și una aproape religioasă, didactică, de amvon. Pentru aceasta
Convergență și divergențe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6432_a_7757]
-
ticăloșia sa nu este autentică, este teribilism; iar el își întâlnește o altă vârstă, adolescența, în persoana competitorului său. Gru disprețuișete copilăria ca vârstă a inocenței, dar comportamentul său o reeditează distorsionat, printr-o combinație de domnul Goe cu copilul savant, întors narcisic în cochilia sa pentru a ieși de acolo spasmodic, cu violențe și bizarerii. Cum spuneam, ticăloșia lui Gru este falsă, este o dublă formă de camuflaj a unui eroism întors pe dos și a unei traume. Emoționantă în
Magnificii ticăloși cu suflete de aur by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6068_a_7393]
-
tâmplarul răsucindu-și pe degete părul sur, pe care îl purta tot așa, în ciorchine [subl. mea] lungi, ca în tinerețe" (p. 53) Oricum, inventarul acestor formulări imposibile e consistent. Mai grav decât aceste anomalii stilistice (odată cu care eventualele reflecții savante despre „farmecul" celor unsprezece bucăți nu-și mai au locul) e controlul precar al epicului. În aceeași proză, Cămașa în carouri, întâlnim un papagal, Jojo, care posedă nici mai mult, nici mai puțin decât două suflete. Unul al lui, desigur
Tichia de mărgăritar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6386_a_7711]