KorAP: Find »[drukola/base=ură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...64 65 66 ...701 >

17,506 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

decât să părăsească trenul la Viena și să se Întoarcă. În zece zile, vocile vor intona: „Doamne, primește-ne cu binecuvântarea Ta pe noi, cei adunați iarăși aici“. Dr. Czinner Întoarse pagina ziarului și citi puțin. Lucrul cel mai aproape de ură pe care-l putea simți față de zăpăciții aceștia era invidia. Nu-i putea urî când Își amintea detalii pe care nici un corespondent de ziar n-ar fi considerat că merită să le dea, cum ar fi că bărbatul care, după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Mabel Warren n-o interesa. Când avea de ales Între a iubi o femeie și a urî un bărbat, mintea ei putea fixa o singură emoție, căci iubirea ei putea fi obiect de batjocură, dar nimeni nu-i luase vreodată ura În râs. 2. Coral Musker examină zăpăcită meniul. — Alege tu pentru mine, spuse ea și se simți bucuroasă că el comandase vin, pentru că, se gândi ea, Îi va fi de ajutor În seara asta. Îmi place inelul pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar vocea doamnei Peters se auzea clar. — Da, dar cine plătește? Asta aș vrea eu să știu! Dr. Czinner se sprijini cu capul de geam și șopti cu ură: — Niște burghezi! — Vă mulțumesc, spuse Coral și adăugă când văzu expresia lui dezamăgită: Pot să vă ajut cu ceva? Vă simțiți și dumneavoastră rău? — Nu, nu, spuse el. Dar n-am reușit nimic. N-am darul de-a ține discursuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
buzunare și răspunse la Întrebările ce i se puneau. Fata se Întoarse spre germanul din colț, care-și privea vârful pantofilor. — Spuneți-le că n-am făcut nimic, vă rog. El ridică ochii o clipă, uitându-se la ea cu ură. În sfârșit, dr. Czinner spuse: — Am Încercat să le explic că dumneata nu știi nimic despre nota pe care ți-am Încredințat-o. Dar mi-a spus că trebuie să te mai rețină puțin, până când te va chestiona șeful poliției

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
prea mult. Eu nu lupt pentru teritorii noi, ci pentru o lume nouă. Cuvintele Îi secară. Nu avea un public care să-l Încurajeze și deveni conștient de caracterul artificial al cuvintelor sale, care nu relevau marea dragoste și marea ură ce-l animau. Fețe triste și frumoase, subțiate de foamete, Îmbătrânite Înainte de vreme, resemnate În disperarea lor, Îi apărură brusc În minte. Aceștia ar fi fost oamenii pe care-i cunoștea, cărora le acordase ajutor și nu reușise să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp, conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului, iar el se uita acum la ele de pe margine. Făcu câțiva pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

de bani pentru asta. O întreb cum rămâne cu ideea Monei. De ce nu-ți poți controla puterea iubindu-ți semenii atât de mult încât să nu-ți poți dori să-i omori? Aici nu-i vorba de iubire sau de ură, zice Helen. E vorba despre putere. Oamenii nu se apucă să citească o poezioară ca să-și omoare copiii. Nu vor decât să-i vadă adormiți. Nu vor altceva decât să-i domine. Oricât de mult ai iubi pe cineva, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se schimbă religiile, locuințele, dietele, slujbele, până când nimic din toate astea nu va mai avea nici o valoare. Să ne imaginăm cum ar fi să călătorești prin lumea întreagă până ce te plictisești de fiecare centimetru pătrat. Să ne imaginăm emoțiile, iubirile, urile, dușmăniile și victoriile, repetate iar și iar, până când viața ar ajunge doar o telenovelă obosită. Până ce-am ajunge să privim cum alții se nasc și mor cu aceeași emoție cu care aruncăm la gunoi niște flori ofilite. Cred că deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

pivnița-bar, a cărei amintire, de la jocul de lumini, gesturile largi ale lui Săteanu, batjocura Mariei, pînă la imaginea interiorului sofisticat și-a gîndului că toată instalația e făcută de sudorul uzinei, pe de pomană, mărește furia lui Mihai, învecinînd-o cu ura, poate chiar și pentru vînătăile cu care a ieșit de două-trei ori în drum. Singurul cîștig este discuția despre femeia aceea superbă, Camelia Prisecan; are dreptate nea Toader, trebuie s-o caute, să-i facă urări frumoase de Anul Nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
trezit... Le e foame... Ăsta da! Le poate spune: sînt tatăl vostru... Discret, bătrîna duce mîna stîngă la ochi, să și-i șteargă. Întoarce privirea ca din treacăt spre bărbatul de lîngă ea și, văzînd că o privește încruntat, cu ură, se sperie: Domnule Teofănescu!?... Profesorul coboară privirea, pufnește apăsat pe nări, scutură din cap și murmură: Vremurile, doamnă. Nimănui nu-i este dată mintea de pe urmă. Și chiar de ne-ar fi dată, cît sîntem tineri, tot avem impresia că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
altă cameră, cu alte brațe de bărbat întinse către ea, însoțite de aceleași vorbe, aceeași metaforă a luminii și cu aceeași zbatere nebună a viscolului de afară. Apoi, brațul atins de degetele lui Mihai, aduce imaginea brațului puternic, scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi fost înjunghiată; apoi se răsucește spre dreapta, cade lîngă calorifer, peste patul improvizat, cu tîmpla rezemată de elemenții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la noi, deși, singură, fără serviciu, n-avea nimic de făcut, iar tu te chinuiai cu mine... Nu-nțeleg ce vrei... Cred că v-ați iubit foarte mult, dar apucaseși să te căsătorești cu mama... Căci dacă n-a fost ura aceea mare, din cauza denunțului, care să vă distanțeze, atunci numai o dragoste putea duce la o asemenea comportare... Surprinsă de propriile-i vorbe, Doina rămîne cu gura deschisă, gata să mai spună ceva, dar nu reușește decît să ridice mîna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mîine seară, poate-o să te placă, cine mai știe! continuă să rîdă Maria, un rîs forțat, strident, vulgar. Maria! îi șoptește Mihai, prinzînd-o de umeri, scuturînd-o puternic. Te rog, am atîția vecini; aud... Bine, încuviințează femeia, privindu-1 fix, cu ură stăpînită. Dacă știam că-ți pasă de zgomot, n-ai mai fi ajuns să mă atingi, să mă murdărești și tu cu... Tu murdărești ce-a fost, cu vorbele de-acum! i-o taie Mihai pe un ton aspru. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe care, în disperarea ei Maria nu mai avea nici o șansă, chiar și cel de la minister, la care au fost în dimineața aceea amîndouă, a strîns din umeri l-a căutat la telefon (aflat de la uzina din Iași), călcînd peste ura și dragostea ce i-o purta. Sînt Maria Bujoreanu, fosta dumneavoastră profesoară... N-a mai apucat să-i spună că vrea să-l vadă, să-i ceară un sfat. Săteanu a și exclamat: Dumnezeule, unde ești? Vreau să te văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
din subconștient a dorinței de-a cunoaște și un alt bărbat, pe care, odată cunoscîndu-1, și 1-a înfipt adînc în suflet, să aibă la ce se gîndi cu drag în clipe de răstriște, să aibă ce blestema pînă la ură împătimită cînd, cuprinsă de disperare, lăsîndu-se pradă bigotismului, cădea în genunchi pe cimentul Mitropoliei, mărturisind în gînd marele ei păcat, rugîndu-se lui Dumnezeu să o ierte, plătind adesea slujbe pentru izbăvire. Acum însă, văzîndu-l pe Săteanu cum o ține pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu care lucru să înceapă, alimente erau puține în oraș, astfel că, pur și simplu, nu mai aveau ce mînca. S-a gîndit atunci la Săteanu, tînărul de la seral; s-a gîndit la el toată noaptea, cu ciudă, apoi cu ură și a sfîrșit prin a-l invoca pătimaș, fără să-i fie clar dacă îi dorește răul, pentru că a spus-o directorului (de declarația cu "insolența" avea să afle mult mai tîrziu, cînd soțul i-a fost reabilitat post-mortem), sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să pară naturală, ca să facă o impresie bună. În brațele bărbatului, fetița a scîncit, lipindu-se mai bine de gulerul moale. Mama și fata au schimbat între ele o privire violentă, plină de neliniște, de întrebare, de rugă și de ură. Pe ea am luat-o în brațe a încercat un surîs Săteanu, să împrăștie atmosfera -, dumneavoastră va trebui să mergeți de bunăvoie... Apoi, după ce s-a așezat într-un fotoliu, cu fetița în brațe, și-a scuzat întîrzierea, dînd vina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Paradoxal, ar putea să se înțeleagă mai bine. Dar dacă ajung la dezbinare? Ține cont: tăticu' e prim-vice și-și iubește meseria. Și mai știu, am înțeles de fapt, că eu am fost și puntea lor de legătură, dar și ura mamei împotriva lui. Din acte reiese că tata s-a căsătorit cu mama cînd eu aveam doi ani. Adică, mama l-a cunoscut, el a plecat, ea m-a avut pe mine, i-a fost greu... Poate și de aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se hotărască odată să mergem în sat, la bunicu'... Nu înainte de-a-i fi trimis un vițel, să aibă... Hm! pufnește Doina, imediat ce Mihai, speriat de propriile vorbe, se abține. Să aibă ce tăia..., ca-n istoria cu fiul risipitor... Ura din glasul tău spune multe. Va trebui să-mi pară rău pentru destăinuirile făcute; n-am reușit să te conving că tatăl meu e cel mai bun om... Pentru tine, da; nu și pentru bunicul tău, care iese zilnic la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
prinși într-un moment de mișcare, cînd ea lua copilul peste umărul drept, din brațele tatălui, ca în "Sfînta familie" a lui Michelangelo -, privește lung, are o strîngere de inimă, iar capul începe să o doară. Stricatul naibii! strigă cu ură de ce nu te-a luat Dracul atunci?!, să nu mai fi stat acum la... în patul iepei ăleia... Înșfacă telefonul și formează numărul de acasă al Paulei, hotărîtă să-l ceară pe Radu, să-i vorbească, imediat ce i se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un gest de încuviințare, așezîndu-se înapoi la birou, față în față cu Săteanu -, asemănarea cu Aglaia vine din acel altoi de spirit... Tac împreună mult timp, fiecare cu gîndurile proprii. Și-n tăcerea dintre ei, doar vîntul, afară, izbește cu ură ferestrele mari, zgîlțîindu-le, parcă ar dori să pătrundă înăuntru, să-i împresoare. Ce făceai iarna, acasă, pe-o vreme ca asta? întreabă Săteanu. Dormeam la spatele tatii. Dumneavoastră? Dormeam în grajd, să am grijă să nu se sperie vitele, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în dormitor, unde, în oboseala mea, să mai pot găsi încă putere să întind mîna, să dau plapuma la o parte, apoi, cu palma tremurînd, să ghicesc prin întuneric formele unui trup... Dar... mereu aceeași răceală. Și mă apucă o ură și o furie... De multe ori îmi dau singur pumni. Apoi îmi frîng furia zicîndu-mi că Doinița a adus atîta soare în sufletul meu că nu-și mai au rost regretele pentru..., dar nu-i același lucru. Doinița mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ar fi al ei. O mamă, totuși... Incredibil! Mă suspectezi c-aș minți? Întreab-o pe Doina! se aprinde Săteanu. Nu. Dar, pur și simplu, e incredibil. Tot ce mi-ați povestit depășește indiferența ori inconștiența; intră, de-acum, în domeniul urii. Așa mi-am zis și eu. Spuneți-mi, insistă Mihai, privindu-l deschis pe Săteanu dacă tot am discutat..., ați aflat măcar a cui este, biologic vorbind, Doina? Știți de ce, se ambalează Mihai mă gîndesc că, poate, doamna Săteanu, urîndu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe pereți! Ia-ncearcă. Mihai și Săteanu stau față în față, privindu-se lung. Hm! surîde într-un tîrziu Săteanu, întorcîndu-se spre locul lui, clătinînd din cap. Nu s-ar zice că-n sufletul tău n-ai o bucată de ură împotriva mea, dar nu de-aici, din oraș; e-o ură de-acolo, din Sînzieni; veșnica voastră grandoare, a Vlădenilor neam de haiduci! Ion Vlădeanu a preferat să stea fugar, să muncească la Spații Verzi, ce, crezi că nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
privindu-se lung. Hm! surîde într-un tîrziu Săteanu, întorcîndu-se spre locul lui, clătinînd din cap. Nu s-ar zice că-n sufletul tău n-ai o bucată de ură împotriva mea, dar nu de-aici, din oraș; e-o ură de-acolo, din Sînzieni; veșnica voastră grandoare, a Vlădenilor neam de haiduci! Ion Vlădeanu a preferat să stea fugar, să muncească la Spații Verzi, ce, crezi că nu-i dădusem de urmă?, dar l-am lăsat Dracului în pace; era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]