3,641 matches
-
că am început s-o cercetez mai des, descoperindu-i și eleganța gesturilor, felul de a vorbi calm și cu blândețe, inteligența privirii, gingășia cu care se așeza. Peste câteva zile m-am îmbolnăvit. Luat pe sus de Gundo ca să vânăm un mistreț care noapte de noapte se căznea să-i dărâme poarta casei, am căzut de pe cal pe când treceam peste un iaz înghețat, gheața s-a rupt și apa mi-a pătruns până la piele. Nasul și pieptul mi s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-au întâlnit, în pelerinajul lor de căutare a unei noi patrii au fost scriptofinii 1, trăitori în ținutul umbrelor lungi, unde zăpada nu se topește nici măcar în toiul verii, care se îmbracă în piei de animale pe care le vânează, mâncându-le carnea crudă. S-au hotărât să nu se oprească în acele stepe înghețate și sălbatice și și-au continuat drumul până ce-au ieșit din Scandinavia. Au ajuns în țara numită Germania. Aici trăiau și spânzurau doi bărbați cruzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fost vorba despre focuri de pistol? — Ei bine, n-aș putea băga mâna În foc, Își retrage cuvintele vecinul - era destul de Înfundat, ca și cum ar fi pus, știu eu, o pernă. Apoi, Într-o răbufnire de orgoliu, adaugă: — Dar oricum, eu vânez becațe, știu cum sună un foc de armă. Iar ea striga ajutor, ajutor, ajutați-mă. Nu am visat. — Și apoi a ieșit cineva? — Nu, nimeni. Aș fi auzit ușa Închizându-se. Aici se aude totul, pereții sunt de carton. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
neciopliți să alunece pe o pată de ulei și să-și rupă gâtul. Societatea asta de barbari nu include și copiii. Pentru ea, ei constituie o anomalie, o piedică. Dacă ar putea, Într-o bună zi ar Începe să-i vâneze, să-i extermine ca pe niște insecte dăunătoare. Se vedea deja clădirea albastră a școlii, În fața căreia se Întindea o curte largă, plină de copaci. Camilla iuți pașii - căci Îi plăcea mult să meargă la școală - și Maja se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sufletul și e gata să se întoarcă acolo, în cariera de piatră, dacă ar mai exista măcar o singură cale de întoarcere. 5. Dar Andrei Ionescu nu știe de Zogru, se gândește la un alt roman, ceva mai teribil decât Vâna, pentru care îl lăudase toată critica literară. Acum vrea să scrie despre Carol, un copil al străzii care intră într-un bar și cere un pachet de țigări. Dar la ieșire dă nas în nas cu Procuroru, care își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
părul negru, răsucit după urechi în șuvițe lucioase, chiar și dinții rari i se par interesanți și, în general, este încântat de atitudinea lui de tânăr subțirel și politicos. Dar Andrei Ionescu se iubește mai ales pentru că este autorul romanului Vâna. Lumea îl salută, colegii de redacție îl admiră, iar Giulia... ei, sigur, este peste măsură de flatat că ea îl așteaptă cu sufletul la gură și îi spune numele ca și când și-ar da sufletul, în sfârșit, este o femeie frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
merita să încerce alte posibilități. Așa că, în zilele următoare, Giulia fusese asaltată de tot felul de bărbați la care nu se gândise niciodată. Un vestit cântăreț o sunase s-o invite la un concert de-al lui, un fotbalist, burlac, vânat de multe bucureștence frumoase, îi trimesese flori, chiar și un politician (care apare zilnic la televizor) îi făcuse ochi dulci, venit fără știre în fața Teatrului Național, unde Giulia aștepta niște colegi. Nu-i trebuia mult ca să înțeleagă realitatea simplă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
știe despre el, adică despre Andrei Ionescu, deși nici o clipă n-a vorbit decât despre o ființă pe care o confecționa așa cum îi venea, i-a spus chiar că vrea să scrie un roman de dragoste, frumos și diferit de Vâna, pe care Zogru îl considera scârbos și scris pentru perverși. Giulia i-a povestit și ea despre filmul pe care visa să-l facă, un film de acțiune, fără timpi morți, în genul lui Cellular, fără să fie polițist, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
îi ajuta să moară, deși era greu și pentru el, căci în sângele unora se simțea de parcă ar fi intrat într-un lichid infestat cu păcură. Îl plus, în spitale erau turme de morgoni, pe care, oricât i-ar fi vânat, era zadarnic, veneau mereu alții, fără sfârșit. Rezultatele analizelor au fost șocante pentru Bobo: VSH indica o infecție, iar înțepătura nu era de la o insectă cunoscută. - Lasă-mă vreo două zile, spusese Iuli, să mai vorbesc cu cineva care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a făcut un gest cu totul extraordinar. Lea a îngenucheat în fața lui Iacob, i-a luat mâna și i-a sărutat-o. S-o văd pe mama așa supusă era la fel de ciudat cum ar fi fost să văd o oaie vânând un șacal sau un bărbat alăptând un copil. Mama, care niciodată nu rămânea fără replică, aproape că se bâlbâia. - Bărbate, tată al copiilor mei, dragul meu prieten, a spus ea. Vin să te rog ceva, nu pentru că ar trebui, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care supăra un iepure și iepurele a mâncat-o, dar apoi a fost la rândul lui mâncat de un câine, care a fost apoi și el mâncat de un șacal pe care îl urmărea un leu pe care l-a vânat în cele din urmă un om, iar omul a fost apoi omorât de An și Enlil, zeii din ceruri și pus acolo ca să se învețe minte. Era un cântecel simplu pe care-l știa orice copil și deci orice adult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ulei de mirt. Nu duceam lipsă de poftă de mâncare. Zilele lungi și mișcarea ne făceau o foame nebună și era foarte bine când frații mei adăugau la pâine simplă și la fiertura obișnuită de drum, păsări și iepuri sălbatici vânați din mers. Mâncarea avea un gust ciudat, dar minunat, pentru că o pregătea Inna și adăuga un condiment galben, necunoscut. Nu prea vorbeam în timpul mesei de seară. Bărbații stăteau între ei, iar când răsărea luna, toată lumea era deja adormită - femeile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sfârșitul copilăriei. Și eram liberă cum nu mai fusesem și cum nu aveam să mai fiu vreodată. Așa că am început să explorăm fluviul, Iosif și cu mine. Ne plimbam de-a lungul malurilor și urmăream peștișorii care înotau în contra curentului. Vânam broaștele colorate într-un verde intens, așa cum nu mai văzusem. Culegeam ierburi și foi de salată. Iosif prindea greieri ca să-i mănânce apoi înmuiați în miere. Ne bălăceam cu picioarele în apa repede și călduță și ne stropeam din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o ispravă de memorie care dovedea că fiul meu avea să ajungă foarte sus, poate chiar la cinstea de a-l servi pe însuși regele. Nu s-a vorbit niciodată despre o întoarcere a lui acasă. Re-mose fusese invitat să vâneze împreună cu fiii guvernatorului și o asemenea ofertă favorabilă nu putea fi refuzată. Apoi fiul meu a fost ales ca ajutor și asistent al lui Kar atunci când maestrul a fost chemat să conducă un caz juridic și asta a durat săptămâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și m-a tras după el, sub păr, cu cealaltă arătând spre zidul de piatră, și atunci am văzut, acolo sus, pe zid, o mâță mare și neagră, și atunci am știut care ne e ținta, pe cine-o să vânăm, îmi simțeam mâna încleștându-se pe armă, am vrut s-o ridic și să țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi să mai așteptăm, și atunci mâța a plonjat și, cu coada ridicată și picioarele rigide, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că va fi o luptă grea, chiar dacă frații Frunză n-aveau cum să fi luat parte la războiul civil, totuși erau periculoși, înainte să ajungă pe-aici locuiseră într-un sat, undeva prin Munții Apuseni, au trăit acolo ca indienii, vânând animale și prinzând păsări, până când tatăl lor a murit, despre frații Frunză nimeni nu știa cu exactitate câți ani au, pentru că amândoi erau într-a șasea, deși Remus părea mai mare chiar decât cei de-a noua, iar frate-su
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu-l cunoșteam, dar știam că nu poate fi decât un semnal de alarmă, și atunci i-am zărit pe toți ceilalți de pe strada vecină ivindu-se din lan și începând să alerge spre postul de observație, credeam că mă vânează pe mine ca să ia mingea înapoi, și atunci m-am uitat din nou în spate și-am văzut că Remus Frunză a ajuns la marginea lanului și s-a oprit și a atins pământul cu făclia, și atunci mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ăia de le-au făcut, erau și destul de tocite și nici ce anume reprezintă nu se vedea prea bine, parcă am recunoscut în ele niște case și animale și o mulțime de siluete umane, unele țineau arcuri în mână, altele vânau cu lancea mistreți și urși de pe un car tras de cai, mai era acolo și un uriaș, culcat la pământ, dar nu-mi dădeam seama dacă era femeie sau bărbat, pentru că din figură îi rămăseseră doar ochii, restul fusese spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar atunci caporalul a plescăit din buze și câinii s-au așezat toți deodată, iar caporalul ne-a spus că-și cere scuze, n-a vrut să ne sperie, câinii au ieșit când au auzit tusea, fiindcă sunt dresați să vâneze oameni, însă nouă să nu ne fie frică, nouă n-or să ne facă nici un rău, numai să avem grijă, să nu încercăm să fugim, pentru c-atunci o să ne prindă, pentru că-i înscris în codul lor genetic că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
duhul de atâta oboseală, dar Jancsi a spus că dacă am rezistat până acum, atunci să vedem barem dacă este sau nu aur în perete, oricum n-am putea pleca din cauza câinilor, ne-a zis caporalul că sunt dresați să vâneze oameni, și atunci Zsolt a dat din cap și a zis că are dreptate și ar trebui făcut ceva cu câinii, iar eu i-am spus că știu deja ce-i de făcut cu ei, apoi m-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de o zi de mers prin văgăuni, văi, culmi și tăpșane pline de iarbă. Avem trei ape care curg mereu și de acolo ne adăpăm. Avem și niște copaci mulți - mulți de tot! - dar nu umblăm printre ei decât când vânăm. Of, of, s-ar putea ca dincolo de pământul nostru să nu mai fie nimic. Și s-ar mai putea ca noi, cei ce ne tragem din lupi și cu Încă două-trei neamuri, să fim toți oamenii de sub cer. Știu cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am scotocit În desagă, după peștele afumat. N-am apucat să-l scot pentru că omul deodată apăru lângă mine. - Enkim, spuse el și se așeză În fața mea. Enkim era, Într-adevăr tânăr, scund și vânos dar, sunt sigur că nu vânase În viața lui. Cel mai ciudat era că nu avea deloc păr pe față și nici pe creștet. L-am adulmecat mai bine și l-am cântărit din ochi. Nu era spân, nu. - Enkim, repetă el. Enkim face la tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut de om. 14. Spre seară am vânat un pui de ciută. Am dat peste o baltă dosită Între brazi și i-am dat roată o bucată de vreme, căutând urme de animale de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Minos că uite, stă acum de vorbă În loc să bată coclaurii după mamuți și mistreți! - Ba, despre mine, nu vorbi așa, măi Philo, că fiu-meu e dus la vânătoare de patru zile Încheiate, și cine altul l-a Învățat să vâneze dacă nu eu? - Păi, atunci, se sumeți Scept, de ce nu-mi iei partea În fața flecarilor din sat, Minos? - Pentru că și flecarii, cum le spui tu, Își Împart cu noi bucatele! Scept dădu un muget gros, de ziceai că e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de ziceai că-i un copil pus pe șotii, iar oamenii din peșteră râseră. Am râs și eu. La fel și Enkim și Runa. - Măcar, noi le hrănim, ca să ne poarte noroc, zise Vindecătorul. Ăia de pe malul celălalt Însă, le vânează ca să le mănânce, privi el peste brațul de mare. Ea e femeia ta? schimbă el vorba. Mă Întreba pe mine, dar se uita la Runa. Ceilalți ne urmăreau atenți, deși nu Înțelegeau mai nimic din vorbele de Tată cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]