17,784 matches
-
interstelare, unde particulele dobândesc energii uriașe (până la 10 megaelectronvolți). Radiația cosmică secundară conține îndeosebi particule elementare: În anii 1900 fizicienii cercetau conductibilitatea electrică în gaze. Observând cum se descarcă un electroscop, au emis ipoteza că acesta este traversat de o radiație de slabă intensitate cu origine extraterestră, atribuind fenomenului și o influență a radioactivității scoarței terestre. În 1910 Albert Gockel a ridicat un electroscop la 4.000 m cu ajutorul unui balon, constatând că nu se observă o scădere a acestei radiații
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
radiație de slabă intensitate cu origine extraterestră, atribuind fenomenului și o influență a radioactivității scoarței terestre. În 1910 Albert Gockel a ridicat un electroscop la 4.000 m cu ajutorul unui balon, constatând că nu se observă o scădere a acestei radiații parazite. În 1912 Victor Franz Hess a arătat că intensitatea radiației crește cu altitudinea, rezultatele sale fiind confirmate și de Werner Kolhorster care a observat o intensitate a ionizării parazite la 9.000 m de zece ori mai mare decât
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
influență a radioactivității scoarței terestre. În 1910 Albert Gockel a ridicat un electroscop la 4.000 m cu ajutorul unui balon, constatând că nu se observă o scădere a acestei radiații parazite. În 1912 Victor Franz Hess a arătat că intensitatea radiației crește cu altitudinea, rezultatele sale fiind confirmate și de Werner Kolhorster care a observat o intensitate a ionizării parazite la 9.000 m de zece ori mai mare decât cea de la nivelul mării. Originea extraterestră a noilor radiații, care erau
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
că intensitatea radiației crește cu altitudinea, rezultatele sale fiind confirmate și de Werner Kolhorster care a observat o intensitate a ionizării parazite la 9.000 m de zece ori mai mare decât cea de la nivelul mării. Originea extraterestră a noilor radiații, care erau mai pătrunzătoare decât radiațiile gamma, a fost admisă unanim abia în 1926. Au fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
rezultatele sale fiind confirmate și de Werner Kolhorster care a observat o intensitate a ionizării parazite la 9.000 m de zece ori mai mare decât cea de la nivelul mării. Originea extraterestră a noilor radiații, care erau mai pătrunzătoare decât radiațiile gamma, a fost admisă unanim abia în 1926. Au fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
intensitate a ionizării parazite la 9.000 m de zece ori mai mare decât cea de la nivelul mării. Originea extraterestră a noilor radiații, care erau mai pătrunzătoare decât radiațiile gamma, a fost admisă unanim abia în 1926. Au fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiației cosmice descrește de la pol spre ecuator (efectul de
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
mării. Originea extraterestră a noilor radiații, care erau mai pătrunzătoare decât radiațiile gamma, a fost admisă unanim abia în 1926. Au fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiației cosmice descrește de la pol spre ecuator (efectul de latitudine). În 1927 Dmitri Skobelțîn, folosind o cameră Wilson, a fotografiat traiectoria particulelor încărcate din radiația cosmică
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
admisă unanim abia în 1926. Au fost denumite „radiații cosmice” și „ultraradiații gamma”. Mai târziu s-a descoperit că nu este vorba de raze sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiației cosmice descrește de la pol spre ecuator (efectul de latitudine). În 1927 Dmitri Skobelțîn, folosind o cameră Wilson, a fotografiat traiectoria particulelor încărcate din radiația cosmică secundară și a determinat impulsul particulelor. În 1933 a fost descoperit și efectul est-vest, caracterizat
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
sau radiații propriu-zise, ci de particule. În 1927 fizicianul olandez Jacob Clay a descoperit că intensitatea radiației cosmice descrește de la pol spre ecuator (efectul de latitudine). În 1927 Dmitri Skobelțîn, folosind o cameră Wilson, a fotografiat traiectoria particulelor încărcate din radiația cosmică secundară și a determinat impulsul particulelor. În 1933 a fost descoperit și efectul est-vest, caracterizat prin acumularea unui surplus de particule provenite dinspre vest (datorită orientării lor în câmpul geomagnetic). Tot în 1933, Bruno Benedetto Rossi constată că radiația
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
radiația cosmică secundară și a determinat impulsul particulelor. În 1933 a fost descoperit și efectul est-vest, caracterizat prin acumularea unui surplus de particule provenite dinspre vest (datorită orientării lor în câmpul geomagnetic). Tot în 1933, Bruno Benedetto Rossi constată că radiația are două componente: componenta dură și componenta moale. Componenta moale poate fi oprită de un ecran de plumb de 10 cm grosime, iar componenta dură este atenuată la jumătate de un ecran de plumb gros de un metru. În 1934
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
de plumb de 10 cm grosime, iar componenta dură este atenuată la jumătate de un ecran de plumb gros de un metru. În 1934 K. Bethe și Walter Heitler au elaborat teoria jerbelor. În 1940 Marcel Schein a dovedit că radiațiile cosmice primare sunt alcătuite din protoni. După anul 1948 s-a descoperit mai întâi existența, alături de cea a protonilor primari, a unor nuclee de diferite elemente (de la heliu până la fier și chiar mai grele), lipsite în întregime de electronii lor
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
cea a protonilor primari, a unor nuclee de diferite elemente (de la heliu până la fier și chiar mai grele), lipsite în întregime de electronii lor. Aceste nuclee se dezintegrează rapid la contactul cu atmosfera. Pâna în 1953 se stabilise că intensitatea radiației cosmice crește de la sol până la altitudinea de 20 km, apoi descrește până la 40 km. După 1953 fizicianul american James Van Allen a pus în evidență o creștere a intensității radiației de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
contactul cu atmosfera. Pâna în 1953 se stabilise că intensitatea radiației cosmice crește de la sol până la altitudinea de 20 km, apoi descrește până la 40 km. După 1953 fizicianul american James Van Allen a pus în evidență o creștere a intensității radiației de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a condus la descoperirea centurilor de radiații, vezi Centura de radiații Van Allen. Pământul este înconjurat de două centuri de radiații. Zona interioară, mai îngustă, se află la o altitudine de
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
altitudinea de 20 km, apoi descrește până la 40 km. După 1953 fizicianul american James Van Allen a pus în evidență o creștere a intensității radiației de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a condus la descoperirea centurilor de radiații, vezi Centura de radiații Van Allen. Pământul este înconjurat de două centuri de radiații. Zona interioară, mai îngustă, se află la o altitudine de 3.600 km, iar zona exterioară se află la o distanță medie de 16.000 km
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
apoi descrește până la 40 km. După 1953 fizicianul american James Van Allen a pus în evidență o creștere a intensității radiației de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a condus la descoperirea centurilor de radiații, vezi Centura de radiații Van Allen. Pământul este înconjurat de două centuri de radiații. Zona interioară, mai îngustă, se află la o altitudine de 3.600 km, iar zona exterioară se află la o distanță medie de 16.000 km, având o grosime maximă
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
Van Allen a pus în evidență o creștere a intensității radiației de energie slabă până la 100 km altitudine. Anul 1958 a condus la descoperirea centurilor de radiații, vezi Centura de radiații Van Allen. Pământul este înconjurat de două centuri de radiații. Zona interioară, mai îngustă, se află la o altitudine de 3.600 km, iar zona exterioară se află la o distanță medie de 16.000 km, având o grosime maximă de circa 6.000 km, atât cât raza terestră. Între
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
medie de 16.000 km, având o grosime maximă de circa 6.000 km, atât cât raza terestră. Între aceste două zone circulă electroni cu energii de sute de keV și protoni cu energii de zeci de keV, nivelul de radiație fiind de un milion de ori mai mare decât cel al radiației cosmice înregistrale la sol. După apariția marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a despărțit de cea a radiațiilor cosmice. Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
000 km, atât cât raza terestră. Între aceste două zone circulă electroni cu energii de sute de keV și protoni cu energii de zeci de keV, nivelul de radiație fiind de un milion de ori mai mare decât cel al radiației cosmice înregistrale la sol. După apariția marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a despărțit de cea a radiațiilor cosmice. Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX și au constituit o sursă de particule de mare energie
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
cu energii de zeci de keV, nivelul de radiație fiind de un milion de ori mai mare decât cel al radiației cosmice înregistrale la sol. După apariția marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a despărțit de cea a radiațiilor cosmice. Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX și au constituit o sursă de particule de mare energie, necesare în studiul proprietăților materiei. Radiațiile cosmice conținând particule cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în studiul
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
de zeci de keV, nivelul de radiație fiind de un milion de ori mai mare decât cel al radiației cosmice înregistrale la sol. După apariția marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a despărțit de cea a radiațiilor cosmice. Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX și au constituit o sursă de particule de mare energie, necesare în studiul proprietăților materiei. Radiațiile cosmice conținând particule cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în studiul universului și
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
apariția marilor acceleratoare de particule, fizica energiilor înalte s-a despărțit de cea a radiațiilor cosmice. Radiațiile cosmice au fost descoperite la începutul secolului XX și au constituit o sursă de particule de mare energie, necesare în studiul proprietăților materiei. Radiațiile cosmice conținând particule cu o energie neegalată au devenit un puternic instrument în studiul universului și al istoriei sale.
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
păr blond care-i cădea pe umeri. Acesta îi transmite telepatic lui Adamski, între altele, informația că extratereștrii sunt foarte îngrijorați de experiențele nucleare pământene. Adamski afirmă că ulterior a fost luat pe un OZN și descrie o centură de radiații din jurul Pământului, văzută în presupusa lui călătorie cosmică (știința va descoperi abia după câțiva ani centurile de radiații Van Allen, în 1958 ca urmare a misiunilor sateliților Explorer 1 și Explorer 3). Tot el afirmă că, în timpul aceleiași călătorii, i
Obiect zburător neidentificat () [Corola-website/Science/302230_a_303559]
-
sunt foarte îngrijorați de experiențele nucleare pământene. Adamski afirmă că ulterior a fost luat pe un OZN și descrie o centură de radiații din jurul Pământului, văzută în presupusa lui călătorie cosmică (știința va descoperi abia după câțiva ani centurile de radiații Van Allen, în 1958 ca urmare a misiunilor sateliților Explorer 1 și Explorer 3). Tot el afirmă că, în timpul aceleiași călătorii, i s-a spus despre unii extratereștri care trăiesc deghizați pe Pământ, despre faptul că Pământul este un soi
Obiect zburător neidentificat () [Corola-website/Science/302230_a_303559]
-
construind primul radio-transmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893. Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia, Pennsylvania și la "Național Electric Light Association", a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și radiația cosmica de fond. El credea că era doar o chestiune de timp pentru ca omul să poată să adapteze mașinile la angrenajul naturii, declarând: "Nu vor trece multe generații până când mașinile noastre vor putea funcționa folosind o energie obținută din orice
Nikola Tesla () [Corola-website/Science/302222_a_303551]
-
de impact vizibile. Nava Galileo a făcut câteva zboruri prin apropiere în 1990 și 2000, colectând date despre interiorul și suprafața satelitului. Aceste nave de asemenea au descoperit legătura dintre satelit și magnetosfera lui Jupiter și existența unei centuri de radiații centrată pe orbita lui Io. Acesta primește zilnic o radiație de 3600 rem. Mai târziu, observații asupra satelitului au efectuat sonda spațială Cassini-Huygens în 2000 și Noi Orizonturi în 2007, precum și telescoapele de pe Pământ și telescopul spațial Hubble. Primă observație
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]