3,592 matches
-
având subtitlul „Literar, artistic, științific”. Director este Mihai Crăciun, iar prim-redactor este Em. Florens. În numărul inaugural G.M. Zamfirescu salută noua publicație: „Așteptând talentul de mâine, viguros, tiranic și binefăcător, biruitor, pe care orice revistă provincială ni-l poate vesti, suntem datori să privim cu toată simpatia și acest «Peisaj» artistic, literar și științific al prietinilor de la poalele munților, legați în efortul lor spre frumos și adevăr de un gând comun.” Colaborează cu versuri Otilia Cazimir, Ștefan Baciu, N. Țațomir
PEISAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288748_a_290077]
-
anecdotică și culoare: parcă nu se întâmplă nimic, deși se întâmplă o sumedenie de lucruri. „Vestitorul” este un cioban, alter ego decalat al lui Petrache Lupu, martor al unei teofanii opace, presupus „vestitor” ignorând sensul vestirii („Da’ ce pustia să vestesc?”, se tot întreabă el, nedumerit). Se disting otium-ul boieresc postfanariot, tratat în manieră mateină, și topos-ul complotului ocult, ilustrat de colonelul Vărzaru, întruchipare a „Securității” eterne. Cartea nu are un deznodământ ori o concluzie, pentru că - afirmă autorul - textul e
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
1997, 8; Ion Roșioru, Un roman complex, TMS, 1997, 9; Evelina Cârligeanu, A noastră carte e uneori cu susul în jos, TMS, 1997, 9; Octavian Soviany, Scriptorul care nu se teme de diavol, CNT, 1997, 44; Horia Gârbea, Cel ce vestește singur, „ArtPanorama”, 1997, 1; Peter Quince [Ioan Radu Văcărescu], „Vestitorul”, „Euphorion” , 1997, 4; Gabriel Dimisianu, Un nou romancier, RL, 1998, 6; Constantin Dram, Între alegorie și structură, CL, 1998, 4; Ioan Stanomir, Călătorie la capătul cărții, LCF, 1999, 6; Ion
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
interne în artă. Simbolismul începe în literatura română efectiv cu Ștefan Petică. Al. Macedonski anunțase curentul, îi dăduse un început de doctrină, fără să fi devenit prin asta poet simbolist propriu-zis. Precursori ai simbolismului, Traian Demetrescu, Iuliu Cezar Săvescu îl vestesc doar prin unele note ale liricii lor, care în esență rămâne romantică în primul caz, parnasiană în cel de-al doilea. Ștefan Petică e însă simbolist prin însăși atitudinea lirică, prin sensibilitate, dacă nu și prin întreaga tehnică poetică. [...] Toate
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
din Sibiu, deprinde meșteșugul de a vindeca bolile de ochi, pe care îl practică neoficial până când obține diploma de magistru chirurg la Facultatea de Medicină din Viena (1774), în urma frecventării unor cursuri de specialitate și a unui examen cu profesori vestiți de oculistică. După un stagiu în Banat, este numit în 1777 medic oculist al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu. Ajunge celebru în întregul imperiu (dar și în Țările Române), astfel încât în 1791 i se creează o catedră la Liceul Medico-Chirurgical
PIUARIU-MOLNAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288832_a_290161]
-
Râmnicu Vâlcea, 1983) ș.a. N. este o poetă pentru care copilăria există nu numai spre a fi evocată nostalgic sau întâmpinată cu compuneri didactice și educative, dar și ca vârstă adoptivă, cum ar fi spus Lucian Blaga. Ochiul de basm vestea o fină înțelegere a psihologiei infantile și totodată vocația pentru perceperea mitico-magică a universului, într-o rostire caldă, muzicală, incantatorie. Cu Lemn de sticlă (1982) această percepție se traduce în recuperarea purității și a candorii, a puterii de a mai
NOVAC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288489_a_289818]
-
vii...” Este vizibilă afinitatea cu poezia Magdei Isanos: aceeași spiritualizare prin diafanizare a reprezentărilor, aceeași orientare spre fraged, spre pur, aceeași deschidere candidă a sufletului spre elementar, același mod ingenuu al frazării („Ci dă-mi, Doamne, brâul de clopoței/ Ce vestește pădurii trecerea îngerilor tăi,/ Să-l duc în peștera celui mai tânăr vânt/ Și slava ta și bucuria mea/ Cu el să descânt necontenit și să le cânt”). A stabili un raport de influență e totuși dificil, întrucât cele două
ODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288508_a_289837]
-
Stoica, Constantin Abăluță, Aurel Gurghianu și a Norei Iuga. Viața e acum o „sminteală”, un exil într-un teritoriu în care soarele luminează „perfid”, un „paradis al singurătății” guvernat de „logica de fier” a „exercițiilor de civilizație”. Zorile nu mai vestesc întoarcerea la un nou început, ci, ca la Lucian Blaga, un paradis în destrămare: „îngeri obosiți cu penele umede/ înoată în văzduhul albastru”. Sau, altundeva, îngerii capătă un statut de soldați, în fața cărora a scrie poezie devine un gest absurd
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
originalitate și de puținătatea operei lui P., altfel un talent real și un suflet chinuit. Poemul probabil cel mai reușit, foarte admirat încă de la apariția într-o revistă, rămâne Scurtă despărțire : „Vă las în valea acestei scurte plângeri,- / Orice sfârșit vestește-un început,-/ Mă duc eu primul - sunt mai priceput, / Să pun din vreme șeile pe îngeri. Zvântați cu zâmbet aripile plânse, / V-aștept la grajdurile de smarald,- / Nu vă grăbiți, d-abia-i amiază și cald / Și eu v-aștept și chingile
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
dintre doi voinici, Miu Cobiul (sau Mihu Copilul, Miul Zglobiul) și Ianoș (sau Ianuș) ungurul. În miez de noapte prin codru trece călare Miu cântând din cobuz. Cântecul său de dor se aude până în tabăra lui Ianoș, căpetenia unei cete vestite de haiduci. Presimțind o primejdie, calul se poticnește sau se abate din drum. Miu, încrezător în forța lui și în armele-i nebiruite, își continuă drumul. Ianoș își trimite voinicii după viteazul Miu. Întâlnindu-se, cei doi benchetuiesc, urmând să
MIU COBIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288190_a_289519]
-
provine motivul, transfigurarea înmormântării are, pe lângă scopul magic, de îndepărtare a acțiunii malefice pe care ar putea-o avea mortul nelumit asupra celorlalți membri ai colectivității, și menirea de a alina durerea celor dragi. De aceea, mioara năzdrăvană trebuie să vestească numai sub formă alegorică faptul că păstorul a murit. Cadrul și personajele nunții din Miorița sunt elementele naturii. Nașii sunt soarele și luna, nuntașii sunt brazii și paltinii, păsările țin loc de lăutari, iar mireasa este, în unele variante, „un
MIORIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
lirism strident, sentimentalism, tentă tragicomică ori melodramatică, vervă și fantezie, clișee dramatice (triunghiul erotic, finalul funest) ș.a., toate tributare gustului pentru teatrul bulevardier francez, un gust epicureic și amoral. Unele soluții dramatice (întâlnite la Oscar Wilde, Henri Bataille, Maeterlinck, Pirandello) vestesc teatrul modern: dedublarea și multiplicarea personajelor, măștile, imixtiunea commediei dell’arte și a teatrului de marionete (mai ales în piesa Manechinul sentimental). M. a fost și unul din marii gazetari ai anilor 1910-1940. În afară de „Revista celorlalți” și „Insula”, importante ca
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
publică a României. După câteva eșecuri provocate, care includ proiectele editoriale curajoase ale redacțiilor revistei Biserica și problemele vremii (la Iași) sau mensualul Aproape (la București, amânată sine die), ne lipsește și astăzi o publicație de largă circulație, care să „vestească de pe acoperișuri” ideea creștină despre timpul și spațiul lumii românești. La fel de pilduitoare este lamentabila condiție a revistelor teologice, incapabile să atragă inteligențele emigrate la studii în Apus ori să repertorieze aparițiile esențiale de carte, dacă nu străină, atunci măcar românească
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
entuziasmului evanghelic al atâtor comunități de creștini albi. După experiența traumatică a unor lungi decenii de apartheid, același fenomen de reconciliere creștină se petrece astăzi în Africa de Sud sub inspirata acțiune a arhiepiscopului anglican Desmond Tutu (laureat al premiului Nobel). Creștinii vestesc „cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani 14, 9). Fără să uite de înălțimile chemării la desăvârșire, ortodoxia își poate reaminti de condiția concretă a omului lipsit de lumina Cărții, dar aflat sub dictatura constrângerilor sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sărbători creștine? Integrarea țiganilor în trupul viu al Bisericii reprezintă marele pariu pe care ortodoxia românească îl poate juca, din dragoste față de aproapele, în următorii treizeci de ani. Așa cum alții s-au jertfit, părăsindu-și meleagurile natale pentru a le vesti Evanghelia, românii ortodocși pot resimți astăzi sarcina incomodă față de minoritatea țigănească. Mizând pe resursele infinite ale iubirii care „pe toate le nădăjduiește”, viitorul rămâne deschis. Urgența integrăriitc " Urgența integrării" Într-un timp în care identitățile naționale în Europa sunt chemate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
puteau fi recunoscuți la intrarea în sediile Securității. Tot în văzul lumii s-ar cuveni să urce și astăzi treptele CNSAS, printr-o asumare tăcută, chiar dacă tardivă, a virtuții smereniei. Căci „ceea ce ați vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperișuri” (Luca 12, 3). Prologul căderiitc "Prologul căderii" Rareori actul delațiunii se naște dintr-o inițiativă privată, liberă de coerciții, spontană și autonomă în raport cu mediul. Turnătorul vesel care asumă singur exercițiul delațiunii, fără să fie amenințat, reprezintă totuși un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
scrie cu vervă și simț documentar un eseu „ego-grafic” despre „supraviețuirea sub un clopot de sticlă”. Este vorba, se înțelege, despre un clopot fără transcendență. Când se întâmplă să bată, în adolescență ori la maturitate, limbile acestui clopot ucid sau vestesc moartea. Praznicul Învierii nu există. „Un clopot de sticlă” nu este aici metafora gracilității, ci sinistra imagine a asfixierii forțate. Înzestrate cu multă culoare, dar și cu gravitate, fragmentele de amintiri ciobite se prefac uneori, sub „pana” lui Paul Cernat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiție, noul tip de întemeiere propus de H.-R. Patapievici nu poate rezista criticii bazate pe perspectiva teologică antisubiectivistă a tradiției, dar și pe antimetafizica narativistă contemporană. Un asemenea creștinism va mai avea oare de istorisit vreo poveste ori de vestit vreo noutate? Pentru o poetică liturgicătc "Pentru o poetică liturgică" Fără asumarea completă a criticii teologice a modernității, H.-R. Patapievici riscă să piardă terra ferma (creștinismul substanțializat) pentru terra nova (creștinismul eteric). Desigur, autorul recunoaște că „revela.ția creștină
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prima epistolă ioaneică: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă - Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă - Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos”. Pasivitatea originară a mărturisitorului este întărită din nou, în acest context. Revelația este un act divin modelând subiectivitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ierarhii cerești - „o comunitate mântuită și mijlocind mântuire”1. Ierarhiile sunt ferestre deschise luminii care arată întreaga creație drept „icoană a frumuseții tearhice”2. Prin rolul său purificator, îngerul slujește omului în cunoașterea celor dumnezeiești. Îngerii au dat învățătură „Părinților vestiți dinainte de lege și după lege”3, le-au mijlocit vederi divine „călăuzindu-i spre taine” sfinte, dar, mai cu seamă, au dăruit întregii suflări omenești Sfânta Scriptură 4. Cu alte cuvinte, îngerul este un dublu agent hermeneutic: mijlocește atât „întruparea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
necurmată cântare de nuntă, Domnul vieții și al învierii noastre ne cere să lepădăm hainele cârpite ale morții și stricăciunii. Locul schimbării noastre la față este Biserica. Aflat în tinda acestui sanctuar, părintele Teofil a deschis ușa cuvântului „spre a vesti taina lui Hristos” (Coloseni 4, 3) - „taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinților Săi” (Coloseni 1, 26). Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianostc "Regăsirea paradisului. Note de lectură la arhimandritul Emilianos" Citește continuu și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rolul predicii explicative - ținute în mod tradițional după citirea Evangheliei - este preluat de notele infrapaginale, menite să arate care este înțelegerea pe care o oferă Biserica în lectura Scripturilor. Cu ajutorul lor, cititorul este invitat să înțeleagă faptul că Scriptura îl vestește pe Hristos Cel răstignit și înviat. De aici vine și semnul crucii pe coperta acestei Cărți a cărților, pe care arhiepiscopul Bartolomeu o numește inspirat „Biblioteca prin excelență” (p. 7). Editorul atrage în mod repetat atenția asupra unui fapt de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
semn de cinstire, îngenunchează. Biserica propune credincioșilor o lectură inspirată, în duh de rugăciune, precedată de un solemn ritual liturgic care pregătește întâlnirea cu Evanghelia. La intrarea (de cele mai multe ori în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Corinteni 4, 4). Nici o Evanghelie nu este vestită ca un manifest auctorial; Evanghelia nu este „a lui”, ci după (sau „conform lui”, în grecește, kata) Matei, Marcu, Luca sau Ioan. Această idee este confirmată atunci când citețul - la fel ca toți Sfinții Părinți ai Bisericii - nu dă referințe exacte
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]