16,589 matches
-
din aproape toate domeniile științei și artei, el deschide cheia înțelegerii marelui cărturar. Pe birou, mapa din piele, călimara de cerneala și pana de scris, par încă să aștepte venirea profesorului. Sub cristal se afla gata pregătită o pagină de manuscris cu titlul “Încredere”, care reține atenția prin sensul sau etic. “Un singur lucru cerem, și anume dreptul de a cere oricărui om cinstit și muncitor din România: Încredere”. Lângă biroul de lucru se află dormitorul, cu mobilierul lucrat în stil
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
despre viața și activitatea ilustrului muzician, grupate în cele șapte secțiuni: muzică simfonică, muzică de operă, muzică vocal - simfonică, muzică de cameră, corală, pentru voce și pian și muzică de film. Publicul vizitator poate cunoaște direct, o seamă din partiturile manuscris sau tipărite din opera compozitorului, programe și afișe de concert care aduc în prim plan, prezența creației sale în viața muzicală în țară și peste hotare. În vitrine sunt prezentate printre alte piese de rezistență, “Simfonia Ploieșteană”- lucrare de excepție
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” () [Corola-website/Science/331370_a_332699]
-
istoric, expoziția de bază a Muzeului de Istorie a fost concepută ca o prezentare a istoriei locale împletită cu cea națională. Muzeul are 27 de săli în care sunt expuse valoroase colecții arheologice, numismatice, fonduri memoriale și documentare, cărți, reviste, manuscrise, partituri, arme, uniforme, pinacotecă. Exponatele demonstrează existența unor așezări umane care dăinuiesc încă din paleolitic și până în perioada modernă. Astfel, în săli separate sunt expuse unelte, arme, obiecte de uz casnic, podoabe aparținând diferitelor epoci istorice. Camera cea mai vizitată
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
că pe locul catedralei ar fi existat o veche biserică bizantină ce ar fi purtat acelaș hram ca și marea catedrală din Constantinopol. Cu toate acestea nu există dovezi arheologice clar stabilite care să demonstreze acest fapt, dar există un manuscris bizantin din secolul al XI-lea ce menționează în Nicosia existența unei biserici cu hramul Sfintei Sofia. Aceasta era locul unde monarhii erau încoronați regi ai Ciprului. În anul 1347, Papa Clement al IV-lea a emis o bulă papală
Moscheea Selimiye din Nicosia () [Corola-website/Science/334051_a_335380]
-
() este o serie de povestiri ale scriitorului rus Aleksandr Pușkin, scrise în 1830. Povestirile lui Belkin au fost scrise de Pușkin în toamna anului 1830, la Boldino. Prima dintre ele, „Dricarul”, poartă în manuscris data de 9 septembrie; urmează apoi „Capitanul de poștă” - 14 septembrie, „Domnișoara țărăncuță” - 20 septembrie, „Împușcătura” și „Viscolul” - octombrie. La 9 decembrie, Pușkin îi comunică „în mare secret” lui P. A. Pletniov că a scris în proză, cinci povestiri, "„care l-
Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin () [Corola-website/Science/334095_a_335424]
-
Cuvântul editorului”, scrisă în vara anului 1831. Înainte de a trimite povestirile la tipar, Pușkin a schimbat ordinea lor inițială, după data la care au fost scrise, așa încât „Împușcătura” și „Viscolul” au fost trecute la începutul culegerii. Pletniov, care a căpătat manuscrisul prin N. V. Gogol, s-a ocupat de publicarea povestirilor. Pușkin îl ruga pe Pletniov într-o scrisoare: "„Să-i șoptești numele meu lui Smirdin, pentru ca el, la rândul lui, să-l șoptească cumpărătorilor”". Povestirile au fost publicate la sfârșitul lui
Povestirile răposatului Ivan Petrovici Belkin () [Corola-website/Science/334095_a_335424]
-
mică în Egipt, Caucaz, Kurdistan, Asia Centrală, Yemen și Palestina. Mormântul Imamului Al-Shafi’i se află la Cairo. Biografia Imamului Al-Shafi’i este dificil de stabilit cu exactitate. Dawud al-Zahiri este considerat drept primul autor al unei astfel de biografii, însă manuscrisul său a fost pierdut. Cea mai veche biografie existentă a Imamului Al-Shafi’i îi este atribuită lui Ibn Abi Hatim al-Razi (m. 327AH/939) și conține în fapt o serie de anecdote. Prima biografie reală a Imamului a fost scrisă
Al-Shafi‘i (Imam) () [Corola-website/Science/334119_a_335448]
-
graiul oșenilor. Lansează o ipoteză senzațională, și anume că oșenii sunt urmașii celților... Primul său contact cu Țara Oașului a fost în vremea studenției, când, pregătind o comunicare pentru Sesiunea Națională a Cercurilor Științiice Studențești, a avut posibilitatea să parcurgă manuscrise cu texte culese din acest ținut nordic, de o arhaicitate copleșitoare. Găsise într-un descântec din Racșa o expresie pietrificată („apă "leuroasă"”). Apoi a aflat că oșenii, maramureșenii și o parte dintre codreni numesc butoaiele, în care păstrează vinul și
Viorel Rogoz () [Corola-website/Science/334152_a_335481]
-
oratoric în poemul anterior „Corbul”. „Ulalume - A Ballad” a fost în cele din urmă publicat, deși anonim, în decembrie 1847 în revista "". Inițial, Poe își vânduse eseul „”, nepublicat apoi, editorului revistei "Review"', George Hooker Colton. Colton nu a tipărit imediat manuscrisul, așa că Poe l-a schimbat cu „Ulalume”. El a fost retipărit de Nathaniel Parker Willis, tot anonim, în "Home Journal" cu o notă în care întreba, la cererea lui Poe, cine este autorul în dorința de a stârni interesul publicului
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
Eminescu ar fi cizelat-o și ar fi publicat-o în ziarul "Curierul de Iași" (la care era redactor-administrativ). În urma ruperii ulterioare a relațiilor între Mihai Eminescu și Veronica Micle, poetul a aruncat în foc într-un acces de furie manuscrisul traducerii, mărturisindu-i acest lucru fostei sale iubite („am pus-o însumi pe foc”, adăugând că „aceasta e soarta tuturor manuscriselor câte se tipăresc”). Într-o scrisoare scrisă în limba franceză probabil în iulie 1880, Veronica Micle îi răspunde, deplângând
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
ulterioare a relațiilor între Mihai Eminescu și Veronica Micle, poetul a aruncat în foc într-un acces de furie manuscrisul traducerii, mărturisindu-i acest lucru fostei sale iubite („am pus-o însumi pe foc”, adăugând că „aceasta e soarta tuturor manuscriselor câte se tipăresc”). Într-o scrisoare scrisă în limba franceză probabil în iulie 1880, Veronica Micle îi răspunde, deplângând acest gest: „Pauvre Morella! Vous l'avez mis au feu? Et pourqoi cela? Vous-a-te-elle jamais fait quelque mal? Mais j'oublie
Morella (povestire) () [Corola-website/Science/334274_a_335603]
-
nu doar de bătaia inimii ce se aude de sub podea, ci și de vina lui, naratorul cedează psihic și-și mărturisește crima. El le spune să scoată scândurile din podea pentru a descoperi trupul bătrânului. Edgar Allan Poe a trimis manuscrisul mai întâi lui Henry Theodore Tuckerman, editorul periodicului "The Boston Miscellany", dar manuscrisul a fost returnat autorului cu precizarea că revista bostoniană dorea să primească „ceva mai liniștit”. „Inima care-și spune taina” a fost publicată pentru prima dată în
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
vina lui, naratorul cedează psihic și-și mărturisește crima. El le spune să scoată scândurile din podea pentru a descoperi trupul bătrânului. Edgar Allan Poe a trimis manuscrisul mai întâi lui Henry Theodore Tuckerman, editorul periodicului "The Boston Miscellany", dar manuscrisul a fost returnat autorului cu precizarea că revista bostoniană dorea să primească „ceva mai liniștit”. „Inima care-și spune taina” a fost publicată pentru prima dată în ediția inaugurală din ianuarie 1843 a periodicului "The Pioneer", o revistă cu apariție
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
a fost realizată de Smara (Smaranda Gheorghiu) și publicată sub titlul „Remușcarea” în revista "Literatorul" din București, 1881, nr. 9. Publicistul Vasile Pogor (1833-1906) a realizat și el o traducere sub titlul „Istorii estraordinare. Inima denunțătoare”, care se află în manuscris în Biblioteca Academiei Române (manuscrisul 5907, f. 30-44). O altă traducere în limba română a fost realizată de Nicolae Dașcovici și publicată sub titlul „Inima denunțătoare” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
Smara (Smaranda Gheorghiu) și publicată sub titlul „Remușcarea” în revista "Literatorul" din București, 1881, nr. 9. Publicistul Vasile Pogor (1833-1906) a realizat și el o traducere sub titlul „Istorii estraordinare. Inima denunțătoare”, care se află în manuscris în Biblioteca Academiei Române (manuscrisul 5907, f. 30-44). O altă traducere în limba română a fost realizată de Nicolae Dașcovici și publicată sub titlul „Inima denunțătoare” în vol. "Povestiri Extraordinare", editat în 1911 de Editura Cartea Românească din București, în Biblioteca „Minerva”, nr. 118. Povestirea
Inima care-și spune taina () [Corola-website/Science/334308_a_335637]
-
și dispare. Pachetul, care conținea un raport incredibil scris de un fost localnic pe nume Hans Pfaall ce fusese dat dispărut cu cinci ani în urmă, este preluat de unii dintre locuitorii de frunte ai orașului și cercetat în detaliu. Manuscrisul, care ocupă cea mai mare parte a textului povestirii, prezintă în detaliu modul în care Pfaall a ajuns pe Lună cu ajutorul unui balon din pânză cauciucată, construit într-un mod revoluționar și care conținea un dispozitiv care transformă vidul din
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
parte a informațiilor cu privire la suprafața Lunii și a locuitorilor săi cu scopul de a-și negocia iertarea de la primarul orașului pentru cele câteva crime comise atunci când a plecat de pe pământ (cei trei creditori ai săi, care deveniseră obositori). După citirea manuscrisului, autoritățile orașului sunt de acord că Pfaall ar trebui să fie iertat, dar mesagerul care le-a adus textul (aparent un locuitor al Lunii) a dispărut și este imposibil să se restabilească o comunicare cu el. Povestea incredibilă prezentată în
Hans Pfaall () [Corola-website/Science/334341_a_335670]
-
Radu Anton Roman, Ileana Berlogea, Victor Parhon, Valeriu Râpeanu, Virgil Brădățeanu. Printre alte activități artistice scrie și 4 cărți dintre care 2 povestiri despre pescuit, „Artiști și alții cu undița” ed. Albatros 1970, „Pe malurile Bâtlanului” ed. Eminescu 1974, un manuscris al unui roman biografic „Mangusta și eu” și manuscrisul „Dincolo de orizont”. "„Copil fiind, am auzit vorbindu-se de zeul celor ce știu să glumească și să rîdă; cine îl întîlnește va fi fericit tot restul vieții. Se cuvine să-l
Corado Negreanu () [Corola-website/Science/334366_a_335695]
-
Virgil Brădățeanu. Printre alte activități artistice scrie și 4 cărți dintre care 2 povestiri despre pescuit, „Artiști și alții cu undița” ed. Albatros 1970, „Pe malurile Bâtlanului” ed. Eminescu 1974, un manuscris al unui roman biografic „Mangusta și eu” și manuscrisul „Dincolo de orizont”. "„Copil fiind, am auzit vorbindu-se de zeul celor ce știu să glumească și să rîdă; cine îl întîlnește va fi fericit tot restul vieții. Se cuvine să-l cauți vesel, bucurîndu-te de fiecare clipă ce o trăiești
Corado Negreanu () [Corola-website/Science/334366_a_335695]
-
inițial sub titlul „Thou Art the Man!” și a fost prezentată ca fiind scrisă „de Edgar A. Poe” în ediția din noiembrie 1844 a revistei "Godey's Lady's Book". Editorul revistei a făcut cel puțin o schimbare editorială față de manuscrisul lui Poe, schimbând „old cock” cu „old fellow”, probabil pentru o lectură „mai prietenoasă în familie”, deși se crede că Poe nu a fost de acord cu schimbarea. Manuscrisul se află în colecția Poe a Departamentului de Manuscrise și Arhive
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
Book". Editorul revistei a făcut cel puțin o schimbare editorială față de manuscrisul lui Poe, schimbând „old cock” cu „old fellow”, probabil pentru o lectură „mai prietenoasă în familie”, deși se crede că Poe nu a fost de acord cu schimbarea. Manuscrisul se află în colecția Poe a Departamentului de Manuscrise și Arhive din cadrul New York Public Library. Prima traducere în limba română a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Tu ești ucigașul!” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
editorială față de manuscrisul lui Poe, schimbând „old cock” cu „old fellow”, probabil pentru o lectură „mai prietenoasă în familie”, deși se crede că Poe nu a fost de acord cu schimbarea. Manuscrisul se află în colecția Poe a Departamentului de Manuscrise și Arhive din cadrul New York Public Library. Prima traducere în limba română a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Tu ești ucigașul!” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București
„Tu ești ucigașul!” () [Corola-website/Science/334350_a_335679]
-
el a tipărit prima versiune, iar în 1934 a livrat-o agentului său, Leonard Moore, pentru ca Victor Gollancz să o publice, acesta din urmă fiind cel care îi publicase și ultima carte. Gollancz, din motive legale, a refuzat să publice manuscrisul. Editura Harper & Brothers a publicat romanul în Statele Unite în octombrie 1934. În primăvara anului 1935, Gollancz, după ce Orwell a putut să demonstreze că romanul nu are la bază oameni adevărați, a declarat că este pregătit să publice "Zile birmaneze". S-
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
Taiji) a învățatului Zhou Dun-yi (1017-1073) din timpul Dinastiei Song . Simbolul a ajuns să decoreze porțile caselor și templelor, ale unor morminte și sanctuare regale, ale școlilor și academiilor confucianiste, porțile cu zabrele ale sălilor de lectură budiste, să împodobească manuscrisele. Simbolul Taegeuk a fost inclus începând din anul 1882 în drapelul național - Taegeukgi - al regatului Coreei, apoi între 1897-1910 al Imperiului Coreean de scurtă existența, iar apoi al guvernului provizoriu coreean în exil. După 1945 acest drapel a fost utilizat
Taegeuk () [Corola-website/Science/334400_a_335729]
-
Lună Note explicative<br> Lucrări folosite (bibliografie) Autor de povestiri umoristice și de memorii, Henric Stahl a scris romanul "Un român în Lună", considerat ca una dintre lucrările de pionierat în literatura științifico-fantastică românească. Acest roman este prezentat ca un manuscris găsit despre explorarea spațiului cosmic: un ziarist dă din întâmplare peste un text misterios, care se dovedește a fi relatarea stenografiată a unei călătorii românești către Lună. Stahl a luat în considerare publicarea lucrării și i-a arătat primele capitole
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]