KorAP: Find »[drukola/base=ungar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...323 >

8,054 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

a supraviețuit și a fost folosit atât în cele trei țări române, cât și în teritoriile vecine, cnezatul Haliciului, sudul Poloniei, Slovacia, Moravia, Silezia, Croația, Serbia. Dreptul românesc a suferit prefaceri pe măsura celor din societatea românească, dar când oficialitatea ungară a încercat să-l înlăture și să-l înlocuiască cu dreptul feudal, românii au reacționat energic. Dreptul românesc vechi era prezent în întreaga viață a obștilor autohtone: proprietate devălmașă și familială, moștenire și hotărnicire, împărțirea produselor obștilor, folosințe comune (pășuni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a secolului al XIII-lea, precum Odorhei, Trei Scaune, Ciuc, Mureș. În urma pierderilor suferite în înfrângerile din 933-955, triburile cabare au fost retrase în rezervă în estul Ungariei și în Câmpia Crișurilor, pentru apărarea întăriturilor din zonă. După organizarea regalității ungare, în prima jumătate a secolului al XI-lea, și după luptele regelui Ladislau I împotriva cumanilor, o bună parte a cabarilor, numiți acum sikuli, a fost mutată în sudul Transilvaniei. Secuii au ocupat aici teritoriul estic al viitoarelor scaune secuiești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în mai multe etape, fac parte din două grupuri mari: cel tripartit de pe teritoriul județului Trei Scaune și cel de pe teritoriul județelor Odorhei, Mureș și Turda (Ciuc). Secuii au o origine etnică complexă, cabară în special. Pe măsura extinderii regatului ungar spre răsărit, odată cu ultima treime a secolului al XI-lea, primul grup de secui a fost așezat în sudul Transilvaniei, într-o regiune locuită de o populație românească. În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al XII-lea, parțial, autonomia. În concepția regalității ungare, colonizarea sașilor trebuia să contribuie la consolidarea stăpânirii sale în Transilvania. Beneficiind de largi privilegii economice, sașii au fost antrenați și în apărarea regatului, cu rol defensiv, de protejare a trecătorilor din sud și est. Originea teritorială a sașilor nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania alcătuiesc, în 1224, o fâșie îngustă ce se întinde de la Orăștie până la Baraolt. Prin diploma acordată, regele a unit toate comitatele din acest teritoriu într-unul singur, cel al Sibiului. Prin conținutul ei, diploma andreiană reflectă atât interesele regalității ungare cât și ale coloniștilor germani. Sașii din zona Sibilui urmau să plătească vistieriei regale, 500 de mărci de argint anual și să trimită 50 de luptători în oastea regelui, iar în afara țării, dacă oastea era comandată de rege, 100 de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au mai stabilit în alte 40 de localități dintre cele două Târnave. Sașii au fost a treia populație importantă numeric, după unguri și secui, așezată în Transilvania. La venirea lor, sașii s-au stabilit în zone pe care coroana ungară le considera domenii regale sau în comitate existente. În teritoriile cedate lor, sașii au aflat pe români, foloseau pădurile împreună cu ei, acolo unde existau, la sud și est de ținutul Sibiului. Ei trăiau în Țara Făgărașului, în "Mărginimea" Sibiului și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
preluate de sași în mod direct (Bistrița, Brașov). La rândul lor, românii au păstrat amintirea colonizării săsești, de pildă, satul Cristian din zona Sibiu, alte așezări românești în ținutul Brașov, la Vințu de Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană de la Cârța și a instalat aici noi comunități săsești, precum cele de la Avrig, Agnita și Șercaia. Dar voievodatul Țara Făgărașului și-a păstrat autonomia până la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comunități săsești, precum cele de la Avrig, Agnita și Șercaia. Dar voievodatul Țara Făgărașului și-a păstrat autonomia până la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar românii din regiune aveau o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și legatul papal au hotărât ca biserica sașilor din Transilvania să aibă statut de "prepozitură liberă", hotărâre aprobată de către papa Celestin III, în 1191. Constituirea "prepoziturii" (protopopiei) săsești a dus la apariția unui cadru bisericesc catolic independent de episcopia catolică ungară de Alba Iulia, ceea ce însemna emanciparea clerului și populației prepoziturii de jurisdicția și fiscalitatea episcopiei ungare. În primii ani, prepozitura a fost o "prepositura Cibiniensis", pentru a sublinia rolul Sibiului și a provinciei sale ca centru unificator al autonomiei sașilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hotărâre aprobată de către papa Celestin III, în 1191. Constituirea "prepoziturii" (protopopiei) săsești a dus la apariția unui cadru bisericesc catolic independent de episcopia catolică ungară de Alba Iulia, ceea ce însemna emanciparea clerului și populației prepoziturii de jurisdicția și fiscalitatea episcopiei ungare. În primii ani, prepozitura a fost o "prepositura Cibiniensis", pentru a sublinia rolul Sibiului și a provinciei sale ca centru unificator al autonomiei sașilor din Transilvania. Cu timpul, episcopia catolică de Alba Iulia a intrat în conflict cu prepozitura săsească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nobilii germani sosiți în Transilvania (puțini) și formarea patriciatului urban săsesc, care își va extinde stăpânirea asupra unor obști libere românești și săsești, putem spune că colonizarea sașilor a fost una pozitivă, contribuind la dezvoltarea economică a Transilvaniei, în cadrul regatului ungar. (DIR C, sec. XI, XII, XIII, p. 28; DIR C, sec. XIII, II, p. 187, 190-191, 193-194, 309-310; DIR C, sec. XIV, III, p. 134, 137; DIR C, sec. XI, XII, XIII, p. 31-32; Ibidem, I, p. 150-151; Ibidem, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din "frați slujitori" care aveau obligații față de nobili. Cavalerii teutoni au fost aduși în Țara Bârsei (colțul de sud-est al Transilvaniei) în scopuri militare, pentru apărarea graniței sudice a regatului împotriva cumanilor, dar și social-politice, pentru consolidarea regalității și feudalității ungare. În plus, cavalerii au fost aduși aici din rațiuni de prozelitism: aducerea sub ascultarea bisericii catolice a populației românești ortodoxe din aceste părți. Cavalerii teutoni sau "cruciații ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii al teutonilor" au fost chemați de regele Ungariei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Sfintei Marii al teutonilor" au fost chemați de regele Ungariei, Andrei II (1205-1235), în anul 1211, în "țara Bârsei, din Transilvania" (terra Borza... ultra silvas). Această "țară" a Bârsei nu era încă la această dată pe deplin integrată în Regatul ungar, ci forma o "țară românească", o uniune de obști, așa cum erau multe în spațiul românesc. Diploma de danie emisă de regele Ungariei caracteriza aceste ținuturi (Țara Bârsei) ca fiind "deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt un teritoriu privilegiat, cu pământ mănos pentru agricultură, cu pășuni bogate pentru vite, cu ape și păduri din belșug, ocrotite de munți înalți. Regiunea era considerată "pustie" de regalitatea ungară doar pentru că nu era stăpânită de aceasta, iar nobilimea nu preluase pământul obștilor sătești. Diploma de danie din 7 mai 1211 precizează că "țara" li se dăruiește cavalerilor, pentru ca să o locuiască în pace și să o stăpânească liber, pentru ca prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
anulată. Însă, în urma intervenției papale, regele Andrei a revenit asupra hotărârii sale, a repus pe cavaleri în drepturile din 1211 și le-a acordat chiar facilități noi, confirmându-le privilegiile pe care cavalerii și le îngăduiseră singuri spre prejudiciul regatului ungar. În confirmarea daniei, acordată înainte de 7 mai 1222, darea față de vistieria regală (aur și argint) era stabilită la jumătate, iar în locul orașelor și al cetăților de lemn li se îngăduia să-și construiască orașe și cetăți de piatră. În același

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o neînțelegere cu episcopul Transilvaniei, care a încercat să-și extindă autoritatea asupra cavalerilor, dar problema a fost aplanată temporar prin intervenția papalității, care i-a luat, încă o dată, sub ocrotirea sa. A urmat un conflict mai grav cu regele ungar, determinat de nerespectarea condițiilor de către Ordin, acesta a încercat să-și extindă prezența (dominația) dincolo de hotarele Țării Bârsei, la sud și est de Carpați. Cavalerii au încercat să-și asigure un statut autonom în cadrul regatului Ungariei, cee ce a provocat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Sviatoslav în sudul fluviului, aliații săi au fost pecenegii și ungurii. Conform cronicilor rusești, cetele pecenege au ajuns în dreapta Dunării, după ce au străbătut regiunile extra-carpatice. Aceste teritorii fuseseră folosite de pecenegi și ca loc de trecere spre Panonia, unde căpeteniile ungare îi foloseau ca trupe auxiliare. Unele cete ale turanicilor (pecenegilor) au ajuns în solda ungurilor încă sub urmașii lui Arpad, în prima jumătate a secolului al X-lea. Dar între cele două etnii asiatice au existat și conflicte, astfel, sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pecenegi sunt numeroase în Transilvania. Dar alte triburi turanice (pecenege), rămase mai departe în ținuturile extra-carpatice, au continuat incursiunile în Ungaria (Transilvania), ultima a avut loc în 1068. Cronicarul Simon de Keza o atribuie în mod corect pecenegilor, în timpul regelui ungar Solomon (1063-1074). Trebuie să precizăm că și după migrarea lor în sudul Dunării, sub conducerea lui Tyrach, grupuri de pecenegi aflați în teritoriile nord-dunărene atacat regiunile bizantine. O asemenea infiltrare de pecenegi din Câmpia munteană a avut loc sub împăratul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor de a stabili bune raporturi cu vecinii împotriva puterii mongole. În dorința de a se salva ca seminție, ei au mers până la acceptarea creștinismului, în anii 1227-1228, când s-a constituit Episcopia cumanilor, sub protecția Romei și a coroanei ungare. Dar marea invazie mongolă din 1236-1241 a curmat pentru totdeauna supremația politică și militară a neamurilor nomade turce (pecenegi, uzi și cumani), în spațiul extra-carpatic, ce dăinuia de câteva secole. Pătrunderea mongolilor a provocat exodul spre apus a unei părți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongole a pornit spre Ungaria direct din Halici-Volânia, prin pasul Verecke (Porta Rusiae) din Carpații nordici, poarta de trecere spre Europa centrală. Trupele mongole comandate de Baidar urmau să intre în Ungaria venind din Polonia. Acțiunile militare mongole împotriva regatului ungar au fost declanșate la începutul lui martie 1241. Oastea principală mongolă ce urma să înfrunte pe unguri se afla sub comanda lui Batu, secondat de Subotai, un experimentat strateg. Ea avea în componență și elemente (trupe) recrutate de la populațiile supuse

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și amenajarea drumului de trecere au fost antrenați 40.000 de oameni cu securi. Regele Ungariei Bela IV a încredințat apărarea trecătorii unui palatin, care a solicitat urgent ajutor militar, dar oștile nu erau concentrate și, la 12 martie, garnizoanele ungare de la frontieră au fost nimicite, iar mongolii au năvălit în țară. Regele a cerut aristocraților laici și ecleziastici să urgenteze concentrarea trupelor, iar el și-a stabilit cartierul general la Pesta (pe Dunăre). Între timp, armatele lui Batu au înaintat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
neîntâlnind o rezistență puternică. Cu o rapiditate uluitoare, în doar patru-cinci zile, trupele mongole de avangardă sub comanda lui Siban, fratele lui Batu, au ajuns în apropierea Pestei, unde sunt semnalate la 15 martie. Aceste raiduri fulgerătoare în adâncul teritoriului ungar urmăreau să devasteze suprafețe cât mai întinse și să înspăimânte populația, întârziind cât mai mult concentrarea armatei regatului. O oaste ungară condusă de episcopul de Oradea, Benedict, a înfruntat un detașament mongol, dar a fost înfrântă. După ce principalele forțe militare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui Batu, au ajuns în apropierea Pestei, unde sunt semnalate la 15 martie. Aceste raiduri fulgerătoare în adâncul teritoriului ungar urmăreau să devasteze suprafețe cât mai întinse și să înspăimânte populația, întârziind cât mai mult concentrarea armatei regatului. O oaste ungară condusă de episcopul de Oradea, Benedict, a înfruntat un detașament mongol, dar a fost înfrântă. După ce principalele forțe militare ale regatului s-au grupat la Pesta, Bela IV a pornit în întâmpinarea mongolilor, care au simulat o retragere precipitată până la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
localitate pe râul Sajo, afluent al Tisei. Aici s-a desfășurat, la 12 aprilie 1241, o aprigă bătălie, de mari proporții. Cavaleria mongolă, atacând pe neașteptate, a pus de la început în dificultate armata regească prin tirul de săgeți, încât trupele ungare s-au retras în mare derută de pe câmpul de luptă, iar mongolii au măcelărit mii de oameni, nobili, prelați, ostași. Regele Bela, scăpat cu greu din încleștarea luptei, s-a refugiat în Austria, apoi în Croația, pe o insulă, urmărit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]