1,900 matches
-
pildă, de scena brutală dintre Mirel și Lilli și de inconștiența cu care adolescentul Don Juan își reneagă pe mica Elviră. Aceleași cruzimi, numai că intensificate, și în O moarte care nu dovedește nimic. Iubire fără gelozie, sau miere fără de venin se vede că nu există și eroul ultimului roman al dlui Anton Holban este nu numai victima acestei pasiuni dar mai cu seamă victima propriilor săi vulturi. Romanul Sandu-Irina este mai la urma urmei romanul vechilor cupluri romantice, cu deosebirea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ura colora vocea profesorului ca cerneala turnată în apă. Ecoul spuselor sale mai dăinuia încă în compartimentul prăfuit, emanând val după val de agresivitate. Eram șocat. Prea șocat să mă feresc de ochii lui holbați și de buzele care împroșcau venin, prea șocat să mai spun ceva. Era evident că profesorul se schimba sub ochii mei, iar schimbarea afecta și natura poveștii sale. Era limpede că aceasta nu exista de una singură, ci era o emanație directă a caracterului său. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
-uri sau toată pornografia asta. Am senzația că stau pe o nucă încinsă sau pe o pastilă de plutoniu aflat la punctul critic. Sunt uimit, chiar măgulit să descopăr că trupul meu mai păstrează în el această volatilitate înțepătoare, acest venin lichid din piele. Și al dracului de dureros. Dacă mă întors cu spatele la oglinda care nu minte, îmi ating tibiile și mă uit printre picioarele depărtate, frânt pe spate ca într-o secvență pornografică, atunci pot să văd foarte bine ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
jos pantalonii. Aveam un punct mic și roșu pe coapsă. Mă ardea un pic, și așa și arăta, ca o arsură ușoară cu țigara. Și mi-am spus: asta-i tot ce poți să faci? Ți-ai pierdut până și veninul, sărmană prăpădită, crescută cu uscături și apă, cu gaze de eșapament și gunoaie. În timp ce îmi trăgeam fermoarul, un porumbel a aterizat pe trotuar cu o precizie matematică și a ciugulit un fir de cartof prăjit. Cartof prăjit. Ca tăunii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a tras un șut în mutră - dar din interior. Capul mi-a zvâcnit la impactul cu această cizmă dureroasă, cu acest uppercut, deloc glumeț, cât se poate de dur. Între timp am simțit cum un întreg duș de vomă și venin mi se revarsă din burtă. Trei sticle de B & F e un stomac complet gol, de aici toată frecangeala și bătălia asta, toată fereala și înșelăciunea și fierberea. În același timp - am știut dintotdeauna că în atmosferă există creaturi, zeități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ceva. Un om întreg la minte nu stă suspendat de un fir de păianjen. Memoriile sale vor avea puține cuvinte. Vor fi publicate - mai mult ca sigur - într-o ediție de buzunar. Liliput. Microscopică. Este capabil să-și verse tot veninul pe un singur quadrat; pe un sfert, pe o milionime. Pentru înțepătură îi este suficient un punct. ...Cântam, așadar, la pian. Parcă trăgeam cu pistoalele. Andante-furioso. Muzica se găsea în pragul unei revoluții! Fader privea în tavan, iar noi ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cinstit... El însă se replie. Veni cu alte amănunte. Încă mai convingătoare. Iar ei se văzură siliți să înghită gălușca. Redeveniră mofluzi. Și își frânseră mâinile de ciudă. Spre marea lui satisfacție. Pe care le-o picura ca pe un venin în sânge. Deși sta jos, tolănit în scaun, îi privea de sus, ca din înaltul cerului. Chicotea. Degaja o trufie fără margini. Se puse chiar să-i dădăcească aidoma unui atotcunoscător pe niște învățăcei cu caș la gură. Nu mai
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
că Gica probabil i se plânsese unei verișoare care lucra într-un birou al șantierului că ea îl ademenise pe Tony, și că din această cauză acesta o abandonase. Fata cu gura bogată de pe șantier, mușcată de șarpele bârfelii, răspândise veninul vorbelor, până acestea ajunseră la urechile șefului. Totul se lega. Altfel, de unde să știe Alex că ea flirta și cu alți bărbați!? * Olga reveni. Se strădui să fie sentențioasă: - Deci asta era, domnul meu a devenit suspicios, gelos!? -Fiecare cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
său social. Lăudătorii lui pe toate cărările. Lătrătorii săi popularizatori în toate răspântiile vieții, ajunsă repede la agonie. Exact cum spune Sfântul Apostol Pavel: “...gâtlejul lor este un mormânt deschis. Se slujesc de limbile lor ca să înșele; sub ele au venin de viperă”. (Romani 3, 12-18) Coloane vertebrale de gelatină, pe care se edifică și extinde șandramaua abatorială. Din rândurile lor se recrutează cozile de topor care taie și spânzură. Cruzimea manifestată sălbatic și permanent asigură obediența. Frica, foamea, frigul, falsitatea
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
raportul se prezintă astfel (t - a) / (g [plus] a) Cantitatea luată din t s-a tradus în organism uman. 361 {EminescuOpXV 362-369} {EminescuOpXV 370} 2255 [3] Rasa tânără e ca parul* care ucide făr-a discompune imediat. Rasa bătrână e ca veninul organic care discompune. Ucis odată, nu mai învii nicidecum; de-aceea dușmanii cei de moarte sunt popoarele tinere. Înveninat, prea adeseori - precum boalele se aclimatiză - organismul slăbește în adevăr, dar se coadaptează veninului introdus într-însul. [4] La un popor
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
făr-a discompune imediat. Rasa bătrână e ca veninul organic care discompune. Ucis odată, nu mai învii nicidecum; de-aceea dușmanii cei de moarte sunt popoarele tinere. Înveninat, prea adeseori - precum boalele se aclimatiză - organismul slăbește în adevăr, dar se coadaptează veninului introdus într-însul. [4] La un popor ipercivilizat (t]2g) i se scurtează rațiunea, porția fiecăruia în curs de generații. Căci el e moleșit, comod (din trecut), nu se poate dispensa de bunurile civilizației. Neamurile tinere, necaracterizate, nu țin la
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
siriană pe nume Martina, pe care am recunoscut-o. Se pricepe la vrăji, face otrăvuri... Toți se tem de ea. Nimeni n-a reușit s-o prindă vreodată: otrăvuri pe care nu le poți observa, mâncăruri, băuturi, obiecte unse cu venin, chiar și parfumuri. Într-o zi, în palatul din Epidafne, Germanicus se uită la fiul său mai mic și se gândi că era singurul cu care putea vorbi. Îi spuse un lucru pe care acesta nu avea să-l uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sale incoruptibile, demnitatea Antoniei, care avea un nivel de viață demn de o împărăteasă, printre imensele bogății din a sa domus, grădinile superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze“. Însă relația Antoniei cu Tiberius ascundea o taină mai adâncă, rămasă necunoscută de-a lungul secolelor. În public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de metri într-o ploaie de urină și sânge. Mă gândesc acum la celelalte accidente pe care ni le-am imaginat, morți absurde ale celor răniți, schilodiți și suferinzi. Mă gândesc la ciocnirile psihopaților, accidente neverosimile puse în aplicare cu venin și dezgust față de sine, crâncene coliziuni multiple executate seara cu mașini furate pe autostrăzile pline de funcționari obosiți. Mă gândesc la accidentele absurde ale gospodinelor neurastenice care se întorc de la clinica de boli venerice, lovind mașini parcate pe șoselele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ziar, de către Tudor Arghezi), Bogdan-Pitești devine, după 1918, un paria și va fi pus la index după moartea subită, în 1922, survenită grotesc, în timpul unei convorbiri telefonice. Acest personaj cu o biografie senzațională, erou al cîtorva romane (Adam Gună din Venin de mai și Lunatecii de Ion Vinea, boierul Alexandru Lăpușneanu din Don Juan cocoșatul de Ion Călugăru) și al cîtorva jurnale (Gala Galaction, Mateiu Caragiale - aici, cu un portret curios de „ingrat”: „om de un gust îndoielnic”), așteaptă încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului liric, simultaneist, „muzical” și antidocumental: „Proza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără precizări suplimentare — textul poemului „Doleanțe“, publicat inițial în Noua revistă română, vol. XVIII, nr. 9, 24-31 mai 1915, și considerat de Șerban Cioculescu o „piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului din romanul Venin de mai (neterminat, publicat postum, în 1971, n.n.), pictorul «constructivist» Andrei Mile, își spune că literatura prietenilor săi plecați peste hotare e «ilizibilă» și că succesul ei îl uimește”. Criticul Constantin Trandafir are dreptate să aprecieze - într-o fișă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui I.M. Rașcu și A. Hefter-Hidalgo; debutase cu pseudonimul - premonitoriu - de Perpessicius (lat.: „cel care suferă”) în numărul 46 din 26 decembrie 1915 al revistei Cronica a lui Tudor Arghezi și Gala Galaction; colaborase cu un fragment de roman (Veninul) în revista Arena - nr. 81 din 30 mai 1918 - scoasă la Iași, în refugiu, de Ion Vinea, Demostene Botez, A. Hefter-Hidalgo și N. Porsenna; tot în 1918 (10 noiembrie) a editat la București efemera revistă Letopiseți, alături de doi colaboratori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Kosch, Andrei Bantaș, Marco Cugno și Marin Mincu, L. Dolgoșeva, Xenia Dumitru, Natașa Nicolau, Susana Vasquez Alvear și Victor Ivanovici, Editura Minerva, București, 1983 Urmuz, Pagini bizare/Weird Pages, traducere de Stavros Deligiorgis, Editura Cartea Românească, București, 1985 Vinea, Ion, Venin de mai, roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 Vinea, Ion, Opere 1, Editura Minerva, București, 1984, ediție critică și prefață de Elena Zaharia-Filipaș Vinea, Ion, Opere 2, Proza, idem, 1994 Voronca, Ilarie, Restriști, cu desene de Victor Brauner, „Rahova”, Arte grafice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prin crăpăturile inimii, lasă urme adânci pe apusuri târzii, o amprentă a suferinței în ram de pelin așezată pe doruri și visuri albastre se pogoară printre îndepărtatele astre o lume pierdută între iluzii și fantasme deșarte. Tu care-ți picuri veninul de moarte pe sufletele înstrăinate, oprește-ți amarul, îneacă-l într-un suspin înainte ca speranța să moară înainte ca trecerea ta, prea tare să doară. Ești departe... Dimineața își prelinge, razele de lumină pe trupul înfiorat, al zilei, ploaia
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
aveau culori țipătoare, care o oboseau, o înconjurau ca niște șerpi ce nu-i dau pace și încearcă să o cuprindă tot mai strâns, tor mai strâns până când simte că nu mai poate respira și că va fi doborâtă de veninul neputinței care se năpustea din toate părțile, încercând să-i otrăvească și ultima fărâmă de rațiune. Nu, nu era posibil așa ceva! Tot ce a fost, tot ce au trăit împreună, toate momentele de vis pe care le-au împărțit, toate
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
asta ca să las să se mai nască Încă unul! Yvonne reușise În sfîrșit să-și capteze auditoriul. Ea, care nu se temea de nimeni și de nimic, evita totuși privirea fiicei ei; Gwen Înțelese că nu-și scuipase Încă tot veninul. - Vorbește, dă-i drumul, de ce ai spus asta?... - Eu unul nu vreau să știu nimic, strigă Ronan Înșfăcîndu-și geanta de voiaj. Ne-am săturat de ura dumitale Împotriva familiei Kersaint! Juliette nu e ca ei... - Juliette e verișoara ta primară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe-un poem ca pe-un sfânt mormânt bătut de glorii. lemnul dulce, osul din părinte, sunetul vocalei cuib de miereseva care trece prin cuvinte, inima nflorită a-nviere, toate se preling așa de lin într-o baltă mare de venin. de-atâta trudă-i un izvor secat, în care singur tu te-ai-necat, precum cristalul curge într-o rază durerea ta pe veci înlăcrimează ... eu râd și plâng în limba română nu pot plânge și nu pot râde decât
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Gonind din urma gândurile nude Sufletu-mi epavă mai tânjește doar Lumina ce în ochii tăi se-ascunde Mai caut visul, gândul și chemarea Prin noaptea ce în starea ta se pierde Și am găsit trecutul și uitarea Și-un venin ce mă usucă verde. LILITLILIANA TIREL Sunt profesor cu rezidența in Iași. De multe ori m-am întrebat cine sunt și încotro mă îndrept! De ce numele meu este Liliana Tirel?...De Ce?!...greu de răspuns!...m-a uimit gingășia și istețimea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]