1,937 matches
-
extensivității sale fără precedent. Personal, am însă unele îndoieli referitoare la această rețetă a fericirii... Nenea Anghelache c’est moi ! Masa rotundă despre „științele sociale și finanțatorii lor”, organizată de Corina Iosif la conferința anuală a societății de antropologie, a pus în scenă o problemă care ar fi trebuit să aibă și la noi sute de dezbateri și zeci de volume bine documentate în spate. Nu are. „Cultura auditului”, care constituie contextul său mai larg, nu este însă (doar) o frustrare, mai mică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
regionalului, care începe să se facă tot mai vizibilă în prezent. De la Sibiu, care s-a prezentat ca o capitală culturală a multiculturalismului, la Dobrogea, care a început să mai renunțe la exclusivitatea emblemei sale de „pămînt românesc” pentru a pune în scenă și diversitatea comunităților și tradițiilor sale etnice, și de la festivalul cartofului din satul X la festivalul cepei din satul Y, România actuală se re-prezintă (și) ca o societate a diversității. Localul pare să-și regăsească locul în național, fără a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
este un lung metraj de debut, al doilea în Turcia actuală și este un film de autor consacrat premiat la Cannes ; în primul se vorbește mult, în celălalt se tace mult, lăsînd imaginea (superbă !) să vorbească etc. Visul lui Adalbert pune în scenă într-un mod burlesc viața de uzină a unor ingineri de la protecția muncii confruntați cu accidente de muncă ; A fost odată în Anatolia urmărește într-o cheie gravă periplul nocturn și tăcut al unei echipe provinciale de anchetatori pe urmele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nu este trăit dramatic și escatologic. El nu este nici absurdul modernilor, care devine un soi de sublimare - și mîntuire - a derizoriului prin estetizare solemnă. Derizoriul este mai degrabă orizontul „culturilor minore”, vitale și frustrate în același timp. Caragiale a pus în scenă derizoriul, și nu absurdul, iar Ionescu a devenit autor al absurdului doar la Paris, sub întruchiparea de Eugène Ionesco. Derizoriul este bon viveur și bon joueur : sîntem la porțile morții, unde nimic nu este luat în serios... Aceasta nu înseamnă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
doar două-trei personaje. Restul sînt fie rude necunoscute, fie cine știe ce trecători prin viața alor mei. Dar ce contează, este un tablou de rudenie în căutarea unui autor ! Îmi dau seama brusc de analogia cu Muzeul Țăranului Român. Bernea nu a pus în scenă viața țăranilor din România, ci rudenia lor spirituală eternă, fără referințe empirice, nedatată și u-topică. A refuzat legatul împovărător al fiecăruia pentru a le înălța icoana comună, a Țăranului interior. La fel și aici : fotografiile mele refuză genealogia strictă de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de operă. Carmen a cântat la ceas de noapte pe scena amenajată în aer liber, având ca decor zidurile Casei Altemberger, cândva primărie, acum muzeu. „Este o aventură artistică, în cadrul programului «Sibiu 2007»“, spune Ion Caramitru, președintele UNITER, care a pus în scenă nu Carmen de Bizet, ci adaptarea sa modernă, Tragedia lui Carmen, ce păstrează o parte a ariilor originale, presărate cu inserții de proză. O lucrare care punctează tragicul din viața eroinei, căci la final și Escamillo moare, ucis de taur
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
cu inserții de proză. O lucrare care punctează tragicul din viața eroinei, căci la final și Escamillo moare, ucis de taur. Spectacolul este cântat în franceză, însă pasajele de proză sunt jucate în limba română. Tragedia lui Carmen a fost pusă în scenă prima oară în 1981 la Paris, iar în 1993 Ion Caramitru a montat-o la Belfast, jucându-se cu casa închisă. Tragedie și la poartă Varianta de la Sibiu este o premieră absolută și a fost gândită special pentru programul „Sibiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
actriță de serie B, cu care are deja un fiu, se mută în suburbie și începe să scrie un nou roman, când se declanșează o serie de evenimente șocante și inexplicabile: casa îi este bântuită de spirite amenințătoare, un criminal pune în scenă intriga din American Psycho, iar în oraș dispar tot mai mulți băieți de vârsta fiului său. Romancierul simte că un mare pericol se va abate asupra familiei lui, cu toate că soția, psihiatrii și politiștii sunt convinși că temerile sale sunt doar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
naivă. Recitirea, arta revenirii la aceleași capodopere (cu sentimentul că fiecare lectură descoperă o carte nouă) califică un „cetitor“ adevărat. Antonio Patraș propune o interpretare a Adelei pornind de la aceeași imagine a lecturii creatoare de sens. Astfel, romanul din 1933 pune în scenă o poveste de dragoste trăită ca o experiență de lectură. Retractilitatea doctorului Emil Codrescu în fața dragostei femeii este tradusă nu drept infirmitate psihologică, ci ca încercare de a prelungi la nesfârșit actul apropierii de femeia iubită, de a o cuceri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
altfel, parafrazându-l pe Karl Vossler, tendința centripetală și interioară, nu agresivă, este adevărata formă de existență a limbii poetice 10. Am putea adăuga: a stării poetice. Emil Botta își cultivă stările poetice, ori chiar și le provoacă. Apoi le pune în scenă, le amplifică somptuos, de unde și impresia de artificial, de emfază: Ca un mare actor (...) în imaginara, tragica lume a sa, În carcera grea, de gheață și fum (Memorial) Și sune o muzică (...) Pentru claustrații Într-o ceață de plumb (Cântând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
studentă, iubita acestuia; milițian (mai mult sau mai puțin) în exercițiul funcțiunii. Conduc mașina tatălui meu, o prematur obosită Dacie albă. Pe locul din dreapta, prietena mea discută cu înfrigurare ultimele detalii ale piesei de teatru pe care tocmai o văzuserăm pusă în scenă, cu fast, la Național. Ca să scurtez drumul spre casă, semnalizez și o iau la stânga, pe un soi de alee de lângă "celebra" Școală Numărul 23 din Brazda lui Novac. Deodată, inimitabilul baston reflectorizant al vajnicului milițian de la Circulație îmi semnalizează că
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dacă sunt OK, îi răspund da. Ajunge salvarea, mama primește primul-ajutor. Polițiștii discută cu tata și cu celălalt tip. Când au venit și ăștia? Șoferii sunt întrebați dacă au băut, nu fiole, nu nimic. Parcă mă uit la un banc pus în scenă de un scenarist începător. O însoțesc pe mama la spital. Aștept pe holuri, în timp ce i se administrează calmante. Neurologul nu e la spital, cineva sună după el să vină de urgență pentru radiografie. Analizele vor decide dacă trebuie să mergem
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
ales el. Cemeilă zicea acum că el se află la al patrulea mescal și ar cam trebui să tragem tare să-l prindem din urmă. Manuela Ștefan continua o povestire din care se oprise la venirea noastră despre cum fusese pusă în scenă o piesă pe care o văzuse de curând. Yvonne Alexa o asculta, întrerupând-o cu câte o vorbă categorică - „absolut!“, „nu sunt de acord!“, „ăsta-i un imbecil“, „extraordinar!“. De fiecare dată părul roșcat sălta pe umerii ei înguști. Cemeilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
conferințele de presă, c) lobby-ul, d) aparițiile publice, e) biroul de presă, f) corectarea informațiilor eronate sau răuvoitoare, g) expunerea de suporturi informative cu ocazia unor reuniuni publice. 3. Organizarea de evenimente: a) evenimente neplanificate, b) ceremonii, c) evenimente puse în scenă (staged events), d) concursuri, competiții. 4. Activități promoționale: a) acțiuni de marketing, b) dramatizări, c) fundraising, d) descoperiri științifice, e) acțiuni civice. 5. Activități organizaționale: a) poziționarea unei organizații, b) constituirea coalițiilor, c) conferințe, convenții, seminarii, d) lobby-ul indirect
Campanii şi strategii de PR by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Administrative/904_a_2412]
-
că-l domină și că este mai inteligent decât îi cere să fie rolul lui scenic - adică să pară că tratează scena în mod superior, ca și cum ar asista la propriul său rol de pe altă scenă; adică să pară că își pune în scenă propriul său rol din punctul de vedere al unei scene mai conștiente decât cea în care se joacă. Nu poți fi bun actor dacă vrei să fii lucid și conștient că joci și să arăți prin această atitudine că nu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
zilnice. Pe de altă parte însă, cel care își trăiește viața cu interes pentru momentele ei inexpresive găsește oricând în ele o tensiune și o putere de revelație, un sentiment de adevăr, care îl scutesc de nevoia de a-și pune în scenă ritualul întâlnirii cu neobișnuitul. Cine caută neobișnuitul nu are cum să-l găsească, pentru că el este dat numai acolo unde poate fi găsit sub forma în care apare ca dat. Însuși felul de apariție a datului constituie forma sub care
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
că Beethoven a mers mai departe decât Mozart. Când vorbim de „stil“, avem ceva vag în minte; „ceva“ care totuși tinde să fie definitoriu, adică să poată fi recunoscut sub forma unei atitudini a expresiei, care se prezintă ca ceva „pus în scenă“, adică sub un fel de a fi care știe că introduce o atitudine cu alt efect decât cel al atitudinii normale, cea care nu tinde să „pună în scenă“ ceva anume. Stilul cere deci un artificiu, nu neapărat un abandon
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
sub forma unei atitudini a expresiei, care se prezintă ca ceva „pus în scenă“, adică sub un fel de a fi care știe că introduce o atitudine cu alt efect decât cel al atitudinii normale, cea care nu tinde să „pună în scenă“ ceva anume. Stilul cere deci un artificiu, nu neapărat un abandon al realității obișnuite, ci un accent sau un „punct de vedere“ care surprinde realitatea altfel, sustrasă obișnuinței și privită intenționat sub un unghi diferit, special. Marii creatori ajung la
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
fel de aluat pe care conversațiile îl sculptau pe măsură ce vorbele se schimbau, încrucișate în aer și însoțite de gesturi. Era vorba de o adevărată scenă, care astăzi lipsește: nici ecranul televizorului, nici manșetele din ziar nu sunt în stare să „pună în scenă“ evenimentele, așa cum se petreceau ele în frizeriile de pe vremuri. „Lucrul“, adică lumea devenită subiect al gândirii - adică prezența spirituală a realității spiritului -, nu devine matur fără ca cei morți să nu capete și ei o formă de prezență: mai exact, felul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
coerență, adică la lipsa pe care fiecare om o pune în actul „specific“ al gândirii sale. Actul creator are un indiciu de prezență: el nu citează nimic, nu are un „text“ în spate de care ascultă și pe care-l pune în scenă; cu alte cuvinte, opera creatoare are o cursivitate proprie, o anumită stare fluidă, care-i dă ritm și respirație proprie și care nu parazitează pe influențe exterioare ei, pe ceea ce noi numim, în bloc, textul care stă la baza și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
text, care caută să se așeze în propria sa albie, cu regi și profeți care se adresează viitorului; și mai privește și spre o formă nouă de prezent, care aduce vestea, care vestește felul în care textul „vechi“ trebuie experimentat, pus în scenă și dramatizat, adică expus unei noi forme de interpretare. Pentru că, spre deosebire de alți fondatori de religii, viața lui Isus poate fi interpretată dramatic, este „scenică“, poate face parte din scenele de viață pe care orice om le trăiește. Astfel, în moștenirea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
spirit, fără masca și travestirea unui rol. Bine, bine, vom zice, sătui de atâta ezitare și lipsă de recunoaștere, dar când apare spiritul? Mai trebuie încă să continuăm inventarul? Îl continuăm, că așa cere „piesa“, jocul pe care l-am pus în scenă. Și găsim oare o regulă, o definiție pentru eventuala cotitură pe care o așteptăm, care să reprezinte intrarea în scenă a spiritului, scena însăși devenită spirit? Există o cotitură, invizibilă, înceată: atunci când omul se întoarce spre sine cu tot ce
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
unei prezențe absolute (cum am văzut, sacrul nu poate să fie decât absolut, atunci când „este“!), el poate deveni și o probă de validare a sacrului. Anume: dacă sacrul are putere reală de adevăr, adică dacă n-a fost „comercializat“ și pus în scenă cu ritualuri, care pot „inventa“ un sacru ce n-a fost niciodată resimțit ca experiență de viață, deci dacă sacrul poate fi dovedit ca impostură (așa cum multe religii le consideră pe celelalte), atunci chiar profanul, ideea de profan poate face
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
iremediabilă: anume că fiecare este ceea ce este el, ca viață interioară profundă, numai prin conștiința că ceva absolut există și se manifestă pentru el; și că abia atunci devine responsabil de destinul său - aceasta ar fi prima latură a conflictului pus în scenă de ideea de păcat; latură care nu se pune în valoare ca poziție activă decât prin cealaltă latură, și anume că, în același timp, omul este vinovat de faptul că, deși există prin conștiința implicației lui totale într-o dimensiune
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
prin moartea adversarului, adică jocul de șah nu face să se stingă pur și simplu conflictul, ci are nevoie, dimpotrivă, să împingă conflictul la exces, la pierderea vieții. Numai jocul de șah are valență dramatică, motiv pentru care poate fi pus în scenă ca teatru. Ca să avem o idee mai sigură despre anormalitate, cea în care omul este mai mult pus în joc, ca etalon și criteriu, să ne gândim la nebun și la condiția nebuniei. Ce este nebunul față de omul normal, obișnuit
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]