16,546 matches
-
sa scandaloasă. Condamnare la moarte pentru răpire și seducere a Contelui de Mirabeau a fost înlocuită cu pedeapsa cu închisoarea și acesta a fost deținut la Vincennes în perioadă 1777-1780. In donjonul a scris "Essai sur les lettres de cachet" ("Eseu asupra" lettres de cachet). În timpul Revoluției franceze închisoarea, care nu găzduise niciun prizonier din 1784, a fost deschisă din nou în 1790. Sub Primul Imperiu, în 1804, închisoarea a găzduit prizonieri condamnați în conspirația lui Cadoudal împotriva lui Napoleon Bonaparte
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
2014 volumul de versuri Sidur avoda (Program de lucru) s-a vândut în peste 12,000 exemplare. Volumul antologic „Poezii noi și alese” din anul 2003 s-a vândut în Israel în 13,000 exemplare. El a conținut și un eseu al criticului literar prof.Dan Miron, despre opera poetei,intitulat „Sibila comică”. Miron a apreciat ca „Agi Mishol este o poetă care se situează în prezent cu toate puterile la marele ei zenit poetic... Agi Mishol aparține, fără îndoială, dinastiei
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
de a-și consolida renumele, mai ales după ce își demonstrase, de asemenea, stilul său oratoric în poemul anterior „Corbul”. „Ulalume - A Ballad” a fost în cele din urmă publicat, deși anonim, în decembrie 1847 în revista "". Inițial, Poe își vânduse eseul „”, nepublicat apoi, editorului revistei "Review"', George Hooker Colton. Colton nu a tipărit imediat manuscrisul, așa că Poe l-a schimbat cu „Ulalume”. El a fost retipărit de Nathaniel Parker Willis, tot anonim, în "Home Journal" cu o notă în care întreba
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale", fiind inclusă în 1938 în volumul "Poemele lui Edgar Allan Poe", editat de Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea” din București. Aldous Huxley, în eseul său „Vulgarity in Literature”, numește „Ulalume” „o carapace de un sunet nestemat”, implicând că este lipsită de substanță. Huxley folosește poemul ca un exemplu al poeziei lui Poe care este „prea poetică”, echivalentă cu purtarea unui inel cu diamant pe
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
este fluctuant privit din toate unghiurile: destinatar, scriitor sau formă; împrumută caracteristici de la alte genuri literare fără să își distrugă omogenitatea: se inspiră de la roman însă adaugă locuri și nu acțiuni și, introdus într-o colecție, tinde să devină un eseu documentar. Pentru a face distincția clară între roman și riḥla, se afirmă că acest gen de literatură are câteva puncte comune cu genul literar al romanului: în primul rând, cititorul poate găsi amuzament atât în paginile unui jurnal de călătorie
Rihla () [Corola-website/Science/334269_a_335598]
-
„” (în ) este un eseu scris de Edgar Allan Poe despre un fals jucător automat de șah numit Turcul, care a devenit faimos în Europa și Statele Unite ale Americii și a fost purtat prin turnee în mai multe țări. Mașinăria frauduloasă a fost inventată de
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
și a fost purtat prin turnee în mai multe țări. Mașinăria frauduloasă a fost inventată de Wolfgang von Kempelen în 1769 și a fost adusă în SUA în 1825 de către Johann Nepomuk Mälzel după moartea lui von Kempelen. La începutul eseului, E. A. Poe realizează un mic inventar al aparatelor mecanice faimoase până în vremea sa, menționând spre exemplu mașinăriile lui Vaucanson, „flautistul” și „rața” care mânca, digera și elimina excrementele printr-o conductă anală. Deși este cel mai faimos eseu cu privire la Turc
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
La începutul eseului, E. A. Poe realizează un mic inventar al aparatelor mecanice faimoase până în vremea sa, menționând spre exemplu mașinăriile lui Vaucanson, „flautistul” și „rața” care mânca, digera și elimina excrementele printr-o conductă anală. Deși este cel mai faimos eseu cu privire la Turc, multe dintre ipotezele lui Poe erau incorecte. De asemenea, se poate ca el să nu fi aflat de articolele publicate anterior în "Baltimore Gazette" în care doi tineri afirmau că l-ar fi văzut pe jucătorul de șah
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
Gazette" în care doi tineri afirmau că l-ar fi văzut pe jucătorul de șah William Schlumberger coborând din interiorul mașinăriei. El a preluat, cu toate acestea, foarte mult din lucrarea "Letters on Natural Magic" a lui David Brewster. Alte eseuri și articole anterioare celui al lui Poe au fost scrise și publicate în Baltimore, Philadelphia și Boston - orașe în care Poe a trăit sau pe care le-a vizitat înainte de a-și scrie eseul. Eseul lui Poe a fost publicat
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
Magic" a lui David Brewster. Alte eseuri și articole anterioare celui al lui Poe au fost scrise și publicate în Baltimore, Philadelphia și Boston - orașe în care Poe a trăit sau pe care le-a vizitat înainte de a-și scrie eseul. Eseul lui Poe a fost publicat inițial în ediția din aprilie 1836 a revistei "Southern Literary Messenger." Eseul lui Poe susține că echipa care prezenta mașinăria lui Maelzel făcuse cel puțin o vizită anterioară la Richmond, Virginia „cu câțiva ani
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
a lui David Brewster. Alte eseuri și articole anterioare celui al lui Poe au fost scrise și publicate în Baltimore, Philadelphia și Boston - orașe în care Poe a trăit sau pe care le-a vizitat înainte de a-și scrie eseul. Eseul lui Poe a fost publicat inițial în ediția din aprilie 1836 a revistei "Southern Literary Messenger." Eseul lui Poe susține că echipa care prezenta mașinăria lui Maelzel făcuse cel puțin o vizită anterioară la Richmond, Virginia „cu câțiva ani în
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
publicate în Baltimore, Philadelphia și Boston - orașe în care Poe a trăit sau pe care le-a vizitat înainte de a-și scrie eseul. Eseul lui Poe a fost publicat inițial în ediția din aprilie 1836 a revistei "Southern Literary Messenger." Eseul lui Poe susține că echipa care prezenta mașinăria lui Maelzel făcuse cel puțin o vizită anterioară la Richmond, Virginia „cu câțiva ani în urmă”, expunând automatul de șah „în casa pe care o ține astăzi domnul Bossieux, cu academia sa
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. O altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Masca Morții Roșii: schițe, nuvele, povestiri (1831-1842)", editat în 2012 de Editura Polirom din Iași. Eseul este important prin faptul că anticipează unele motive generale ale literaturii science fiction moderne. Poe începuse, de asemenea, să creeze o metodă analitică care va fi folosită în cele din urmă în „poveștile sale de raționament”, forma cea mai timpurie
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
de raționament”, forma cea mai timpurie a ficțiunii detectivistice, „Cărăbușul de aur” și „Crimele din Rue Morgue”. Acest aspect este susținut de faptul că Poe a subliniat în special că o "minte umană" acționa mașina. Răspunsul public la data publicării eseului a fost unul puternic. Eseul a provocat răspunsuri în periodicele "Norfolk Herald", "Baltimore Gazette", "Baltimore Patriot", "United States Gazette", "Charleston Courier", "Winchester Virginian" și "New Yorker" (ultimul dintre ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea sa
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
timpurie a ficțiunii detectivistice, „Cărăbușul de aur” și „Crimele din Rue Morgue”. Acest aspect este susținut de faptul că Poe a subliniat în special că o "minte umană" acționa mașina. Răspunsul public la data publicării eseului a fost unul puternic. Eseul a provocat răspunsuri în periodicele "Norfolk Herald", "Baltimore Gazette", "Baltimore Patriot", "United States Gazette", "Charleston Courier", "Winchester Virginian" și "New Yorker" (ultimul dintre ele a sugerat că singura vină a articolului era doar lungimea sa excesivă). Povestirea „Moxon's Master
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
Maelzel” a fost sursa de inspirație a scurtmetrajului de televiziune "El jugador de ajedrez" sau "Le joueur d'échecs de Maelzel" (1981), regizat de Juan Luis Buñuel și prezentat ca parte a seriei "Histoires extraordinaires" realizate după scrierile lui Poe. Eseul este citat fără a i se preciza titlul de către Walter Benjamin în prima scriere din seria „Theses on the Philosophy of History”.
Jucătorul de șah al lui Maelzel () [Corola-website/Science/334303_a_335632]
-
„” (în ) este o povestire care începe ca un eseu și care a fost scrisă de poetul și prozatorul american Edgar Allan Poe. Ea discută impulsurile autodistructive ale naratorului, concretizate prin metafora simbolică a „demonului perversității”. Naratorul descrie acest spirit ca un impuls care tentează o persoană să facă acțiuni
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
acțiuni „numai pentru că simțim că "nu" ar trebui să le săvârșim”. Naratorul explică pe larg teoria sa cu privire la „demonul perversității”, despre care crede că-i face pe oameni să comită acte împotriva propriului lor interes. Această discuție similară cu un eseu este prezentată într-un mod obiectiv, deși naratorul recunoaște că el este „una dintre nenumăratele victime ale Demonului Perversității”. El explică apoi cum condamnarea sa pentru omor a fost rezultatul acestui impuls. Naratorul a ucis un om folosind o lumânare
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
altă traducere a fost realizată de Liviu Cotrău și publicată în volumul "Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri", editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori. „Demonul perversității” începe mai degrabă ca un eseu decât ca o operă de ficțiune, un format pe care Poe îl folosise anterior în „Îngropat de viu”. Ea este, prin urmare, mai puțin despre o intrigă și mai mult despre o teorie. Poe descrie astfel această teorie: Lucrarea teoretizează
Demonul perversității () [Corola-website/Science/334333_a_335662]
-
de pe scaun „într-o stare delirantă de învinovățire și sărind la jumătatea drumului spre tavan”, scoțând aceeași expresie. Poe cunoștea cu siguranță povestirea, el colaborând cu unul dintre presupușii autori la ziarul "Sun" din New York. Povestirea este adesea comparată cu eseul lui Poe despre „Jucătorul de șah al lui Maelzel”. Poetul și publicistul american Daniel Hoffman afirmă că această povestire este „un tip interesant de eșec”, deoarece nu are un narator naiv care să compenseze geniul detectivului. Povestirea este, de asemenea
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
un englez și un indian, și o fată care pleacă în colonii, se logodește, după care rupe relația. Amândouă folosesc Cluburi pentru a arăta interacțiunile societății, și amândouă arată personalitatea unui personaj în funcție de preferințele rasiale. Orwell însuși a scris în eseul "Why I Write" (1946) următoarea afirmație: "Am vrut să scriu romane enorm de naturaliste, cu finaluri nefericite, pline de descrieri detaliate și zâmbete impresionante. Și, de fapt, prima mea carte, "Zile birmaneze"... este genul acela de carte." Flory consideră imperialismul
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
caractere latine) studenților moldoveni la Institutul Teatral Lunacearski din Moscova. În 1969 și-a susținut teza de doctor în studiul artelor. A fost profesor universitar la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău până în anul 2000. A publicat cronici teatrale, eseuri, corespondențe, studii etnofolclorice și monografii didactice. Primul său volum de versuri, „Mereu”, a apărut în 1995. În cadrul unei serate de creație din 24 mai 2009, atunci când împlinise 70 de ani, Simion Ghimpu a lansat romanul autobiografic „Viață pe muchie de
Simion Ghimpu () [Corola-website/Science/335076_a_336405]
-
ei, “percepută că exotică, stranie și, poate, chiar monstruos inadecvată evlaviei” de la acel moment. Dar poate motivul cel mai vibrant pentru care am ales să vin aici și să dedic acest cuvânt academicianului Sorin Dumitrescu este chivotul. Pictorul spune, în eseul cu care ne întâmpină în expoziție, ca a pus pe perete opt ridicări de chivote bizantine, din cauza modului inconfundabil în care încap în văzduh volumetriile lor omogene. “Potrivit tradiției Bisericii Una”, continuă artistul, “a ridica o biserică înseamnă a construi
Sorin Dumitrescu () [Corola-website/Science/335204_a_336533]
-
sine la Institutul de Psihologie din Moscova. A urmat și cursuri de manager în micul business la Academia de Relații Internaționale din Cairo (1977). Ca scriitor și publicist, a tradus mai multe monografii și manuale de psihologie, a publicat numeroase eseuri, broșuri și cărți pentru copii. Este autorul unei cărți de aforisme și al unei cărți de cântece pentru copii. În 1991 a devenit președinte al Asociației de Creație TOCONO și a fondat Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu”, primul liceu
Aurelian Silvestru () [Corola-website/Science/335221_a_336550]
-
cântece pentru copii. În 1991 a devenit președinte al Asociației de Creație TOCONO și a fondat Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu”, primul liceu particular din Moldova. A debutat cu proze scurte în ziarul „Tinerimea Moldovei”. A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste. A tradus monografii și manuale de psihologie din limba rusă. Ulterior publică manualele de psihologie: „Cunoaște-te pe tine însuți” (1983), „Vârsta barierelor” (1987); iar mai apoi cărți de istorie pentru copii: „Daciada”, „Noi și
Aurelian Silvestru () [Corola-website/Science/335221_a_336550]