2,433 matches
-
care este lucrul cel mai înfiorător. Nu fețele desfigurate, fără nas, urechi sau obraji, nu mâinile ajunse niște cioturi sau oasele ce se ivesc din cangrene. Nu. Ceea ce îngrozește cu adevărat este disperarea, moartea continuă și lentă, cu horcăiturile, zvârcolelile, urletele și gemetele ei; să vezi muribunzi acoperind cu pământ și pietre morți care probabil că încă nu muriseră. Iar duhoarea nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaștem. Amintește de cea a câmpurilor de luptă, dar e mai cruntă: miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o ocoli. În noaptea aceea însă n-am fost în stare decât să mă las doborât de oboseală, și am dormit ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. Dimineața nu am fost treziți de razele roșii ale zorilor, ci de urlete care ne-au făcut să sărim în picioare. Gundo a înșfăcat pumnalele, unul în fiecare mână. M-am repezit la fereastră și, trăgând oleacă oblonul, m-am uitat afară. Am văzut doi bărbați călare, sulițași, și alți doi pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de la contrabandiști, și el voia aurul ăsta, altfel îi ardea de vii în colibele lor. Ca să nu existe nicio îndoială că nu și-ar fi respectat promisiunea, a mai dat foc la o altă colibă, stârnind și de data asta urlete îngrozitoare. Într-o clipă s-a înălțat un rug din care a ieșit o ființă înfășurată în flăcări. S-a prăbușit, carbonizată și scoțând fum, după câțiva pași. Mânia mă scotea din minți. Gundo nu era hotărât dacă trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu ghirlande și ocrotită de o cortină de purpură cu borduri de aur. Giuliano m-a așezat alături de el, în rândul din spate al lojei pe dreapta, în mijlocul celei mai distinse nobilimi și al liderilor partidului albastru. Nici vorbă de urletele mojice de la hipodrom; în schimb, era un zumzet necontenit, centrul privirilor fiind persoanele din imediata apropiere a lojii imperiale sau cele îndepărtate recent de împărat. Garda imperială și-a făcut apariția, cu lăncile la picior, și s-a aliniat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se entuziasma chiar dacă nu știa nimic despre volei. Deși nu cunoștea regulile jocului, și chiar Îl plictisea de moarte, Antonio sfârși prin a se distra de minune. Iar bufnetul surd al mingii de piele izbită, maltratată și lovită În mijlocul acelor urlete și incitări În zgomotul asurzitor al sălii de sport Îi aduse În minte o altă minge, un alt meci, o altă zi. Astăzi putea spune că Întreaga lui viață fusese determinată de o minge. Nici măcar Valentina n-ar fi existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
coadă de cal. Are o mască de oxigen pe față. — Ce se Întâmplă? Întreabă surprins. — Respiră, strigă reanimatorul fără a se Întoarce. Targa Își continuă drumul, provocând la fiecare treaptă un zgomot metalic. Ambulanța are Încă sirena deschisă. Pare un urlet, un strigăt de ajutor. Ajutor, ajutor, ajutați-mă. Iată, suntem aici. Agentul principal aleargă după targă, după fată, după doctor. Dar sunt mai iuți decât el. Parcă zboară. Viața ei e În mâinile lor, În gesturile lor. La fiecare etaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să deslușesc mesajul șters al șoaptelor sale: „Visele mele... Visele mele... Se duc departe! Văd, nu mai văd întuneric... Mama m-a nenorocit... Visele-mi plutesc... O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de față. Ca la un semn, se prăbuși într-un grandios impact cu asfaltul reavăn, rezemându-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care îi vedea doar noaptea pe cerul înstelat, când fiind prezent în fața panoramei deschise pe bolta cerească recunoștea una dintre cele mai proaspete dâre de pulbere lăsate și aceasta acum milioane de ani; își recunoștea drumul și auzea încă urletele ca pe niște mângâieri aduse rațiunii unei entități primordiale ce își simte chemarea la fosta formă de existență. Regretă adeseori greșeala făcută, amintindu-și încontinuu căderea - cel mai tragic moment al exilării. Se simte mereu plutind în noua atmosferă, într-
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Și-a băgat mâna până foarte sus, până la poarta încăpățânată a pântecului Zilpei și a frecat o gumă aromată, puternică care și-a făcut efectul pe loc. Zilpa a urlat, iar sunetul pe care l-a scos, probabil din cauza atâtor urlete din acele zile, a sunat nu ca al unei femei, ci ca al unui animal cuprins de flăcări. Inna a început să spună un fragment dintr-o incantație în numele vechii zeițe a vindecării. Gula, grăbește nașterea Gula, te implor, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și am visat că purtam coroană și turnam apă. Zilpa zicea că astea sunt semne că aveam să fiu în curând femeie. Era un vis dulce, dar s-a terminat brusc a doua zi dimineața când m-am trezit în urletele lui Laban. Bunicul meu venise după noi și cerea dreptate. - Îl vreau pe hoțul care mi-a furat idolii! urla el, unde e terafim-ul meu? Am ieșit în fugă din cort, chiar la timp ca să-l văd pe tata, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a ieșit la un moment dat din cort și a zis: Febră! Rahela a alergat la desaga cu ierburi tămăduitoare. Inna i-a făcut semn lui Ruben s-o urmeze în cort și câteva clipe mai târziu am auzit un urlet groaznic, un urlet de animal. Îi puseseră piciorul la loc. Vaietele care au urmat au fost încă și mai sfâșietoare. Nimeni nu mă băga în seamă, iar eu stăteam în afara cortului și o urmăream pe Inna care părea sigură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
un moment dat din cort și a zis: Febră! Rahela a alergat la desaga cu ierburi tămăduitoare. Inna i-a făcut semn lui Ruben s-o urmeze în cort și câteva clipe mai târziu am auzit un urlet groaznic, un urlet de animal. Îi puseseră piciorul la loc. Vaietele care au urmat au fost încă și mai sfâșietoare. Nimeni nu mă băga în seamă, iar eu stăteam în afara cortului și o urmăream pe Inna care părea sigură pe ea și liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gândit că trebuie să mă trezesc din coșmar ca să scap de țipăt. Se auzea din ce în ce mai tare, până când mi-am dat seama că aveam ochii deschiși și că sufletul acela chinuit nu era dintr-un vis și nu era nici departe. Urletele erau ale mele și acel sunet nepământean venea din gura mea contorsionată. Eram acoperită de sânge. Brațele îmi erau înecate în sângele gros, cald care curgea din gâtul lui Shalem ca un râu pe pat și pe jos. Sângele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a lui Isis deasupra patului și m-am rugat să am parte de înțelepciunea și liniștea zeiței, vindecătoarea femeilor și a bărbaților. Dar am uitat să mă rog pentru protectorii mei pământeni. Într-o noapte târziu, m-am trezit în urletele pisicilor, iar dimineața Nakht-re a venit să-mi spună că Re-nefer murise în somn. Trupul i-a fost luat de preoți, care urmau să i-l pregătească pentru cealaltă viață cu ritualuri complicate în mormântul tatălui ei în Memfis, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
încât ar fi putut să sară peste șanț, dar săritura nu i-a ieșit destul de lungă, iar Szabi s-a izbit cu umărul de peretele celălalt al șanțului, apoi a căzut în șanț, pe conducta de beton, a scos un urlet, s-a apucat de gleznă cu ambele mâini și a rămas acolo, zăcând întors pe-o rână, lângă conductă, mă striga pe nume, plângea în hohote și se văicărea, și atunci eu i-am spus s-aștepte, că o să cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
iar deoarece scândura alunecase, acolo era acum palma lui Romulus, dar dacă lovitura de cuțit o nimerise sau nu, asta n-am mai văzut, pentru că atunci eu începusem să cobor scara, am auzit numai că unul din ei scoate un urlet, atât de tare, că porumbeii de sub acoperiș și-au luat zborul, iar eu am coborât cât am putut de repede, aproape de sol mi-a alunecat mâna cu care mă țineam de scară și am aterizat drept în fund, spre norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
se lățea pe suprafața vălului. Uitînd de orice urmă de stăpînire de sine, dădu drumul vălului cu stropi purpurii de sînge, care se deschise În cădere cu grația unei corole de floare. În mijloc zăcea cadavrul Însîngerat al unui pescăruș. Urletul atroce se repercută În toată clădirea. 2 Era un pic trecut de miezul nopții cînd izbucni incidentul Între Gildas și Ryan. Anne fusese cea care, fără să pară interesată, Îi sugerase lui Christian să-l invite pe scriitor la petrecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dădu din picioare În apa mării, zgîrie cu unghiile stînca pentru a urca spre suprafață, insensibilă la muchiile ascuțite care Îi sfîșiau carnea, și izbuti să iasă la aer. Sub ochii ei holbați de spaimă, spuma se colora de sînge... Urlete stridente sfîșiară noaptea, ca un ecou la țipătul ei mut... Ghemuită În poziție fetală, cu genunchii sub bărbie, cu brațele adunate strîns În jurul trupului, cu gura deschisă de parcă ar fi Încercat să tragă cu disperare un pic de aer În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
geană, Încă se mai gîndea la coșmar, În timp ce alerga cu pași mărunți pe poteca vameșilor. În mod normal, alergatul o ajuta să scape de gînduri. Acum, gîndurile se Întorceau În cerc, obsedante, ritmîndu-i pașii. Pescărușul. Vălul. Spuma. SÎngele. Pescărușul... Și urletele stridente care sfîșiau noaptea... Marie bătu pasul pe loc, dîndu-și seama că Încă le mai auzea. Atunci Îi văzu. Zeci și zeci de pescăruși care treceau țipînd pe deasupra capului ei, Îndreptîndu-se direct spre faleza Îndărătul căreia se făceau nevăzuți. Intrigată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ușa camerei se deschise Încet, pe tăcute. Pierdută În visele ei, nu simți apropierea siluetei care era acum alături, dominînd-o, dar, cînd aceasta se aplecă s-o atingă, Marie se deșteptă dintr-odată. Brusc conștientă de o primejdie, scoase un urlet strident, se zbătu, Își respinse cu violență agresorul care se agăța de ea. Omul strigă și el sub șocul loviturii pe care ea i-o dăduse. Înșfăcîndu-se unul pe altul, se rostogoliră pe jos În Întuneric. - Marie, Marie, eu sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ochii! Uită-te la mine! Nu răspundea comenzilor lui. Un val amestecat cu sînge tocmai o Înghițise În abisul coșmarului. Cu capul răsunînd de bătăi surde, tîrÎtă fără putință de scăpare În vîrtejuri Învolburate, simțea că se sufocă. Izbitura valurilor, urlete omenești sfîșietoare, o mînă care se Întinde și caută cu disperare s-o prindă, imagini și zgomote terifiante amestecate o luară pe sus, ducînd-o către un hău negru În care se prăbuși. Îngrozit, Lucas simți ca Marie, inertă, ghemuită peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
băț, pe vremea cînd nu era decît un puștan. Văzu atunci jandarmii mergînd În sus și-n jos pe plaja lui și-l zări pe cel mai tînăr dînd cu piciorul cu un aer dezgustat Într-unul din hidoasele animale. Urletul de groază ricoșă la suprafața apei. Din nisip se ivea un chip palid cu ochi albaștri fixați asupra unui cer pe care nu-l mai puteau vedea. Gwen. Fiica Yvonnei. Fiica lui. Arthus Își dădu seama atunci că Cel-de-Sus Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ființă cu totul nouă În fața dragostei. Inconștientul ei era atît de eliberat de orice barieră Încît, atunci cînd oribilul coșmar reîncepu, el se desfășură cu și mai multă intensitate decît În alte dăți. Sarabanda care Învîrtejea sînge, spumă, umbre, fulgere, urlete, horcăieli o năpădi cu o violență crescîndă pînă la ultima viziune a unui ochi imens, fix și sclipitor, care Îi explodă În cap. Țipă. Lucas o zgîlțîi aproape violent ca s-o readucă la realitate. - Tot coșmarul acela? Nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
țintit bine, asta Înseamnă că ucigașul a Încercat să afle informații de la Gwen... - Dar care anume? Intrînd În Închisoarea din Brest, Marie se gîndi cu teamă că Gwenaëlle era fără Îndoială singura persoană din lume pe care Yvonne o iubea. Urletul pe care aceasta Îl scoase mai Înainte chiar ca Marie să-și fi terminat fraza fu la fel de insuportabil ca durerea ei. Chipul energic se nărui, dădu ochii peste cap, trupul i se răsuci, Își cuprinse pîntecele cu amîndouă mîinile de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcea să sară În sus, era cuprinsă de senzații ciudate, cînd cele ale unei solitudini funebre, cînd cele ale unei prezențe invizibile și amenințătoare. CÎnd marea tapiserie de pe culoar se ridică brusc la doar cîțiva metri de ea, scoase un urlet și se ghemui Într-un colț. Două fantome tocmai Își făcuseră apariția. Marie și Lucas ieșeau din subteran. Fură nevoiți s-o ducă pe biata Armelle În salon, unde Îi serviră o porție dublă de coniac pe care-l sorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]