17,036 matches
-
atmosferă a interiorului și exteriorului palatului este de secol XVIII, palatul propriu-zis nu este. Mare parte din aparentă lui este rezultatul unei lungi evoluții datând din secolul XII, trecută în umbră de mari renovări și remobilări în timpul secolelor IXX - XX. Legenda spune că în ianuarie 1297 François Grimaldi, deghizat în călugăr, a căutat adăpost la castel. Când i s-a interzis intrarea, el l-a omorât pe gardian, după care au apărut oamenii lui și au pus stăpânire pe castel. După
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
între bine (anglo-texian) și rău (mexican). Atât în literatura de limbă engleză cât și în cea de limbă spaniolă, bătălia de la Alamo este adesea comparată cu cea de la Termopile. Miniseria Disney din 1950 intitulată "Davy Crockett", bazată mai ales pe legende, a produs o atracție mondială către orice legat de Alamo. În câțiva ani, John Wayne a regizat și a jucat într-una dintre cele mai bine cunoscute și poate și una din cele mai inexacte versiuni cinematografice, "The Alamo" (1960
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
de care se îndrăgostește. Când prietenul său este ucis de un fanatic de pe Maui, Aspic îi răzbună moartea, fiind consemnat la bord și trimis înapoi în Web (evenimentele reprezintă o paralelă a celor din "Romeo și Julieta"). Cei doi devin legende locale, în amintirea despărțiri lor scriindu-se poezii și ținându-se festivaluri. Siri și Merin se mai întâlnesc de cinci ori și, în timp ce Siri îmbătrânește normal, pentru Merin timpul trece mult mai încet, diferența dintre ei crescând continuu. Când sosește
Hyperion (roman de Dan Simmons) () [Corola-website/Science/322274_a_323603]
-
istorice, concepții și stări de spirit din diferite perioade ale istoriei egiptene vechi sub forma unei mari varietăți de opere literare dintre care cele mai valoroase sunt imnurile și povestirile. Imnurile, adresate mai ales divinităților, exprimau inițial numeroase aluzii la legendele despre viața zeilor, ca apoi să se facă tot mai mult loc sentimentului de venerație a naturii, iar în final să se ajungă la imagini din viața cotidiană. Încep să fie utilizate figuri de stil ca: metafora, aliterația, comparația. Atribuită
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
anterioare. În schimb, se dezvoltă critica filologică a textelor. Ca orice popor, și latinii au avut o literatură nescrisă, folclorică. Tematica acesteia conține: viața, moartea, luptele dintre triburi, munca, iubirea. Toatea acestea sunt cântate în creații lirice, cântece de vitejie, legende, cântece de leagăn. Înțelepciunea populară este surprinsă în proverbe și sentințe. De asemenea, mai circulau în popor diverse forme de descântece, "incantationes", și cântece de ospețe, "carmina convivalia". Tot prin creații de acest gen s-au transmis din generație în
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
de leagăn. Înțelepciunea populară este surprinsă în proverbe și sentințe. De asemenea, mai circulau în popor diverse forme de descântece, "incantationes", și cântece de ospețe, "carmina convivalia". Tot prin creații de acest gen s-au transmis din generație în generație legenda lui Romulus și Remus, rivalitatea dintre "Tarquini" sau dintre Horați și Curiați. Spre deosebire de legendele grecești, care aveau un caracter mai mult mitologic, în cadrul legendelor romane domină caracterul istoric și aceasta deoarece la romani cultul eroilor are o notă mai puțin
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
în popor diverse forme de descântece, "incantationes", și cântece de ospețe, "carmina convivalia". Tot prin creații de acest gen s-au transmis din generație în generație legenda lui Romulus și Remus, rivalitatea dintre "Tarquini" sau dintre Horați și Curiați. Spre deosebire de legendele grecești, care aveau un caracter mai mult mitologic, în cadrul legendelor romane domină caracterul istoric și aceasta deoarece la romani cultul eroilor are o notă mai puțin religioasă, ci de de evocare a istoriei. Toate aceste creații folclorice constituie izvoare pentru
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
ospețe, "carmina convivalia". Tot prin creații de acest gen s-au transmis din generație în generație legenda lui Romulus și Remus, rivalitatea dintre "Tarquini" sau dintre Horați și Curiați. Spre deosebire de legendele grecești, care aveau un caracter mai mult mitologic, în cadrul legendelor romane domină caracterul istoric și aceasta deoarece la romani cultul eroilor are o notă mai puțin religioasă, ci de de evocare a istoriei. Toate aceste creații folclorice constituie izvoare pentru literatura scrisă. Literatura latină cultă apare în cea de-a
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
Livius Andronicus, Titus Maccius Plautus și Quintus Ennius. Deși încă se mai resimte influența literaturii greci, romanii realizează o literatură originală. Cnaeus Naevius (c. 270 - 201 î.Hr.) ilustrează genul dramatic prin comedii, tragedii, dar și cel epic prin care prelucrează legendele greci și romane. În cadrul istoriografiei și al retoricii se remarcă Cato cel Bătrân (234 - 149 î.Hr.), Quintus Fabius Pictor (c. 254 î.Hr.-?), Lucius Cincius Alimentus și alții. În domeniul comediei se remarcă și Publius Terentius Afer (195/185 - 159 î.Hr.
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
în primul rând o perioadă de războaie și cuceriri. Reflectând evenimentele epocii, literatura a dezvoltat cu precădere genul epic. Avem de-a face cu poeme epice ample, care slăvesc vitejia unor eroi și care îmbină elementele istorice cu cele de legendă: Avem romane de inspirație antică: "Romanul Troiei" și "Romanul lui Alexandru cel Mare". În cadrul ciclului breton, avem: romanele referitoare la "Sfântul Graal" (printre care "Perceval" sau "Povestea Graalului" de Chrétien de Troyes), scrierile referitoare la Regele Arthur și Cavalerii Mesei
Istoria literaturii () [Corola-website/Science/322282_a_323611]
-
sau Durandal (italiană: "Durlindana"; spaniolă: "Durandarte") a fost sabia lui Roland, nobil în slujba lui Carol cel Mare, din "Ciclul carolingian". Originea sabiei este neclară, fiindu-i conferite diverse proveniențe în Ciclul carolingian. Cele mai multe legende îl numesc făuritor pe fierarul anglo-saxon, Wayland. Potrivit "Cântecului lui Roland", sabia este adusă de către un înger lui Carol, care i-a oferit-o lui Roland. În conformitate cu "Orlando Furioso" a lui Ludovico Ariosto, sabia a aparținut cu mult timp în
Durendal () [Corola-website/Science/329545_a_330874]
-
a fi cea mai violentă manifestare a lui Shiva, fiind asociat cu anihilarea totală. El apare iconografic ca un om monstruos de culoare neagră, în flăcări și având mai multe mâini, iar pe cap având o coroană cu crani. O legendă spune că Brahma și Vishnu vorbeau, iar la un moment dat Brahma îi spune lui Vishnu să se închine în fața sa deoarece el este cea mai importantă zeitate deoarece a creat Universul. Acest gest l-a înfuriat pe Shiva care
Bhairava () [Corola-website/Science/329546_a_330875]
-
în 2D, 3D atât în varianta dublată cât și în cea subtitrată și pe DVD și Blu-Ray în România din 29 aprilie 2014. Vocile personajelor principale în versiunea originală sunt interpretate de Kristen Bell, în rolul Annei, Idina Menzel, o legendă a Broadway-ului, în rolul Elsei, Crăiasa Zăpezii, și de tânărul Jonathan Groff care îl interpretează pe Kristoff; cântecele de pe durata filmului vor fi interpretate de aceleași nume, filmul spune povestea unei prințese fără frică care pornește într-o călătorie epică
Regatul de gheață (film) () [Corola-website/Science/329609_a_330938]
-
-lea redescoperă laiurile sale (les lais), povestiri în versuri scrise în franceza veche, mai exact în anglo-normandă. aparține pe de o parte generației de autori care ilustrează în literatură dragostea de curte și pe de altă parte celor care adaptează legendele orale bretone. Este prima femeie care a scris poeme în franceză. Este prima femeie scriitor de expresie franceză cunoscută. Nu se știe nimic despre ea, doar ceea ce a scris ea însăși în epilogul fabulelor sale: « Marie ai num, si sui
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
pentru a se consacra în întregime căutării laiurilor bretone. După aceea a început să scrie fabule, lucru care a făcut din ea prima femeie franceză autoare de fabule. Ea redă în versuri în franceză, sau mai exact în dialectul anglo-normand, legende bretone, cărora le dă numele de Lais. Laiurile (1160-1175) sunt compuse din douăsprezece povești scurte scrise în versuri de opt silabe cu rime plate, de dimensiuni variabile (118 versuri pentru "Lai du Chèvrefeuille" și 1184 de versuri pentru "Eliaduc"). Marie
Marie de France () [Corola-website/Science/329730_a_331059]
-
în anii 1934 și 1962, a păstrat învelitoarea clasică de șiță. La interior se pătrundea printr-o ușă joasă, amplasată pe latura de miazăzi. Analiza fragmentelor picturale care au scăpat vitregiilor timpului dezvăluie, prin desen, program iconografic, cromatică și grafica legendelor, activitatea unui zugrav din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, identificat ca autorul ansamblului mural al bisericii din Certeju de Jos, executat în anul 1808; anterior acesta fusese discipol, iar apoi colaborator, al pictorului care a decorat lăcașurile
Biserica de lemn din Bejan () [Corola-website/Science/329738_a_331067]
-
În", "pentru toleranță în subiectele scurte" și Premiul Memorial Irving G. Thalberg în 1976. Un total de opt filme regizate și co-regizate de au fost nominalizate pentru cel mai bun film la Oscar, fiind printre primii regizori la acest capitol. Legenda:
Mervyn LeRoy () [Corola-website/Science/329806_a_331135]
-
fost folosit al lui Erich Wolfgang Korngold (partea a 2-a) pentru muzica acestui film. Cântăreața britanică Julia Gilbert a adoptat numele personajului principal al filmului atunci când a înregistrat pentru casa de discuri Él de la Londra la sfârșitul anilor 1980. Legenda ecranului Tony Curtis (1925-2010), născut Bernard Schwartz, s-a auto-numit pentru personajul titular, romanul după care a fost adaptat acest film fiind preferatul actorului. Curtis, care a devenit faimos pentru rolul său din "Houdini" ca iluzionist legendar, a fost îngropat
Anthony Adverse () [Corola-website/Science/329808_a_331137]
-
ar fi fost moștenitorul tronului după moartea lui Andrei. Această înțelegere era de altfel în conformitate cu tradiția maghiară, care cerea ca cel mai în vârstă frate supraviețuitor al familiei să moștenească titlul. După încoronarea nepotului său, Béla a părăsit curtea regală. Legenda afirmă că, după doi ani, regele Andrei și-a rechemat fratele la curte și i-a prezentat semnele puterii regale și ducale: coroana și sabia, după care i-a cerut să facă o alegere. Béla ar fi fost avertizat că
Béla I al Ungariei () [Corola-website/Science/329814_a_331143]
-
sau, " Geoseogan" (" "거서간, 居 西 干) sau " Geoseulhan" (" "거슬 한," "居 瑟 邯), înseamnă "rege", în limba Confederației Jinhan (uniune de triburi din sud-estul Coreei). Numele lui a fost Bak (Park, Pak), care vine de la cuvântul coreean pentru "tărtăcuța", așa cum legenda spune că el a fost născut dintr-un Ou în formă de tărtăcuța. Astfel, el este cunoscut ca inițiator al numelui de familie coreean Park (박, 朴). "Hyeokgeose" nu a fost un nume personal. Caracterul Hanja pentru numele său onorific
Hyeokgeose de Silla () [Corola-website/Science/329892_a_331221]
-
au numit rege la vârsta de 13 ani. Statul a fost numit Seorabeol (서라벌; 徐羅伐). După ce a devenit rege s-a căsătorit cu doamna Alyeong (알영, 阏 英) despre care se spune că s-a născut din coastele unui dragon. Legenda reflectă evoluția la etapa de oraș-stat, cele șase sate fiind formate din refugiați ai Vechiului Joseon. Această insinuează supremația clanului Pak asupra populațiilor locale și poate indica deasemenea idolatrizarea calului și a soarelui. Dată fondării Silla este controversată astăzi de
Hyeokgeose de Silla () [Corola-website/Science/329892_a_331221]
-
În secolul I după Hristos, cetatea a intrat sub stăpânirea romană, denumită de atunci încole Argamum și fiind un port de escală al navigatorilor pe ruta Bizanț-Tyras. Timp de cinci veacuri, cetatea a continuat să prospereze și să se dezvolte. Legenda spune că este unul dintre locurile unde Argonauții s-au oprit în drumul lor spre patrie, după găsirea lânii de aur, când erau urmăriți de flota regelui Aetes ( Uliul), tatăl Medeei. Cercetările au început în 1926, sub conducerea istoricului Paul
Cetatea Argamum - Orgame () [Corola-website/Science/329918_a_331247]
-
existat numeroase dezbateri privind veridicitatea acestei teorii. Cele două tratate au fost atribuite pentru prima oară aceluiași autor în "Rajamartanda" a lui Bhojadeva, un comentariu din secolul al X-lea referitor la Yoga Sutra, precum și în alte lucrări ulterioare. Această legendă este considerată de cercetători îndoielnică, întrucât stilurile literare și conținuturile tratatelor "Yoga Sutra" și "Mahabhashya" sunt complet diferite, iar singura lucrare medicală atribuită lui Patañjali s-a pierdut. Alte argumente se referă la faptul că nu există deloc trimiteri între
Patañjali () [Corola-website/Science/328089_a_329418]
-
mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Isus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa. Lew Walace, în romanul său "Ben Hur", dă amploare acestor fapte, îmbrăcându-le într-o aureolă de legendă. Descrie drumul parcurs de cei trei magi, când ajung în deșertul Siriei, mergând fiecare cu cămila sa, până la punctul de întâlnire, undeva după hotarul vechiului Ammon, El Beka. Relicvele celor trei magi sunt păstrate în Domul din Köln. Construcția acestei
Magii de la răsărit () [Corola-website/Science/328072_a_329401]
-
copii ale istoriilor anterioare ale regilor franci, precum "Liber Historiae Francorum", continuarea lui Fredegarius și "Annales regni Francorum", însă cea de a treia, care tratează perioafda dintre anii 814 și 1028, este de o considerabilă importanță istorică. Adémar a "îmbogățit" legendă Sfanțului Marțial, episcopul din secolul al III-lea care a creștinat regiunea Limoges, plasându-l cu câteva secole înainte și transformându-l în unul dintre cei 12 apostoli. De asemenea, cronicarul a suplimentat slabă documentare asupra presupusei 'apostolicități' a lui
Ademar de Chabannes () [Corola-website/Science/328099_a_329428]