1,791 matches
-
putem lăsa la voia întâmplării. Dacă dă vreun lunatic peste ea?... Avem o misiune, nu putem părăsi incinta, spuse Felix S 23. Să vină ea la noi, e mai democratic. Dacă doriți, pot să mă duc eu să repar, interveni sfios Stejeran 1. — Ia te uită, dom’le! făcu Felix S 23. Te-a apucat hărnicia! Stai, tovarășe, aici și mătură, că de-aia ai fost trimis în Univers! — Chem „Sanda”! Chem „Sanda”! Recepție, spuse în microfon Dromiket 4. — Ce recepție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
să râd de ea. Aceste dureri de cap erau pretextul pentru care își petrecea așa de mult timp în cortul femeilor. Nu însoțea restul grupului în soarele primăvăratic sau noaptea în răcoarea brizei. Dar când era lună nouă - subțiratică și sfioasă, abia arătându-se pe cer - Zilpa ieșea afară, pe câmp, își scutura părul, bătea din palme și cânta, implorând luna să se întoarcă. Când a venit Iacob, Bilha era un copil de opt ani și nu-și amintește nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă va lua în serios și că mă socotea în stare să dau buzna peste o femeie necunoscută. Eram în încurcătură. Nu știam ce să fac. Mă deranja gândul că Dinu m-ar fi putut vârî acum în categoria bărbaților sfioși și binecrescuți, ca el, care nu discută decât cu femeile ce le-au fost prezentate sau, și mai rău, în rândul impotenților care se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că avusese un talent ieșit din comun. I se prevăzuse o carieră artistică strălucită. O decepție sentimentală însă, luată prea în serios, stricase totul. Tânărul pianist îndrăgostit a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aceeași culoare. — Albaștri, reci și fără gene. Cum, domnule, se miră Nelson, chiar așa fără gene? Și nu-l desfigurează asta? I-am asigurat că lipsa genelor îi dădea, dimpotrivă, un aer deosebit. — Și nu v-a fost frică? interveni sfios Dodo. Frică de ce? m-am prefăcut eu că nu înțeleg. — Ei, cum de ce? se văzu obligat Anton să precizeze. Frică de el, de Bătrânul. Mi-am luat un aer contrariat: — Domnilor, uitați că eu sunt un artist? Bătrânul mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în ochi de aproape, ca să-i arate că l-a înțeles. Dar Mai-Baka îl întrebă îndurerat: - Tu crezi că e mai bine să trăiești rob decât să mori? Auta tăcu. Ce să le spună? Să le mărturisească și un gând sfios care abia îi venise și de care se temea și el? Să li-l spună măcar ocolit. - Mai-Baka, zise Auta încet, când trăiești poți nădăjdui. Poate că robia nu e veșnică. Poate că poți să scapi o dată de ea. Numai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Se ridică greoi, ca să plece. Se ridicară și toți ceilalți. - Pleci? îl întrebă pe Marele Preot unul dintre străini, în limba atlantă. Preoții se uitară unul la altul. Tefnaht îl întrebă pe străin dacă știe limba aceasta bine. Străinul zâmbi, sfios: - Nu. Puțin. Marele Preot își roti din nou ochii prin încăpere, apoi privirea îi căzu pe ulciorul de lut, adus de sclav. I se păru caraghios ulciorul printre toate celelalte lucruri care le vedea. Se rușină și, ca să-și învingă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
luare aminte pe pământean, străinul nu mai așteptă și zise: - Atunci ne ducem acolo. Urcîndu-se în luntre, cârmaciul zise: - Prietenul tău nu vine cu noi? Auta zâmbi trist: - Nu. El nu poate veni: e un rob fugar. - Auta, pleci? întrebă sfios Mai-Baka văzîndu-l că se îndepărtează și băgând de seamă acum butoiul mare și lung în care intrau străinii. Vrei să înham eu măgarii la căruța voastră? Spune-mi numai unde i-ai lăsat să pască, și-i aduc. . Auta nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva, căzu cu fața la pământ și-i cuprinse fostului sclav genunchii în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mâncăm ca și voi, alte lucruri, însă puține. O, dacă am avea măcar mierea voastră... Mi-ai spus că o fac niște gâze, da? - Albinele. Hor oftă. Auta se uită la el, apoi prin luntre, la ceilalți doi și spuse sfios: - Va să zică sunteți săraci, Hor, săraci ca părinții mei din Țara Nisipurilor, sau ca sclavii Atlantidei. Nici aur nu aveți... Și totuși de multe ori mi se pare că sunteți cu mult mai bogați decât toți bogații Atlantidei... Este aici ceva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de grâu. Uite, ți-am scris aici pe ciob totul... Și să-i spui învățătorului să-și păzească grîul! Copilul începu să râdă și plecă mulțumit. Apoi se întoarse din drum și se mai uită o dată la cei trei, zicând sfios: - Voi din ce țară sunteți? Limba rome o știți foarte bine. Tu poate că ești de la miazăzi, fiindcă ești negru, dar tu, doamnă, semeni cu mama... Auta avu o tresărire și-l întrerupse: - Cine-i tatăl tău? Copilul își umflă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străini, Auta, Nefert) râdeau știind de ce râd, Mehituasehet râse ca de o glumă plăcută a vrăjitorului ei, iar Ntombi și Mai-Baka râseră pentru că râdeau zeii. Și când nimeni nu se aștepta, Mehituasehet se opri din râs și întrebă cu glas sfios și tremurat: - De ce spun acești doi robi negri că sunteți zei?... Oare nu sunteți chiar zei? - Și dacă aș fi zeu nu ți-aș mai fi drag? o întrebă cârmaciul. Mehituasehet îl privi lung. Apoi răspunse cu grijă: - Un zeu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta îl privi un timp fără să-i răspundă. Căuta cuvintele cele mai limpezi și părea că nu le găsește. Hor simțea și se uita la el așteptând. Apoi îl rugă din nou să-i răspundă, și Auta rosti încet, sfios: - Nu din pricina voastră, dar... nu știu cum să-ți spun... Cred că dacă stăpânii robilor nu s-ar fi temut de voi, n-ar fi fost chiar așa de cumpliți... cruzimea lor totdeauna e cruzime, dar acum a întrecut orice măsură. Hor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
groapă uriașă în calea râului... Abraam auzise de la feluriți păstori despre uriașul turn în care locuiau, cum le spunea el în limba lui, Elohim, sau Cei Puternici. Acum se uita lung la Min, pe care nu-l mai văzuse. Întrebă sfios: - Dar tu cine ești? Veselul cârmaci al luntrelor străine apucase să învețe câteva cuvinte din limba lui Abraam și, ca să-i facă bătrânului plăcere, se căzni să înceapă a-i spune ceva, rostind greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oaselor bazinului placidei și insignifiantei Gala corespundea exact idealului de spiritualitate al căpcăunului catalan și că, din păcate, tocmai această prozaică deschidere l-a împins pe marele și ascunsul introvertit să trudească până la sfârșitul vieții ca un turbat?!... Și măcar sfiosul Dali, drept recunoștință, a pictat un tablou secret, amestecând un sfert din trăsăturile sale cu trei sferturi din cele ale lui Robin, numind capodopera, extrem de ciudată, în semn de merci, Salvatore. Cu Ulianov și cu domnul acela, cu nume ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ea. Din câte îmi aminteam dyna era o unitate importantă a nu mai știu cărui sistem de măsuri. L-am executat. - Da?! Foarte interesant! Povestiți-mi... - Ne iubim de mult. Ne cunoaștem de mici. Arămas, într-un fel, aceeași ființă sfioasă și delicată... Vreme de șase ani am făcut casă bună... Ea nici nu poate să-și dea seama cât de înamorat sânt de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
femeie, se repezea la ei și, cu o voce dogită, le arunca insulte izbitor de vulgare, care o făceau pe biata femeie să fugă cât vedea cu ochii. Apoi Livia îi cerea scuze lui Vultur-în-Zbor, încercând să pară o fetiță sfioasă îo priveliște care-ți făcea greață), și spunea: — îmi pare rău, iubire. Ți-am cam stricat cheful, nu? De doamna Cramm nu puteai scăpa. Deggle apăruse pe scenă destul de recent: acum vreo optsprezece luni. Asta făcuse traiul și mai insuportabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
însă nimic din tot ce spusese Karina enervată și pe un ton ridicat. - Da, cu tine vorbesc! Nu tu mi-ai testat echilibrul? Acum hai de-l restabilește! îi spuse copilului văzând că acesta rămăsese nemișcat neîndrăznind să se apropie. Sfios, se apropie și-i întinse mâna pentru a o ajuta să se ridice. Avea în jur de 10-11 anișori și era la fel de firav ca și Karina. - Cum ai reușit să mă dai jos că nu-ți văd mușchii? Cine ți
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
regală, Ordonă ca Pe-acel bătrân de-aseară Și Pe-acel tânăr să-i aducă-n sală. Și-atunci apar l-a tronului său treaptă Bătrânul alb cu fața înțeleaptă, Ținând de mână pe un mândru tânăr Ce ochii lui sfioși în sus i-ndreaptă Ei după chip păreau de viță-arabă, Dar fața celui tânăr este slabă Și palidă de multe suferințe - Deci cu mânie împăratu-ntreabă: {EminescuOpIV 407} Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă " Acest băiat de-l chinuești în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ars în flacări prinosul de pe vatră, Pe când intrară oaspii sub bolțile-i de piatră. În capul mesei șade Zamolxe, zeul getic, Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic. În dreapta lui sub vălul de ceață mândrul soare, În stînga-i șade luna sfioasă, zâmbitoare... Din sale depărtate pătrunde svon de armă. Prin el cimpoiul skytic pornește dulcea-i larmă Trezind greoiul ropot de danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a-valma
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un gest devenit mecanic, părul lung și de pe atunci, aspru și lucios de pe fruntea scăldată de soarele generos pentru a zări mașina cu șoferița și devenit, instantaneu, un exemplu de ascultare și cumințenie, i-a zâmbit Didiței cu acel zâmbet sfios și candid, parcă mulțumindu-i, biata fată topindu-se de iubire și fericire, apoi cu mișcări bine știute, se instală În mașina lui, atât de specială, coborând, nu...urcând. „Mașina”, În care stătea destul de confortabil pe o perniță veche, radiind
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui și pe față!, (Negruț pe cât de rău era cu oamenii mari și cu lupii, pe atât de bun era cu copiii cu care se juca zilnic Rozalița). Cu mare frică, Va a mulțumit lui Negruț pentru frumoasa sa purtare, sfios a Întins o mânuță către botul câinelui și s-a liniștit numai atunci când Negruț a mirosit-o și apoi a prins-o Între fălcile Înzestrate cu dinți puternici, a strâns-o delicat, hârjonindu-se În de neuitatul joc al tuturor
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cucute uscate. Toate formau vietăți neprietenoase ce se mișcau și fugeau după căruță, se apropiau și se aplecau peste el amenințător și atunci copilul Întindea mâna spre haina tatălui său să verifice dacă nu cumva distanța față de el crescuse, trăgea sfios și Înfricoșat de colțul hainei, iar Victor trezit din starea aceea care Îl purta prin locurile dragi lui și printre oamenii către care se hotărâse să-și trimită diamantul, se Întorcea automat și scuturat de un fior de frică și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
anume? Aș mai vrea poezia cu soldatu’ bolnav! Imediat, după ce termin ulciorul ăsta, bine? Tare bine!, răspundea băiatul și aștepta să vadă cum se termină poezia și să rețină câte ceva din ea. Uneori, Victor Îl surprindea cum Încerca săl imite, sfios și cu voce joasă, pentru a nu-l deranja pe olar. Iarna era În toi, ograda și grădina bunicilor parcă erau acoperite cu cearceafuri albe-albe, crengile salcâmilor de la poartă purtau pe umeri cojoace din blănuri albe, fără poale și fără
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și paginile marmorate cu rame art nouveau păreau la fel de Îndepărtate În timp precum charlestonul sau automobilele Hispano-Suiza. Instantaneele alb-negru Înfățișau o fetiță debordînd de energie, care Încerca zadarnic să construiască un castel din pietricele pe o plajă de prundiș, zîmbea sfios lîngă tatăl său ori Îi fixa coada unui măgăruș de jucărie la o petrecere aniversară. Lumea plată și văduvită de soare era un Început de rău augur pentru o fetiță care În mod vizibil se străduia să-și găsească fericirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]