167,112 matches
-
Producția a început în 2006 și este destinată doar pieței românești, fabrica fiind rezultatul unui proiect de tip greenfield în care s-au investit aproximativ opt milioane de euro. Compania deține mărcile "Rendez-Vous", "Rendez-Vous Instant", "Meridian", "Crema", "Roșie". Cifra de afaceri în 2009: 22 milioane de euro
Cafea Fortuna () [Corola-website/Science/320869_a_322198]
-
Teleorman este o companie de construcții din România. Compania este controlată de "Mugurel Sorin Gheorghieș" și "Liviu Lucian Dobrescu" care dețin împreună 88% din acțiuni, urmați de "Marian Fiscuci" cu 10 procente. Cifra de afaceri în 2006: 142 milioane lei Despre s-a vehiculat în numeroase rânduri că ar fi, de fapt, controlată de Liviu Dragnea, care i-a încredințat numeroase contracte cu statul pe vremea când era președinte al Consiliului Județean Teleorman. În februarie
Tel Drum () [Corola-website/Science/320883_a_322212]
-
încă din anul 1982. Compania deține o unitate de ambalare a pliculețelor de cafea solubilă Amigo la Târgoviște, județul Dâmbovița, care a intrat în funcțiune în anul 2002, și unde lucrau aproximativ 40 de persoane în anul 2007. Cifra de afaceri:
Panfoods () [Corola-website/Science/320870_a_322199]
-
la New York. Compania a deschis în anul 2002 o fabrică de genți iar în 2004, una de încălțăminte, ambele în București. În anul 2007, fabrica de încălțăminte a fost relocată la Huși. Număr de angajați în 2011: 250 Cifra de afaceri:
Musette () [Corola-website/Science/320880_a_322209]
-
a fost fondată în 1999 în Bavaria, lângă Munchen. Organizația oferă servicii financiare globale și tehnologii conexe de ultimă oră. Soluțiile create de companie acoperă zona de procesare plăti pentru toate canalele de vânzare- online, mobil sau POȘ. Cifra de afaceri în 2009: 1,3 milioane euro Profit net în 2009: 0,3 milioane euro
RomCard () [Corola-website/Science/320892_a_322221]
-
este o companie producătoare de pantofi din Italia. Compania deține 953 de magazine, iar produsele se vând în aproximativ 10.000 de magazine multi-brand. a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de aproape 900 de milioane de euro și un profit de circa 120 de milioane de euro. Compania a deținut o fabrică în România - Technic Development Timișoara - care producea un milion de perechi de pantofi anual și care genera vânzări
Geox () [Corola-website/Science/320873_a_322202]
-
și alte Grupuri de interese. are diplome în economie și în comerț (la Universitatea din Perugia). Este căsătorit cu Franca Carloni și are patru copii: Maria Paola, Andrea, Antonella și Aristide. Cariera lui antreprenoriala a început în 1960 că o afacere de familie. În 1975 el a fondat Merloni Elettrodomestici (redenumită "Îndesit Company" în 2005) și a devenit președinte al acesteia, deținând această poziție până la 29 aprilie 2010, cănd părăsește președinția în favoarea fiului său Andrea, iar el este numit Președinte de
Vittorio Merloni () [Corola-website/Science/320885_a_322214]
-
(n. 29 iunie 1953 în Dej, județul Cluj) este un om de afaceri român, patronul grupului de firme UTI Grup. Este fiul generalului Tiberiu S. Urdăreanu, fost șef al Comandamentului de Tancuri și Auto în vremea comunismului. A absolvit Institutul Politehnic București - Facultatea de Automatică în 1977 și Universitatea din Leicester, Marea Britanie, în
Tiberiu Urdăreanu () [Corola-website/Science/320900_a_322229]
-
de foc americane”. În 2006, el a fost introdus în National Inventors Hall of Fame. s-a născut la Hartford, Connecticut, în familia lui Christopher Colt, un țăran care se mutase cu familia în Hartford și s-a lansat în afaceri; mama sa a fost Sarah Colt, născută Caldwell, care a murit înainte ca Samuel să împlinească șapte ani. Christopher Colt s-a recăsătorit după doi ani cu Olive Sargeant. În familia Colt au crescut opt frați: cinci băieți și trei
Samuel Colt () [Corola-website/Science/320895_a_322224]
-
Museu da Electricidade), este un centru cultural care prezintă, în spațiile sale, trecutul, prezentul și viitorul energiei, un concept al Muzeului de Știinta și arheologie industrială, unde coexista expoziții tematice și experimentale, cu cele mai diverse manifestări culturale și de afaceri. Este situat în Belém (Betleem), pe un teren cucerit pentru Lisabona de fluviul Tejo la sfârsitul secolului al XIX-lea, una dintre zonele cu cele mai multe monumente istorice din Lisabona, unde putem găsi printre altele, Mănăstirea Jeronimos, Centrul Cultural Belem, Turnul
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]
-
de artă. Perioada petrecută la Figaro a fost remarcată în mod deosebit, el plecând de la acest cotidian la 22 septembrie 1881 scriind un articol publicat pe prima pagină: "Adieux" pentru a se dedica proiectului Rougon-Macquart. Înaintea primelor contacte, cu ocazia afacerii Dreyfus, Zola nu a făcut niciodată politică, cu excepția unei scurte perioade de la căderea celui de al Doilea Imperiu, pentru a obține un post de subprefect, dar fără succes. Atent observator al acestui sfârșit de regim și al nașterii celei de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
El a rămas convins, însă, că republica și democrația sunt cei mai buni garanți ai drepturilor publice. El știa și că putea conta pe o presă de opoziție, în ziua în care va hotărî să se implice într-o cauză. Afacerea Dreyfus a început în toamna lui 1894 în urma descoperirii unui borderou în coșul de gunoi al ambasadei germane. Această scrisoare demonstra scurgeri de informații către ambasada germană de la Paris. Alfred Dreyfus, un căpitan de stat major de origine evreiască originar
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
borderoului nu este Alfred Dreyfus, ci Ferdinand Walsin Esterházy, comandant de infanterie, înglodat în datorii. În urma acestor constatări, colonelul Picquart și-a anunțat superiorii. Aceștia din urmă, însă, au refuzat să facă publică greșeala și au insistat ca cele două afaceri să rămână separate. În fața insistenței colonelului Picquart, acesta a fost demis și transferat în Africa de Nord. Convins că este obiectul mașinațiunilor fostului său subordonat comandantul Henry, Picquart și-a mărturisit secretele prietenului său, avocatul Louis Leblois. Acesta, revoltat de nedreptatea suferită
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
articole relativ moderate în "le Figaro", s-a hotărât să dea o lovitură puternică scriind o scrisoare deschisă președintelui. Émile Zola a început prin a cerceta tradiția de implicare politică a intelectualului, ilustrată în principal prin implicarea lui Voltaire în afacerea Calas în secolul al XVIII-lea sau mai recent, prin Victor Hugo, a cărui confruntare cu Ludovic Napoleon Bonaparte era încă vie în conștiința publică. Acești scriitori și-au consacrat la vremea lor cunoștințele și calitățile de oratori combaterii intoleranței
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
combaterii intoleranței și nedreptății. Ei și-au pus celebritatea în serviciul cauzei apărate, fără a se gândi la consecințe. Tabăra dreyfusardă căuta să obțină o astfel de susținere. Presa din toamna-iarna 1897-1898 a făcut de mai multe ori referire la afacerea Calas sau la Masca de fier, cerând un nou Voltaire pentru a-l apăra pe Alfred Dreyfus. Nu mai erau, însă, marii scriitori ai vremii, Honoré de Balzac, Guy de Maupassant, Gustave Flaubert, Alphonse Daudet, ultimul murind chiar atunci, în
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
în decembrie 1897. Dintre marii oameni de litere francezi, rămăsese doar Émile Zola. Astfel, el s-a hotărât să intervină direct în dezbaterea din toamna lui 1897, după o lungă perioadă de gândire. Până la această dată, romancierul practic a ignorat afacerea Dreyfus. Ea nu l-a interesat, cu excepția pericolului crescând al antisemitismului care îl alarma. Abordat de vicepreședintele Senatului, Auguste Scheurer-Kestner, Zola a fost convins de nedreptate, cu ajutorul informațiilor indirecte dar sigure provenite de la avocatul Louis Leblois. Acesta din urmă era
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
spunându-i prietenului său, Paul Alexis, cu o săptămână înaintea sfârșitului procesului că este sigur de achitarea adevăratului trădător. El își imagina următoarele două posibilități: fie Esterházy este găsit vinovat și atunci articolul se va concentra pe zonele obscure ale afacerii, necesitând astfel o revizuire; fie este achitat, iar atunci pamfletul va fi cu atât mai redutabil. În ambele cazuri, obiectivul era un răspuns violent la nedreptate. După retragerea de la "Figaro", Émile Zola gândea că-și va publica textul pe foi
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
numărului de a doua zi. La sfârșitul dupăamiezei, Zola s-a prezentat la ziar și a citit articolul în fața redactorilor. Clemenceau a tresărit. El nu era de aceeași părere cu Zola, întrucât "l'Aurore" apăra o viziune oficial legalistă asupra afacerii Dreyfus. Nevinovăția lui Dreyfus trebuia, după părerea lui, demonstrată într-un nou proces, nu într-un articol de ziar. Cu toate acestea, el s-a înclinat în fața calităților textului, exclamând: „C'est immense cette chose là!” („Ce lucru imens!”) Echipa
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
în presa scrisă, elemente nefolosite până atunci. Această adevărată lovitură, intenționată ca atare de romancier, a inovat și în formă, și în fond. Pentru articolul său, Zola a adoptat un plan simplu. Obiectivul scriitorului era de a face înțeles miezul afacerii Dreyfus în cel mai clar mod cu putință. Zola explică în introducerea sa, resorturile inițiale ale erorii judiciare, pe care o califică drept inumană. El justifică și forma mesajului său, cea a unei scrisori deschise adresată președintelui țării. Apoi, în
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
aspectul tipografic să pară deosebit de îngrijit. Ca urmare, cele două majuscule inițiale și cele trei puncte de suspensie urmate de un semn de exclamare au întărit aspectul dramatic al proclamației. Acest procedeu tipografic, uitat astăzi, i-a impresionat pe contemporanii afacerii Dreyfus. Când antidreyfusarzii au publicat răspunsul lor într-un periodic antisemit, titlul ales a fost „pssst...!”, reluând artificiile tipografice din „J'Accuse...!”, dar fără majuscule pentru a accentua disprețul. Bara de titlu ocupa întreg frontispiciul primei pagini. Titlul mare era
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
Zola proclamă încă de la început nevinovăția lui Dreyfus: Făcând aceasta, el inversează rolurile și, din cel de avocat, și-l asumă pe cel de acuzator public. Textul este, astfel, foarte agresiv și se dorea un atac asupra actorilor militari ai afacerii. Zola îi numește pe rând pe generalii și ceilalți ofițeri responsabili de eroarea judiciară comisă prin proces și condamnare, precum și pe experții grafologi civili, vinovați de „declarații mincinoase și frauduloase” El a implicat și birourile armatei vinovate de campania de
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
achitat cu bună știință un vinovat.” Articolul se încheie cu celebra litanie acuzatoare, prin care dă publicului numele vinovaților: Pentru contemporani, interesul articolului lui Zola rezidă în acest rezumat condensat al diferitelor evenimente care au constituit cei patru ani ai afacerii Dreyfus, rezumat la care cititorul a avut acces pentru prima oară cu această ocazie. Până atunci, cititorii avuseseră acces la mici bucăți de informație disparate, fără o legătură coerentă între ele. Mai mult, presa comentase mult și răsucise pe toate
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
cu această ocazie. Până atunci, cititorii avuseseră acces la mici bucăți de informație disparate, fără o legătură coerentă între ele. Mai mult, presa comentase mult și răsucise pe toate părțile cele mai irelevante detalii, în detrimentul viziunii de ansamblu asupra întregii afaceri. Scriitorul a reașezat „acele ceasului”, livrând o întreagă poveste, construită pe documentația de care dispunea la acel moment. Zola nu a depus pentru aceasta lucru de istoric sau de jurist. El însuși, ca și cei care i-au dat informații
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
rolul lui Du Paty de Clam, și l-a ignorat complet pe comandantul Henry. "J'Accuse...!" nu este, deci, un text istoric cu detalii exacte, ci, așa cum însuși autorul său recunoaște, un mijloc, un text politic, o cotitură decisivă a afacerii Dreyfus. Zola știa, totuși, la ce se expune și l-a prevenit pe cititor de la început. El a încălcat, astfel, articolele 30 și 31 din legea presei din 29 iulie 1881, ceea ce avea să ducă la punerea sa sub acuzație
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
ostilitate. În lumea politică, artistică și literară, universitară, jurnalistică și, desigur, în cea militară, atacurile directe ale lui Zola împotriva puterii și armatei i-au șocat pe contemporani. Doar o minoritate a salutat acțiunea scriitorului. Urma să înceapă a doua "afacere Dreyfus", care avea să stârnească pasiunile mulțimii vreme de mai mulți ani. Afacerea nu a mai fost o simplă polemică pe marginea unei chestiuni judiciare, ci o veritabilă luptă politică și socială. Prima consecință a lui "J'Accuse...!", a fost
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]