3,233 matches
-
nu e vina ta. N-ar fi trebuit să te las singur cu el. Probabil că am înnebunit. — Nu e vorba de Ralph, tată. Vino înăuntru. Jack împinse ușa de la intrare și descoperi că era blocată de o grămadă de valize. Erau cinci cu totul, fiecare tivită cu piele verde închis și brună, ce le dădea un aer elegant, de la o valiză voluminoasă în formă de cufăr până la o poșetuță. Îi amintiră pentru o clipă lui Jack de acele premii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de Ralph, tată. Vino înăuntru. Jack împinse ușa de la intrare și descoperi că era blocată de o grămadă de valize. Erau cinci cu totul, fiecare tivită cu piele verde închis și brună, ce le dădea un aer elegant, de la o valiză voluminoasă în formă de cufăr până la o poșetuță. Îi amintiră pentru o clipă lui Jack de acele premii pe bandă rulantă de la concursurile televizate, numai că acelea erau ieftine, iar acestea te costau probabil cât o mână și un picior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aici. Dacă trag, nu aude nimeni. Grozav loc pentru crime, nu-i așa, Gas? Când s-au întors la mașină, șoferul îi aștepta încă. Mesteca gumă. — În ordine. Să ne pregătim. — OK. Șoferul a deschis portbagajul și a scos o valiză maro. Endō a intrat în mașină și și-a scos pelerina, haina și cravata. În valiza pe care i-a adus-o șoferul se afla o cămașă nou-nouță, un costum bleu-pal și pantofi crem. — Gas, ține-le! Endō i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
au întors la mașină, șoferul îi aștepta încă. Mesteca gumă. — În ordine. Să ne pregătim. — OK. Șoferul a deschis portbagajul și a scos o valiză maro. Endō a intrat în mașină și și-a scos pelerina, haina și cravata. În valiza pe care i-a adus-o șoferul se afla o cămașă nou-nouță, un costum bleu-pal și pantofi crem. — Gas, ține-le! Endō i-a întins costumul și pelerina pe care le purtase până atunci și care erau foarte șifonate după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pleci? Deși știa că n-are rost să-l mai întrebe, nu s-a putut abține. Trenul cu destinația Shinano și Tōhoku urma să intre în gară. Unii așteptau deja pe peron, gata să urce în tren. Alții veneau, cu valize și rucsaci în mână, dinspre sala de așteptare sau de pe unde se aflaseră până atunci. Chiar trebuie să pleci, Gaston? Gaston zâmbi și-și lăsă mâna uriașă pe umărul ei, în gest de consolare. Îi simți, prin haine, căldura mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
-o prin mulțimea care se îndrepta spre peron. Tomoe a rămas cu privirile ațintite, incapabilă să-și mai ia ochii de la silueta care se îndepărta. Costumul îi era prea mic, mergea caraghios și se ciocnea de japonezii care-și cărau valizele. „Nu ești în stare să apreciezi un om adevărat...“ Iar i-au răsunat în urechi cuvintele fratelui. A invadat-o un sentiment de singurătate amestecată cu regret. Suferea. — Stai! Fugi după el printre oameni, până la intrarea pe peron. Stai, Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe peron, au constatat că era o căldură umedă, înăbușitoare. Ieșind din gară, au observat pe cer nori suri, grei, ce păreau să se apropie tot mai mult. Ploaia și furtuna pluteau în aer. — Unde o să stăm? întrebă Tomoe, cu valiza în mână. Îi era teamă că va începe să plouă. — Uite-aici un hotel, spuse Takamori, desfăcând harta pe care tocmai o cumpărase din gară. Hai să vedem! Araki Mataemon... Da, așa e, Araki Mataemon. — Ce-i ăla? Sună foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
are nevoie de practic tot ce-avem În casă? În trecut, activitatea asta Îmi lua o jumătate de oră. MÎzgăleam În grabă o listă, asigurîndu-mă că nu uitam de lenjeria intimă și deodorant, scoteam totul din dulap, le trînteam În valiză și gata. De data asta (prima noastră vacanță cu cel mic), făcutul valizelor mi-a luat trei săptămîni. Am scris liste peste liste, a trebuit să Împachetez mai Întîi pentru vacanță, apoi pentru zborul cu avionul, m-am trezit noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Îmi lua o jumătate de oră. MÎzgăleam În grabă o listă, asigurîndu-mă că nu uitam de lenjeria intimă și deodorant, scoteam totul din dulap, le trînteam În valiză și gata. De data asta (prima noastră vacanță cu cel mic), făcutul valizelor mi-a luat trei săptămîni. Am scris liste peste liste, a trebuit să Împachetez mai Întîi pentru vacanță, apoi pentru zborul cu avionul, m-am trezit noaptea În sudori reci, am sărit din pat ca să iau Calpol-ul din dulăpiorul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și Pruncul Isus Într-un norișor roșu, deasupra pernelor. Emma, care de când a plecat doarme cu mama ei În grija Mariei și a lui Isus. Un dulap din pal, plin de haine Împuțite de vreme, iar hainele Emmei, Încă În valize, căci În gaura aceea de casă nu este loc și pentru ea. În spatele jaluzelelor lumina e Încă aprinsă. Un fir subțire de speranță. Arată-te, arată-te la fereastră, dragostea mea. Din când În când, câte un suflet stins ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
părinții lui și cu cei două sute de frați și veri ai lui, niciodată la Roma cu familia Tempesta - și le dădu voie. Emma Închise ușa fără a o Încuia, ca și cum ar fi trebuit să se Întoarcă imediat. Încărcă În Panda valizele, cărțile de școală ale lui Kevin și ale Valentinei, discurile, jucăriile, chitara și pijamaua vinovată. Astăzi prefera să nu se gândească la asta, dar picătura care umpluse paharul fusese o pijama. Pe 22 decembrie luau micul dejun pe verandă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu cineva. Petrecea ore Întregi În baie decolorându-și părul cu loțiuni vegetale pe care le cumpăra de la plafar, vopsindu-și unghiile, depilându-se cu ceară hidrosolubilă pe care și-o lipea peste tot, și probându-și toate hainele din valiză. Când, În cele din urmă, ieșea, el și Valentina pândeau de la fereastră să-l vadă pe bărbatul care meritase atâtea atenții și care venea să o ia când se lăsa seara. Bărbatul respectiv era cel mai adesea o cruntă deziluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la parcarea din gara Termini se ridica, iar lumina verde anunța POSTURI DISPONIBILE. Apăsătorul acoperiș din ciment armat, boțit ca În urma unui seism, Îl Întâmpina, și acum erau În imensa sală a caselor de bilete, Înconjurați de o avalanșă de valize, turiști, rucsacuri și navetiști. Era vineri. Oamenii plecau În week-end. Sau se Întorceau acasă. Doar Antonio nu mai avea unde să meargă. Nu mai avea casă. Apartamentul din Carlo Alberto semăna mai mult cu o cutie goală și, oricare i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fi fost conținutul, acum nu mai era. Trenul pentru aeroport pleca de la peronul 26, dintr-o zonă izolată a gării. Trecură de chioșcurile de ziare, de postul de poliție, de căruciorul cu apă minerală și de grămada de cărucioare pentru valize. Sarah voi să ia unul, dar Antonio nu-i dădu voie. Ducea el valiza. Cum altfel? Dar nu mai lucrezi? Îl Întrebă Sarah privindu-l mirată. — Mi-am luat o perioadă de vacanță, răspunse Antonio. Am o cădere nervoasă. — Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dintr-o zonă izolată a gării. Trecură de chioșcurile de ziare, de postul de poliție, de căruciorul cu apă minerală și de grămada de cărucioare pentru valize. Sarah voi să ia unul, dar Antonio nu-i dădu voie. Ducea el valiza. Cum altfel? Dar nu mai lucrezi? Îl Întrebă Sarah privindu-l mirată. — Mi-am luat o perioadă de vacanță, răspunse Antonio. Am o cădere nervoasă. — Atunci de ce nu vii cu mine? spuse fata. Cumpărăm biletul la aeroport. Știu că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
peste cinci minute, nu mai aveau mult timp. O fată blondă, atletică, sănătoasă. Pielea foarte albă punctată de pistrui. O fată de douăzeci și șase de ani, sinceră și simplă, așa cum Îi plăcea lui. Antonio o ajută să-și ridice valiza În tren. — Italienii sunt foarte gentili cu femeile, spuse Sarah râzând. Mi-ar fi plăcut să mă logodesc cu un italian, dar n-am avut noroc. Întârzia pe scara trenului, Înconjurată de valiză, de geantă, de cufărașul verde din plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui. Antonio o ajută să-și ridice valiza În tren. — Italienii sunt foarte gentili cu femeile, spuse Sarah râzând. Mi-ar fi plăcut să mă logodesc cu un italian, dar n-am avut noroc. Întârzia pe scara trenului, Înconjurată de valiză, de geantă, de cufărașul verde din plastic, În care poate că era și trusa ei. — Ei bine, atunci rămâi cu bine, spuse nesigură. Când se Întoarse, Antonio o urmă În vagon. Mergeau Înainte spre partea din față a trenului, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mai erau alți călători. — De ce nu vii? Serios, spuse din nou Sarah. Îmi placi Într-adevăr, Antonio. Nu mă duc după primul care apare, chiar dacă asta ai crezut. — Am Încercat să-i tai gâtul soției mele, spuse Antonio așezându-i valiza În portbagajul situat deasupra scaunelor. Fata Îl privi uimită - căscând ochii ei mari și albaștri. Trebuia s-o spun cuiva, se scuză Antonio, altfel Înnebunesc. — Nu cred, spuse Sarah. Tu ești atât de bun. — Ce te face să crezi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
zece ani trăia o viață mutilată. Viața lui și cea a iubitului său se intersectau pentru câte o cină sau o noapte furată rutinei unei căsnicii, pe care Dario se Încăpățâna să o considere fericită. Uneori avea cu el o valiză, ca și cum ar fi venit dintr-o lungă călătorie. Dario se instala În garsoniera din Borgo Pio. Îl dădea jos de pe tron pe Godot, care Îl Întâmpina pe intrus zbârlindu-și părul și mieunând disprețuitor, pentru ca apoi să dispară jignit, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ești? Iar acolo unde frunzele teilor mângâie zidurile Începe strada Carlo Alberto. Acasă. Alergară În sus pe scări. Intrarea În hotel era iluminată. Niște pelerini slovaci abia coborâți dintr-un autocar preistoric stăteau aplecați peste biroul de la oficiu Înconjurați de valize și genți prăfuite. Antonio Îl salută pe portar printr-o fluturare a mâinii. De obicei se ignorau reciproc. E ciudat să locuiești Într-o clădire În care pe lângă locuințe funcționează și un hotel, dar te obișnuiești. Antonio introduse cheia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să piloteze, se învârti și se tot învârti până ameți. Apăsă apoi pe un buton, iar platforma zburătoare începu să zboare singură. Prâslea avea impresia ca se afla în spatele zgripțuroaicei care-l scoate pe tărâmul oamenilor. În timpul zborului, Prâslea deschide valiza cu arme și luă un aparat cu care își prăji pantalonii. Apoi luă o mitralieră mare și își găuri papucii. Dintr-o dată i se păru că se aude ceva în ureche. Agent 00, mai avem puțin până la destinație și trebuie
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aparat cu care își prăji pantalonii. Apoi luă o mitralieră mare și își găuri papucii. Dintr-o dată i se păru că se aude ceva în ureche. Agent 00, mai avem puțin până la destinație și trebuie să îți pui micropropulsoarele din valiză și să sari pe clădirea Jony’s Bar. Ne vedem acolo, spuse agentul. Dar...! Ce să fac? oftă Prâslea. Dar ce face butonul ăsta? Uău! Mă doare urechea. Prâslea căzuse din platforma zburătoare cu micropropulsoarele în spate. Până la urmă ajunse
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu genunchii ridicați peste care mi-am încolăcit brațele, rămânând așa, acolo pe pat, și trăgând cu urechea la foșnetul hainelor, apoi mama s-a dus în cămară, ușa cămării scârțâia, mama a scos un icnet, știam că a luat valiza de pe raftul cel mai de sus, și a cărat-o în cameră, roțile de pe fundul valizei s-au lovit de gresia din bucătărie, și atunci mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca mama să nu-și sorteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cu urechea la foșnetul hainelor, apoi mama s-a dus în cămară, ușa cămării scârțâia, mama a scos un icnet, știam că a luat valiza de pe raftul cel mai de sus, și a cărat-o în cameră, roțile de pe fundul valizei s-au lovit de gresia din bucătărie, și atunci mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca mama să nu-și sorteze propriile haine, ci pe ale tatei, s-ar putea ca tocmai să se uite la hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
gumă de mestecat, dosite pe după cămăși, și încercând să-mi imaginez că stă acolo, în spatele meu, dar nu-l văd din cauză că lucește prea tare ușa lăcuită, și cum stăteam acolo, pe pat, ascultând zgomotele pe care le făcea mama, umplând valiza, am încercat din nou să-mi inventariez în gând lucrurile fiindcă, până la urmă, tot va trebui să aleg câte ceva, dar mi-a venit în minte când anume le-am primit sau cum am făcut rost de ele, cum le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]