2,458 matches
-
bine-ați venit! Fața căpitanului se însenină, parcă în sinceritatea locotenentului s-ar fi dezvăluit un om nou. Privirile lor se încrucișară într-o licărire de simpatie. O clipă. Apoi Klapka avu o cutremurare și întrebă aproape înfricoșat: ― Pe cine spînzurați? În ochii lui Apostol Bologa, albaștri și adânciți în cap, se aprinse o mândrie stranie. Răspunse cu o indignare abia stăpînită: ― Un sublocotenent ceh, Svoboda... mai mare rușinea pentru corpul ofițeresc... A fost prins tocmai când era să treacă la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pălăgieșu l-a pârât că-i periculos pentru liniștea comunei. O, Doamne, mare-i răbdarea și îndurarea ta! Ba Pălăgieșu se mai laudă, chiar și față de mine, că, de ar fi vrut el, ar fi putut face să-l și spânzure, că ― zice ― mâna lui e grea când vede că oamenii nu se astâmpără. Dar zice că i-a fost milă de cei optzeci de ani ai lui Groza, altminteri nu s-ar fi mulțumit numai cu internarea. Că, zice, protopopul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Și încaltea Svoboda a încercat să se smulgă din murdărie, pe când noi ne bălăcim mereu... ― Sper că nu vei face apologia trădării? îl întrerupse iar grav locotenentul de huzari. ― Dacă în vreme ce tu, aici, suferi sau faci vitejii, niște ticăloși ar spânzura acasă pe tatăl tău sub o învinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda? ― Adică tatăl spînzuratului?... Întrebă Bologa cu ochii cât pumnii, întinzînd gâtul spre Gross. Bine, atunci de ce n-a vorbit, de ce? ― Și dacă ar fi vorbit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ea, și acuma mă gâtuie... Ai văzut privirea lui Svoboda sub ștreang?... Nu se poate să n-o fi remarcat, toată lumea a văzut disprețul și mândria și nădejdea... Asta-i moartea noastră eroică! Pe frontul italian, un român a fost spânzurat pentru aceeași vină... Am văzut bine, a avut aceeași privire în fața funiei... Atunci însă n-am priceput nimic. Tocmai peste câteva luni mi-am dat seama, în groază și în lașitate... Trei ofițeri din regimentul meu, unul chiar din divizionul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i pădurea spînzuraților..." Un maior ungur, înalt și cu profil de păsare, mi-a șoptit, poate ca să mă ispitească: "Toți sunt cehi... și ofițerii, și soldații... numai cehi!" Am tăcut, parcă mi-ar fi făcut o mustrare. Apoi i-au spânzurat pe toți trei deodată și pe același copac, un fag bătrân, cu tulpina scorburoasă. Când le-au pus ștreangul de gât, m-am uitat bine în ochii lor... Străluceau cumplit, ca niște luceferi prevestitori de soare, și atât de măreț
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i drept. Doar de-ale gurii, ca orice cătane, și mai cu seamă când s-au retras în țara lor. Mai fără milă au fost ai noștri, dacă-i să vorbim cu dreptate, căci îndată ce au sosit, una-două au și spânzurat vreo trei oameni din sat că, zice, ar fi făcut semne dușmanului. Ba cât pe-aci să dea și el de bucluc, fiindcă românii îl puseseră primar în locul celui care fugise. Parcă e o vină să-ți faci datoria! Adică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pot fi decât tocmai țăranii care, în ciuda poruncilor strașnice, se vâră mereu prin zona frontului. Așa au pus mâna azi-noapte pe trei și i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să-i judece Curtea Marțială, și dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamă că o să-i și spânzure... ― Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o nebună de mila
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să-i judece Curtea Marțială, și dacă generalul cel mare a poruncit, apoi de bună seamă că o să-i și spânzure... ― Cumnată-mea, săraca, a plâns ca o nebună de mila lor, sfârși groparul. Doi sunt din Făget, oameni cunoscuți, români, iar unul e de aici, de la noi... Bietul Horvat, domnule părinte, că trebuie să-l știi, de pe ulița gării... Vai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai strașnic decât mine, zise către Bologa, clipind șiret. Spre seară, înainte de a se întoarce groparul din Făget, se auzi prin sat că cei trei împricinați au fost osândiți la moarte de Curtea Marțială și că chiar mâine vor fi spânzurați. Vestea umplu de groază pe săteni și pătrunse ca o ștafetă sinistră prin toate casele, mohorând bucuria sărbătorilor. Totuși, groparul Vidor aduse și noutăți. Mai întîi că osândiții vor fi executați într-adevăr mâine dimineață, înainte de răsăritul soarelui. S-au
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Pe urmă alta: azi-noapte au mai fost arestați încă patru oameni, tot din Făget și tot în zona frontului, iar mâine o să-i judece și pe aceștia. ― În sfârșit, se vede că generalul și-a pus în gând să ne spânzure pe toți, rând pe rând, oftă groparul, foarte posomorât. Se mai duse pe la vecini să le povestească nenorocirea ce s-a abătut asupra oamenilor din senin, dar se întoarse degrabă acasă, se schimbă și plecă iar la Făget. ― Poate să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fiu de folos bieților oameni, cu meseria mea, zise luîndu-și rămas bun de la Apostol și Ilona, închinîndu-se, Doamne ce năpastă!... Doamne, ferește!... A doua zi Vidor veni acasă la amiază, numai să dea de știre că cei trei au fost spânzurați într-o braniște, la marginea șoselei, jumătate calea între Lunca și Făget. ― Nici nu le-au ridicat spânzurători, povesti groparul, plângând ca o babă. I-au agățat, ca pe niște câini, pe câte o cracă de copac... Am vrut să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de brazi. Înainte de a ieși din pădure, Apostol auzi un glas care-i risipi gândurile. În aceeași clipă văzu fața cenușie a plutonierului, întoarsă spre el, împărțită în două de un rânjet. ― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spânzurați spionii, zicea plutonierul și, parcă n-ar fi mișcat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeți cum atârnă și acum ca niște... Automobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbele plutonierului. Bologa, uitîndu-se mereu în fața lui, tăcu și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma părea că toți sunt la fel și în privirea tuturor strălucește aceeași însuflețire stranie, ademenitoare, ca și focul din ochii oamenilor care pornesc la asalt. Apostol se cutremură. "Același om, spânzurat de nenumărate ori, ca o protestare nesfîrșită..." Și deodată își zise: "E Svoboda... privirea lui..." În aceeași clipă își aminti cu o precizie chinuitoare cum a votat condamnarea cehului, cât a fost de trufaș că a avut onoarea să facă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-ți explic tot eu și motivele cele adevărate pe care d-ta cauți să le acoperi cu basmele echilibrelor sufletești! Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" și interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei șapte spânzurați împreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizații de spioni și trădători, cuibăriți în inima diviziei din pricina indolenței generalului care nu l-a ascultat pe dânsul. Firește că asemenea grupare criminală nu putea lucra atât de tainic fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce-n vârf se pierde; Mișcând florile ei albe - flamuri cu-nfloriții creți - Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente Și în poduri legănate de zefire somnolente - Dintr-un arbore într-altul edera trece măreț. Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu, Tari la braț și drepți la suflet și pieptoși, cu spete late, Coifuri ca granit de negre au pe frunte așezate Și-a lor plete lungi și negre pe-umeri cad de semizeu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumea, Am uitat mărirea veche, cu rușine chiar de nume, Multe semne de peire și de viață nici un semn. Au fost vremi când pe pământul lor, n-aveau loc să-nmormînte Morții lor... P-inimi regale și pe membrele lor sfinte Spânzura sdrențe umilice de sclavi, de cerșitori - Căci simțiră-n ei scânteia, care secolii aprinde. Întronați au fost în tronuri arse-n foc... și pe-a lor frunte Pusu-ș-au de fier coroane arse-n foc sfășiitor. Și deși-n inima noastră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
își pierd a lor splendoare. Prin codrii lor, prin șesurile crețe, De-a vântului suflare-mbălsămată, Din munții-n nori și prin pustii mărețe, Urbile-antice strălucind s-arată Și albe par și mitice - cu basme Urieșești e țara presărată. Și norii spânzură pe cer, fantasme De foc și aur ce-n oștiri se-nșiră, Codri se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cățelușa. Mai mult de cât pe oameni, inimi împătimite 60Iubesc flori, iubesc pasări cu penele-mpistrite. Sunt oameni, cari vecinic cu oameni nu se-mpac. Și Xerxes se-ndrăgește mai iute de-un copac: Platanu-mpodobește el ca pre o mireasă Și spânzură în crenge gherdamuri mult frumoasă; De ramuri el atârnă cercei și cu inele Și rădăcina vezi-o înfrumsețînd brățele {EminescuOpIV 268} Și vîrfu-ncununează surguci împărătești [Să semene cu-o mândră crăiasă din povești; Ș-astfel împodobindu-l, el rădăcina-adapă Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ai mării, cu coame de ninsoare... Învie codru! Duhuri cu suflet de miresme Sburați prin crenge negre ca străvezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe mare) Din insule bogate sfâșiind apa iese O luntre cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aducă pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantică brumă 295Să scânteie în umbră, să spânzure feeric - Treceți încet prin aer călcând pe întuneric. (El se uită pe mare) Din insule bogate sfâșiind apa iese O luntre cu vântrele ce spânzură sumese. Se leagăn-visătorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagră uitîndu-se în jos În ape... Iar prin crenge de-un verde-adînc de jale Se-oglindă-n apa-albastră de aur portocale, {EminescuOpIV 307} Și parcă glas de clopot înfiorează sara; Pe-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
direct în nemurire. Geniile își trăiesc viața la temperatura rugului. Scriitorii de mare talent își trag în nemurire și dușmanii. Setea de glorie ne-a răpit liniștea patrupedă. Gipsul vindecă, bronzul - imortalizează. Geniilor le este, de regulă frig. Pentru că sunt spânzurate de piscuri. Golgota și Olimpul sunt alternative ale gloriei. Geniile nu beneficiază de imunitate nici după moarte. Posteritatea reține apele ușor mâzgălite cu sublim. La venirea pe lume, unele genii greșesc secolul. Sau chiar mileniul. Eternitatea își adună polenul din
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
divertismentului. Trivialitatea în artă poate contura un singur stil. Cel al absenței ideilor. Arta pune la microscop pliurile și zonele obscure ale vieții. Arta se retrage discret în lumea ei, precum altădată băștinașii din calea năvălitorilor. „ Dacă nu reușesc, mă spânzur ” - afirma cândva Dostoievski. Ce curățenie s - ar putea face, în felul acesta, în literatura noastră actuală ! Marii creatori de artă acceptă filantropia, dar desfid mila. Hamlet nu are în mână o carte, ci biblioteca lumii. Fiecare epocă rescrie marile teme
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
priviri fulgeră cucuie. Din dezinteres asupra paternității unei creații, anonimatul a ajuns o capodoperă a delațiunii. Unii nu sunt punctuali decât când sunt chemați de bunul Dumnezeu. E ușor să - i lovești pe cei care nu au posibilitatea să se spânzure de o vorbă bună. Semenii îți asigură liniștea, dacă te menții în zona gri a performanțelor. La bătrânețe, unele iluzii apar odată cu scleroza. Șmecherul e individul care golește buzunarele semenilor fără violență. Generația tânără este condamnată la un analfabetism al
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
îndreaptă cuvintele tale? Și al cui duh vorbește prin tine? 5. Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape și sub locuitorii lor; 6. înaintea Lui locuința morților este goală, adîncul n-are acoperiș. 7. El întinde miază-noaptea asupra golului, și spînzură pămîntul pe nimic. 8. Leagă apele în norii Săi, și norii nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopere fața scaunului Său de domnie, și Își întinde norul peste el. 10. A tras o boltă pe fața apelor ca hotar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]