2,254 matches
-
insultei de la o zi la alta. Altfel, ar trebui să ne sfâșiem reciproc. (ieri) Azi, corpul ei s-a mișcat participativ În act; „Iată, am simțit că exist și eu!“, a strigat, cutremurată de violența orgasmului. Acest strigăt visceral a zguduit pereții casei, a pus În vibrație mobilele vechi, a făcut să tremure cărțile din bibliotecă, dând de Înțeles că o intrare În existență a corpului feminin e mai importantă decât tot ce au conservat ele În semnele scrise. Când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prind cât mai mult din secretele ființei ei ce susură, susultă, șoptesc, se zbenguie, se joacă, se alintă libere numai În act. Plăcerea mea maximă este să asist la plăcerea ei, să simt resortul intim ce o face să se zguduie corporal ca și cum ar fi cuprinsă de ceva nepământean și În această ipostază devin mai puternic, Îmi descopăr o forță, o energie de stăpân absolut. Sunt Dumnezeu În negativ. (acum) Am nevoie de un prieten la care doar să mă uit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atentă, mi-a luat valiza și cu cealaltă mână m-a prins de braț și-am Început să mergem unul lângă altul ca să trecem strada. Chiar și acum când scriu și povestesc acest vis, simt același curent magnetic ce mă zguduie cu intensitate din Încheieturi, atingerea ei din vis fiind păstrată În oasele și În alcătuirea secretă a corpului meu fără ca ceva să-i fi diminuat prezența. Mă cutremură Încă acea zguduire neînțeleasă a cărnii ce se lovește material de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
m-a părăsit. E ca și cum corpul ei ar fi prezent, dar nu este vizibil decât pentru mine. (azi) În această duminică matinală de vară, A. a strigat sălbatic În act, scuturată de o durere atât de vie, că s-au zguduit geamurile casei; ceva nou s-a produs În pântecul ei steril, un eveniment misterios pe care nu-l Încercase niciodată până atunci; eu am simțit că ea participă brusc altfel la act; parcă undeva În adâncuri s-au rupt barierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi se mai pare doar o șuncă rubensiană ci, acum, observ rozul pielii Îmbibându-se de sânge, văd sânul umflat de viață și nu căzut ca de obicei, simt arcurile șoldurilor adiind când trece pe lângă mine ațâțătoare; nu se mai zguduie casa când calcă, baletează ușor, e nimfa ce așteaptă faunul; mă reped s-o Înhaț. (sâmbătă) Ziua nu facem niciodată dragoste, căci trebuie să citesc; acum lecturez din Moby Dick tocmai pasajul În care Ahab se-nfruntă cu destinul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ten de o albeață vineție, caracterizând doar acele ființe ce stau mai mult În umbra alcovului, decât În bătaia vântului și a soarelui, cu niște ochi albaștri inexpresivi și distanți și cu părul lung de un auriu roșcat) m-a zguduit. De atunci, o apăram eroic de bădărănia celorlalți. Ea a simțit această „protecție“ a mea și a Început să mă privească cu mai mare interes decât pe alții. Eu stăteam În ultima bancă, În timp ce ea stă În a doua pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a noastră, așa cum a făcut-o Thomas Mann. Întrebarea este În ce măsură a și reușit? Da, Creanga de aur, da, Baltagul, da, Frații Jderi, da, Zodia Cancerului și cam atât. Lipsește Însă dimensiunea tragică, lipsesc răbufnirile iraționalului, acele tenebre care să zguduie la impactul lecturii; prea se petrece totul În previzibil și liric. Ar trebui să ne depășim clasicitatea congenitală, pentru a simți și trăi la modul „monstruos“. Să căutăm universalul nostru În exagerație, În abaterile de la aurea mediocritas. (luni) Azi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de mărunți bărbații când e vorba despre propriile slăbiciuni, dar sunt atât de unitari, Îi privești cum străpung clipa cu darul lor de a fi puternici. Nu, nu e cazul să aduc aici Întâmplări personale, oricât de mult m-au zguduit acestea. Le doresc bărbaților numai bine, și nu din indulgență, ci pentru că ei sunt demni de cea mai mare prețuire. Dau totul și nu cer nimic În schimb. Nu le cer nimic bărbaților, pentru că nu merită să le cer. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trăită Înainte de a fi scrisă; cât timp am fost pur, nu simțeam intermedierea cuvintelor Între existență și mine, mă exprimam cu dificultate, dar reușeam să am conștiința Împăcată; nu mă Îndoiam nici o clipă de plenitudinea trăirii, niciodată nu am fost zguduit de bănuiala unei incongruențe Între expresia (nu exclusiv verbală) și faptele mele. Probabil că eram și foarte aproape de fapte, ca să le pot transfera În opacitatea expresiei, căci, nu-i așa, pentru un novice, realul se cucerește mai Întâi În fapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tocmai de aceea ai și Îndrăznit“, Îi spun, „altfel ar fi fost vai și amar de tine, știi că nu Îți dau voie să te atingi de secretele zeilor!“; se uită la mine cu frică, Îmi dă drumul, se micșorează, zguduită de o suferință vizibilă. Sunt atât de neatent cu sentimentele ei, dar simt că nu am voie să mă las târât În capcană; „Muntele este cel mai frumos lucru ce-l am eu, nu am nevoie de nimeni, vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că n-o să-i lase niciodată să-i facă așa ceva. Oricum, a reușit, chiar când încercam să mă scol eu un pic din scaun ca să nu trebuiască să se-aplece ea așa mult, dar încă suspinam așa tare că mă zguduiam și n-am găsit destulă energie cât să mă opintesc să mă pot ridica. O pereche de hodoroage, asta suntem, când ne clătinăm amândouă, așa zic io mereu. Și-a-ntins brațele ei micuțe și le-a pus un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
părul ud de lacrimi și strângându-i-l la spate în coadă. Ce s-a întâmplat? Gestul ei de îngrijorare nu făcu decât să stârnească un nou șuvoi de lacrimi; Emmy suspina atât de tare că trupul ei mărunt se zguduia. Leigh se întrebă care ar fi cauzele ce ar putea provoca o așa suferință și îi veniră în minte doar trei: un deces în familie, un deces iminent în familie sau un bărbat. — Scumpo, e ceva cu părinții tăi? Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
perimetrul aeroportului, apoi coborîră din nou ca să tragă În avioanele japoneze parcate lîngă hangare. Ghiulelele antiaeriene explodară deasupra lagărului, umbrele lor pulsînd ca bătăile unei inimi pe pămîntul alb. O ghiulea explodă cu o lumină palidă deasupra sălii de Întrunire, zguduind aerul. Praful căzu În cascade din acoperișul de ciment și se revărsă pe umerii lui Jim. Fluturînd manualul de latină, Jim numără zecile de explozii ale ghiulelelor. Oare piloții avioanelor Mustang știau că Basie și marinarii americani din marina comercială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
aduceau Întotdeauna un modest bacșiș, pentru orice serviciu misterios făcut de doctorul Ransome. Richard Pearce recunoscuse chiar că Jim purta una dintre cămășile lui vechi, dar era prea tîrziu. Sergentul Nagata se opri În fața deținuților. Amploarea raidului aerian american Îl zguduise. Își ținea maxilarele strîns În timp ce cîteva picături de salivă Îi apărură pe buze. Firele de păr din jurul gurii tremurau ca niște antene În miniatură avertizînd asupra izbucnirii de furie ce avea să vină. Trebuia să-și pregătească izbucnirea, dar bombeurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe vine, ca familiile de cerșetori la intrările blocurilor de birouri din spatele Bund-ului la Shanghai. LÎngă Jim stătea un tînăr care fusese șef de etaj la magazinul universal al Sincere Company iar acum era răpus de malarie. Cu trupul zguduit de febră, zăcea gol pe treptele de ciment și se uita la echipa de actori din Lunghua care repetau pentru spectacolul muzical. Buzele lui albe, din care se scursese toată viața, repetau o frază imposibil de auzit. Jim se Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe care Îl văzuse Jim pe tot parcursul războiului. Oare era gata să aterizeze pe aeroportul Lunghua? Jim Începu să-i facă semne pilotului din cabina cu acoperiș de sticlă. În timp ce bombardierul Îi trecu pe deasupra capului, motoarele făcură să se zguduie pămîntul cu zgomotul lor și avioanele distruse de la marginea cîmpului de aterizare Începură să tremure. Ușile camerelor de bombe se deschiseră, dezvăluind cilindrii argintii, gata să cadă din compartimentele lor. Bombardierul trecu mai departe, sunetul mai puternic al unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de luptă Mustang trecură pe deasupra capului lui, conducînd un Superfortress care venea dinspre vest cu ușile de la bombe deschise, gata să reverse cutiile Spam și revistele Reader’s Digest pe cîmpurile pustii. Vuietul dudui În pămîntul de la picioarele lui Jim, zguduind șirul de vehicule distruse. Jim lăsă În jos revista și observă că bărbați Înarmați alergau din tunelul de intrare al stadionului, vocile lor fiind acoperite de zgomotul avionului. Superfortress se plimba pe cer, dar bărbații se răspîndiră În panică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
prin aceasta se transformă pe sine Însuși... TU, În Mexic. În strada Mexic nr. 1, colț cu Ilie Pintilie. Acasă la tine. Ți-ai cumpărat și tu două camere În mansarda unei vile. La fiecare treizeci de secunde casa se zguduie. Intră tramvaie În depoul Bonaparte. Tu, paznicul lor fidel. Când ies dimineața, când se retrag În miez de noapte. Condiția umană! „E o noapte duioasă noaptea când iubești / ceea ce nici iubirea nu poate salva.” E singurul lucru care a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
se Întâmpla vreo catastrofă cum ar fi moartea vreunui bebeluș. Mereu Încerca să-l Încurajeze să vorbească despre ceea ce se Întâmpla. Mă Îngrijorează foarte tare că Închizi mereu În tine sentimentele nasoale, Îi spusese ea după un telefon care-l zguduise foarte tare. Știu că Încep să vorbesc ca mama, dar nu e deloc bine ce faci. El ridică din umeri și-i zâmbi ștrâmb. Așa mă confrunt eu mereu cu veștile proaste. Știu că Îți cer prea mult, dar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Angela, crede-mă, n-a fost, a trebuit să învăț. A trebuit să învăț să mângâi o femeie, să-mi mișc mâinile așa cum trebuie. Mâini de ghips, întotdeauna am avut avut mâini de ghips în dragoste. Mașinile trec pe viaduct, zguduie zidurile casei. Zgomotul pătrunde înăuntru prin fereastră. Geamurile vibrează, amenințător, lipite cu o fâșie de bandă adezivă distrusă de soare. — Eram în clasa a cincea, în piață, pe o tarabă, se afla o rochie de voal cu flori roșii. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Are ochii negri și bărbia subțire. Trece pe lângă acvariu și dispare pe scara în spirală. — Mă duc la toaletă. Se clatină și dintr-o dată își ia avânt și se lovește cu capul de perete, atât de tare încât acesta se zguduie. Mă ridic și mă duc lângă ea. — Ce faci? Râde și mă alungă, râsul acela mă sperie mai mult decât orice plâns. — Uneori am nevoie de câte o lovitură. Ieșim din nou afară, ne mișcăm încet. — Te doare capul? Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
eu în exil, ca să nu mă supun ei, în Hendaya. În 1914, după ce fusesem îndepărtat - mai bine zis dezîncușcat - din prima mea funcție de rector al Universității din Salamanca, am intrat într-o nouă viață odată cu izbucnirea războiului națiunilor care a zguduit și Spania noastră, deși ea nu era beligerantă. Ne-a dezbinat pe noi, spaniolii, în germanofili și antigermanofili - aliatofili, dacă vrem -, mai mult datorită temperamentelor noastre decât cauzelor războiului. A fost prilejul care ne-a marcat cursul istoriei ulterioare până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
suferința Lumii Vechi. Nu venisem aici pentru că era ceva în neregulă. De data asta îmi făcusem programare la doctor pentru că totul mergea bine. Nu mai aveam probleme cu vocea. Nici măcar nu m-am mai gândit la acel incident. Jurnalul mă zguduise la început doar pentru că presupusesem că se transformase în scrum, ca și toate celelalte. Ideea că el mai exista, înconjurat de atâta moarte, era oarecum perversă. Chiar și atunci când am citit că va fi făcută o piesă după carte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Întoarcă la ei, să-i trezească pe amândoi și să vorbească sincer cu ei, până dimineață, dacă va fi necesar. Era de datoria lui să-i prevină În privința suferinței copilului. A suferinței În general. Să-i scuture și să-i zguduie. Să le arate gravitatea pericolului. Cu tot respectul datorat vehiculelor cu propulsie cu jet, prima lor datorie era față de copil. Și de data asta nu va renunța, ci va lupta cu toată puterea pentru a deschide și ochii șoferului, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-mi cumpere o pereche de papuci. Cei trei frați trebuiau să „dea o mână de ajutor“, fără excepție, în fiecare după-amiază liberă, Felix, în schimb, știa o tehnică numită „văicăreală“. Se văicărea și se jelea atât de tare - „de se zguduia casa“, așa spunea -, până când pe maică-sa o lăsau nervii și ne lăsa de capul nostru; nici Felix nu mai trebuia să fie la „post“, iar eu aveam nevoie de papuci ca să nu mai trebuiască să umblu prin cameră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]