KorAP: Find »[drukola/base=accent & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...654 655 656 ...855 >

21,363 matches

Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465

un contract de lucru, prin care se obliga să-și însușească o anumită parte din teme. După aceea, avea deplina libertate să-și organizeze timpul beneficiind și de numeroasele laboratoare cu materiale didactice și cărți specifice diverselor obiecte de învățămînt. Accentul se punea deci pe studiul individual, fiecare avînd posibilitatea să progreseze în ritmul său propriu. Profesorul nu intervenea decît la solicitarea elevului, pentru a-l ajuta să învingă unele dificultăți. Atunci cînd acesta din urmă aprecia că și-a însușit

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
și concepte progresiviste. Astfel, Boyd Henri Bode publică, în 1938, scrierea sa cu un titlu semnificativ Progressive Education at the Crossroads (Educația progresivistă la răscruce) în care ia în discuție unele din aspectele exagerărilor progresiviste: antiintelectualismul promovat în școala americană, accentul pus pe situațiile locale și pe prezent, precum și ambiguitatea conceptului de creștere (25, pp. 129-135). Dewey însuși se simte obligat să intervină pentru a aduce noi completări teoriei sale, precum și pentru prevenirea unor noi denaturări ale acesteia. Apare astfel scrierea

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
spune Steiner, spre o concepție materialist-atomistă. "Nesatisfacerea imboldului spre analiză este ceea ce stimulează materialismul nostru" (11, p. 125). În ceea ce privește istoria și geografia pînă la 12 ani se va face preponderent apel la sentimente ("însușirea afectivă"). În locul unei predări care pune accent pe relevarea relațiilor cauzale, Steiner propune o "istorie simptomatologică" una care consideră evenimentele istoriei ca un simptom al unor evenimente ulterioare. Printr-o predare simptomatologică "ne înălțăm din istorie, treptat, treptat, în religios și istoria se aprofundează cu adevărat de la

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
evenimentele istoriei ca un simptom al unor evenimente ulterioare. Printr-o predare simptomatologică "ne înălțăm din istorie, treptat, treptat, în religios și istoria se aprofundează cu adevărat de la sine, cufundîndu-se în religie" (11, p. 158). În ceea ce privește educatorul, "știința spirituală" pune accentul pe cultivarea sentimentului de responsabilitate pentru misiunea sa. De aici decurge relația de autoritate (pentru ca spusele sale să fie receptate), cît șt relația întemeiată pe iubire. În consecință, modalitățile preferate de manifestare ale educatorului vor fi "alternanța umor seriozitate, întrucît

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
este principiul "școlii formativ-organiciste". Simpla enunțare a principiului nu este lămuritoare, se impune explicarea lui. La formularea principiului său fundamental, pedagogul român a ajuns prin opunerea a două concepții contrare: școala informativă și școala formativă. Spre deosebire de "școala informativă", care pune accent pe cantitatea de informație, "școala formativă" urmărește "formarea" spiritului elevului, desăvîrșirea a ceea ce sufletul acestuia aduce de la natură, actualizarea potențialului său psihic. Această "formare" trebuie să fie "organicistă", adică subordonată condițiilor interne. La rîndul ei, educația organicistă se opune "educației

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea elevului momentul central al educației. Fiecare din aceste teorii reduce un fenomen atît de complex ca educația la un singur aspect al vieții psihice

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
adoptat, așadar, punctul de vedere rousseauist cu privire la dezvoltarea ființei umane. Adevărurile pe care copilul le poate desprinde din propria sa experiență să nu-i fie transmise de educator. Se cultivă astfel inițiativa, se dă frîu liber spontaneității și se pune accentul pe "formare" (20, p. 285). În aceste condiții educația este mai mult un proces de autoeducație, proces stimulat de interese, înțelese de Narly ca "porniri interioare" către bunurile culturale (20, p. 286), ca "instincte ale curiozității". Treptat, în procesul educației

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
care era criteriul după care urma să se înfăptuiască acest echilibru? Era el convenabil tuturor membrilor societății? Deși a insistat în teoria sa pedagogică pentru depășirea opoziției individual-social, C. Narly a rămas totuși pe pozițiile unei pedagogii individualiste. De aici accentul pus pe "originalitatea specifică", precum și pe ideea unei "reforme în noi înșine". 11.2.2. Pedagogia sociologică 11.2.2.1. Implicațiile unor cercetări și reflecții sociologice în domeniul educației Încă din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, C.

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
care se află școala. În principal, se va studia natura în cele patru anotimpuri și specificul muncii oamenilor din regiunea respectivă (munte, deal, șes, baltă) din fiecare anotimp. La sfîrșit de trimestru, timp de două săptămîni, urma să se pună accentul pe sinteze, realizate tot pe unități de viață din care trebuiau să rezulte, "în mod firesc", generalizările. În gruparea cunoștințelor, se avea în vedere o programă minimală întocmită de autoritatea școlară centrală, comună întregii țări, și o programă regională. Se

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
1927) -, să ajungă la un punct de vedere nou, pornind de la principiile pe care se întemeia școala activă. El are astfel meritul de a fi insistat, cu peste 50 de ani în urmă asupra necesității unei școli care să pună accentul pe cultivarea capacităților creatoare ale elevilor, dar printr-o activitate în care se îmbina spontaneitatea și efortul voluntar (73, pp. 25-72). * * * După această sumară prezentare, se poate afirma că ideea creării unei pedagogii românești în perioada interbelică nu a fost

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
secolului al XIX-lea culturii umaniste i s-a adăugat cultura științifică, în a doua jumătate a secolului XX conținutul învățămîntului a suferit o nouă restructurare prin includerea în planurile de învățămînt a disciplinelor tehnice și a pregătirii practice. Un accent deosebit s-a pus pe clarificarea noilor obiective ale educației și învățămîntului contemporan, exprimîndu-se adeziunea aproape unanimă la concepte sporadic sau deloc întîlnite cu cinci, șase decenii în urmă: creativitate, cooperare, a învăța să înveți, a învăța să fii etc.

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
le-a hărăzit dă acțiunii noastre educative o eficacitate profundă, fără asemănare cu mijloacele omenești pe care noi putem să le punem în mișcare" (13, p. 381). În general, personaliștii, ca de altfel, cum vom vedea, și existențialiștii pun un accent special pe factorii emoționali ai educației; aceștia, mai mult decît discursul logic, favorizează apelul la grație, la comunicare de tip personalist (14, p. 103). Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care se vrea o soluție a deplinei umanizări, caută să ofere unele

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și pe cea "economică" (marxismul) în care locul primordial îl ocupă condițiile vieții materiale. Soluția personalistă este explicit una spiritualistă, care aspira să se întemeieze pe dimensiunile cele mai profunde ale omului. Spiritul este o infrastructură" (16

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
să fie prevenit asupra consecințelor acțiunilor sale, iar în caz de nesocotire a cuvîntului educatorului, pedeapsa naturală îi va releva caracterul limitat al libertății). De fapt, tot aici va ajunge și discipolul mentorului existențialist, numai că acesta nu va pune accentul pe ideea de subordonare în fața necesității, ci pe conștientizarea deplinei libertăți și responsabilități. O filosofie care pune în centrul preocupărilor sale omul cu problemele sale va păstra această prioritate și în domeniul instrucției. Pe primul plan se vor afla disciplinele

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
înstrăinare. Cunoștințele spun existențialiștii se învață nu pentru a fi utilizate, ci pentru ca omul să devină liber. Nu sînt acceptate nici programele școlare; ele anulează libertatea copilului de a alege. Cum se va desfășura procesul instructiv în viziunea existențialistă? Punîndu-se accentul pe înțelegere, nu pe cunoaștere, K. Jaspers, ca și W. Dilthey, făcea distincție între verbele verstehen și begreifen; primul semnifică un act intelectual, presupunînd cunoaștere și conceptualizare, iar celălalt, o comunicare simpatetică, intuitivă înțelegere (25, p. 80). În această direcție

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
fiind un produs al clasei politice mijlocii din S.U.A. clasă pe care el o consideră ca fiind dominată de oportunism, în momentele hotărîtoare ale vieții sociale progresivismul nu-și asumă responsabilitatea unor schimbări sociale, ci adoptă... o poziție contemplativă, punînd accentul pe pregătire pentru adaptarea la aceste schimbări. În concepția sa, școala ar trebui să devină un centru de construire a civilizației, care nu se sfiește să impună elevilor idei, atitudini, sentimente menite să promoveze spiritul critic și să-i facă

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
elvețian a fost obligat să-și revizuiască unele din concluziile sale formulate în primii ani de cercetare. Este cunoscută faimoasa dispută dintre Chomsky și Piaget (1978) privind relația dintre înnăscut și construit (sau învățat) în gîndire și limbaj. Chomsky pune accentul pe structurile lingvistice înnăscute, iar Piaget pe aspectele construite (5 bis, p. 19). Ce oferă pedagogiei teoria operatorie a inteligenței? O bază psihologică mult mai elaborată pentru un învățămînt activ. Teoria este o premisă pentru un învățămînt prin excelență euristic

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
de prelucrare și de reprezentare a informațiilor: unul prin manipulare și acțiune, altul prin organizare perceptuală și imagistică și, cel de-al treilea, prin mecanismul simbolic. Acestea, ține să precizeze psihologul american, nu sînt stadii de dezvoltare, ci "mai degrabă accente deosebite ce se pun în cursul dezvoltării". Corespunzător acestor sisteme de reprezentare, organismul uman trece printr-un proces de elaborare a trei sisteme de percepere, fiecare dintre ele fiind legat de cîte un sistem de "unelte", căruia trebuie să se

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
unele obiecții exprimate în anii '70 la adresa teoriei reproducției culturale și atribuirea calificativelor de: "sociologie sterilă" (6), "funcționalism fatalist" (1), "teorie neputincioasă" (5, p. 129). Toate acestea pentru că, fiind o expresie a unei concepții sociologice a micii burghezii, conține numeroase accente de revoltă, fără a oferi soluții. Pe de altă parte, stilul greoi, în care autorii respectivi își redactează lucrările, face lectura dificilă și restrînsă la un cerc cultural inițiat în limbajul universitar (ibidem). b) Doi economiști americani S. BOWLES și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
Georges Snyders apreciază că orientarea spre nondirectivism se afla în germene la K. Lewin, întrucît situațiile create de acesta nu erau pedagogice, în sensul că nu se punea pe primul plan înfăptuirea unui progres într-o activitate de învățare, ci accentul se punea pe relație, pe atitudine, pe climat (17, pp. 19-21). La constituirea pedagogiilor nondirective au contribuit și cercetările de psihologie socială ale lui J. L. MORENO (1892-1970) (18). El a realizat o primă sinteză a cercetărilor sale încă din

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
acum se atacă o caricatură a gîndirii rogersiene; ei încă mai cred că această teorie nu s-a perimat. Cert este că ideile lui C. Rogers privind "grupurile de întîlnire", ca și cele aparținînd lui Lewin și Moreno în care accentul se pune pe aspectul relațional, nu pe cel didactic, au fost preluate de pedagogia instituțională. Fernand Oury, ca și M. Lobrot, de altfel, țin să precizeze că trebuie avută în vedere și o altă "dimensiune" a acestei orientări pedagogice, și

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
oferă serviciile propunînd, de pildă, o activitate fără a constrînge pe cineva să le accepte; el intervine direct în caz de solicitare. 2. Canalul comunicării o instituție educativă presupune posibilitatea de comunicare între toți membrii grupului și la toate nivelurile. Accentul nu se pune pe valoarea și conținutul temei, ci pe acceptarea întîlnirii și a dialogului. 3. Canalul deciziei și al coordonării într-o clasă organizată după principiile instituționalizării, decizia aparține grupului ("autogestiune", "autogirare"). Educatorul propune doar modele de luare a

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
considerate următoarele: filosofia educației, tehnologia didactică, grupul ca modalitate de educație, pedagogia comparată, istoria învățămîntului și a pedagogiei. 17.2.1. Preocupările de filosofia educației pot fi împărțite în două direcții una prezentă mai ales în perioada 1948-1970 care punea accentul pe relevarea necesității unității metodologice a cercetării pedagogice, altfel spus, pe adoptarea ca fundament filosofic a unei singure concepții: materialismul dialectic și istoric. Cealaltă direcție s-a orientat spre analiza unor concepții filosofice contemporane care și-au elaborat teorii proprii

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
cititorilor români posibilitatea de a cunoaște și alte moduri de a gîndi educația decît cel recunoscut oficial. 17.2.2. După reforma învățămîntului din 1948, care a provocat transformări esențiale în conținutul învățămîntului, pe o perioadă mai lungă de timp accentul s-a pus pe problemele elaborării programelor și manualelor școlare. Chestiunile de tehnologie didactică au fost abordate, la început, cu oarecare timiditate, și ele au vizat, mai ales, structura lecției. Deși teoria pedagogică românească din perioada interbelică a fost dominată

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
în deplina lui unitate (15, p. 17). Ioan Cerghit analizează întregul sistem al metodelor de învățămînt "clasice" și "moderne" toate privite prin prisma obiectivelor școlii contemporane, în așa fel încît nu face o discriminare între metodele tradiționale și metodele noi. Accentul se pune pe acele componente ale metodelor care, valorificînd funcția lor formativă, stimulează activitatea elevilor. Pe aceeași linie se înscrie și lucrarea Tehnologia instruirii, semnată de OLGA OPREA, deși aici se acordă un subcapitol separat "metodelor speciale de educare a

Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]