2,683 matches
-
pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și desmierdătoare pintre cari străbătea numai un nume pronunțat mai tare... Ieronim. Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El s-- apropia de strada strâmtă, aerul lin al nopții îl trezise și, de o natură mult mai puțin sensuală decât porumbița lui [ea], el rămăsese numai cu convingerea teoretică cumcă o iubește. El trecu prin strada întunecoasă, cu pasul lui ușor, la care se cunoștea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis. Era o noapte tristă. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate ale Bucureștilor, ce se trăgeau strâmte și noroioase pin noianul de case mici și rău zidite din cari constă partea cea mai mare a așa-numitei capitale a României. Tropăiai pin bălțile de noroi ce te împroșcau cu apa lor cea hleioasă îndată ce aveai cutezarea de-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cel blond, fața era a ei... dar ea în acea pompă?... Ea, așa de săracă?... Dar în trăsura a doua? Cine era! Doi dandy din cei mai corupți ai orașului, cari râdeau în convoiul mortuar, îmbrăcați cu pantaloni de călărie strâmți, cu veste vinete, cu legături roșii, cu jachete galbene, cu pălării largi și cu câte două lanțuri de orologii. Secele fețe de maimuță râdeau râsul cel amar al desfrânaților sceptici, într-un convoi care numai râsul nu era apt de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ncadrau frunți largi și netede, mustața neagră, nasul de vultur, bărbia cam ieșită, ca a războinicilor străbuni. Sumanele cafenii ce spânzurau pe umere, cămașa cea albă ce, slobodă, dezvălea pieptul cel ars de soare ce ascundea inimi libere, cioarecii cei strâmți și albi, opincele cu vârful îndoit și legate de picior cu sfoară de lângă neagră, brâul cel verde și chinga cea roșie cu cuțit, amnar și cremene, în fine, căciula de oaie naltă {EminescuOpVII 212} și lasată asupra ochilor pătrunzători, iată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prețuiască ceva... și, pre sufletul meu, vom face să prețuiască mult!... Ochii săi străluciți se aprinsese în fundul capului și un fior de mândrie însenină fața sa. În curând mă simții familiar între oamenii noștri. În curând încălțai și eu cioarecii strâmți și lungi, încrețiți cât ține fluierul piciorului, și pusei piciorul în opinca cea ușoară. Astfel îmbracat, adeseori păzeam pe culmile munților noaptea, în razele lunei, asemenea sentinelei Romei care, păzind creștetele de fier ale Carpaților, privește cu ochii plini înspre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii... pare un oraș dispopulat... Din când în când răsună durăitul surd al unei trăsuri, apoi iar nimic. Treci pe o ulița strâmtă... Dintr-o căscioară mică licurește lumina prin geamurile acoperite c-o perdea roșie... Lumina pare în fundul odăii. Intri-năuntru... o femeie îți iese-nainte și te stringe-n brațe.... E frumușică și buzele-i sunt roși *. Curând e pe deplin dizbrăcată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
turn, m-oi duce la ea ș-oi cânta un psalm al pruncilor lui Assaph si o voi bucura cu cântecul arfei Sionului". {EminescuOpVII 241} El era nebun. Luă un urcior plin cu apă în mână și merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor. Dar drumul nu și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plin cu apă în mână și merse pe ulițele strâmte ale mahalalei jidovilor. Dar drumul nu și-l greși. Ajunse la un loc gol, între murii cetății Sucevei și murii închisorii. În acest loc nu puteai ajunge decât prin cărăruși strâmte și treceri printre case, de puțini cunoscute. 3. Luna apusese și tânăra evreică ședea în fereastă și se uita în noaptea neagră, umbra urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o smulge, dar nu putu, dete cu spada dinainte-și, auzi un țipet cumplit și mâna rece rămase fără putere într-a lui... El o lăsă să cadă la pământ și merse c-o hotărâre desperată înainte. Scara scundă, încolăcită, strâmtă era plină de năruituri și găuri. Treptele erau tot mai înguste și mai înguste, pîn-ce dădu de un grilagiu de fier. El îl lovi cu piciorul și-l deschise. Ducea într-un coridor întortocheat și în unghiuri, abia destul de larg
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lacrimă mare-i strălucea ochiul frumosului călugăr. Era vechea zidire de piatră cubică a sfatului orășănesc din Sevilla unde- depusese pe bietul cerșitor. Cerul cu întunecatul lui azur și cu soarele-i arzător se destindea asupra orașului vechi, stradele cele strâmte erau mai deșerte, [era] o căldură moleșitoare și nesuferită care-nfierbînta pietrele pavagiului, nisipul și murii și care făcuse ca la orce fereastră să fie lăsată perdeua... astfel încît părea un oraș orb și nelocuit, așa nu se vedea nici o ființă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tocmise la loc paiele și pământul, ca să nu se cunoască că el a ieșit din mormânt, și-ncepu să meargă încet prin cimitir... Ajunse {EminescuOpVII 252} lângă mur... îl sări... și-ncepu să meargă spre oraș... Ajunse într-o ulicioară strâmtă, de a căreia amândouă laturile se-nalțau case negre și lungi cu ferestrele rotunde... Un turn de biserică lung, cu piatra lui mucigăită, acoperit cu olane negrite de vreme, cu ferești risipite * și oarbe, cu o ușă masivă și veche de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
salei și deodată, ca din pământ, văzură un băiet frumos, palid ca suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam turburi, dar adânci, cu părul care-i curgea în vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate cu acest tricot de matasă. Pe cap avea o pălărie de catifea viorie c-o pană roșie. Mînele lui de zăpadă purtau o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
suprafața mărgăritarului, cu ochii în bolți mari, negri, cam turburi, dar adânci, cu părul care-i curgea în vițe negre și strălucite deasupra {EminescuOpVII 263} umerilor, cu pantaloni strâmți asemenea ciorapilor de matasă neagră... în genere toate hainele îi erau strâmt lipite de corp, erau îmbrăcate cu acest tricot de matasă. Pe cap avea o pălărie de catifea viorie c-o pană roșie. Mînele lui de zăpadă purtau o varga... - Ce vrei, Angelo? întrebă el cu glasul trist și dulce. - Cere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numită - oare de ce? - Eretz. Și, brusc, o altă amintire Îndepărtată se desprinde: un bătrân evreu cerșetor pe strada Lipscani Îmi urează: „Să ajungi general În Eretz!”. Drumul spre Eretz nu era ușor, mai ales că Începea În peroanele Întunecate și strâmte ale gării pe care o vedeam În fiecare zi, pentru că Închidea lungul bulevard pe care și azi Îl consider „strada mea”, bulevard cu nume regal, schimbat În copilăria mea cu cel al unui important lider comunist. Și apoi acea bucurie
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
din punct de vedere logic, de cele utilizate de mine de-a lungul demersului meu. De altfel, nu prea avem de ales: între obscuritatea fără idei generale, adică ignoranța și cea cu idei generale, adică protoștiință, trecem printr-o ușă strîmtă. Dar distanța de la ignoranță la știința adevărată este nedefinită. Cea de la protoștiință la știință este definită prin observații și analize ce urmează a fi făcută de noi pentru a o reduce. Și trebuie să preferăm întotdeauna o distanță definită în locul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
unei pronunțate conștiințe istorice. Cum, în timpul comunismului, milioane de oameni au stat sub raza neagră a acestei influențe, imunitatea rațiunii la deciziile uneori absurde ale veacului nu poate fi negată. Asumând acest cod deontologic, filozoful hermeneutic va putea depăși limitele strâmte ale individualismului romantic sau fixațiile pozitivismului istorist. Operele de creație ale umanității nu mai sunt privite ca simple recipiente ale unei inspirații de geniu, impenetrabilă și impredictibilă, dar nici ca victime fagocitate de un Zeitgeist universal. Tradiția nu înseamnă doar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
îndrăgostiți, aflați către cumpăna nopții sprijiniți de o balustradă la marginea unui balcon în aer liber. „Ce anume se va întâmpla acum? Oare nu gândirea ia măsura posibilului aflat în suspensie? Cine evaluează dintr-o singură privire spațiul cu adevărat strâmt care separă mâinile așezate unele lângă altele pe marginea balconului? Ce se poate întâmpla? La ce se gândesc unul și celălalt?”1 Posibilitatea nu este deci o categorie predominant teoretică, ci înrădăcinată mai degrabă în fondul patetic al corporalității subiective
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
spectatorului” sau a „cititorului” („Poezia modernă e un pumn mutînd fălcile cititorului” - citim În Pe marginea unui festin). În ultimă instanță, această ruptură se manifestă ca izolare mîndră a poetului - nou geniu romantic neînțeles - cu afișarea disprețului suveran față de „cercul strîmt” reeditat În societatea contemporană: „Zgîrciți, numărați-vă În fiecare seară Înainte de culcare puținele monede, scoase din uz, ale sufletului, pregătiți-vă alături paharul cu lapte al confortului egoist și mulțumit și adormiți fără vise și fără poeme, ca În trezie
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor Între trestii” „Vizionarul Îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfîrșească prin a Împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strîmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi lipeam fruntea fierbinte de panglica plecării și auzeam, prin circulația sîngelui În șinele de fier, apropierea convoiurilor fabuloase. Pe stradă mă așteptau vecinii cu pumnalele În dinți, Împărțindu-și dinainte fructele prăzii, gata să
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
zidurile” și cu un „bici Încordat În cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; În Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează În „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; În Copacul-centaur libertatea poetului rămîne limitată la reveria dintre „pereții strîmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, În finalul Pădurilor orchestre, aceste rînduri melancolice: „Dar vocea ta, cîntecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decît scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
s-a îndoit suferă exact la fel cum suferea și el acum, când dormea pe pământul gol și umed, răcindu-și o parte a trupului și încălzindu-și-o pe cealaltă; că atunci când el, Pierre, se încălța odinioară cu pantofii strâmți de bal, suferea exact la fel ca acum, când umbla cu totul desculț (încălțămintea i se rupsese de mult) și când picioarele îi erau numai răni. Pentru mai multe detalii Piéron, H., La Sensation, PUF, Paris, 1967. De ce alimentele nu
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor: „Zi cu soare, ger cu stele... Hai, iubită la plimbare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă (s.n.), e cam strîmtă pentru doi... Tu zîmbești?... ZÎmbirea-ți zice că e bună pentru noi.” Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
uitase pe nimeni, nici chipurile nici numele, și nici faptele legate de unii dintre oameni; își aducea aminte până și timbrul glasului lor, felul de a se mișca, și chiar și gesturile; casa i se părea acum prea mică și strâmtă, avea senzația că se află într-una din celulele în care fusese închis. Își întoarse privirea de la mobilierul sărăcăcios la flacăra vetrei și ascultă cuvintele tatălui fără să-l întrerupă, încercând un soi de mângâiere și ocrotire, lăsându-se cucerit
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Mâncarea îi era aruncată, așa cum se aruncă un os câinelui, îl batjocoreau spunându-i să se predea, îi aruncau printre gratii șobolani morți, ca și cum n-ar fi fost de-ajuns că cei vii ce se ițeau printre crăpăturile acelui loc strâmt mocirlos și puturos se fugăreau în jurul și peste trupul lui zi și noapte. Lumina venea de sus, doar o fărâmă ce străbătea în chip clandestin puțin din curte. Nu i se permitea să-și măture excrementele, iar în timp ce ațipea, cineva
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
monede sunt împărțite celor săraci. Nu e bine că-i ajut și eu cum pot? A face bine mă face să mă simt folositor și nu e puțin lucru pentru cel ce-și petrece viața într-un spațiu atât de strâmt. În zori sunt deja treaz, acum; datorită serviciilor aduse, am hârtie cât doresc, cerneală, pene, o candelă mereu plină cu ulei. Gardienii se întrec în a-mi face pe plac, în a mă răsfăța. Nu mă interesează ce produc pentru
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]