16,504 matches
-
profund convins că va și câștiga alegerile din 1990. Deși, în Piața Unirii din urbea noastră, oamenii rupeau afișele cu Rațiu și spărgeau baloanele cu numele său, deși am încercat cu prietenul Vasile Lupu să-i organizăm o întâlnire cu alegătorii la Iași tentativă eșuată deoarece mașina cu al nostru candidat nu a mai putut înainta de la Focșani încoace, fiind, pur și simplu, oprit, chiar busculat (lucru comentat în presa acelei perioade) -, în sine-mi nu mă puteam opri să nu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
-l Victor Surdu îl și uitasem! Nu-mi iese din minte scena de la miting! Cât de troglodiți puteam fi o mare parte dintre noi! Sigur, și acum există destul trogloditism în politică, dar mai mult la politicieni decât la simplii alegători care, pe vremea aceea, erau incredibil de pătimași, de incapabili de dialog, de nereceptivi la pluralitatea de discursuri politice ce începuse să se nască. Știu și familii care au ajuns la divorț din pricina diferențelor de opinii politice! Exista ceva fascinant
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
un PD-ist pe nume Traian Băsescu. M-a impresionat Varujan în campanie, avea replică și se plia perfect pe caracteristicile publicului de la un moment dat. În aceeași zi, l-am auzit ținând trei discursuri diferite: la un miting al alegătorilor Convenției Democratice, la o întâlnire cu liderii sindicali din zonă și, apoi, la Casa Cărții, la lansarea unui volum de proză. M-a mirat, însă, faptul că trăia pe picior mare, cam prea mare. A stat, de exemplu, pe toată
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
o regenerare. Devotamentul său față de Văleni ca un fel de sat sămănătorist era foarte asemănător celui al lui De Gaulle față de Colombey les deux Eglises, unde acesta se retrăgea ori de cîte ori avea ocazia. Dar comparația se oprește aici. Alegătorii din Colombey l-au votat în proporție de 100% pe De Gaulle, întrucît acesta prevăzuse în testamentul său dorința de a fi înmormîntat acolo. Iorga a fost mai puțin norocos. Vălenii deveniseră un bastion legionar! Bustul lui Iorga a fost
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și de Est. Dimensiunea oportunistă a politicii sovietice față de foștii naziști izvora dintr-o slăbiciune. În Germania ocupată, comuniștii nu reprezentau o mișcare puternică - iar faptul că au descins din trenul auxiliar al Armatei Roșii nu Îi făcuse prea simpatici alegătorilor. Singura lor șansă politică, În afară de forța brută și frauda electorală, era să facă apel la interesul electorilor. În est și sud, comuniștii au promovat expulzarea etnicilor germani și s-au erijat În garanți și protectori ai sârbilor/polonezilor/slovacilor care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa anului 1945, acest lucru era important: opțiunile catolicilor erau Încă strict conservatoare, În special pe probleme sociale și În regiuni dominate de credincioși practicanți. Alegătorii catolici din Italia, Franța, Belgia, Olanda și cei din sudul și vestul Germaniei votau arareori cu socialiștii și aproape niciodată cu comuniștii. Dar - și aceasta era o ciudățenie a epocii postbelice - În multe țări, catolicii conservatori nu puteau vota decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căii italiene” (sau franceze, sau cehe) „spre socialism”. Până În 1947, 907.000 de persoane intraseră În Partidul Comunist Francez. În Italia, cifra atingea 2.250.000, fiind mai mare decât În Polonia sau Iugoslavia. Chiar În Danemarca și Norvegia, un alegător din opt a fost inițial sedus de alternativa comunistă. În vestul Germaniei, autoritățile aliate se temeau că nostalgia pentru zilele bune ale nazismului și reacția stârnită de programele de denazificare, penuria de alimente și epidemia de infracțiuni minore i-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
șesimi. La sfârșitul războiului, Statele Unite aveau În Europa 97 de divizii de infanterie gata de luptă; la jumătatea anului 1947 mai rămăseseră doar 12 divizii, majoritatea sub capacitate și ocupate cu sarcini administrative. Restul fuseseră repatriate și demobilizate, spre satisfacția alegătorilor americani (dintre care numai 7% considerau, În octombrie 1945, situația externă mai importantă decât problemele de acasă), dar spre nemulțumirea aliaților europeni ai Statelor Unite, care se temeau de o revenire a izolaționismului interbelic. și nu se Înșelau foarte tare: așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rezistență Încununată de succes. Propulsați de victorie, comuniștii lui Tito n-au avut nevoie de o coaliție asemenea celor din teritoriile est-europene eliberate și au purces de Îndată la distrugerea tuturor adversarilor lor. La primele alegeri postbelice, În noiembrie 1945, alegătorii s-au confruntat cu următoarea „alternativă”: Frontul Popular al lui Tito sau o urnă intitulată simplu „Opoziția”. În ianuarie 1946, Partidul Comunist din Iugoslavia a introdus o Constituție calchiată după cea sovietică. Tito a continuat cu arestări În masă, Încarcerarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bună măsură eșecului cumulativ al guvernelor precedente, care ignoraseră inegalitatea socială. Reorientarea tardivă a dezbaterii spre cheltuieli publice urgente - sănătate, educație, transport, locuințe, pensii - le părea multora o recompensă binemeritată pentru sacrificiile recente ale țării. Dar Însemna și că majoritatea alegătorilor britanici (și mulți membri ai Parlamentului) nici nu-și imaginau cât de săracă era țara lor și ce preț plătiseră pentru victoria În bătălia epică Împotriva Germaniei. În 1945, Marea Britanie era insolvabilă. Englezii se mobilizaseră total și mai mult timp
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a părăsit zona incandescentă a ultimilor patruzeci de ani. Calamitățile trecutului recent fiind Încă vii În memoria publică, europenii au abandonat ușurați politica mobilizării În masă. Administrația și serviciile au Înlocuit disperarea economică și speranțele revoluționare ca preocupări principale ale alegătorilor (printre care se numărau, pentru prima oară În multe locuri, femei); guvernele și partidele politice au reacționat corespunzător. În Italia mai ales, schimbarea era izbitoare. Spre deosebire de celelalte state mediteraneene - Portugalia, Spania și Grecia -, Italia a devenit o democrație și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfârșitul anilor ’70 cota lor a scăzut sub 38%). În coaliții cu partidele mici de centru, ei au condus țara fără Întrerupere până În 1963, când s-au aliat cu partidele minoritare ale stângii necomuniste. Electoratul lor cel mai fidel, pe lângă alegătorii catolici din Veneția și regiunea Veneto, era localizat În Sud: Basilicate, Molise, Calabria, insulele Sardinia și Sicilia. În acestea din urmă, nu credința, ci serviciile i-au fidelizat timp de generații pe alegătorii din orașele mici. În Sud, un primar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
necomuniste. Electoratul lor cel mai fidel, pe lângă alegătorii catolici din Veneția și regiunea Veneto, era localizat În Sud: Basilicate, Molise, Calabria, insulele Sardinia și Sicilia. În acestea din urmă, nu credința, ci serviciile i-au fidelizat timp de generații pe alegătorii din orașele mici. În Sud, un primar creștin-democrat sau un reprezentant În parlamanetul național era ales și reales pentru că promitea electrificare, apă curentă, credite rurale, străzi, școli, fabrici și locuri de muncă - și, cum partidul lui avea monopolul puterii, avea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ofereau o alternativă. Combinând programul socialist tradițional de naționalizări și garanții sociale cu dezideratul unificării și neutralității, ei au avut un scor respectabil În primul scutin din RFG, În 1949: 29% dintre opțiuni, adică votul a 6.935.000 de alegători (cu 424.000 mai puțin decât UCD-UCS). Dar, la mijlocul anilor ’50, cum Germania de Vest era inclusă ferm În alianța occidentală și În proiectul incipient al Uniunii Europene, iar profețiile economice sumbre ale socialiștilor se dovediseră false, PSD și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extraparlamentară pentru noua generație destabilizatoare de extremiști politici. Liderii politici din Germania de Vest nu aveau de ce să se teamă de ascensiunea unui succesor direct al naziștilor, deoarece orice asemenea partid era interzis explicit prin Constituție. Existau totuși milioane de alegători care fuseseră naziști, Împărțiți Între principalele partide de pe scena politică. Mai exista și un nou grup electoral format de Vertriebene - etnici germani expulzați din Prusia Orientală, Polonia, Cehoslovacia etc. Aproape nouă milioane din cei treisprezece milioane de germani expulzați se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani, În cursul căreia a Împușcat, bombardat și mutilat soldați și civili, În Irlanda de Nord și În Marea Britanie. S-a organizat cel puțin un atentat Împotriva prim-ministrului britanic. Chiar să fi vrut să părăsească Irlanda de Nord (cum doreau poate mulți alegători din restul Regatului Unit), autoritățile britanice nu puteau. După cum a arătat un referendum din martie 1973, confirmat ulterior de alte sondaje, majoritatea covârșitoare a locuitorilor din Ulster doreau să mențină legăturile cu Marea Britanie 9. Campania IRA nu a unit Irlanda
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
specifice și cu atât mai puțin preferințe intime legate de „stilul de viață”, cum li se va spune curând. Cel mai adesea, ea era doar un reflex electoral durabil, transgenerațional, determinat mai degrabă de clasă, religie sau apartenența locală a alegătorului decât de programul partidului. Oamenii votau cu cine votaseră și părinții lor, În funcție de unde trăiau, ce lucrau și cât câștigau. Dincolo de continuitatea de suprafață, În sociologia politică a electorilor europeni avea loc o mișcare tectonică. Votul masiv al proletariatului alb
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
partidelor comuniste și socialiste - se contracta și se scinda. În mod similar, votantul conservator „ideal-tipic” - mai În vârstă, de sex feminin sau cu Înclinații religioase - nu mai reprezenta automat nucleul electoral al partidelor creștin-democrate sau conservatoare. Chiar dacă nu dispăruseră, acești alegători tradiționali nu mai constituiau majoritatea. De ce? În primul rând, mobilitatea socială și geografică din deceniile postbelice diluase categoriile sociale fixe până la cvasidispariție. Blocul electoral creștin din vestul rural al Franței sau cel din regiunea Veneto, ca și bastioanele proletariatului industrial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
destul de puțin: ideea era În continuare mobilizarea persoanelor cu vederi similare În jurul unui program legislativ ce urma să fie aplicat de către stat. Nouă era premisa organizatoare. Până atunci (În Europa), bazele electorale rezultau din afinitățile elective ale unor mase de alegători din aceeași clasă sau profesie, uniți printr-un set comun, moștenit și mai degrabă abstract de principii și obiective. Măsurile politice concrete contau mai puțin decât apartenența la un grup. Dar În anii ’70 atenția a fost monopolizată de măsurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou „cod al familiei” În locul celui fascist, parlamentul italian a votat - pe 29 mai 1978, la trei săptămâni după ce a fost descoperit cadavrul lui Aldo Moro - legalizarea avortului. Decizia a fost confirmată indirect la referendumul național din mai 1981, când alegătorii italieni au respins atât tentativa de a desființa ultimele restricții ce limitau avortul legal, cât și propunerea de a-l reincrimina, venită din partea unei Mișcări Pro-Viață recent Înființate. Dacă ritmul reformei a fost mai lent În Italia decât În Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
democratică. Ca și camarazii italieni, ei au Înțeles că cea mai bună metodă era să se distanțeze atât de Uniunea Sovietică din prezent, cât și de propriul lor trecut leninist. Eurocomunismul a repurtat un succes vremelnic, mai puțin În rândul alegătorilor și mai mult printre intelectuali și universitari, care au luat drept renaștere politică a marxismului ceea ce, de fapt, era expresia epuizării sale doctrinale. Ca să scape de povara propriei istorii și să se impună drept mișcare(a) democratică a stângii, comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o contradicție În termeni. Identitatea primă a oricărui partid comunist era subordonarea față de Moscova, așa cum Își dorise Lenin. Câtă vreme exista Uniunea Sovietică, partidele comuniste din Europa de Vest erau Încătușate de ea - dacă nu În propriii ochi, cu siguranță În opinia alegătorilor. În Italia, unde PCI reușise performanța unică de a se impune În anumite regiuni ca partid de guvernare (locală), comuniștii au menținut un scor important, fără a egala Însă culmile succesului din 1976. În alte părți Însă, eurocomunismul și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Însă după 1973 adepții pieței libere au reapărut, vehemenți și siguri pe ei, pentru a blama recesiunea economică generalizată și nenorocirile care pândeau acele „guverne puternice” care gâtuiau inițiativa și energia națională prin fiscalitate și planificare economică. Retorica prindea la alegătorii mai tineri, care nu apucaseră să-i vadă efectele nocive ultima oară când aceste vederi se bucuraseră de trecere, cu o jumătate de secol În urmă. Dar numai În Marea Britanie discipolii politici ai lui Hayek și Friedman au ajuns În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Clauză IV prin care partidul promitea naționalizarea. Când laburiștii au revenit la putere În 1997, Învingând fără drept de apel un Partid Conservator epuizat, nu s-a pus problema contracarării revoluției thatcheriste. Dimpotrivă, campania noilor laburiști, care viza aproape exclusiv alegătorii conservatori marginali, „oscilanți”, a protestat Împotriva fiscalității excesive, corupției și ineficienței - exact așa cum făcuse cu o generație Înainte doamna Thatcher. Nu Întâmplător Tony Blair și colegii lui au tras un văl discret peste era thatcheristă. Succesele lui Blair se bazau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ambițioși recrutați pentru a-l sprijini. Între Mitterrand și rămășițele orgoliosului socialism francez s-a stabilit o relație de exploatare reciprocă. Partidul avea nevoie de Mitterrand: prestația lui onorabilă la alegerile din 1965, când a câștigat voturile a 27% dintre alegătorii Înscriși (inclusiv mulți din bastioanele dreptei În estul și vestul Franței) și a intrat În turul al doilea cu Charles de Gaulle, demonstrase că era un aducător de voturi - În 1967, În timpul unui scrutin parlamentar, insignele și fotografiile cu Mitterrand
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]