1,630 matches
-
procesul creator cu elocvență, originalitate și diversitate în același timp. Dacă interpretul este o verigă importantă și continuă a creației, receptorul (publicul) este supus unei activități de înțelegere a fluxului sonor, urmărind expresivitatea și ideea, mesajul și construcția, sensul și sonoritatea, adevărul și frumusețea, cu relaxare și maturitate în același timp. Observăm că fenomenul artistic are calitatea de sistem, în raport cu arta care se prezintă sub forma unui element component. El reprezintă o relație care vizează trei mari entități: creatorul, opera artistică
IMPLICAȚIILE MATEMATICII ÎN CREAȚIA MUZICALĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ by Gabriel Pașca. Eugenia Maria Pașca () [Corola-publishinghouse/Science/1214_a_2100]
-
cu seamă povestirile sale par a fi niște mici romane condensate, ca de pildă Gardana, remarcată de E. Lovinescu, tradusă și în limba engleză. Autorul se dovedește un povestitor plin de farmec, în nota arhaică a graiului din Pind, cu sonorități de veche cronică. Atât în poezie, cât și în proză, sunt înfățișate, ca în niște stampe, imagini arhetipale din viața cărăvănarilor și a păstorilor aromâni din vechime, a haiducilor, a luptătorilor aromâni pentru libertate. E o evocare nostalgică, o întoarcere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
centrul Boiarsk-ului. Părul îi era strâns într-un coc - o pălărie mare îl încununa. Vântul primăvăratic ondula vălul aruncat peste borurile largi, îndoite grațios. - Mergem la gară! a spus ea și l-a uimit și mai mult pe birjar cu sonoritatea vibrantă și foarte străină a vocii ei. La gară, a repetat fetița care-l chemase adineauri pe stradă. Ea vorbea foarte bine rusește, cu o urmă de accent siberian... Charlotte știa că apariția Albertinei pe trepte fusese precedată de o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
funie groasă înfășurată în jurul cupolei unei biserici, în jurul crucii. Trosnetele repetate păreau să le ațâțe entuziasmul. Și, într-un alt sat, dis-de-dimineață, a zărit o bătrână, îngenuncheată în fața turlei unei biserici zvârlite printre mormintele unui cimitir fără gard, deschis în sonoritatea firavă a câmpului. A traversat sate pustii cu livezi gemând de fructe prea coapte, care cădeau în iarbă sau se uscau pe crengi. A poposit într-un oraș unde, într-o bună zi, la piață, un precupeț a mutilat un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
suprapopulate locuite în comun. Priveam îndelung acuarela galbenă și albastră a ferestrelor în ploaie, umbrele felinarelor pe asfaltul unsuros, siluetele copacilor goi. Eram singur, liber. Eram fericit. Șoptind, vorbeam cu mine însumi în franțuzește. Înaintea fațadelor în formă de trapez, sonoritatea acestei limbi îmi părea foarte naturală. Vraja pe care o descoperisem în vara aceea avea oare să se materializeze în vreo întâlnire? Fiecare femeie care trecea pe lângă mine parcă voia să-mi vorbească. Fiecare jumătate de ceas câștigată din noapte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zdrențele. Da, goi pușcă, sub gheață, nicidecum putrezi. Uite, ca o bucată de holodet! Holodet-ul, carnea aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai mult în timpul spovedaniilor lor nocturne era dragostea de nedruncinat pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva arsurii votcii, se răzvrătea: „Țara asta e
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
primele stele. Iar Franța ei, tinerețea ei erau mai îndepărtate decât luna aceea palidă - lăsate într-o altă galaxie, sub un alt cer... Și-a ridicat chipul. Ochii ei mi-au părut mai mari ca de obicei. A vorbit franțuzește. Sonoritatea acestei limbi vibra ca ultimul mesaj provenit din galaxia îndepărtată. - Știi, Alioșa, uneori mi se pare că nu înțeleg nimic din viața acestei țări. Da, că sunt tot o străină. După aproape o jumătate de secol de când trăiesc aici. „Samovarele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
că nu-i tulbură bunul simț. Iar adevărata magie, știam, avea să se arate în reflexul albăstrui al acoperișurilor, în fragilitatea aeriană a liniilor de la fereastra pe care Charlotte o va deschide a doua zi după sosire, dis-de-dimineață. Și în sonoritatea primelor cuvinte franțuzești schimbate cu cineva la un colț de stradă... Într-una din ultimele seri de așteptare, m-am surprins rugându-mă... Nu, nu era o rugăciune. Nu învățasem niciodată nici măcar una, fiindcă crescusem la lumina demistificatoare a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înțeleg Aš‘ar, Zamm"m, Hatt"b, iar Abó Ish"q al Isfar"’în explică numele de ′alm spunând că All"h „voiește să anuleze pedeapsă pentru păcat”157. Traducerea cu „Blând” ni se pare potrivită; are și o sonoritate asemănătoare, la fel de sugestiva că cea a cuvântului arab. Aici s-ar putea încadra și Karm158, daca acceptăm înțelesul pe care i-l dau Baghd"d („acela care uită slăbiciunile, iartă greșelile, este indulgent cu erorile”) și Hatt"b (acela
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a lui Dumnezeu față de fapturile sale. Propunem echivalarea acestui nume cu „binevoitor”, deoarece acest adjectiv semnifică o atitudine dintru început și în mod necondiționat favorabilă. Se poate observa că în majoritatea ocurentelor apare urmat sau precedat de raƒóm, cu aceeași sonoritate și cu un sens apropiat, cele două calificative potențându-se reciproc, întărite și de altele, într-o enumerare binecunoscută: „... îndelung răbdător, bogat în indurare și fidelitate”. Semnificație de bază: cel care manifestă o bunăvoință gratuită. 3.1.14.2. Rahóm
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pare interesant de comparat, în acest context, și modul în care numele divine sunt accentuate, puse în valoare, în fiecare dintre cele două cărți sacre." În Coran, ele apar cel mai adesea grupate câte două în final de verset, cu sonorități asemănătoare, date mai ales de schemele adjectivelor verbale cu sens intensiv; mai rar, aceste nume se înșiruie că o „lista” în miniatură, cum este cea de la capitolul 59, vv. 22-24: El este Dumnezeu! Nu este dumnezeu afară de El. El este
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Oblăduitorul, Puternicul, Tarele, Preamăritul... El este Dumnezeu, Creatorul, Alcătuitorul, Plăsmuitorul. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume. s...ț El este Puternicul, Înțeleptul. (GG) Astfel de perechi, ba chiar înșiruiri mai lungi, apar și în Biblie, dar fără elementul de sonoritate. Iată câteva exemple: - Yoțer ’Är ó-BÄre’ ƒošek: „Făuritorul luminii și Creatorul întunericului.” (Is 45, 11) - hamMélek YHWH Te>"’ÄÖ: „Regele, YHWH/Domnul oștirilor.” (Is 6, 5) - h"-’A:Än YHWH Te>"’ÄÖ ’A>r Yiœer"’Ql: „Stăpânul, YHWH/Domnul oștirilor
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
drept e YHWH, Dumnezeul nostru este milostiv.” (Ps 116, 5) Cele două procedee au un efect similar: conferă muzicalitate textului și au puternice virtuți mnemotehnice. La traducere se observă totuși o diferență majoră: Coranul pierde foarte mult din frumusețe deoarece sonoritățile, date mai ales de schemele adjectivelor verbale cu sens intensiv din arabă, nu se pot echivala, oricât de bun ar fi traducătorul, în vreme ce pasajele poetice din Biblie pot fi transferate cu pierderi stilistice minime sau chiar fără pierderi, fiindcă de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
fiind regimul general al liricii lui R., o relativă evoluție nu poate fi totuși respinsă. Ninge la izvoare umple pliurile unei recuzite modic decrepite (pluvială-lichidă-autumnală etc.) - direcționată cel mai adesea regresiv, către un spațiu al unei blânde surpări cvasiamniotice - cu sonoritățile unei retorici care, deși reflexivă și „timidă” temperamental, lasă suficient spațiu pozei incongruente. Nicolae Manolescu sesiza aici „un anumit aer de epocă [...] în atitudini și în limba încă nespecifică, impregnate de ecouri din Ioan Alexandru, Adrian Păunescu cel de atunci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289289_a_290618]
-
amintește pas cu pas tot ce a trăit și pune pe hârtie o relatare pe atât de narativă pe cât de poetic este Ulysses al lui Joyce. Poate tocmai de aceea devine și mai semnificativă mica parodie a lui Joyce la sonoritatea unor versuri din The Waste Land, care anunță parcă, "Iată aria secolului și nimeni nu o va putea înlocui": Rouen is the rainiest place getting Inside all impermeables, wetting Damp marrow in drenched bones. Midwinter soused us coming over Le
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
reală sau nu între emoție și suprafața simplă. Are legătură tot cu muzica. Îmi dau seama că vreau ca poemul fie el în vers alb ori cu rigoare să se închege pe baza unui ritm. Uneori mă împotrivesc acestei tentații. Sonoritatea seduce și poate duce poemul la eșec. Și totuși citesc cu vocea în gând. Chiar și romanele. Cred că mi se trage de la anii de școală, când am devorat biblioteca municipală, ghidându-mă doar din auzite în alegerea autorilor. Trebuia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tu mi-erai umbra/ și-mi arătai statornic dincotro ară și adapă lumina.../ Un sipet purpuriu - odaia,/ o inimă a mea mărturisită/ în care te mișcai foșnind mistere/ O, cum cântau cămările de jaruri/ sub fermecate armele clepsidrei!” Preocuparea pentru sonoritatea cuvintelor, uneori fără urmărirea unui sens precis, generează efuziuni lirice a căror muzicalitate este aceea a cântecelor de leagăn și a descântecelor: „mamă mamă/ iubita mea veche/ cercel de scamă/ te port la ureche/ răsfăț cuprins/ și fără dare/ cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
o maturizare de ordin stilistic, poemele dobândind o pregnanță a imaginii care încântă spiritul prin noutate și putere sugestivă; acest efect este obținut în principal prin inovație verbală, prin „siluirea” cuvintelor și a sintaxei, proces la capătul căruia se ivesc sonorități stranii, neașteptate. Iată, de pildă, „culoarea” spaimei care bântuie spiritul poetului ajuns la amiaza vieții: „O spaimă surpare dă iama,/ odăile zărilor ei/ mafoamele spaimei le umple/ zdupăială dilată și-n gânduri;// și neiertarea întrebării spală/ ca un căutător de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
Prin ferestre albe, văd alb -/ ochii în ațintire albă/ pașii despărțitori de moarte menuet alb/ hemoptizia lucrurilor amintiri albe/ candoarea lor navigații albe.” Culegerea de poeme Adică (1982) este situată sub semnul „excesului” de tip manierist: preocupat aproape exclusiv de sonoritățile combinațiilor și „potrivirilor” de cuvinte, G. este creatorul unui limbaj poetic aproape criptic, în care înțelesul, atunci când există, se lasă abia întrezărit. Spre deosebire de cartea de debut, în care imaginea iubitei era închisă într-un „sipet purpuriu”, acum întregul poem devine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
la capătul răbdării. Ce poate să însemne pentru greu încercatul domn puterea în împrejurări mereu neprielnice, dacă nu renunțare, jertfă (laitmotiv la O.): „Domnia nu e privilegiu. E jertfă de sine. Datorie.” Legenda Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se împlinește sub
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
kers (riksei). Pentru "tulbure" avem dher. Salm înseamnă "sărat", iar snad "dulce". Corespondentul pentru "cald" este guherm (gherm). Acești radicali originari se găsesc în numele apelor Spațiului Carpato-Dunăreano-Pontic, așa cum vom vedea mai departe. Este de observat că unii dintre aceștia au sonorități onomatopeice, caracteristice limbilor primare, păstrând din virtuțile lor native. În zona locuințelor rupestre din subcarpații Buzăului, cu vestigii lingvistice și arheologice geto-dace, se află pârâul Fisici, cu izvoare ce piștesc din malurile sale și cătunul Fâsâiți. Tot onomatopeice sunt denumiri
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ori în forme mult mai apropiate de forma originară. Fiecare din aceste cuvinte au specificul lor, care ține de caracterul propriu și de condițiile în care s-au format și au evoluat de-a lungul timpului. Fie și numai ca sonoritate. Constatăm, nu fără oarecare surprindere, că și în microhidronimie, un prim inventar arată de la început o prezență numeroasă și variată a denumirilor cu origine în substratul traco-dacic. Regăsim astfel cuvântul ap-apă, ca rădăcină a numelui unui râu din Dacia, cartografiat
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
imaginând ipostazele poetului în diferite epoci din evoluția omenirii, reconstituite prin prisma unei antropogeneze bizare (Creația). Poetul retrăiește o istorie mitică, îndeosebi medievală (Tablou). Peregrinările pe mări și oceane se încheie într-un Port dunărean evocat cu accente simboliste, în sonorități minulesciene. În volumele apărute după 1967, C. se definește ca un poet cu o structură lirică modificată. În perioada claustrării în sine însuși a devenit mai accentuat reflexiv, a renunțat la gesturile patetice, la exuberanța dialogului. Poeziile sale se caracterizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286476_a_287805]
-
a fragilității ființei umane, de unde predilecția pentru stările vagi, nedefinite, ale „tainicului asfințit de lume”. Rafinamentul universului și limbajului poetic se vădește în cultivarea impresiilor și cuvintelor rare („defilee” rimează cu „Erythree”), în cizelarea savantă a versurilor care dobândesc astfel sonorități muzicale deosebite: „Scoici nautili, vegetație marină/ se adună/ cunună/ în părul tău negru și des./ Parcă mângâi ușor/ în miez de lumină/ un fragil vas minoic de stil Camarès.” Volumul Plante carnivore (1980) aduce o schimbare în viziunea poetică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
Curtea-Veche, se deschide și se închide cu o paranteză muzicală, un vals melancolic cu funcție opiacee pentru care întreg romanul constituie un libret. Însă înainte de toate, simbolismul asociază muzica poeziei într-un nou registru de sensibilitate, care nu mai reclamă sonoritățile incantatorii ale recitării care se adresau rimei și ritmului, ci o muzicalitate interioară, subtilă, ineluctabilă, care asociază într-un efect nou, sinestezic, și celelalte simțuri, în special văzul. În proiectul de copertă pentru volumul de poezii al lui Al. Bogdan-Pitești
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]