16,268 matches
-
Radioaltimetrul PRV-9A a trecut, în anul 1962, testele de stat în compunerea radiotelemetrului ”Bronia” în poligonul Donguz și fost introdus în înzestrare. Producția s-a realizat la Uzina Electromecanică din Lianozov. Radioaltimetrul PRV-9 este specializat pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, în special, din Apărare Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Totodată a fost și este folosit pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, specializate pentru descoperirea mijloacelor aeriene ce evoluează la înălțimi mici, aparținând Trupelor Radiotehnice din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului. Deosebirea
PRV-9 () [Corola-website/Science/336621_a_337950]
-
înzestrare. Producția s-a realizat la Uzina Electromecanică din Lianozov. Radioaltimetrul PRV-9 este specializat pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, în special, din Apărare Antiaeriană a Trupelor de Uscat. Totodată a fost și este folosit pentru determinarea înălțimii în compunerea subunităților, specializate pentru descoperirea mijloacelor aeriene ce evoluează la înălțimi mici, aparținând Trupelor Radiotehnice din Apărarea Antiaeriană a Teritoriului. Deosebirea constructivă a instalației de emisie a radarului a fost folosirea modulatorului magnetic, care nu s-a folosit la nici un alt radar
PRV-9 () [Corola-website/Science/336621_a_337950]
-
și anii 70' gara a fost intersecție feroviară între M501 și CFF (Calea Ferată Forestieră) Onești-Scutaru, aceasta aproviziona Fabrica de Industrializare a lemnului UIL (actual firma poloneză Barlinek S.A.). Liniștea și ordinea gării este asigurată de Poliția TF (Transporturi Feroviare), subunitate a Secției nr. 3 de Poliție Onești.
Gara Onești () [Corola-website/Science/336653_a_337982]
-
40% erau membrii a două regimente de parașutiști britanici, în sprijinul cărora urmau să vină membrii Brigăzii I de parașutiști polonezi. Restul efectivelor diviziei erau completate cu militari din diferite alte arme - un regiment de infanterie aeropurtată, baterii de artilerie, subunități de intendență și medicale . Toți acești militari au fost parașutați sau transportați cu planoare pilotate de peste 1.200 de membri ai regimentului de piloți de planoare - aproape întregul efectiv al regimentului participând la acțiune. Parașutările și aterizările planoarelor s-au
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
care au participat întregul efectiv al diviziei. Pentru această operațiune, divizia a fost întărită cu 1.200 de piloți de planoare, echivalentul a două batalioane de infanterie. În plus, diviziei i-a mai fost repartizat un comando olandez și o subunitate americană de telecomunicații Urquhart a primit de asemenea comanda Brigăzii I independente de parașutiști polonezi, unitate care avea să participe și ea la operațiunile de cucerire a podurilor. Obiectivul diviziei era asigurarea securității drumului, a podurilor de cale ferată și
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
estul orașului. Batalionul 1 comandat de locotenent-colonelul Dobie trebuia să deplaseze pe ruta „Leopard” la nord de linia de cale ferată și să ocupe înălțimile de la nord și nord-est de Arnhem. Vârful de lance al atacului trebuia să fie o subunitate de recunoaștere dotată cu Jeep-uri din cadrul Escadrilei I aeropurtate de recunoaștere comandată de maiorul Frederick Gough care, deplasându-se pe ruta „Leopard”, trebuia să se folosească de elementul surpriză și să cucerească podul rutier. A doua zi, Brigada a
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
În a treia zi, Brigada I de parașutiști polonezi urma să fie lansată la sud de râu în zona de parașutare „K”. După traversarea podului, polonezii trebuiau să se alăture camarazilor din zona de est a orașului, făcând joncțiunea cu subunitățile de artilerie aduse cu planoarele în zona de aterizare „L”. Brigada I aeropurtată avea să aibă ca sarcină apărarea localității Oosterbeek în zona de vest a perimetrului, iar Brigada I de parașutiști avea ca sarcină zona de sud a podurilor
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
deplasat în Wolfheze și Oosterbeek. În această ultimă localitate, în casa lui Kate ter Horst, a fost organizat un post de prim ajutor. Acțiunile aliaților au fost puternic limitate în aceste faze de început de calitatea proastă a comunicațiilor dintre subunități. Raza de acțiune a stațiilor de radio-emisie ale parașutiștilor a fost puternic redusă de existența zonelor împădurite iar, în timpul înaintării spre pozițiile ordonate, batalioanele au pierdut legătura cu cartierul general și zonele de aterizare. În cursul celor nouă zile care
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
blindate au continuat să întărească linia defensivă. Unitatea lui Krafft s-a retras în timpul nopții și s-a alăturat liniei comandate de Spindler, sub comanda căruia au trecut toți militarii. Forța unității lui Spindler a continuat să crească în timp ce noi subunități soseau pe noua linie a frontului, care s-au despărțit până la urmă în două grupuri: „Kampfgruppe” Allworden și „Kampfgruppe” Harder. Linia defensivă asigura acum apărarea întregului flanc vestic al Arnhemului și a reușit să acopere breșa de-a lungul râului
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
nici comandanții diviziei aflate în Olanda nu aveau de unde să știe că decolarea celui de-al doilea val fusese amânată datorită condițiilor meteo din Anglia. Până la urmă, sosirea Brigăzii a 4-a de parașutiști comandate de generalul Hackett și a subunităților de artilerie a întârziat cu mai multe ore. Aterizarea parașutiștilor la ora 15:00 s-a făcut sub focul inamic. Avioanele aliate și parașutiștii au fost loviți de focul inamic, iar militarii și planoarele au suferit și din cauza vegetației uscate
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
au dispersat spre sud și vest spre drumul care traversa debleuul abrupt al căii ferate la Oosterbeek și Wolfheze și s-au adunat în formații improvizate în pădurile de la sud de locație, unde cei mai mulți dintre militari au petrecut noaptea. Câteva subunități germane i-au urmărit pe aliați în drumul peste calea ferată, iar un batalion SS a reușit să ajungă la Wolfheze, unde a fost însă decimat de un raid al avioanelor germane. În după-amiaza acestei zile, RAF a executat prima
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
putea să ajungă în zonă și să stabilească un nou cap de pod, folosindu-se de sus-numitul pod de pontoane. Latura estică a frontului de la Osterbeek a fost relativ stabilizată după retragerea din ziua precedentă, în zonă formându-se numeroase subunități improvizate din resturile unităților mai mari de către comandanți cu inițiativă, care asigurau apărarea căilor de acces spre oraș. Maiorul Richard Lonsdale a preluat comanda asupra unităților periferice, care se retrăseseră din Arnhem cu o zi mai înainte și care fuseseră
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Oosterbeek. Aceste sector a fost ceva mai târziu numit „Forța Lonsdale” și avea să rămână în continuare principala linie defensivă la sud-estul perimetrului de apărare. Regimentul de grăniceri apăra cea mai mare parte a laturii de vest a orașului, cu subunități mici deplasate în apărarea breșelor din nord. Cum spre oraș se retrăgeau tot mai multe unități, britanicii și-au reorganizat efectivele într-o zonă defensivă semiovală, cu baza sudică sprijinită pe malurile Rinului. Unitățile amestecate de la Wolfheze au început retragerea
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
distruse sau incendiate. Din acest motiv a fost declarat un armistițiu de două ore în seara acestei zile, iar răniții au fost evacuați și luați prizonieri de germani. Printre britanicii luați prizonieri s-a numărt și Frost. În timpul nopții, câteva subunități au încercat să spargă încercuirea ca să ajungă la Oosterbeek. Unele dintre aceste grupuri, precum cel condus de maiorul Hibbert, au fost capturate de germani. În jurul orei 5 în dimineața zilei de joi, toate punctele de rezistență de la pod încetaseră lupta
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
asupra liniilor britanice. Pentru ca să facă față unor atacuri asupra capătului sudic al podului de la Nijmegen sau al drumului care ducea către acesta, Rinul a fost traversat în cursul nopții de Batalionul 34 SS olandez, Batalionul 47 de mitraliori și alte subunități mai mici. La Oosterbeek, pozițiile defensive fuseseră întărite și reorganizate în două zone. Hicks urma să comande zonele de nord și vest al perimetrului defensive, iar Hackett partea de este. Frontul britanic nu era o linie defensivă continuă, ci era
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
adusă pentru traversare, și au fost nevoiți să se retragă la Driel, unde au organizat o linie defensivă. În timpul nopții, soldații germani de la sud de Rin au organizat o linie de blocare de-a lungul căii ferate, făcând joncțiunea cu subunitățile SS spre sud, realizând o linie defensivă împotriva unui posibil atac al polonezilor pentru cucerirea podului rutier. Polonezii săpaseră tranșee la Driel, iar tancurile germane nu au reușit să manevreze în așa fel încât să îi atace. Speranțele polonezilor au
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
retragere folosindu-se de modelul aplicat cu succes la Gallipoli în timpul primei conflagrații mondiale. Unitățile aflate în extrema nordică aveau să fie primele care să se retragă, mutându-se spre cele din sud, care aveau să se retragă la sfârșit. Subunitatea de piloți de planoare trebuia să organizeze rutele de evacuare spre râu, iar întreaga operațiune trebuia acoperită de un baraj intens de artilerie lansat de pe pozițiile Corpului XXX. La sud de râu, evacuarea era organizată cu plute și bărci de
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
terenul mlăștinos au dus în țară la izbucnirea unei crize a mobilizărilor pe front în 1944. După cinci săptămâni de lupte grele, în timpul cărora au fost organizate mai multe atacuri amfibii, Armata I canadiană - în rândul căreia fuseseră încadrate și subunități din alte țări, în principal britanice - a reușit în cele din urmă să curețe estuarul Scheldt. Întreaga zonă, inclusiv apele estuarului, fusese minată, iar germanii și-au protejat căile de retragere cu ajutorul artileriei și a lunetiștilor. Aliații au reușit să
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
-lea aeropurtat, a început organizarea trupelor după aterizare la baza aeriană de la Waalhaven. El i-a trimis să asigure ocuparea podurilor din Rotterdam. Olandezii nu aveau staționate efective importante în partea de sud a orașului. În zonă se afla o subunitate de măcelari și brutari, la care s-au adăugat de pușcașii care s-au retras de la aeroport. Soldații olandezi s-au poziționat în casele aflate pe drumul spre poduri. De aici, olandezii au atacat soldații germani care se îndreptau spre
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
nordul orașului au fost alarmate de zgomotul avioanelor care se apropiau. La cartierul general al garnizoanei se afla în acel moment un singur ofițer - un căpitan - care a început organizarea militarilor și distribuirea de muniție. El a trimis mai multe subunități pentru apărarea podurilor, celor trei stații de cale ferată și apropiere și pentru respingerea germanilor a căror debarcare fusese raportată în diferite zone ale orașului. Acțiunile olandezilor i-a obligat pe germani să își consolideze pozițiile din jurul podurilor. Primele acțiuni
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
ferată și apropiere și pentru respingerea germanilor a căror debarcare fusese raportată în diferite zone ale orașului. Acțiunile olandezilor i-a obligat pe germani să își consolideze pozițiile din jurul podurilor. Primele acțiuni întreprinse de olandezi au fost executate de o subunitate de pușcași mari și o elemente dintr-o companie de geniști. Olandezii au luat poziții în jurul micii pungi germane de la nordul podurilor și au început să plaseze mitraliere în punctele strategice. În scurt timp au început schimburile de focuri dintre
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
al podului, după care să ocupe calea de acces spre pod și să se ocupe de distrugerea acestuia. Pentru îndeplinirea acestui ordin, el a ales aproximativ 100 de oameni dintre cei mai experimentați infanteriști marini. A mai fost formată o subunitate de rezervă din rândul trupelor auxiliare tot cu efective de aproximativ 100 de luptători. Cele două subunități beneficiau de sprijinul a două obuziere de 105mm, opt mortiere de 81 mm și două mașini blindate. În timp ce înaintau spre nordul podului, infanteriștii
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
acestuia. Pentru îndeplinirea acestui ordin, el a ales aproximativ 100 de oameni dintre cei mai experimentați infanteriști marini. A mai fost formată o subunitate de rezervă din rândul trupelor auxiliare tot cu efective de aproximativ 100 de luptători. Cele două subunități beneficiau de sprijinul a două obuziere de 105mm, opt mortiere de 81 mm și două mașini blindate. În timp ce înaintau spre nordul podului, infanteriștii marini au fost atacați cu foc concentrat de mitraliere dinspre sud. Bateriile de artilerie nu lansaseră nici un
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
amărăciunea”). În jurul orei 18:00, primii soldați germani au început înaintarea prin orașul în flăcări. soldații olandezi din Rotterdam au respectat încetarea focului și au depus armele. Seara, germanii au ajuns la Overschie, unde a avut loc o scurtă luptă - subunitatea olandeză de aici nu aflase încă de încetarea focului. În timpul acestei lupte a fost ucis un soldat SS. Între timp a avut loc o întâlnire între căpitanul Backer (reprezentantul oficial al comandatului olandez, colonelul Scharroo) și o delegație germană condusă
Bătălia de la Rotterdam () [Corola-website/Science/336880_a_338209]
-
asemenea, avioanele germane au asigurat sprijinirea din aer a atacurilor Diviziei a 9-a Panzer, care lupta pe insula Dordrecht. În tot acest timp, moralul trupelor aliate, în mod particular al celor olandeze, a început să scadă. Tot mai multe subunități olandeze se retrăgeau dinspre răsărit, iar vestea parăsirii țării de către regina Wilhelmina nu a făcut decât să afecteze și mai mult moralul trupelor. La Bergen op Zoom, unitățile aliate au fost încercuite de două companii ale unui batalion SS. Francezii
Bătălia pentru Zeelanda () [Corola-website/Science/337131_a_338460]