1,872 matches
-
pace... Familia ei decimată, Christian, Ryan, Pierric, ancheta. Azvîrli cearceaful cu o mișcare din picior și sări jos din pat. Instinctivl, pașii o duseră În goană În direcția sitului. FÎșii de ceață Încă se mai agățau de ierburile pe care sclipeau picături de rouă. Grăbi pasul pentru a-i ajunge din urmă pe cei doi jandarmi care patrulau, vizibil extenuați. - Ei, ce mai e? - Nici urmă de Ryan! Îmi pun capul că nu mai e de mult pe insulă! Îi făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pui: Ce-i cu tine, Dakota? Cum ai ajuns la cascadă? Ce cauți aici? Pur și simplu mintea lui nu reușea să găsească o explicație la ce se întîmplase. Am venit după tine, Lupino, răspunse puiul, relaxat. Luminițe ghidușe îi sclipeau în ochi și Lupino înțelese cu stupoare că, odată scăpat din ghearele morții, unde fusese cu doar cîteva clipe mai devreme, puiul uitase deja ce i se întîmplase. Vreau să merg și eu cu tine, adăugă, mulțumit de ce plănuise să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
haită? Erau mistere care se cereau dezlegate fără întîrziere. Ce știi tu despre plecarea mea? îl iscodi Lupino, stăpînindu-și nervozitatea. Era doar un pui de lup fără minte, așa că nu avea pe cine să se înfurie. Știu tot! Ochii puiului sclipiră din nou, dezvăluind o nemăsurată mulțumire de sine. Te-am auzit cînd vorbeai cu Hana. Ah! Cît mă vor invidia... adăugă, jubilînd, Dakota. Nici măcar pe Hana n-ai luat-o. Noi singuri. Eu și tu. Perfect! Încetul cu încetul, se
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe pământ, cum se spunea că Îl foloseau vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin părțile lui Îl foloseau la muncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sau tutun, arunc un pahar de vodcă pe trotuar doar să-i iert pe toți cei care mă iubesc numai ca pe-un nebun, am pierdut înc-o vară isterică, înc-o iluzie mare așezând printre clipe sinceri analfabeți, acolo unde totul sclipește a licoare și toți sunt tot mai singuri și anormali de beți, studiez o eroare despărțind vântul de nori, calculând, câteodată, zero cu zero plus noi, cine mai crede că toate nu-s erori ? ne afundăm metodic cu gândul în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o fată ieșită din paginile revistei Vogue. Eu nu arătam, nici pe departe, așa, dar, cel puțin, eram mai aproape de această imagine decât fusesem de dimineață. — Noroc! Pentru noua ta slujbă! a spus Randall, strălucind glorios de peste masă. Zâmbetul lui sclipea mai tare decât lumina lumânărilor. Eu am ridicat paharul cu vin pe care chelnerul tocmai îl umpluse. — Sunt foarte impresionat, Claire. Ai cucerit-o totalmente pe Vivian, iar ea nu e un critic ușor de mulțumit. — Ei, asta nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Unghiile lungi băteau, super-agitate, darabana pe birou. Ritmul era un staccato precis de mitralieră. Vivian îmi amintea de un gangster de școală veche: era îmbrăcată într-un costum din ăla bizar, în dungi, cu revere late, pe degetul mic îi sclipea un diamant galben ca voma, iar în spate avea o legiune de gorile fără șira spinării de la Resurse Umane, care erau dresate să se uite în altă direcție, în vreme ce Vivian pocnea în scăfârlie politica firmei Mather-Hollinger. Posibilitatea de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
și Roja se hotărăște brusc, apasă clanța jegoasă și pășește înăuntru ca venit dintr-o altă lume. La Nord era cu totul altceva dom’ Roja, i se pare că aude vocea lui Gulie, camere modern mobilate, sala de mese care sclipea de curățenie, salon de coafură, cosmetică, frizerie, masaj, și grădina aia de vară care parcă era un colț de rai. Cu toate astea, trebuie s-o zică și pe cea dreaptă, se gîndește, locul avea ca oricare altul petele sale
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Sper că nu ți-ai închipuit vreodată că Petrică sau Regizorașul au făcut ceva de capul lor, fără ordine clare venite de mai sus. — Sînt și ei acolo niște marionete pe care le manevrează alții, spuse Bulgarul. — N-oi fi sclipind eu de istețime, dar de asta mi-am dat singur seama de la început. Tot poporul vede că sforile sînt trase de Mortăciune, domnul Președinte, Broscoi și Picioruș. Nu-i nici o noutate. — Ba uite, te anunțăm noi că pînă și ei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
la mașină și am mers cale de patru cvartale, până la secția Hollywood. Pe treptele de la intrare își făceau veacul reporteri și fotografi. A dat strechea-n ei când au observat civilul care-l aducea încătușat pe polițistul în uniformă. Blițurile sclipiră. Știriștii m-au recunoscut și au început să-mi strige numele. Le-am strigat: — Fără comentarii! Înăuntru colegii mei polițiști au făcut ochii cât cepele când ne-au văzut. L-am împins pe Johnny spre biroul din față și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
tot așa am vândut marfă serioasă la o navă și când să-mi scot și eu pârleala, au zis că plătesc prin virament. Dă virament aveam eu nevoie?! — Îți plătesc în uraniu. E bine? făcu Getta 2. — În uraniu? îi sclipiră ochii lui Jan. Dacă plătiți în uraniu, o vând și pă mama! „Lactosan” aveți? — Avem, măi! interveni Felix S 23. Du-te și-adu smochinele, că ne ții în loc! Cât ai clipi, Jan își puse globul pe cap, luă tubul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tânără, asprită de soare și de muncă, ghemuită pe jos, cu mâinile între picioarele unei femei care stătea să nască - chiar și așa mătușa mea strălucea în toată splendoarea ei aurie. Părul îi rămăsese la fel de lucios, iar ochii negri îi sclipeau. Cele două femei s-au măsurat una pe alta cu un fel de recunoaștere și au dat din cap în semn de salut. Re-nefer și-a ridicat rochia deasupra genunchilor și s-a așezat pe vine în partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu gândul doar la cel iubit, socotindu-i calitățile, închipuindu-mi virtuțile. Mă uitam fix la propriile mâini și mă întrebam cum ar fi fost să-i ating umerii strălucitori sau minunatele lui brațe. În vise, vedeam soarele răsărind și sclipind peste apă și mă trezeam zâmbind. După trei zile de beție a fericirii, speranțele au început să mi se năruiască. Avea să vină după mine? Mâinile astea bătătorite erau prea aspre pentru un prinț? Îmi rodeam unghiile și uitam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tauri. În jurul armatei stăteau robi cu facle aprinse în mână. Patru robi aduceau pe umeri scaunul cu umbrar și spetează înaltă, făcut din lemn negru și încheiat cu colțare de aramă și argint, al lui Puarem. Alți patru aduceau scaunul sclipind de aurărie al preotului Tefnaht. Tabăra era acum desfăcută. Preotul ședea liniștit în scaunul său de pe umerii robilor și se gândea. Sau poate dormea. Celălalt scaun era gol. Armata stătea în șiruri strânse, așteptând plecarea. Fiecare soldat avea arme sclipitoare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aveau îndeletniciri deosebite; își făcuseră datoria omorând și robind destui oameni și luând nenumărate prăzi pentru stăpâni și pentru ei înșiși. În așteptarea corăbiilor atlante, fiecare își vedea de ale lui. Armele erau curățate, tot așa coifurile și scuturile, și sclipeau. Robii erau bine păziți, și averile luate. Tot ce se putea jefui, era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de dimineață până seară la Behdet, oraș vesel în care erau femei, bere și vin. Alții se desfătau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pământ, să n-o spulbere vântul și să n-o usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în minte și acum îl mormăia singur, în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii lui spuneau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu mai erau podoabe, luciul marmurei albe se înfățișa curat, și numai streașina se sprijinea pe un șir de statui cât omul de înalte turnate unele în aur, altele în argint. Acoperișul neted și rotund, învelit în solzi de fildeș, sclipea odihnitor pentru ochi la lumina soarelui, în oricare ceas al zilei. În nopțile cu lună, Auta știa cât era de fermecător acest acoperiș. Spre laturile palatului, mult mai îndărăt și acoperite cu pâlcuri de copaci înfrunziți, se întindeau șiruri de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la o corabie la alta, strigând, lăudîndu-se sau văicărindu-se, până când își ajungeau ținta; și atunci încărcau în scurtele și adâncile lor corăbii câte un număr de robi pentru care plăteau chiar acolo pe loc fie bucăți mici de piatră sclipind cu mii de fețe, atât de prețuite de bogații stăpâni ai Atlantidei, fie burdufuri cu vin auriu și tare, stors din strugurii de la capătul de răsărit al Mării dintre Pământuri. Intrând din liniștea mării în această larmă, Iahuben a pășit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe care era împrăștiat orașul celei dintâi dintre cele zece țări alcătuitoare ale Atlantidei, ascultând toate de regele atlant. De pe zidurile late de câte zece pași, pe coama cărora stăteau străjile, Iahuben privi cu nesaț în primele două zile întinderile sclipind la soare în câteva culori ale străzilor largi, cu case zidite din bucăți drepte de piatră neagră și albă sau albă și roșie, unele acoperite cu bârne dese lipite cu smoală, altele învelite cu plăci de cositor sau cu tăblii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Marele Preot era mânios și nu încerca să-și mai ascundă sufletul de ochii și urechile lui Auta. Dacă sclavul n-ar fi fost prea tulburat, ar fi zărit în ochii Marelui Preot și o ușoară luminiță de îngrijorare care sclipi o clipită și se stinse numaidecât sau numai fu acoperită ca să ardă nevăzută de nimeni. Auta ridică ochii după un răstimp și-l văzu pe bătrân stând cu privirea pironită în perete. Stătură multă vreme tăcuți. Afară se făcuse noapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
două sute de coți se vede de departe cât o floare de iarbă-neagră... Curajul i se întoarse. Porni să ocolească piatra sau turnul. Poate că ceea ce i se păruse că erau ferestre luminate nu erau decât niște pietre de preț care sclipeau. Ajunse la câteva zeci de pași de turn. Privi locul unde se afla așezat acest turn: turnul ciudat era ascuțit și jos, însă avea trei picioare late din același argint (sau ce fel de metal să fi fost), pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din grâu. Nu pricepea nimic. Nu știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în clipa aceea se deschise un fel de ușă care până atunci nu se vădise prin nimic. Auta holbă ochii. Din ușă năvăli un val
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]