13,648 matches
-
filosofi japonezi moderni, D. T. Suzuki, în eseul intitulat "Pictura, meșteșugul săbiilor, ceremonia ceaiului": "Acum, ascultăm sunetul apei care fierbe în ceainic [...]. Sunetul nu aparține, propriu-zis, apei, ci vine de la ceainicul greu de fier, fiind asimilat, de cunoscător, adierii care străbate crângul de pini. Astfel, liniștea încăperii sporește, omului părându-i că se găsește singur într-o colibă din munți, unde norul alb și muzica pinilor sunt singurii oaspeți care aduc mângâiere". Acesta este secretul care ne plasează pe traiectoria ceremonialului
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
mă relaxez cu un film bun. Întâmplător, rulează încă bijuteria distopică a lui Danny Boyle, 28 Days Later, dar numai de la ora nouă seara, la un mic cinematograf experimental de pe Oranienstrasse. Cobor din S-Bahn la Hackescher Markt și decid să străbat pe jos restul distanței, pentru a vedea mai îndeaproape impunătoarea sinagogă berlineză. Mare greșeală! Strada e împânzită de reprezentanți ai culturii orale și nu numai: pești, târfe, domni costumați în dame și... vițăvercea. Execut un slalom abil și reușesc să
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
vidul care se retrage umil spre genunchii ei. Acolo unde se găsește, strânsă în palide mâini mici, gentuța roz. Doar dacă privești cu atenție, cu mare atenție, observi că încordarea mâinilor este nefirească. Din când în când, un tremur le străbate. Apoi, este din nou liniște și te întrebi dacă ai văzut într-adevăr, sau doar ai depănat, pentru o clipă, o poveste. Te întrebi cum poate. Cum rezistă. Umerii drepți, spatele încremenit. Lângă ea, un bărbat între două vârste, costum
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
parțial dreptate. Pentru că, fără consfințirea de către aceasta, nici acest moment de ieșire totală din ritmul reglat la secundă al vieții nu ar putea exista. Însă baia are, în cultura japoneză, statutul unui mit colectiv, al unei imagini deja arhetipale, care străbate, ca un fir roșu, conștiința și literatura mileniilor. Și cum tot ceea ce este individual nu poate fi așa decât după ce a fost mestecat, ca o foiță subțire de tutun, de grup, și apoi scuipat în afară, spre a fi dat
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de bambus, stă cu genunchii sub ea, cu spatele drept, cu trupul mărunt și riguros încarcerat de corsetul kimono-ului, dresat de mii de ani să-și țină forța vitală în interior, strânsă în centrul centrului, palmele adunate pe genunchii colțuroși, străbătută de un fluid ascetic atât de distilat, încât a devenit aproape imperceptibil, cu fața tăiată ca o mască, o privește pe femeia celeilalte Asii, la nu mai mult de un metru de ea. Aceasta, Rezvan pe numele ei persan, Paradis
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și de lume, pentru a nu risca o asemenea ipoteză. Fie pe filieră filosofică, de la greci, prin Descartes, fie pe filieră creștină, adesea mână în mână, noi am fost învățați să trăim cu această imensă falie internă, crăpătură sângerândă ce străbate chiar mijlocul ființei noastre, și care ne consacră drept ființe de noroi și de cer, îngenunchiate sub povara permanentă a tânjirii după un dincolo, după o totalitate în care să fie vindecată ruptura, să ne fie redată unitatea. Chiar și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sute de înghețate, de torturi și de plăcinte, eliberează, parcă la comandă, hohotul de râs, preluat și augmentat de brațele bine rotunjite, de trunchiurile cu colăcei de grăsime, de bărbiile netede și duble. Aici, în Japonia, fibrele și tendoanele care străbat, ca o rețea organică, cele câteva kilograme de carne slabă nu pot elibera nici un fel de substanțe ale bunei dispoziții; chimia însăși capitulează în fața îndemnului sobru și semiascetic la studiu și la muncă susținută, care-i bântuie pe niponii de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
vorbă cu tine. ridice dar n-a putut, a vrut să zică ceva dar nu și găsea cuvintele, așa că aștepta mai departe să vadă ce se poate întâmpla. A simțit cum o adiere de aer împreună cu o ușoară febră îi străbat corpul iar în fața lui se așeză persoana despre care credea că mai mult zboară decât merge. -Norocel, trebuie să știi că am alergat mult ca să te găsesc și acum sunt tare bucuroasă să ascult ce necazuri ai, zise aceasta. -Dar
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ziua. -Așa este, dar pe distanțe scurte sau pentru a ne muta dintr-o parte în alta atunci când omul, că sunt și din aceștia destui, nu ne lasă în pace. Dacă ești pregătită, să plecăm pentru că avem distanțe mari de străbătut. Te vom duce cu rândul, dar numai suratele de pe mijlocul cârdului care se odihnesc. Suratele de pe margini zboară din greu, pentru că acolo este consumul mare de energie. Dintre cele mai tinere, fac cu schimbul în față pentru conducerea noastră. -Voi
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ști tot omul că în pădure trebuie numaidecât să fluiere și nu știe cum, nu ar mai avea ce căuta acolo. La rându-i Craiul bărbaților, s-a gândit ce s-a gândit și a întrebat: -Prea frumoasă crăiasă, ai străbătut atâtea ținuturi ca să te plimbi sau ai vreo fetișcană cu gândul în cui și vrei ca mintea la loc bun să i-o pui?... Dacă știi alt vraci, nu voi fi împotrivă. -Gura are și măsele stricate nu numai bune
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
S-au îmbrățișat îndelung, apoi au continuat drumul pe jos. Trotinel, s-a apropiat de ei, zicându-le: -Urcați aici în spinarea mea, presupun că abia așteptați să stați amândoi îmbrățișați. A mai trecut o bună bucată de vreme și străbătând cele șapte țări și mări au ajuns acasă, cu toții sănătoși și voioși. Când i-a văzut, moșul lui Căiță s-a bucurat mult pentru că, deși la început jinduise la averea nepotului, de atâta muncă și fără un pic de ajutor
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și-a îndemnat el calul. După o perioadă bună de mers în galopul calului, am ajuns la marginea unei păduri. Era frumos și cald, iar în pădure răcoare, se auzea și un concert nemaipomenit al păsărilor din acea pădure. Am străbătut pădurea la pasul calului ceva timp, apoi am pătruns într-o poiană deosebit de frumoasă. În mijlocul ei străjuia un măr bătrân cu ramurile încărcate de poame. Pe liziera pădurii, de la rădăcina unui fag, ieșea un izvor ce susura pe calea care
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
aflu în ea precum propriul meu ochi în câmpul său vizual. Că în ea este ceva problematic, pe care îl numim sensul ei. Că acest sens nu stă în ea, ci în afara ei. Că viața este lumea. Că voința mea străbate lumea. Că voința mea este bună sau rea. Că, prin urmare, binele și răul stau în oarecare legătură cu sensul lumii. Sensul vieții, adică sensul lumii, îl putem numi Dumnezeu." Ludwig Wittgenstein, în Jurnalul său, 11 iunie 1916 Cu încredere
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fac mai mult decât să mențină starea de lucruri ce permite continuarea vieții. Am putea spune mai curând că acestea stau la pândă și că, nemulțumindu-se să conserve ceea ce este, așteaptă, cu o răbdare pe potriva mileniilor pe care le străbat, prilejul să se sprijine pe cunoștințele acumulate pentru a face un salt, a descoperi raporturi încă nesesizate, a inventa o unealtă, o idee, a face să se ridice o lume nouă. Ce este așadar cultura? Orice cultură este o cultură
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este de asemenea niciodată și nu poate fi datul stabil și permanent neputând fi altfel al acestei viziuni, ceea ce vom putea regăsi în identitatea sa cu sine de fiecare dată când vom așeza din nou privirea asupra lui, ceea ce va străbate timpul, în această identitate cu sine, sfidând schimbarea și moartea. Or această ființă stabilă și permanentă și ca atare "reală" și "adevărată", singura ființă reală și singura adevărată, este ființa matematică o idealitate, cu caracterul său de omnitemporalitate pe care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Suferire primitivă care este relația noastră patetică a ființei așa cum este raportarea ființei la ea însăși. A ne folosi energia, această Energie pe care o primim ca pe ceea ce ne poartă în sporirea ființei noastre, înseamnă în mod necesar a străbate această suferire, această străbatere este efortul nostru, ceea ce, aflat în opera ființei, înfăptuim la rândul nostru. Aici devine vizibilă și inteligibilă trăsătura oricărui proces de pierire și ceea ce constituie propriu-zis posibilitatea acestuia, punctul de origine pornind de la care acesta se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ale subiectivității sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în aceasta și prin aceasta, sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește în lumea științei. Orice cultură poartă nevoia în sporire. Ea ordonează lumea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
artă. Toate comportamentele cotidiene ale unei lumi de cultură permit această utilizare și sunt în ultimă instanță motivate de ea. Munca, de exemplu, s-a înfățișat vreme de milenii ca o "cheltuire de forță de muncă", așa cum spune Marx, și străbătând formele sale cele mai dificile și cele mai respingătoare, ea nu a fost la urma urmei suportabilă decât în măsura în care se opera în mod tainic în ea exorcismul insuportabilului. Însă ea nu era astfel decât ca praxis viu, ca expansiune a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de ascet fanatic se asprise și mai mult, iar ochii-i adânciți În orbite Își săgetau interlocutorul, aroganți. Sunt, zise cu o voce neplăcută, părintele Emilio Bocanegra, președintele Sfântului Tribunal al Inchiziției. La cuvintele acelea, un vânt Înghețat păru să străbată toată Încăperea. Și imediat, pe același ton, călugărul le explică lui Diego Alatriste și italianului, pe scurt și cu mare duritate, că el nu avea nevoie de mască, nici de ascunderea identității, nici de Întâlnirea hoțească cu ei la miez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Nimeni nu scapă ochilor ei și Dumnezeu știe foarte bine de la cine să ceară datoria. Diego Alatriste schiță un gest de Încuviințare. Era un om curajos de felul lui; totuși gestul acela Încerca să abată atenția de la fiorul care Îl străbătuse. Lumina felinarului Îi dădea călugărului un aspect diabolic, iar amenințarea din cuvintele lui l-ar fi dat gata și pe cel mai viteaz dintre spadasini. Lângă căpitan, italianul era palid, de astă dată fără tiruri-ta-ta și fără zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
avea să-i pozeze după un alt răstimp, către 1635. Dar cu vreo zece ani Înainte, În diminețile acelea de martie premergătoare aventurii cu englezii, eu nu cunoșteam identitatea foarte tinerei fete, aproape o copilă, care la fiecare două-trei zile străbătea În caretă strada Toledo În direcția Pieței Mari și a Palatului Regal, unde - am aflat după aceea - le slujea pe regină și pe prințesele tinere În calitate de menina sau domnișoară de onoare, grație poziției unchiului ei, aragonezul Luis de Alquézar, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare Învălmășeală străbătută de sclipiri de oțele și de ochi speriați de surpriză, și Întretăiată de brusca respirație a italianului când Își alese victima și se năpusti asupra ei. Cei doi călători veneau pe jos: descălecaseră ceva mai Înainte și Își duceau caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
El Prado de San Jerónimo, plăcut În zilele de iarnă Însorite și În serile de vară, era un loc plin de copaci și de verdeață, cu douăzeci și trei de fântâni, multe garduri de livezi și o alee cu plopi străbătută de calești, rădvane și plimbăreți prinși În conversații Însuflețite. De asemenea, era locul potrivit pentru Întâlniri prietenești sau galante, oferind ascunzători pentru perechile tăinuite; pot spune că și cele mai simandicoase personaje ale Curții veneau cu plăcere acolo, bucurându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nor a descoperit semiluna Încastrată ca o piatră scumpă În noapte, am izbutit să văd, În contra luminii, o a treia momâie Întunecată plasată la colțul acela. Treaba era limpede și lua o Întorsătură urâtă; dar eu n-aveam cum să străbat În fugă, fără să fiu văzut, cei vreo treizeci de pași care mă despărțeau de casa de unde tot nu ieșea căpitanul. Neștiind exact ce să fac, am desfăcut cu grijă capa cu armele și mi-am culcat pe genunchi unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Fără nervi, fără mânie: cu calm, În spațiu și timp. E vorba de o chestiune personală. Ba chiar profesională. Și, de la profesionist la profesionist, sunt sigur că mă va Înțelege perfect... O să-i transmiți mesajul? Din nou scăpărarea albă Îi străbătu chipul, primejdioasă ca un fulger. Pe legea mea că ești un băiat bun. Rămase pe gânduri, privind iar un punct nedefinit al pieței plutind tot mai mult În negură. Apoi dădu să plece, dar se opri din nou. — Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]