1,800 matches
-
alte părți. Constantin I, care urcase pe tron în 1913, era cumnatul lui Wilhelm II și, ca și Carol, sprijinea o politică pro-germană. Regele era susținut de cei care simpatizau cu Puterile Centrale sau care considerau că acestea vor fi victorioase. Acest grup era în favoarea păstrării unei neutralități stricte. Grecia nu era suficient de puternică pentru a ține piept puterii maritime a Marii Britanii sau a Franței în Mediterana, astfel că un ajutor pe față din partea Germaniei nu era posibil. Venizelos, în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
sale erau sub ocupație străină. Dacă acest stat urma să fie reconstituit sau nu avea să se stabilească în timpul negocierilor de pace. ÎNCHEIEREA PĂCII ȘI PREVEDERILE EI Odată cu terminarea războiului, soarta Peninsulei Balcanice intra din nou în mîinile marilor puteri victorioase. Tratatele de pace aveau să fie opera reprezentanților Marii Britanii, Franței, Italiei și ai Statelor Unite, nou apărute pe scena europeană. În cadrul unei rupturi radicale față de tradiția de pînă atunci, statele învinse Germania, Imperiul Otoman, Bulgaria și statele succesoare ale Imperiului Habsburgic
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
lor era răsturnarea regimului bolșevic. Deși delegații guvernelor învingătoare din Balcani Grecia, România și statul iugoslav recent instituit au participat într-adevăr la o serie de întîlniri, deciziile majore au fost luate, ca și în trecut, de marile puteri. Națiunile victorioase aveau două căi de încheiere a păcii. În cadrul celei dintîi, ele își puteau fundamenta termenii tratatelor pe principiile idealiste enunțate în timpul războiului de partidele socialiste, de guvernul bolșevic și de Woodrow Wilson în celebrele sale Paisprezece Puncte. Scopul era semnarea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
intrau cel mai mult în contradicție era reprezentată de ținuturile albaneze și sud-slave care, conform Tratatului de la Londra, urmau să fie atribuite Italiei. După cum vom vedea, tratatele de pace au preferat în general, cea de a doua soluție adică statele victorioase urmau să ia caimacul -, dar cu stipulări înveșmîntate adesea în terminologia idealistă a autodeterminării și echității naționale. Înșiși termenii și justificările care îi însoțeau aveau să provoace o mare parte a tulburărilor și încrîncenărilor extreme din perioada interbelică. Dintre statele
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Imperiului Otoman, condus de un sultan din casa lui Osman și bazat pe principiile Islamului, și înlocuirea lui cu Republica Turcă, stat național laic. După cel de al doilea război balcanic, regimul Junilor Turci rămăsese la putere; alierea cu tabăra victorioasă și redobîndirea Adrianopolului îi conferea acestuia un plus de prestigiu. Guvernul funcționa ca o dictatură partinică. Cel mai puternic lider al CUP-ului era Enver Pașa, ministrul de Război. Ofițer de carieră, acesta luptase în Macedonia și la Tripoli împotriva
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în instituții precum tribunalele, de unde fusese înlăturată anterior. A urmat o perioadă de reacțiune însoțită de o creștere dramatică a impozitelor. Sultanul a dizolvat parlamentul, domnind prin intermediul decretelor. Astfel de măsuri nu puteau aduce popularitate nici guvernului, nici puterilor occidentale victorioase. Politica Aliaților mersese deci prea departe; naționaliștii turci nu aveau multe de pierdut. Teritoriul fusese împărțit, iar un guvern tot mai nepopular și incompetent conducea țara sub evidenta supraveghere a Marii Britanii. În plus, mișcarea națională avea un nou și talentat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
însoțiți de mii de civili de aceeași naționalitate care locuiau de mult timp la Izmir și în alte orașe din Anatolia, au fost nevoiți să se retragă în grabă spre mare. După cucerirea Anatoliei, armata turcească și-a continuat marșul victorios spre Tracia. Forțele britanice erau concentrate în zona Strîmtorilor și la Constantinopol. Ambele părți au avut grijă să nu provoace ostilități. Date fiind repetatele victorii turcești, în octombrie 1922 a fost semnat la Mudanya un armistițiu; negocierile au fost purtate
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
probleme politice, economice și sociale de care era copleșită națiunea avea să ducă la lovitura militară din mai 1934, iar în 1935 la instalarea unui regim totalitarist sub conducerea regelui Boris III. Grecia Deși din punct de vedere tehnic putere victorioasă, Grecia mai mult pierduse decît cîștigase în timpul războiului. În deceniul ce a urmat, politica grecească a fost dominată de problemele apărute în timpul și imediat după conflict și care provocaseră dezbinări grave și profunde în țară. Prima dintre acestea se referea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
monarhia habsburgică, care a luat în stăpînire partea de nord și centru a țării. În același timp, forțele franceze de la Salonic și-au extins jurisdicția asupra districtului Korçë. La sfîrșitul războiului, cînd trupele habsburgice s-au retras, aceste două puteri victorioase au rămas pe loc. Guvernul italian deținea cea mai bună poziție pentru a exploata situația, dar armatele franceză și sîrbă puteau să exercite o influență destul de mare. Să nu uităm că, prin prevederile tratatelor secrete, Albania fusese împărțită între Puteri
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
celelalte membre ale taberei revizioniste: Italia, Ungaria, Austria și Bulgaria. Deși, teoretic, granițele postbelice au fost stabiliate de doctrina autodeterminării, după cum am văzut, acest principiu a fost aplicat într-un mod foarte dubios și în primul rînd în beneficiul puterilor victorioase. Germania și Uniunea Sovietică fuseseră într-adevăr lipsite de un teritoriu cu altă componență națională, mai ales în ceea ce privește reconstituirea statului polonez, dar ele pierduseră, de asemenea, ținuturi locuite de milioane de conaționali. Peste un milion de germani fuseseră atribuiți Poloniei
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
politică extrem de asemănătoare cu aceea a predecesorului său țarist: un teritoriu aflat cîndva în posesia statului rus nu trebuia să fie niciodată cedat definitiv. Germania și Uniunea Sovietică împărtășeau o experiență similară și în alt domeniu. Conduse de Franța, puterile victorioase le trataseră ca pe niște paria și încercaseră să le excludă din relațiile internaționale. Atitudinea față de regimul bolșevic, care reprezenta un pericol atît ideologic, cît și militar, era deosebit de ostilă. Trupele aliate au rămas pînă în 1922 pe pămînt rusesc
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Iugoslavia, ale cărei probleme majore erau de natură internă, trebuia totuși să țină piept unor pretenții similare asupra teritoriilor sale, referitoare în special la regiunile cu populație albaneză, macedoneană sau maghiară. Imediat după primul război mondial, preocuparea majoră a puterilor victorioase fusese păstrarea cîștigurilor dobîndite. Mica Antantă fusese organizată ca instrument al diplomației franceze destinat menținerii statu-quo-ului și era îndreptată împotriva Ungariei și a Bulgariei. Ea nu era deci potrivită pentru promovarea concilierii interbalcanice sau a celei generale est-europene. În anii
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
vara anului 1940, odată cu instalarea liniștii pe frontul de vest, Balcanii au devenit centrul atenției atît pentru Axă, cît și pentru guvernul sovietic. Statele balcanice trebuiau să decidă cum să-și apere cît mai bine interesele împotriva presiunii marilor puteri victorioase. Primul stat care a fost afectat negativ de noile evenimente a fost România. Din decembrie 1938 pînă în mai 1940, ministrul de Externe român, Grigore Gafencu, a încercat să ducă o politică de echilibru între taberele rivale. El a acceptat
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pierdut cu an înainte. Deși a existat o aprobare publică generală a luptei pentru reintegrarea celor două regiuni, un mult mai mic entuziasm s-a manifestat față de continuarea războiului după atingerea acestui obiectiv. În ciuda faptului că, în caz că Germania nu ieșea victorioasă din conflict, România nu se putea aștepta să păstreze aceste ținuturi, mulți se temeau de consecințele implicării militare ulterioare. Un considerent însemnat era totuși menținerea armatelor române pe cîmpul de bătaie. Alăturîndu-se Germaniei, guvernul român lupta de fapt pentru reîntregirea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
masiv de trupe într-o perioadă crucială pentru viitorul politic al acestor state. A fost astfel practic îndepărtat un element tradițional de sprijin al regimurilor conservatoare. Iugoslavia După capitularea armatei iugoslave și fuga regelui, țara a trecut sub controlul puterilor victorioase, Germania și Italia, care au împărțit între ele teritoriile cucerite în sfere de influență. Liniile de demarcație ale acestora pot fi cel mai bine înțelese din consultarea Hărții 10. La început, aliații Axei au reușit să satisfacă o parte a
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
ca Iugoslavia să ia locul Italiei pe postul de putere protectoare a Albaniei. În ceea ce privește situația internă, LNC deținea clar controlul asupra celei mai puternice forțe armate și autoritatea asupra unei mari părți a țării, beneficiind de asemenea de sprijinul mișcării victorioase a partizanilor iugoslavi. În noiembrie 1944, cînd forțele germane s-au retras și regimul instituit de ele la Tirana s-a prăbușit, LNC-ului i-a fost foarte ușor să-și afirme ascendența. Grecia În lunile scurse între atacul italienilor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
teritoriul Greciei; nu a existat deci nici un Mihailović grec. Relațiile guvernului cu grupurile de rezistență din timpul războiului erau stabilite prin intermediul misiunii militare britanice din Grecia, iar forțele grecești din Egipt constituiau singurul lui braț înarmat. După cucerirea Greciei, puterile victorioase și-au împărțit între ele responsabilitatea administrării țării (vezi harta 11). După cum am văzut, trupele bulgare și-au asumat îndatoririle ocupației în cea mai mare parte a Traciei și într-o parte a Macedoniei grecești. Atena și alte orașe importante
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a fost făcut în decembrie, cînd regele Mihai a fost forțat să abdice. În martie 1948 au avut loc noi alegeri în urma cărora lista guvernului a obținut 405 din totalul de 414 locuri. Pe lîngă Partidul Muncitoresc Român, din coaliția victorioasă mai făceau parte Frontul Plugarilor, Partidul Popular Național (fosta Uniune Patriotică) și Uniunea Maghiarilor. Groza era tot în fruntea guvernului, dar comuniștii dețineau toate posturile majore: Pauker a rămas la Externe, Luca a preluat Finanțele, Georgescu Internele, Bodnăraș Apărarea, Gheorghiu-Dej
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să facă și ei parte din guvern, ei dețineau posturile ca indivizi, nu ca reprezentanți ai unor organizații politice separate. Nu exista bineînțeles nici un fel de opoziție tolerată sau loială. Tranziția fusese realizată cu o ușurință destul de mare. Ca forță victorioasă, guvernul partizanilor iugoslavi nu prea putea fi influențat de opinia occidentală; el nu era nevoit să-și facă probleme în legătură cu termenii tratatului de pace sau cu Declarația de la Yalta. În aceste condiții și în ciuda acordului cu Šubašić, existau șanse mici
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
interni și externi ai comunismului, Stalin era ceva mai mult decît un comandant militar. El era întruchiparea unei idei transfigurate în mințile comuniștilor sub forma unei idei pure și deci a ceva infailibil și lipsit de păcate. Stalin reprezenta lupta victorioasă a zilelor noastre și fraternitatea oamenilor zilei de mîine.20 Cu toate că Tito petrecuse o lungă perioadă de timp la Moscova înainte de război, el rămăsese într-o poziție subordonată și nu beneficiase de încrederea oficialilor din vîrful ierarhiei de partid sovietice
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
de situația reală, Lenin chema partidul să fie gata să profite de posibilitățile oferite de repetatele crize mondiale ca să pună mîna pe putere în statul respectiv. Schimbarea politică urma deci să se producă prin revoluție, nu prin intermediul urnelor electorale. Odată victorioasă, conducerea comunistă ar fi fost la început nevoită să apeleze la măsuri dure, trebuind, de exemplu, să se debaraseze de poliția și de armata burgheză a statului și să le înlocuiască cu propriile echivalente. Perioada aceasta, a "dictaturii proletariatului", urma
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
constituții și adunări naționale. Schimbarea radicală era constituită de natura sistemului partinic. În general, sub regimurile de pînă atunci, luptaseră pentru putere mai multe partide; țelul lor comun era dominarea guvernului. Ele nu dețineau o autoritate reală decît dacă ieșeau victorioase în alegeri, prin mijloace cinstite sau prin fraude, și își instalau propriile lor administrații. În noul sistem, puterea în stat aparținea mai curînd partidelor politice legale, comuniștilor și organizațiilor frontiste, decît serviciilor guvernamentale. Alegerile nu puteau în nici un caz înlătura
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
a altor partide. Dat fiind faptul că partizanii controlau întreaga țară, nu a fost nevoie de o perioadă de tranziție înainte de preluarea puterii politice depline și de introducerea unui program comunist de dezvoltare internă. Spre deosebire de România și Bulgaria, ca stat victorios, Iugoslavia nu a fost nevoită să negocieze un tratat de pace sau să plătească despăgubiri. Nu au existat trupe de ocupație, iar Uniunea Sovietică nu a avut prilejul să transfere mari cantități de bunuri industriale, așa cum procedase în alte zone
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
o năpastă pentru toate guvernele grecești de după 1955. Centrul disputei era insula Cipru, dar soarta acesteia era strîns legată de chestiunea relațiilor cu americanii și de cea a participării la NATO. DISPUTA ÎN PRIVINȚA CIPRULUI Cu toate că Grecia făcuse parte din tabăra victorioasă în cel de-al doilea război mondial, victoria nu adusese satisfacția scontată în privința obiectivelor ei teritoriale. Insulele Dodecanese, care fuseseră sub stăpînirea italienilor, au fost anexate, dar situația internațională a impus modificări ale frontierei de nord. Pretențiile asupra Albaniei au
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
epocii moderne, efectuate pe căi de comunicație naturale, întâmpinau mari dificultăți, care deveneau cu atât mai greu de suportat cu cât producția de mărfuri era în continuă dezvoltare, iar relațiile comerciale cu străinătatea se intensificau, căpătând noi impulsuri în urma războaielor victorioase ale Rusiei împotriva Turciei. Cum însă progresele economice pe care le-a făcut Moldova în acea perioadă n-au fost de natură să provoace schimbări esențiale în domeniul transporturilor, carul a continuat să rămână principalul mijloc de transport pe uscat
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]