18,601 matches
-
marin și exotic, creator de tipuri umane de puternică vitalitate, a scris romane inspirate din viața indigenilor insulari din mările Sudului, evocând relațiile dure dintre oamenii mării sau aspirația eroului romantic către un ideal inaccesibil. De asemenea, a fost un maestru al povestirilor și ale jurnalelor de călătorie. Opera sa poetică, valorificată postum, de celebrare a unor bătălii și eroi din Războiul Civil, de evocare a peisajului marin sau de meditație lirico-filozofică asupra vieții, îl situează printre poeții reprezentativi de limbă
Herman Melville () [Corola-website/Science/298469_a_299798]
-
masoneriei operative reprezintă începuturile culturii urbane, construcția primelor orașe-cetăți. Din punct de vedere al preistoriei speciei umane însă, omul a fost dintotdeauna un cioplitor al pietrei. Când arta cioplirii pietrei a fost combinată cu geometria, a apărut Arhitectura. Primii Mari Maeștri au fost, de fapt, Arhitecți. În secolul al XIX-lea, Mackey afirma că masonii din epoca medievală preluaseră atât cunoștințele în materie de construcții, cât și modelul de organizare de la „arhitecții Lombardiei“. Această breaslă din nordul Italiei a fost prima
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
care au murit sau și-au pierdut credința după înfrângerea tânărului pretendent la tron. Francmasoneria este organizată în „clase, grade“ și „rituri“. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este „Clasa lojilor albastre“, cu trei grade: „ucenic, calfă, meșter“ (sau „ucenic, companion, maestru“). Meșterii masoni pot face parte, după primirea acestor trei grade, numite și simbolice, în gradele de perfecționare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute și larg răspândite sunt „Ritul York“ și „Ritul Scoțian Antic și Acceptat“. Wilmshurst nota: „Dezvoltarea (francmasoneria) s-
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
a lucrat cu viitoarea primadonă în spectacolul "Evgheni Oneghin" de Ceaikovski, care a confirmat talentul sopranei. În 1965, tânăra solistă, împreună cu un grup de soliști de operă, face un stagiu la teatrul "La Scala" din Milano, Italia. Aici, sub îndrumarea maestrului "Enrico Piazza", asistentul de altădată a marelui Toscanini, pregătește rolurile principale de soprană în limba italiană din operele Tosca, Madame Butterfly, Aida și Trubadurul. Însuși "Antonio Guiringuelli", directorul general al teatrului "La Scala", a declarat că această tânără n-are
Maria Bieșu () [Corola-website/Science/307016_a_308345]
-
și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.<br> a fost membru al Academiei Franceze. La Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, la 8 iulie 1621. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit. Jean, cel mai
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
de reamenajare în anul 1957. Colecția lui Krikor Zambaccian este constituită din obiecte de artă românească de o calitate excepțională și ea se erijează practic într-o importantă și valoroasă istorie a picturii românești. Ea cuprinde capodopere de netăgăduit a maeștrilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea cum au fost Luchian (Lăutul, Scară cu flori, Tufănele în ulcică), Theodor Aman (Autoportret), Ion Andreescu (Iarna la Barbizon), Nicolae Grigorescu (Intrare în pădurea Fontainbleau, Peisaj din Bretagne, Portret
Krikor H. Zambaccian () [Corola-website/Science/307057_a_308386]
-
din martie,1991). Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu numeroase distincții: premiul al II-lea de compoziție “George Enescu” (1940); premiul “Robert Cremer” (1943); Premiul de Stat (1953, 1955); premiul “George Enescu” al Academiei Române (1974); în 1957 titlul de Maestru Emerit al Artei; premii ale Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 - marele premiu). În cele trei perioade de creație ale lui se disting tendințele de apropiere și contopire ale intonațiilor religioase gregoriene și bizantine cu cele folclorice (românești) și
Sigismund Toduță () [Corola-website/Science/307096_a_308425]
-
din creatorii muzicii simfonice și de cameră în România de inspirație folclorică. A compus 10 simfonii, baletele "Taină" și "Luceafărul", muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei” și cu Premiul de stat. Conform însă unei dispoziții din 21 noiembrie 1959 s-a interzis orice referire publică la persoana sau opera lui . a fost victima unei înscenări a Securității prin care i se atribuiau contacte
Mihail Andricu () [Corola-website/Science/307068_a_308397]
-
spre cursurile libere ale Academiei “Le Grande Chaumiere”, intrând în atelierul-școală a lui Bourdelle. După debutul expozițional ce se consumă la București în 1928, cariera lui Baraschi va intra pe o traiectorie continuu ascendentă, devenind unul dintre cei mai expresivi maeștri ai artei sculpturale, evidențiat printr-o corectă redare a a anatomiei umane. Despre se știa că încă cu câteva luni înainte de Lovitura de stat de la 23 august 1944 ar fi început să modeleze "Monumentul ostașului sovietic eliberator", care apoi a
Constantin Baraschi () [Corola-website/Science/307088_a_308417]
-
Pictor de peisaje, flori și naturi statice excelente în desen și cu agreabile armonii delicate în nuanțe cromatice. Maniera picturii sale este aceea a impresionismului german, prin caracterul veridic, calmul atmosferei seriozitatea meșteșugului artistic. Din mulțimea de pânze remarcabile ale maestrului amintim :Crăițe (u/p), Marină (u/lemn), La ocean (u/p), Peisaj cu mănăstire (u/p), Scări în pădure (u/p), Veneție (u/p), Peisaj din Maroc (u/p), Arabi (u/p), Sălcii (u/p) etc. Ca grafician, a realizat
Ștefan Popescu () [Corola-website/Science/307138_a_308467]
-
târziu, sprijinit de sculptorița Zoe Băicoianu, s-a înscris la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederic Storck și Oscar Han. Și-a perfecționat sudiile cu Dimitrie Paciurea, lucrând doi ani în atelierul maestrului, după ce, în 1932 câștigase bursa Paciurea. La un moment dat, din cauza lipsei resurselor materiale, a vrut să părăsească școala. Oscar Han l-a ajutat să-și ia examenele din doi ani într-unul singur și astfel Caragea a reușit să
Boris Caragea () [Corola-website/Science/307145_a_308474]
-
artistul Casei Regale, a ajuns în postul de președinte al UAP, și-ar fi distrus toate operele concepute înainte de 1944, lepădându-se astfel de trecutul său. A fost ales membru corespondent al "Academiei Republicii Populare Române", a primit titlul de "Maestru emerit al artei" și, ceva mai târziu, pe cel de "Artist al poporului". I s-a acordat de câteva ori "Premiul de stat". A primit numeroase comenzi oficiale, realizând importante lucrări plastice, printre acestea numărându-se: "Durere", monumentul "Aruncătorul de
Boris Caragea () [Corola-website/Science/307145_a_308474]
-
în comunitatea armenească. A urmat cursurile primare și liceale în Iași, efectuând apoi studii la Conservatorul din București (1927-1929), având ca profesori pe Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Constantin Brăiloiu. Urmează, apoi, studii de perfecționare la Conservatorul din Leipzig cu maeștri ai compoziției și dirijatului de orchestră (1930-1933). Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
propagandei socialiste. Cântecele sale au redat cu entuzism epoca construirii socialismului în România. Pentru meritele sale din domeniul artistic și social, în anul 1952, Matei Socor a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române. De asemenea, a primit titlul de "Maestru emerit al artei" și laureat al Premiului de Stat. Alte compoziții ale lui Matei Socor sunt poemul simfonic "Mama" (1944), pe versuri de Maria Banuș și oratoriul "Stejarul din Borzești" (1966), frescă eroică inspirată de versurile lui Dan Deșliu. În
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
străine, printre care „Coroana Romaniei” în grad de comandor (1920), „Ofițer al Instrucției publice al Republicii Franceze” (1920) și „Cavaler al Legiunii de Onoare” al Republicii Franceze (1924). A lasat în urma o importantă operă de pionierat, confirmând pe deplin anticipația maestrului său A. Dastre, care prevăzuse că „va aduce foarte bune servicii dezvoltării fiziologiei în România”. A avut o viata de familie împlinită alături de Maria Maxim (care a absolvit Științele Naturii și Conservatorul) și de cei trei copii, care au devenit
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
universalitate în școala sa, schimbarea direcției de cercetare la D. Călugăreanu ne apare mai de ințeles. Tradiția acestei maniere de cercetare iși are originea în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în opera lui François Magendie, care a fost maestrul lui Claude Bernard. Primele cercetări în domeniul hematologiei au fost întreprinse de Călugăreanu în 1901, în colaborare cu fidelul său amic Victor Henri. Se ivise o ocazie neașteptată, o ascensiune în balon. Au luat trei câini în nacelă, dintre care
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
de concurență a vectorilor contravarianți că o generalizare a paralelismului Tullio Levi-Civita. Numit în 1910 profesor titular la catedră de geometrie analitică a Universității din Iași, Myller pune bazele învățământului matematic modern prin: Ca profesor, Alexandru Myller a fost un maestru în arta comunicării cu studenții. A aplicat, pentru prima oara în România, metoda euristica în predarea matematicii la nivel universitar. Lecțiile sale erau adevărate momente de creație, în care profesorul ghida pe studenți să descopere împreună adevărurile științei predate. A
Alexandru Myller () [Corola-website/Science/307186_a_308515]
-
a orașului, ci spre dealul Copoului, unde în amurgul împurpurat al asfințitului, priveam cum se desfășoară departe creasta zimțuită a Carpaților cu transparența de ametist. Și în acea minunată priveliște și cu sufletul atâta de răscolit de ceea ce auzisem de la maestru, mi-am statornicit cărarea vieții, fiindcă până atunci nu eram încă dumerit pe ce drum de muncă să apuc. Și iată așa a început între mine și profesorul I. Simionescu o legătură care, în al doilea an de studiu geologic
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
de Geografie, care rămăsese vacantă prin moartea, în 1911, a lui Ștefan Popescu și era suplinită de I. Simionescu. A fost acesta un moment de răscruce, care a dat o nouă orientare căii pe care și-o alesese sub înrâurirea maestrului său. De acum înainte, viața și activitatea lui M. David se vor împleti tot mai strâns cu destinele geografiei ieșene. Soarta a vrut să-l mențină încă puternic ancorat în domeniul geologiei deoarece, la 15 ianuarie 1913, a fost numit
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]
-
de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă. Pentru o scurtă perioadă (1 - 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu (4). La data de 1 aprilie 1908 a fost ales ca membru titular
Nicolae Gane () [Corola-website/Science/307216_a_308545]
-
care de altfel nu se înțelegea prea bine cu tatăl său, afirmă că găsea mai multă înțelegere la Anghel Demetriescu. În memoriile sale, vorbește despre Demetriescu cu multă afecțiune și se referă la el numindu-l "„excelentul meu director și maestru de istorie”". De altfel, lecțiile lui Demetriescu i-au dezvoltat lui Mateiu Caragiale gustul pentru cercetările de heraldică de care s-a ocupat mai târziu. Cu toată activitatea sa, posteritatea și-a amintit puțin de el. Cu toate că Nicolae Iorga, Nicolae
Anghel Demetriescu () [Corola-website/Science/307180_a_308509]
-
și plin de vervă, legat poate la fel de puternic ca Brâncuși, dar în alt mod, de cel mai autentic stil al artei noastre vechi. Personalitate tumultoasă încă din această perioadă de ucenicie, Ladea nu se lasă subjugat de arta marelui său maestru; larg văzător și comprehensiv, învață de la acesta taine de meșteșug îndeosebi în ce privește arta modelării. Atelierele și muzeele pariziene au reprezentat mediul și etapa următoare a formării lui. În 1924 se înscrie la Academia Julien și lucrează un timp în atelierul
Romulus Ladea () [Corola-website/Science/307249_a_308578]
-
lucrările sale au prezentate publicului în retrospectivele organizate în 1958 la București, și în 1965, la Muzeul de Artă din Cluj. Înalta prețuire a muncii și a creației sale s-a concretizat în acordarea titlurilor de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964). Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Romulus Ladea i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite
Romulus Ladea () [Corola-website/Science/307249_a_308578]
-
a concretizat în acordarea titlurilor de Artist emerit (1957) și Maestru emerit al artei (1964). Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Romulus Ladea i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. De la prima expoziție personală, Ladea a gândit și a sculptat, din punct de vedere artistic, românește. El s-a
Romulus Ladea () [Corola-website/Science/307249_a_308578]
-
19 ani, în timpul unui spectacol susținut la Râmnicu Vâlcea. Trapezul la care-și executa numărul se rupe iar Elena, însărcinată în 3 luni, cade de la 15 metri înălțime, în fața a peste 3 000 de spectatori. După înmormîntare, în același loc maestrul Siminică va prelua numărul de acrobație încîntînd publicul. În 1954 Siminică devine angajat al Circului de Stat din București. În 1957 a demisionat din Circul de Stat în urma unor divergențe politice cu conducerea de atunci a Circului și ajunge să
Siminică () [Corola-website/Science/307294_a_308623]