16,454 matches
-
atât de departe și de adânc, încât, urmărindu-le, a uitat cu totul de Maria și de toate câte se petreceau în peșteră, s-a trezit dimineața, ca dintr-un somn lung și odihnitor, a văzut-o pe Maria cu zâmbetul acela fericit pe față, s-a apropiat de ea, a mângâiat-o pe față, a aprins o lumânare, așa cum au învățat-o măicuțele și cum a făcut mama ei când maica stareță le-a părăsit, la câteva zile după ce comuniștii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ridicat, ați plecat din locul acela ca de la mort, fără să scoateți un cuvânt, ție îți vuia capul de gânduri nespuse, corpul tău era aprins de dorințe neîmplinite, el a mai căscat o dată îndelung, în mijlocul străzii, ți-a zâmbit cu zâmbetul acela catifelat și s-a scuzat ca întotdeauna, "te rog să mă ierți, dar sunt foarte ocupat", veșnica scuză, și tu nu te mai saturi de aceste umilințe, nu poți renunța la el, imaginea lui ți-a intrat în corp
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
plimba cu noua lui iubită printre oficialități, știa cât de bine se simte în acest rol, își acordează vioara în timp ce simte cum i se lichefiază trupul, o frică îngrozitoare de moarte îi dă târcoale, Aide intră în sală, frumoasă, cu zâmbetul acela amar peste care și-a lipit o mască senină, foarte convingătoare, chiar pare senină, numai că seninătatea ei e de suprafață, exact ca cinismul lui Sandei, două prietene, două femei rănite profund, măștile lor ca niște lespezi de piatră
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
recunoștea copilul, ar fi vrut să-l aibă înapoi pe cel de acum câțiva ani, acela care învăța așa cum cânta ea la vioară, din rărunchi, își voia copilul înapoi, cel care sta cu mâinile în poală ca o fetiță cu zâmbet suav, pe vremea aceea îi spunea Didina, până i-a crescut mustața, îl voia înapoi pe cel care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu la 12 ani, cel care îi era confident, își voia copilul înapoi, cel de după sticla groasă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
apariția avocatului, apăru o polatie întreagă de puradei, fete și băieți, îmbrăcați la întâmplare, care zădărâră câinii pe noul venit. Norocul lui că ieși, ca din pământ, un flăcăiandru oacheș, cu părul de smoală, cu o față purtătoare de un zâmbet luminat de bunăvoință, pe care străluceau două șiraguri de dinți de un alb fără egal. Flăcăul alergă în calea musafirului fluturându și pletele în vânt, și-l întrebă din mers: - Domnul vrea să comande ceva? Avem cazane de țuică, tingiri
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
turcește, direct pe pământ, sorbind cu nesaț dintr-o pipă enormă. Din când în când arunca în văzduh un fum alburiu lăsându-l în voie să și aleagă drumul dorit. - Bună dimineața, bulibașă, zise avocatul, însoțindu-și binețea cu un zâmbet de bună voință și întinzându-i mâna prietenește. - Să fie bună, domnule, dacă spuneți dumneavoastră! Cum se arată, nu pare a aduce ploaie. Până și vântul s-a aciuat undeva, poate cu gândul de a se odihni, că toată noaptea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
ridică fustele cât pot de sus și învinuiții o iau la sănătoasa de teamă să nu fie spurcați. Procesul se termină și părțile se împacă. - Asta e un fel de sentință, nu? găsi avocatul să spună prefirând pe buze un zâmbet plin de înțelesuri. - Dacă altă cale nu e! Oaspetele își șterse subit zâmbetul asigurându-l pe staroste că se dumerise cum devine cazul. - Am înțeles, spuse el, dar bulibașa era convins că acesta era departe de a pricepe legile lor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
teamă să nu fie spurcați. Procesul se termină și părțile se împacă. - Asta e un fel de sentință, nu? găsi avocatul să spună prefirând pe buze un zâmbet plin de înțelesuri. - Dacă altă cale nu e! Oaspetele își șterse subit zâmbetul asigurându-l pe staroste că se dumerise cum devine cazul. - Am înțeles, spuse el, dar bulibașa era convins că acesta era departe de a pricepe legile lor. În sinea sa avocatul gândi: țiganii sunt ca un cântec misterios, îl asculți
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
cu degetul arătător creionă portretul ce i se arăta doar lui pe fundul tipsiei. - Nu vezi, mamă, e Voica, e chipul ei! Rafira îl mângâie alintător pe creștet, a înțelegere, nu rosti nici un cuvânt, însă fața îi înflori într-un zâmbet binevoitor. Apoi intră în cort, nu înainte de a-l mai privi o dată pe băiatul ei drag. Vișinel rămase cu tigaia în mână, privind imaginea fetei atât de dragă lui. Neîndoios, numai el o vedea! Era întocmai Voica așa cum o văzuse
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de cauză ai unui sergent. Acesta nu găsi nici o cale de a încropi un dialog care să macine timpul celor doi flăcăiandri. Tăcerea pusese stăpânire pe întreaga incintă. Copiii se arătară rezervați. Singura scânteiere de bine, ce lumina încăperea, era zâmbetul binevoitor al lucrătorului Ministerului de interne. Rămași numai cei maturi în încăpere, Ina îi solicită colonelului posibilitatea de a-i adresa mamei lui Vișinel câteva întrebări. I se acceptă intervenția: - Te cheamă Rafira, nu? - Da, așa mă cheamă, doamnă! - Uită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
sconta pe o poliță în alb privind finalizarea acestui proces ale cărui ițe erau încă destul de încâlcite. Urmă avocatul Jan Mocanu, apărătorul familiei Georgescu. Acesta începu calm, îmbrățișând cu o privire caldă întreaga sală, purtând tot timpul pe buze un zâmbet discret, ce putea să însemne siguranța de sine, optimismul și certitudinea în câștigarea cauzei pentru cei pe care îi apăra: - Deși eu, ca avocat al părții vătămate, ar trebui să-i acuz pe cei împricinați, n-o fac! N-o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
uită apoi la ambii părinți și slobozi o întrebare care îl neliniștea: - Mămică, tăticule, nu-i așa că nu o să mă dați la țigani!? Drept răspuns, părinții îl îmbrățișară, îl luară de mână și-și continuară drumul, trimițându-i căldura unor zâmbete care însemnau mult mai mult decât orice răspuns la dureroasa lui întrebare. Procesul privind stabilirea paternității celor doi copii se dovedi, încă din start, a fi deosebit de complicat. Argumentările unei părți erau demolate de partea adversă ceea ce crea o situație
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se amână pentru data de 12 august. Acest lucru însemna prelungirea cu aproape trei săptămâni de zile a chinuitoarelor așteptări! Situația era mai mult decât clară. Avocatul Jan Mocanu își conduse clienții la ieșirea din Judecătorie ducând pe buze un zâmbet încurajator, în care se putea desluși că intuiția sa nu-l înșelase. - Vă sfătuiesc să nu vă îngrijorați, amânarea poate fi în favoarea noastră. La termenul care urmează, îi vom servi mai multe surprize domnului avocat Diaconescu și mă tem că
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în joc și adresă prima întrebare lui Vișinel: - Tinere Vișinel Carabăț, vrei să părăsești șatra și să faci parte de acum încolo din familia inginerului Alexandru Georgescu? Fără nici un fel de ezitare, Vișinel răspunse: - Nićvar! - Ce a zis? Trimițând un zâmbet mirat spre țiganii aflați în sală, judecătorul se văzu nevoit să repete: ce a zis? Avocatul se apropie de bulibașă cerând să i se traducă cuvântul spus de Vișinel. Aflând traducerea termenului, avocatul de parcă ar fi fluturat un steag al
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Avocatul se apropie de bulibașă cerând să i se traducă cuvântul spus de Vișinel. Aflând traducerea termenului, avocatul de parcă ar fi fluturat un steag al biruinței, rosti: - A zis că niciodată!, domnule judecător. Pe fața avocatului Diaconescu se profilă un zâmbet mefistofelic. în traducere liberă, dacă ar fi dat glas gândurilor sale, ar fi spus: Vedeți că am dreptate!? Aceeași întrebare o adresă judecătorul și lui Mihăiță: - Tinere Mihăiță Georgescu, ești de acord să părăsești familia în care ai văzut lumina
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
să mergi în șatră, devenind fiul Rafirei și al lui Lisandru Carabăț? - Nu, domnule judecător, nu vreau să plec din familia mea, și-și acoperi fața pe care începură să șiroiască lacrimi de durere și tristețe. Pe buzele avocatului Diaconescu zâmbetul inițial se amplifică, înflorindu-i întreaga figură ca un semn de izbândă. Voia să arate că prezumțiile sale se adeveriseră. După o pauză calculată, ca pentru un respiro, la îndemnul judecătorului, acesta își reîncepu pledoaria: - Onorată instanță, putem noi să
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
mele muritoare, deseori am fost bântuit de amintirile încărunțite în calvarul pătimirii care mi-a rupt irevocabil o bucată de suflet. Mărturisesc cu sinceritate astăzi, că, de-a lungul vremii, gândul confruntării dintre plumbul nefericirii evadatului din lumea inocentă a zâmbetelor de copii, și aura surâsului de bucovinean osândit la o viață zbuciumată, m-a urmărit cu obstinație. Drept consecință, inevitabilul s-a produs, și iatămă dedicat unei narațiuni subiective, tragico ironice, care să consemneze sfârșitul vindecării spiritului, după acei primi
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
clipă la maximum și te bucuri de ea, dând tot ce ai mai bun și mai caritabil din tine. Nu sunt o fire morbidă, dar, atunci când moartea mi-a zâmbit iscoditoare și ispititoare, nu am putut decât să-i întorc zâmbetul cu multă nonșalanță. Fără mustrări de cuget, în fiecare noapte mă culc cu moartea în pat, căci viața fără a fi însoțită de moarte, ar fi destul de singuratică, cu toate că nimeni nu s-a născut să-i ducă dorul sau să
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
și de țară aflați la putere, blând judecați doar de instanțe ale moralei și istoriei! Nu am putut să nu imortalizez această uzurpațiune monstruoasă, o pată neagră a istoriei noastre, în sonetul Surâsul Bucovinei: Mă tulbură un chip fermecător, Cu zâmbet cald și fin, ca de Giocondă, Cu gâtul sugrumat de-o anacondă Prin rapt istoric cutremurător. Aș vrea să scriu cu o peniță rondă Mesajul clar, un gând înălțător, Spre-al tău viteaz, dar și ciuntit popor Să-l văd
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
să îndrepte moravurile din societate prin arma ironică a râsului. Râsul este un fenomen social și cultural al progresului uman, din latura biologică în cea socială, net superioară însușirii fiziologice, proprie speciei umane, care a evoluat prin forma sa reținută, zâmbetul, și, în ultimă instanță, prin forma sa rafinată, surâsul, pe fondul superiorității idealului în detrimentul realului inferior. Râsul în concepția mea este o manifestare spirituală critică, de superioritate a rasei umane asupra naturii înconjurătoare, dar nu este doar un hohot fiziologic
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cauza supărării, a suferinței pe care o acuzi. Poate că va fi nevoie și de internare, poate că ...Plus de asta, nu mai suntem nici la prima tinerețe, nu-i așa? mai adăugă el, fluturând după ultimele sale cuvinte un zâmbet complice. Apoi trase din nou din țigară, micșorându-și satisfăcut ochii cu cearcăne mari dedesubt. Ați venit cu trimitere? Bătrânul dădu din cap că nu. Ooo, păi vedeți! În acest caz ne va fi foarte greu să ne descurcăm... Nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Dar, vă spun, este un cuvânt periculos, de evitat În pronunție după părerea mea. Forma și sensul se Împletesc rău aici... Am mișcat leneș din braț În semn că DA, să-i dea drumul, neputând să-mi stăpânesc și un zâmbet fugar. Până la urmă, ce putea fi atât de rău Într un cuvânt!... Era din nou În picioare, În atitudinea lui teatrală, de pozeur, vizibil marcat. Trase aer adânc În piept, strânse pumnii și rosti puternic, sonorizând aerul În felul său
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe un ton enervant interlocutorul meu. V-am avertizat mai Înainte nu te poți juca cu unele cuvinte! Nu doar noi suntem cei care avem dreptul asupra lor... Au și ele dreptul lor asupra noastră, a mai adăugat cu un zâmbet ironic. Apoi a salutat cu o Înclinare a capului și sa pierdut ușor, fără a lua În seamă trecătorii care alergau spre țipetele unei femei din apropiere. Am tresărit și m-am ridicat tulburat, Îndreptându-mă Împleticit către mulțimea care
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
corzile instrumentului, lăsându-se călăuzite de puterea imaginației, de plăcerea cu care improviza. Numai că acum chitara, care În mâinile lui prindea viață ca vrăjită, răspândind În camera imensă atâta frumusețe, nu-l mai asculta . De fapt, sesiză cu un zâmbet amar că mâna dreaptă, pe care apăruse un fel de praf cenușiu, era cea care se lupta cu el, care nu-i mai răspundea aproape deloc chemării, zbătându-se neputincioasă pe corzile instrumentului. “Ce stupid!”, Își spuse. Și, aplecându-se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
privește!... Am râs și eu forțat, prefăcându-mă. Lui Neli nu-i păsa deloc. Mă Înconjura cu vocea ei de clopoțel și, fredonând neînțeles tot felul de refrene, rămânea veselă În umbra mea, ca o soră mai mică, cu un zâmbet de mulțumire pe chip. De la un timp, nimeni n-a mai luat-o deloc În seamă, tolerând-o ca pe-o insectă inofensivă. În ciuda aparențelor, mă jucam și cu ea, așa, din mărinimie, și mai ales când rămâneam doar noi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]