17,497 matches
-
S c h i f k o60 nu are totuși în vedere conceptul (sau noțiunea), deoarece pe traseul de la realitate la semnificant, este imaginat un domeniu extralingvistic cu trei paliere de existență care nu-l vizează: clasele de denotate (obiecte denumite) considerate extensional, clasele de denotate considerate intensional (din punctul de vedere al conținutului)61 și noemele (care ar putea fi echivalate cu notele corespunzătoare trăsăturilor obiectelor reflectate în conștiință). La nivelul lingvisticului, noemele (care "reprezintă factori noționali") sînt convertite în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
realizează numai la nivel intensiv, ele lipsind între clasele de denotate și semnificant, lucru explicabil, de altfel, dar nefiind nici reportate din nivelul extralingvistic în cel lingvistic, ca și cum semnificatul nu s-ar aplica și el la obiectele cuprinse în clasa denumită. Pe de altă parte, Schifko nu specifică dacă semnificatul corespunde sau nu conceptului sau dacă este identic cu el, așa cum lasă să se înțeleagă Saussure, a cărui teorie este în general urmată. Ferdinand de S a u s s u
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de a comunica aceste informații. Această funcție este numită și cognitivă, fiindcă este legată de realizarea cunoștințelor (limba se prezintă nu numai pe sine, ci și ceva în afară de ea), sau referențială, deoarece vizează relațiile cuvintelor cu referenții lor, cu obiectele denumite. În sfîrșit, această funcție este și constructivă, căci prin ea se realizează logosul semantic și se alcătuiește sistemul semnelor lingvistice noționale care permite denotarea în procesul vorbirii. Nominația reprezintă forma desăvîrșită a manifestării conștiinței de sine a omului, prin raportarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
esența lui, este pe deplin argumentat faptul că o asemenea legătură nu numai că nu există, dar ea nu este nici posibilă și nici necesară. Ca atare, pentru a fi semn lingvistic, cuvîntul nu poate avea altă legătură cu obiectul denumit decît cea stabilită prin tradiția limbii și omologată permanent prin sistemul ei100. S-a constatat că există o implicare nemijlocită a numelui unei entități din lumea înconjurătoare în cunoașterea și în comunicarea cunoașterii despre entitatea respectivă, deoare-ce în afara numelui, un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al secolului al XX-lea, care susține că filozofia trebuie să fie în mod esențial descriptivă, consacrată modului de funcționare a limbii, iar nu teoretică. Wittgenstein este considerat ca integrîndu-se, îndeosebi prin prima parte a activității sale, în orientarea filozofică denumită filozofie lingvistică, ce cuprindea și o altă componentă, a filozofiei limbajului comun sau a limbii comune, a Școlii de la Oxford, din care a făcut parte și John Austin. Aceste două forme ale filozofiei limbii au în comun conceperea filozofiei ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îndoieli de la început s-ar pune în pericol chiar inteligibilitatea cuvintelor. Deci, dacă folosim cuvîntul mînă sau alte cuvinte cu care formulăm propoziții fără a sta pe gînduri (așadar, fără a ne îndoi că aceste cuvinte sînt certe, fiindcă obiectele denumite axistă cu adevărat), aceasta arată că îndoiala este absentă și că rămînem în sfera unui joc de limbaj, adică în sfera folosirii limbii după anumite reguli acceptate. Un joc de limbaj poate fi o formă de viață, o practică sau
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
prin faptul că numele date realităților lumii sînt deseori determinate de interese și scopuri umane, variabile și mobile, și nu sînt stabilite în funcție de entitățile independente care există prin ele însele. Funcția unui nume, nefiind aceea de a exprima natura obiectului denumit sau de a oferi adevărul unui lucru, este limitată de predispoziția de a accentua un aspect particular al lucrului, iar valoarea numelui depinde tocmai de această restricție și limitare. De aceea, cuvintele limbii obișnuite (populare) au alte trăsături decît cele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a cuvîntului sau a semnificației corespunzătoare. De obicei, o noțiune nouă înlătură una anterioară, înlocuind-o împreună cu cuvîn-tul sau cu semnificația ei, încît cioareci din română a fost înlocuit prin pantaloni din motive care privesc atît desemnarea (relația cu obiectul denumit), cît și expresia numitoare, îndeosebi originea ei. Fiind reprezentată în mare măsură de această latură a expresiei, schimbarea în limbă ca înlocuire poate privi numai forma cuvîntului, iar nu și noțiunea denumită sau semnificația, încît, de exemplu, cuvîntul românesc libertate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
motive care privesc atît desemnarea (relația cu obiectul denumit), cît și expresia numitoare, îndeosebi originea ei. Fiind reprezentată în mare măsură de această latură a expresiei, schimbarea în limbă ca înlocuire poate privi numai forma cuvîntului, iar nu și noțiunea denumită sau semnificația, încît, de exemplu, cuvîntul românesc libertate a înlocuit pe vechile slobozenie și slobozie, deși, sub raportul conținutului, schimbarea nu este semnificativă. Există și posibilitatea de a se schimba noțiunea și semnificația și de a păstra expresia, așa cum se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
culturale, iar cele două imagini fiind produse ale tradiției culturale. De altfel, Ferdinand de S a u s s u r e subliniază că semnul lingvistic nu cunoaște altă lege decît pe aceea a tradiției fiindcă este arbitrar în raport cu obiectul denumit, dar el poate fi arbitrar tocmai fiindcă se bazează pe tradiție, aceasta singură oferindu-i legitimitate și stabilitate 269. Cînd învață limba maternă, omul se înscrie în tradiția comunității sale, el își însușește această tradiție și devine purtătorul ei, încît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
viziune despre realitate, un antropocosmos singular, ca în artă, dar realizat altfel și exprimat altfel decît în artă, folosind mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al cuvintelor (în vreme ce arta valorifică aspectul lor conotativ). Numai că, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest antropo-cosmos singular ce se propune ca antropocosmos general și, ca atare, textul filozofic este și el particular, iar nu unul neutru, nemarcat, precum cel al științei. Dintr-o altă perspectivă, Paul R i c o e u r
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în epoci diferite −căci aceasta se poate întîmpla și în cazul termenilor științei−, ci și în condiții de contemporaneitate. Cu toate acestea, mulți dintre termenii filozofiei au un conținut relativ stabil în elementele lor de bază (corespunzătoare notelor din noțiunile denumite) și pot rămîne aceleași în mai multe sisteme filozofice. Totuși, și în acest caz, diferă de obicei ierarhia atribuită elementelor de conținut sau nuanțarea dată de relațiile dintre noțiuni. Pe de altă parte, întrucît de obicei obiectul reflecției filozofice este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
tip de nume este caracteristic pentru limbajul filozofic, dar și pentru unele limbaje științifice, îndeosebi pentru cele ale științelor cu un accentuat profil teoretic. Între numele substantive și numele abstracte s-ar putea situa numele imaginare, a căror referință (entitate denumită) este un produs al fanteziei, deci nu o construcție logică, ci o construcție în care elemente ale realității sensibile se află într-o combinare neobișnuită, ireală. În cazul numelor abstracte, caracteristice limbajului filozofiei, indicarea ostensivă a realității semnificate (a referentului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
În filozofie, cosmosul nu este realitatea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singularizat, ca în artă, dar construit și exprimat altfel, cu mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al limbii. Spre deosebire de știință însă, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest antropocosmos particular ce se propune ca un echivalent al antropocosmosului general, și, de aceea, textul filozofic se prezintă și el ca fiind marcat de particularism, iar nu ca fiind nesemnificativ marcat, cum se întîmplă în cazul științei. Cel
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
favoriza manifestarea gîndirii filozofice crede implicit că ființarea (faptul de a fi, existența a ceea ce este) se oglindește nemijlocit în cuvînt, idee depășită încă din antichitate, cînd s-a demonstrat deja că nu există legătură între cuvînt și esența obiectului denumit. Formulînd în mod clar principiul arbitrarietății semnului lingvistic în raport cu realitatea desemnată, Ferdinand de Saussure a desființat teoriile eronate despre construcția filozofică numai sau îndeosebi prin anumite tipuri de elemente lexicale. Limbă și orizont stilistic De obicei, cînd se enunță problema
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fapte, la existența rețelei de stări posibile - stările de lucruri atomare -, în care obiectele sunt puncte nodale. Pornind de la enunțuri care descriu fapte - de la propoziții -, Wittgenstein ar fi postulat propoziții elementare, care sunt propoziții despre obiecte ce pot fi doar denumite, și nu descrise. Tot așa cum în teologia negativă Dumnezeu este prezentat enumerând însușiri pe care nu le posedă, Wittgenstein indică doar ce proprietăți nu posedă obiectele, stările de lucruri atomare, numele și propozițiile elementare, adică acele entități despre care nu
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
În evoluția infecției cu virusul H.I.V. la un pacient se deosebesc trei momente : *perioada de incubație, *boala H.I.V.acută și boala seroconversiei, *boala H.I.V. cronică. Totodată remarcăm că unele dintre manifestătile clinice au originea în dezvoltarea virusului în interiorul organismului uman denumite generic simptome principale a virusului, iar alte manifestări sunt datorate prăbușirii sistemului imunitar, infecția cu germeni oportuniști și/sau dezvoltarea unor tumori, numite simptome secundare ale infecției. După ani și ani de cercetare am ajuns la concluzia că majoritatea simtomelor
A fi creştin by Rotaru Constantin [Corola-publishinghouse/Science/498_a_778]
-
care poporul încredințează vremelnic exercițiul unora dintre prerogativele suveranității sale are la bază condițiile actuale ale vieții politico-sociale, care arată că poporul nu poate să se autoguverneze. De aceea, titularul suveranității își alege reprezentanții ce se reunesc într-un organism denumit parlament, congres, adunare, pe care-l responsabilizează cu conducerea treburilor publice. Teoria juridică a suveranității democratice este întâlnită sub două forme: suveranitatea populară, doctrină a cărei sistematizare îi este datorată lui Jean- Jacques Rousseau și suveranitatea națională, datorată Adunării Constituante
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
Camera Reprezentanților din SUA a apărut ca urmare a Compromisului de la Connecticut (cunoscut și sub numele de Marele Compromis din 1787) cu ocazia căruia a fost decisă organizarea unui legislativ bicameral. Statele urmau a fi reprezentate de o cameră superioară, denumită Senat, iar cetățenii urmau a fi reprezentați într-o cameră inferioară, denumită Camera Reprezentanților. Pentru a evita o situație de conflict instituțional între cele două camere parlamentare investite cu largi competențe legislative, a fost instituită o organizare autonomă a puterii
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
cunoscut și sub numele de Marele Compromis din 1787) cu ocazia căruia a fost decisă organizarea unui legislativ bicameral. Statele urmau a fi reprezentate de o cameră superioară, denumită Senat, iar cetățenii urmau a fi reprezentați într-o cameră inferioară, denumită Camera Reprezentanților. Pentru a evita o situație de conflict instituțional între cele două camere parlamentare investite cu largi competențe legislative, a fost instituită o organizare autonomă a puterii executive, care, în concepția lui James Madison, părintele Constituției, urma a întărită
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
Insulele Aland. Consiliul Nordic este o adunare parlamentară sui generis, el incluzând și reprezentanți ai guvernelor, deși aceștia nu dispun de drept de vot. Consiliul Nordic este așadar o organizație interparlamentară, existând o structură corespondentă a acestuia la nivel interguvernamental, denumită Consiliul Nordic al Miniștrilor. Conducerea Consiliului se realizează prin rotație, între reprezentanții țărilor membre 194. Cu Danemarca, Norvegia și Islanda membre NATO și Finlanda și Elveția neutre, Consiliul Nordic nu s-a implicat în nicio operațiune militară. Consiliul Nordic se
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
200". 2.2. Uniunea Africană este o organizație cu caracter panafrican, care a avut o istorie interesantă. În anul 1963 a fost înființată o primă structură organizată, de către 30 de lideri ai noilor state africane apărute în urma prăbușirii imperiilor colonialiste, denumită "Organizația Africii Unite". Această organizație își propunea, printre altele, inclusiv să sprijine mișcările de eliberare naționale și lupta pentru independență a statelor africane care încă se mai aflau sub dominație. Caracterul regional al organizației era dat de prevederea din statutul
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
bugetare), al exercitării unui rol consultativ activ (prin formularea de recomandări organismelor guvernamentale) și pasiv (prin reacția la cererile de aviz ale organelor guvernamentale). 2.4. Adunarea parlamentară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (denumită și "Alianța Nord-Atlantică") a luat ființă în anul 1949, fiind inițial concepută ca o alianță interguvernamentală politică și militară menită a asigura securitatea statelor Europei Occidentale și ale Americii de Nord împotriva pericolului comunist, prin realizarea unui sistem de apărare colectiv 251
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
același timp, iar numărul de 355 de eurodeputați ar fi trebuit să fie repartizat statelor, limitele fiind de șase pentru Luxemburg și 71 pentru Republica Federală Germană 318. Propunerile Parlamentului au fost adoptate de Consiliul prin decizia 76/787/CEE, denumită și Act pentru alegerea reprezentanților Adunării prin vot universal direct. Prin acest act se stabilea că numărul parlamentarilor europeni este de 410, repartizat direct proporțional cu numărul cetățenilor fiecărui stat membru. Germania federală, Franța, Marea Britanie și Italia aveau câte 81
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
acțiune între 12-18 h și o durată totală de acțiune între 18-28 h. Se administreză în 1-2 prize/24h, de obicei în combinație cu insuline cu durată scurtă de acțiune sau analogi. Analogul de insulină cu durată lungă de acțiune denumit Lantus (Insulina Glargin), produs de Aventis-Pharma, provine din scindarea proinsulinei, având la A21 glicină în loc de asparagină. Spre deosebire de insulină, are suplimentar 2 resturi de arginină în pozițiile B32 și B33. Se prezintă în cartușe de 3 ml a câte 100u/ml
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Rodica Perciun, Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/92267_a_92762]