2,111 matches
-
mențină distanța față de Jupiter, altfel acesta ar fi aruncată în exteriorul sistemului planetar. Frecarea produsă în interiorul satelitului datorită atracției mareice variabile creează o încălzire mareică, topind o cantitate semnificativă de manta și miez. Această căldură este eliberată sub forma activităților vulcanice. Savanții, obișnuiți cu Luna, Marte și Mercur, se așteptau să vadă numeroase cratere în primele imagini ale lui "Voyager 1". Densitatea craterelor ar fi indicat vârsta satelitului. Spre surprinderea lor, suprafața nu avea aproape deloc cratere, fiind acoperită de câmpii
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
portocală sau o pizza) de la diverși compuși sulfuroași. Lipsa acestor cratere arată că suprafața este geologic nouă, vulcanii astupând orice crater imediat după ce se produce. Acest fapt a fost confirmat de "Voyager 1" ce a surprins cel puțin 9 erupții vulcanice. Înfățișarea sa colorată este rezultatul materialelor produse de vulcanism. Aceste materiale includ silicați (de exemplu ortopiroxenii), sulf și dioxid de sulf. Dioxidul de sulf înghețat este omniprezent formând regiuni întinse acoperite cu materiale de culoare alb sau gri. Sulful este
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
hidratate, mai ales pe flancul de nord-vest a muntelui Gish Bar Mons. Încălzirea mareică produsă de excentricitatea oribtală a satelitului, a făcut ca acesta să devină una din cele mai vulcanic active lumi din Sistemul solar, cu sute de centre vulcanice și curgeri de lavă extinse. În timpul unei erupții puternice, se pot produce scurgeri de lavă lungi de zeci sau sute de kilometri lungime, fiind de cele mai multe ori din lavă silicat-bazaltică fie cu compoși mafici sau ultra-mafici (bogați în magneziu). Un
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
spațiu, producând nori largi în formă de umbrelă, care pictează terenul înconjurător în roșu, negru sau alb, și produce materie primă pentru atmosfera neregulată a lui Io sau magnetosfera extensivă a lui Jupiter. Suprafața lui Io este punctată cu depresiuni vulcanice numite "paterae". Acestea reprezintă calderele terestre, dar nu se știe dacă s-au produs prin prăbușire sau prin golirea camerei magmatice. Acestea au un diametru aproximativ 41 km, cu cea mai mare fiind Loki Patera având 202 km. Oricare ar
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
specifică, sunt structuri tectonice și nu sunt formații de vulcani. De fapt, majoritatea vulcanilor de pi Io sunt rezultatul forțelor de compresiune de la baza litosferei. Forța de compresiune, la rândul ei, este rezultatul subsidenței cauzată de îngroparea continuă a materialului vulcanic. Distribuția globală a munților pare să fie opusă structurilor vulcanice; munții domină zonele unde sunt mai puțini vulcani și viceversa. Acest lucru sugerează că în regiuni la scară mare din litosfera satelitului compresiunea (suportă formarea de munți) și extensia (suportă
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
De fapt, majoritatea vulcanilor de pi Io sunt rezultatul forțelor de compresiune de la baza litosferei. Forța de compresiune, la rândul ei, este rezultatul subsidenței cauzată de îngroparea continuă a materialului vulcanic. Distribuția globală a munților pare să fie opusă structurilor vulcanice; munții domină zonele unde sunt mai puțini vulcani și viceversa. Acest lucru sugerează că în regiuni la scară mare din litosfera satelitului compresiunea (suportă formarea de munți) și extensia (suportă formarea de patere) domină. Pe plan local, cu toate acestea
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
varietate de morfologii. Podișurile sunt cele mai comune. Aceste structuri sunt înalte, plate și fără vârf, cu suprafața frântă. Alți munți par a fi blocuri de crustă înclinate cu o pantă puțin abruptă. Foarte puțini munți de pe Io au origine vulcanică. Acești munți se aseamănă vulcani scut mici, cu pante abrupte (6-7°) în apropierea unei caldere mici, central și pante puțin adânci de-a lungul marjele lor. Acești munți vulcanici sunt de obicei mici, cu o înălțime cuprinsă între 1 și
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
o pantă puțin abruptă. Foarte puțini munți de pe Io au origine vulcanică. Acești munți se aseamănă vulcani scut mici, cu pante abrupte (6-7°) în apropierea unei caldere mici, central și pante puțin adânci de-a lungul marjele lor. Acești munți vulcanici sunt de obicei mici, cu o înălțime cuprinsă între 1 și 2 km și o lățime între 40 și 60 km. Io are o atmosferă extrem de subțire, conținând în principal dioxid de sulf (), și în cantități mici monoxid de sulf
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
înapoi la suprafață. O mare parte din dioxid de sulf din atmosfera lui Io este întreținut și de topirea de înghețat cu ajutorul luminii solare. Atmosfera este cel mai bine subliniată la ecuator, unde suprafața este caldă și cea mai activă vulcanic. În timp ce Io trecea printr-un fenomen de eclipsă, imaginile de înaltă rezoluție dezvăluie o luminescență asemănătoare aurorei. Ca și pe Pământ, acest fenomen se întâmplă datorită radiațiilor ce lovesc atmosfera. Aurorele de obicei au loc la polii magnetici ai planetelor
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
an de-a lungul litosferei. În scoarță Pământului, concentrația de heliu este de 8 părți pe miliard. În apa de mare, concentrația este de doar 4 părți pe trilion. Există, de asemenea, cantități mici în mineralele din izvoarele hidrosferice, gaz vulcanic, și fier meteoritic. Deoarece heliul este prins într-un mod similar prin strat de rocă precum gaze naturale non-permeabile, concentrațiile cele mai mari de pe planetă se găsesc în sectorul gazelor naturale, din care provine cel mai comercială heliu. Concentrația variază
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]
-
ști niciodată care era adevărata culoare a dinozaurilor. Nu se cunoaște nici cauza dispariției dinozaurilor. Există câteva presupuse cauze: o schimbare bruscă a climei Pamantului, o epidemie devastatoare, lupta pentru existență cu mamiferele care tocmai își făcuseră apariția, o erupție vulcanică de mari proporții, un meteorit care a lovit Terra... Însă, la o analiză atentă, nici una dintre aceste teorii nu lămurește pe deplin misterul. Nu se poate explica de ce au dispărut dinozaurii, în timp ce alte animale, contemporane lor (rechini, broaște țestoase, crocodili
Dinozaur () [Corola-website/Science/302210_a_303539]
-
consideră că este fica Echidnei și a lui Typhon, soră a lui Cerber și a Hidrei. Zărirea Himerei era considerată de rău augur. Monstrul grecesc apărea de obicei înainte de producerea unor dezastre, cum ar fi: naufragii, furtuni violente și erupții vulcanice. Vergilius plasează Himera la porțile lui Hades împreună cu alți frați de-a ei și a altor creaturi monstruoase. Tărâmul regelui Iobates, Licia, era terorizat de către Himeră. Acesta îi ordonă lui Belerofon să o ucidă. Autorul cărții "Bibliotheca" descrie moartea ei
Himera () [Corola-website/Science/302584_a_303913]
-
țepușe de plumb în gurile Himerei, plumbul se topește datorită focului himerei și astfel o ucide pe bestie. Originea acestui monstru poate fi atribuită vulcanulului cu numele Chimaera lângă Phaselis, în Licia și a erupților sale frecvente sau a văii vulcanice lângă Cragus. Există posibilitatea ca Himera să simbolizeze frigul iernii: capul ei de leu - gerul, capul de capră - furtunile de zăpadă (în greacă agis înseamnă atât cu trasături de capră cât și funtună) și capul de șarpe - bolile iernii. Numele
Himera () [Corola-website/Science/302584_a_303913]
-
de 24,6 kilometri și o lățime maximă de 12,3 kilometri, iar forma sa este asemănătoare unui triunghi. Suprafață insulei este de 163,6 km² și o altitudine maximă de 507 metri. În interiorul insulei se găsesc trei " Râno" (lacuri vulcanice cu apă dulce): Râno Kau în extremitatea sud vestică, Râno Raraku în est și Râno Aroi în vecinătatea vârfului Terevaka (507,41 metri), dar nu există nici un curs de apă permanent. Insula Paștelui are un climat umed subtropical (subtropical maritim
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
ambianța mai scăzută decât este obișnuit la această latitudine. Deoarce insula se află poziționata în Anticiclonul Pacificului de Sud și în afara zonei de convergență intertropicale, aici nu apar furtuni de tip tropical (cicloane și uragane). Insula Paștelui este o insulă vulcanică, creată de trei vulcani foarte apropiați, acum stinși. Terevaka este cel mai masiv dintre aceștia și se află în partea de nord. Ceilalți doi vulcani, Poike și Râno Kau, se află dispuși la est și sud împreună dând formă caracteristică
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
află în partea de nord. Ceilalți doi vulcani, Poike și Râno Kau, se află dispuși la est și sud împreună dând formă caracteristică, de triunghi, a insulei. Există, de asemenea, numeroase alte cratere secundare (Râno Raraku, Pună Pau) precum și peșteri vulcanice, inlcusiv galerii săpate în trecut de lavă. Inițial Poike a fost o insulă separată, dar materialul vulcanic aruncat de Terevaka a dus, cu timpul, la unirea cu Insula Paștelui. Râpă Nui este bogată în roci bazaltice și hawait, minerale bogate
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
și sud împreună dând formă caracteristică, de triunghi, a insulei. Există, de asemenea, numeroase alte cratere secundare (Râno Raraku, Pună Pau) precum și peșteri vulcanice, inlcusiv galerii săpate în trecut de lavă. Inițial Poike a fost o insulă separată, dar materialul vulcanic aruncat de Terevaka a dus, cu timpul, la unirea cu Insula Paștelui. Râpă Nui este bogată în roci bazaltice și hawait, minerale bogate în fier și care prezintă o asemănare remarcabilă cu rocile magmatice din Arhipelagul Galapagos. Insula Paștelui, împreună cu
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
recentă erupție a acestor vulcani a avut loc în urmă cu o sută de mii de ani. Aceștia sunt cei mai tineri munți din sistemul Sală y Gomez, sistem muntos care s-a format prin deplasarea Plăcii Nazca peste zona vulcanică din regiunea Insulei Paștelui. Alte ipoteze cu privire la formarea insulei iau în considerare activitatea vulcanică din zona de fractură geologică în care se află situată insula. Oricum, din toată creasta Sală y Gomez, doar Insula Paștelui, cateva insulițe învecinate precum și insula
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
mii de ani. Aceștia sunt cei mai tineri munți din sistemul Sală y Gomez, sistem muntos care s-a format prin deplasarea Plăcii Nazca peste zona vulcanică din regiunea Insulei Paștelui. Alte ipoteze cu privire la formarea insulei iau în considerare activitatea vulcanică din zona de fractură geologică în care se află situată insula. Oricum, din toată creasta Sală y Gomez, doar Insula Paștelui, cateva insulițe învecinate precum și insula Sală y Gomez se ridică deasupra nivelului oceanului. În prima jumătate a secolului XX
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
insula Sală y Gomez se ridică deasupra nivelului oceanului. În prima jumătate a secolului XX au fost raportate emisii de abur din craterul Râno Kau, emisii care au fost și fotografiate de către administratorul insulei din acea vreme. Conform geologilor, activitatea vulcanică din zona s-a încheiat în urmă cu zece mii de ani. Istoria insulei Râpă Nui este frământata și controversată. Locuitorii săi au îndurat în decursul vremii perioade de foamete, epidemii, războaie civile, raiduri ale căutătorilor de sclavi, colonialism, despădurire aproape
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
peste celelalte nouă clanuri care erau conduse, fiecare, de către un alt șef. „Ariki” era cel mai în vârstă descendent direct al lui Hotu Matua, legendarul „descălecător”. Cel mai vizibil element al culturii pascuane este producția masivelor Moai, statui din rocă vulcanică a caror masă poate ajunge la sute de tone, si care reprezentau înaintașii zeificați ai locuitorilor insulei. Se credea că între cei vii și cei morți există o legătură simbiotica prin care înaintașii asigurau celor vii tot ceea ce aceștia aveau
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
din sol și din aer. După ce insula a fost folosită ca să hrănească mii de oi timp de aproape o sută de ani, pe la mijlocul secolului trecut mare parte din suprafața insulei a fost acoperită cu pășuni și vegetație pitica. Malurile lacurilor vulcanice Râno Raku și Râno Kau sunt acoperite cu trestii. Prezenta acestor trestii, numite totora în munții Anzi, a slujit drept argument în favoarea originii sud americane a constructorilor statuilor, dar analiza polenului din sedimentele lacustre au demonstrat că trestiile se aflau
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
complete de torsuri sau de figuri îngenunchiate și cu mâinile petrecute peste abdomen. Unele statui moai au fost îngropate până la gât în decursul timpului din pricina alunecărilor de teren. Aproape toate statuile moai (95%) au fost sculptate în roci din cenușă vulcanică solidificata sau în tuf provenit dintr-un singur loc din craterul vulcanului Râno Raraku, acum stins. Nativii care le-au sculptat au utilizat doar dălți din piatră făurite din bazalt, dintre care unele se mai găsesc abandonate în cariera de
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
din craterul vulcanului Râno Raraku, acum stins. Nativii care le-au sculptat au utilizat doar dălți din piatră făurite din bazalt, dintre care unele se mai găsesc abandonate în cariera de piatră. Dălțile din piatră erau ascuțite prin cioplire. Pietrele vulcanice din care erau sculptate statuile erai mai întâi umezite iar apoi, în timpul procesului de sculptare erau udate periodic. Lucrul la statui era făcut în echipe numeroase, simultan la mai multe statui. O singura echipă compusă din cinci sau șase oameni
Insula Paștelui () [Corola-website/Science/302679_a_304008]
-
un altul până la Eubeea și Samos, iar un al treilea prin Peloponez și Creta până la Rhodos, despărțind Egeea de Mediterană. Multe insule au porturi și golfuri sigure, însă navigația pe mare este în general dificilă. Unele insule sunt de origine vulcanică, fiind întâlnite zăcăminte de marmură și fier. Există două insule mari, care țin de Turcia: "Bozcaada" (în greacă: Τένεδος "Tenedos") și "Gökçeada" (în greacă: Ίμβρος "Imvros"). Majoritatea insulelor însă (95%) aparțin Greciei, Marea Egee putând fi practic considerată ca o mare
Marea Egee () [Corola-website/Science/302748_a_304077]