1,973 matches
-
săltat capul în sus, iar privirea mea s-a înălțat deasupra nesfârșitei întinderi de apă, peste care am zărit, la dimensiuni uriașe, nebănuite, infinite, podul peste râul meu, așa cum arăta atunci și cum este și astăzi. După o perioadă de zbucium, a apărut într-o barcă de salvare unchiul. Avea, evident, înfățișarea unui gigant căci, probabil, și în vis, proporțiile sunt respectate și păstrate. M-am trezit, apoi, și am înțeles ceea ce, de fapt, fusese totul. ...tic-tac, tic-tac, tic... Mi s-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
măreția sa. Dimpotrivă. Omenia pe care marele austriac i-a pus-o pe seamă îl întregește. Jupiter nu mai este acum doar răceală de nepătruns, doar forță oarbă. Inima lui se aude bătând; în corzile viorilor în tânguirea alămurilor, în zbuciumul percuției sau în tonul confensiv al pianului. De fapt, în întreaga execuție a orchestrei Filarmonicii. Nu sunt prea dese concertele de acest gen aici, în N. S-ar spune că ele nu sunt aproape deloc. Dar, iată, stăzi minunea s-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de o pânză, de un tablou ca oricare altul. E o magie, un fapt unic și, totodată, repetat și repetabil de mii și milioane de ori. ...-tac... E copia fidelă a sufletului, cu toate trăirile și clipele sale pline de zbucium, cu bucuriile și amărăciunile lui (atâtea câte sunt), cu momentele sale de oboseală și amorțire ...tic-... de veghe încordată și de odihnă profundă... -tac... ... ...tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac... Asta-i..., nici n-am cum să-i zic! Orice aș putea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
disprețuia pentru că le era frică să gândească, urau ideile, deși voiau să pară numai de ele preocupați. De parcă n-ar fi vrut să fie contaminat, pentru că în felul acesta și-ar pierde orice speranță sau credință, și se năștea un zbucium în el. Lumea din afară acționând asupra lăuntrului individului, făcându-l să se închidă, să se înrăiască, să nu mai spere, să ia totul în derâdere și zeflemea. Iar el cu nimic altfel, întocmai celor din jur. Toată trepidația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mine, luați cu toții de rutină, de viața exterioară, de mașina vieții, ajungem să ne credem sinceri până la capăt, dar de fapt nu suntem. Nu mai suntem de mult. Nu te simți la fel? Nu te simți la fel? Atunci sporea zbuciumul din el, de parcă l-ar fi îngrozit deodată lipsa simplității și nu putea decât complica și el lucrurile, fie ca să priceapă ceva, fie să se amăgească, fie din mimetism. Dar de ce acum, când și mai înainte lumea din jur fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
statuia zeului asistă la el, ca și marele său preot și ca alte măști purtate de actorii din teatrul său”2, prezintă, în viziunea autoarei, doar latura senină și calmă a dionisianismului - descărcarea, liniștirea prin catharsis. Dar unde au dispărut zbuciumul, teroarea, phobos-ul și tot ceea ce-l înrudește pe Dionysos cu Gorgo (și cu Hermes, mesagerul împărăției morților)? Dionysos, zeu al inițierii, dar și al tulburărilor profunde, zeu al acelei mania care înseamnă revelație, dar și nebunie distructivă. La rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
trăiască. Astfel, în viziunea budistă, fantoma are rolul de a exprima înscrierea destinului uman între, pe de o parte, agitația și frământările lumii vizibile și, pe de altă parte, vacuitatea unui invizibil care implică eliberarea de orice activitate, de orice zbucium, pasivitatea de neclintit aflată dincolo de toate neliniștile și de toate tulburările. „Nu există valuri în apele meditației”, afirmă filozofia budistă. În spațiul no însă, valurile freamătă încă, fantoma nu izbutește să se rupă definitiv de viață. Ca și în tragedia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
temă este legătura dintre părinți și copii, o legătură pe care suferințele, despărțirile o fac de fiecare dată mai puternică, trădează, desigur, o viziune budistă asupra vieții: rob al unor sentimente care nu-i aduc decât frământări și un necontenit zbucium de-a lungul întregii sale existențe, omul tânjește să ajungă „pe celălalt mal”, pe un tărâm de unde au dispărut definitiv și nașterile, și morțile, și tensiunile, și durerea de neîndurat a separării de cei dragi. Dar același no rostește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Așadar, a avut loc nu numai o întâlnire, ci și o reală întrevedere, un dialog și un contact între fiul viu și tatăl mort. Oare mânecile lor s-au apropiat doar în vis? Oare omul viu nu a fost martorul zbuciumului secret al omului mort? Oare l-a atins cu adevărat pe acesta? În ce fel? Piesa nu ne dă un răspuns definitiv. Nu încape îndoială că Tsunemasa este acel no în care Zeami tratează la adevăratele lui dimensiuni indeterminabilul corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
readuce în memorie „lucrurile uitate”, dar dintotdeauna prezente în străfundurile acestui suflet ce presimte răul, imposibila puritate, indiferent dacă e vorba despre o fărădelege făptuită sau pe cale să se făptuiască, dacă ea e plănuită de însuși făptașul ori de către altcineva. Zbuciumul lui Hamlet, acea „tristețe a nopții”, acea melancolie de care este cuprins prințul, nu reprezintă altceva decât o intuire a adevărului, altminteri primejdioasă, căci tot ea îl poate împinge și spre sumbrele capcane întinse de fantome sau de apariții diabolice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
multe, dar să o uite destul de curând, după cum alții, fără să vorbească prea mult, aveau să-și amintească mereu de ea. Mai exact, unul. Cortina de chembrică scârțâi pe sârmă, dezvăluind o arcadă din pietre neregulate prin care se vedea zbuciumul înflăcărat al infernului. De mare efect asupra publicului. Și lângă acea arcadă stătea Nanone. Păr despletit, revărsat peste brațele goale. Desculță. Trup drapat într-o mătase ivoire cu falduri ample, prinsă pe umăr cu o fibulă. Lacrimi strălucind în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei. Mi-am pus în gând să uit. Vreau și trebuie! O doresc însă pe Gloria, mai bătrână cu treizeci de ani, cu flacăra ochilor pălită, ca s-o iubesc și mai frumos, așteptându-i moartea. Într-o existență fără zbucium sufletesc, în care clipele să mi se scurgă lin, aștept să moară Gloria, pentru ca, în sfârșit, să pot să plâng și eu cu lacrimi. Numai cine cunoaște plânsul mut cu ochii uscați poate să înțeleagă de ce vreau să plâng și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
toată pulberea de aur ce o purta în poală, învăluit în pletele de funigei ale zânei Toamnă, am ajuns în preajma chiliei bătrânului. M-am oprit să-mi trag sufletul, să mă obișnuiesc din nou cu locul și să-mi astâmpăr zbuciumul inimii. Privesc în jur. Parcă nu s-a schimbat nimic. Caut cu atenție spre chilie. Nici aici nu se vede vreo schimbare... “Înseamnă că dragul meu prieten este încă în stare să țină lucrurile în mână.” Intru pe aleea din fața
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
am obișnuit cu acea larmă am pornit ținând aproape unul de altul până ce am ajuns la colțiul de jos al Chervăsăriei. Ne-am oprit. --Acum, dacă am ajuns aici teferi, hai să ne așezăm colo lângă poarta mare, feriți de zbuciumul din Chervăsărie - am propus eu. Am găsit un locușor potrivit și ne-am așezat, să ne tragem sufletul. --Apoi dacă tot am ajuns, aici spune-mi dacă bănuiești ce-i cu porunca lui Eremia Moghila voievod de la 5 februarie 1603
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ar fi fost în încurcătură. — Nu ne dai nici un sfat bun ca să facem o legătură de negoț între Rikuzen și Nueva España, padre? Auzind cuvântul neobișnuit padre, misionarul își plecă ochii fără să vrea. Nu voia să i se vadă zbuciumul din inimă. La Edo nimeni nu-i spusese niciodată padre. I se îngăduise să rămână acolo nu ca să fie preot, ci tălmaci. Seniorul Shiraishi i se adresase înadins cu padre. Afară ninsoarea cădea în liniște. Tot în liniște îl priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
voia să-i descumpănească măcar pentru o clipă. Cred că e cu neputință. Cercetând cu atenție starea de spirit a înalților oficiali care stăteau înșiruiți ca statuile lui Budha în sanctuarul întunecat al unui templu budist, misionarul se bucură de zbuciumul din inimile lor. — Ordinul Sfântul Petru a dat deja de știre despre osândirea creștinilor din Edo la Luzon, la Macao, până și în Nueva España. Chiar dacă le spuneți acum că veți îngădui credința creștină numai pe aceste domenii, nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fost dat s-o trăim in direct.”. L-am întâlnit la Chișinău, la Taxobeni, la Iași, la Putna, la Alba Iulia, la București, pretutindeni unde avea loc vreo acțiune cu tematica Basarabiei sau Bucovinei. Aș îndrăzni să afirm, cunoscându-i zbuciumul, că Constantin Chirilă i-a fost frate lui Ilie Ilașcu, în perioada când acesta avea cea mai mare nevoie de un frate. Atunci, când Ilie Ilașcu stătea cu lanțuri la mâni și la picioare în temnițele Tiraspolului, când acesta era
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
ți-ai pierdut tinerețea în Transnistria, numai cu capul în radio stau!...” Măicuța Natalia plângea în hohote, iar aceste cuvinte de durere de mamă, pentru fiul său, crescut în cruntă sărăcie, veneau din toată ființa sa. Eram neputincioși privindu-i zbuciumul și chipul îndurerat, transfigurat de atâta plâns, de atâta durere. Cineva din grup îi oferă ceva de încălțat, la care măicuța Natalia răspunde: “Poate or fi de înmormântare. N-aveam cu ce-l îmbrăca pe moșneag, au adus bieții oameni
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
dorul de fiu, cumplita sărăcie, durerea singurătății, durerea ce o simțea din cauza nepăsării autorităților de la București, față de ce se întâmplă cu Basarabia și cu băștinașii ei, frații noștri români abandonați. Plânge, cum nu mi-a fost dat să văd un zbucium mai mare al unei mame, un plâns înecat în lacrimi, ce venea parcă din toată ființa sa, un plâns al nedreptății ce se face întregului neam românesc: “...floarea mamei, băietul mamei, scumpul mamei, de ce nu ai venit!... Dacă mai vreți
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
acest prilej de face un bilanț sau o incursiune pe cărările anilor trecuți, înainte de a enumera în grabă prezentul cu plinul său, cu satisfacțiile muncii împlinite, de ce nu și cu dorințele sau planurile uneori ambițioase așezate domol sau în mare zbucium pe munca proprie sau în colectivul de care suntem prinși cu năvodul dorinței neostenite de a ne perfecționa, de a fi mai buni, de a cerceta, ademeniți de a fi în pas cu știința al cărei miraj ne dă putere
PE SUIŞUL UNUI VEAC by Radu PENTIUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1007]
-
se confrunte zilnic și nu au conștiința unei schimbări necesare de mentalitate. Mass-media preferă subiectele de scandal, cele care cresc tirajul și audiența. Mediul academic este într-o oarecare măsură preocupat de evoluția relațiilor de gen din România, dar aceste zbuciumuri nu ajung la nivelul cetățeanului sau al cetățenei muncitoare în fabrică. În acest peisaj cenușiu al postcomunismului, politicul are șansa să fie un deschizător de drumuri și un model în eliminarea reziduurilor patriarhale. Ca principal for de dezbatere al problemelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1991_a_3316]
-
dau și eu din coate, cum e moda, totuși să nu uităm că în literatură apele se limpezesc cu mult mai greu. Apoi, decât să te înghită ghiolul de pe creasta valului, mai bine să stai pitit în apă, să treacă zbuciumul, apoi să scoți capul la suprafață, să tragi o gură de oxigen după care să le bați obrazul mangafalelor care n-au avut loc de tine. Păi literatura noastră este atât de europeană pe cât de tradusă este, depinde cu cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
plini de evlavie, adânci cunoscători ai Scripturii, cu milă către cei săraci, curat și modest îmbrăcați; dornici de muncă pentru biserică și satul lor; preoți, cari, când ți-au spus un cuvânt e sfânt, pentru toți, ascultat și respectat. Din zbuciumul acesta între stat și biserică, multă lume și-a pierdut cumpătul și a rătăcit de la dreapta credință, apucând drumuri greșite. Așa unii, care-și zic "Socialiști" nici nu vor să știe de preoți, ori de biserică. Copiii lor sunt cei
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de dezvoltare pe care le găsim în viața individului le întâlnim și în viața religioasă a omenirei: copilărie, maturitate și bătrânețe. Puterea morală, intelectuală și religioasă a omenirei nu diferă de cea individuală, decât mai ales prin durată; încolo, același zbucium, aceleași ciocniri de idei și revoluții periodice, aceiași nestabilitate a spiritului omenesc. Ceia ce însă dă religiei caracterul de adevăr divin iar nu de simplă născocire omenească, așa cum adeseori susțin ignoranții și rău voitorii ori criticii de ocazie, este fondul
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Dar strădania de fiecare zi a omului țintește finalitatea și iată de ce vrând-nevrând fiecare din noi se gândește și la moarte; își face un examen de conștiință; își dă seama de iuțeala vertiginoasă cu care a trecut această viață, de zbuciumul și zădărnicia ei; își formulează "ultima dorință", înclină capul înainte "inevitabilului" ULTIMA DORINȚĂ! Cine oare, ar putea defini psihologicește aceste două cuvinte? Cine ar fi în stare să transpună și să imprime sensibilității noastre întreaga lume de sentimente ce stăpânesc
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]