17,484 matches
-
acea vreme, regiunea avea nouă orașe, cel mai important fiind Trieste. În virtutea tratatului de la Aachen din 812 (Pax Nicephori), prin care Bizanțul recunoștea titlul imperial al lui Carol cel Mare, Istria (cel puțin coasta sa apuseană), alături de Veneția și de coasta dalmată a trecut din nou sub controlul bizantin. După aceea, istoria ei intră într-o perioadă neclară, poate și din cauză că bizantinii nu au reușit să își restabilească autoritatea în teritoriile retrocedate de către franci. Probabil că Istria a fost reintegrată în
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
efectiv separată de Ducatul de Carintia abia în 1040, când a fost încredințată contelui de Thuringia Poppo de Weimar, moștenitorul prin căsătorie al ultimului markgraf cunoscut de Friuli, Weriand. Treptat, markgrafii de Carniola au achiziționat teritoriile răsăritene ale Istriei, în vreme ce coastele apuseană și sudică erau ocupate de către Republica Veneția. Regele german Henric al IV-lea a conferit în mod nominal restul teritoriului mărcii istriene către Patriarhatul de Aquileia, în timp ce titlul markgrafal și teritoriile Istriei propriu-zise erau încă deținute de Carniola. În
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
Ducatul de Merania. Aquileia a redobândit Istria în 1209, atunci când markgrafii din familia Andechs au fost alungați din cauza implicării lor în asasinarea fiului lui Frederic "Barbarossa", Filip de Suabia. Până la jumătatea secolului al XIII-lea, cea mai mare parte a coastei Istriei era deja cucerită de către venețieni. Patriarhii de Aquileia încetaseră deja numirea de markgrafi ai Istriei și trecuseră teritoriul din interiorul pensinsulei, rămas neocupat de Veneția, sub controlul direct al conților de Gorizia. Teritoriile goriziene au fost în cele din
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]
-
a servit ca soldați ai dinastiei Zengid (Zangid). În 1174, Saladin s-a autoproclamat sultan după moartea lui Nur ad-Din Zangi. În următoarele decade, a cucerit mai multe regiuni și în 1183 stăpânea Egiptul, Siria, nordul Mesopotamiei, Hejaz, Yemen și coasta Africii de Nord până la granițele Tunisiei moderne. Cea mai mare parte a Regatului de la Ierusalim și teritorii din jurul râului Iordan au căzut sub conducerea dinastiei Ayyubide după ce Saladin a câștigat Bătălia de la Hattin în 1187. Totuși, cruciații au recâștigat controlul
Dinastia Ayyubidă () [Corola-website/Science/324942_a_326271]
-
de Nord până la granițele Tunisiei moderne. Cea mai mare parte a Regatului de la Ierusalim și teritorii din jurul râului Iordan au căzut sub conducerea dinastiei Ayyubide după ce Saladin a câștigat Bătălia de la Hattin în 1187. Totuși, cruciații au recâștigat controlul asupra coastei Palestinei în anii 1190. În Egipt: În Siria:
Dinastia Ayyubidă () [Corola-website/Science/324942_a_326271]
-
ruda sa, Anscar în 888. Anscar și familia lui fuseseră susținători fideli ai lui Guy în încercarea eșuată a acestuia de a pbține tronul Franței. Marca astfel constituită (numită inițial Marca Eporediană) cuprindea Piemontul și cea mai mare parte din coasta ligurică, cuprinzând regiunile orașelor Acqui, Alba, Asti, Bredulo, Auriate, Torino, Ivrea, Vercelli, Pombia, Stazzona, Bulgaria, Lomello, Savona și Ventimiglia. Anscar a rămas partizan credincios al lui Guy de Spoleto și al fiului acestuia, Lambert, chiar șo atunci când Arnulf de Carintia
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
uzinele de la Govăjdia respectiv Hunedoara. Construcția Căii Ferate Miniere Ardelene a determinat și schimbarea drastică al sistemului de transport din mina centrală de la Ghelari. Așa s-a dovedit necesar ca tot minereul exploatat să se coboare la orizontul galeriei de coastă „Kerpely” unde ajutau mult și rostogolurile și planurile înclinate existente. Tot atunci orizontul galeriei de coastă „Kerpely” a fost legată cu cale ferată de orizontul galeriei de coastă „Lukács László” iar prelungirea galeriei cu un tunel se putea realiza cu
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
sistemului de transport din mina centrală de la Ghelari. Așa s-a dovedit necesar ca tot minereul exploatat să se coboare la orizontul galeriei de coastă „Kerpely” unde ajutau mult și rostogolurile și planurile înclinate existente. Tot atunci orizontul galeriei de coastă „Kerpely” a fost legată cu cale ferată de orizontul galeriei de coastă „Lukács László” iar prelungirea galeriei cu un tunel se putea realiza cu costuri reduse. Săparea tunelului „Lukács László” a fost început în anul 1898 din două direcții, finalizat
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
necesar ca tot minereul exploatat să se coboare la orizontul galeriei de coastă „Kerpely” unde ajutau mult și rostogolurile și planurile înclinate existente. Tot atunci orizontul galeriei de coastă „Kerpely” a fost legată cu cale ferată de orizontul galeriei de coastă „Lukács László” iar prelungirea galeriei cu un tunel se putea realiza cu costuri reduse. Săparea tunelului „Lukács László” a fost început în anul 1898 din două direcții, finalizat în anul 1899, tunelul avea o lungime totală de 504,9m iar
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
prelungirea galeriei cu un tunel se putea realiza cu costuri reduse. Săparea tunelului „Lukács László” a fost început în anul 1898 din două direcții, finalizat în anul 1899, tunelul avea o lungime totală de 504,9m iar împreună cu galeria de coastă „Lukács László” a ajuns la 754m. Cele două intrări al tunelului erau armate cu piatră, restul tunelului trecea prin șist solid și nu s-a pus problema armării tunelului. Tunelul se află mai jos cu 20m față de tunelul săpat în
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
Din cauza înclinației tunelului, apele din tunelul superior se scurgeau în tunelul inferior. Prin tunelul „Lukács László” până la planul înclinat de la Retișoara s-a amenajat o cale ferată electrificată, iar calea ferată cu tracțiune animală ce lega tunelul de galeria de coastă „Kerpely” la rândul ei s-a convertit în cale ferată electrificată. Astfel minereul de fier ajuns la galeria de coastă „Kerpely” ajunge pe o cale ferată cu ecartament de 633mm, o declivitate de 0,4% care trece prin tunelul „Lukács
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
Retișoara s-a amenajat o cale ferată electrificată, iar calea ferată cu tracțiune animală ce lega tunelul de galeria de coastă „Kerpely” la rândul ei s-a convertit în cale ferată electrificată. Astfel minereul de fier ajuns la galeria de coastă „Kerpely” ajunge pe o cale ferată cu ecartament de 633mm, o declivitate de 0,4% care trece prin tunelul „Lukács László” ajungând la planul înclinat din valea Retișoarei, care la rândul ei i-a fost mărit capacitatea de transport pentru
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
acestei răscoale, o adunare rabinică a decis care cărți pot fi considerate parte a canonului Bibliei ebraice, cărțile denumite apocrife fiind excluse. Înainte de răscoala din 132-136, se apreciază că aproximativ 2/3 din populația Galileii și 1/3 din regiunea coastei erau evrei. Totuși, persecuțiile și crizele economice care au afectat și Imperiul Roman în secolul III au dus la o importantă emigrație a evreilor din Palestina către mult mai tolerantul Imperiu Persan Sassanid, unde exista deja o prosperă comunitate evreiască
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
majoră în Palestina (1936-1939), o revoltă națională care dorea încetarea conducerii britanice. Britanicii au răspuns cu Comsia Peel (1936-37), care a recomandat ca un teritoriu exclusiv evreiesc să fie creat în Galileea și de-a lungul a mare parte din coasta vestică (care necesita mutarea a 200.000 de arabi) iar restul devenea un teritoriu exclusiv arab. Opinia evreilor era împărțită, dar a fost respinsă de arabii palestinieni, iar în lipsa unui sprijin puternic evreiesc a fost abandont de britanici. Comisia Woodhead
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
sud. Acest drum a fost finalizat la 10 iunie, evreii reușind în cele din urmă să distrugă mare parte din localitățile arabe ostile de-a lungul drumului de la Tel-Aviv la Ierusalim. În acest timp, egiptenii au avansat de-a lungul coastei, până la Ashdod (29 mai), la doar 25 de mile de la Tel Aviv. O mică forță, cea mai mare parte din Armata Arabă de Eliberare, a avansat către Ierusalim. O încercare israeliană de a recupera controlul asupra Ashdoduli a fost respinsă
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
alăturat forței de apărare a Israelului . Mulți din ei au căzut în război.. O ofensivă israeliană care avea scopul opririi și întoarcerii lor peste Iordan a fost respinsă (9-14 iulie). Oricum, o a doua ofensivă a extins controlul israelian asupra coastei la nord de Haifa și s-a extins în interior pentru a asedia Nazaretul (12-16 iulie). Prin lupte puternice, israelienii au capturat orașele Lydda și Ramel (9-12 iulie), dar au fost din nou respinși de Liga Arabă din Ierusalim (9-18
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
membri ai grupului Stern sau Lehi. Până la mijlocul lui Septembrie armistițiul a fost încălcat de israelieni și de egipteni în sud. Atacurile israeliene s-au concentrat spre Faludja, în încercarea de a tăia liniile de comunicație dintre forțele egiptene de pe coastă și din interiorul teritoriului. Un atac al Armatei Eliberării Arabe la granița nordică, la Manara (22 octombrie) a dus la o contra ofensivă majoră din partea israelienilor. Manara și Valea Hula a fost ocupate de luptători arabi și de AAE întoarsă
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
semnat nici un acord de pace. Cu armistițiul permanent intrat în vigoare, au fost stabilite noile granițe ale Israelului, mai târziu cunoscute ca „linia verde”. FAI cucerise Galileea și Negev. Sirienii au rămas cu controlul bucății de teritoriu de-a lungul coastei de est a Mării Galileei, care original fusese alocată statului evreu, libanezii au ocopat o mică zonă la Rosh Hanikra și egiptenii au păstrat fâșia Gaza și încă mai aveau unele forțe militare în teritoriul Israelului. Iordania a deținut de
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
(arabă تاريخ فلسطين ; ebraică: היסטוריה של ארץ ישראל) este studiul trecutului teritoriului pentru care în anul 1922 Consiliul Ligii Națiunilor a emis Mandatul britanic pentru Palestina. Această regiune se află între șesurile est-mediteraneene de coastă și Iordan, după accepțiuni din vechime întinzându-se și dincolo de acest râu, până spre începutul Deșertului Arab, în Transiordania. Situată într-un loc strategic între Egipt, Siria și Arabia, fiind și locul de naștere al religiilor avraamice, regiunea are o
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
țara (atunci numită Canaan) a fost promisă de către Dumnezeu poporului evreu cunoscut in antichitate și ca israelit sau iudeu, ca o moștenire eternă. Filistenii au sosit în zonă ca o parte a Popoarelor mării, au dominat o vreme zona de coastă și cu timpul s-au amestecat cu populația locală. Regatul ebraic unitar al Israelului, despre care povestește tradiția biblică a evreilor, a fost întemeiat probabil prin jurul anului 1020 î.Hr. și s-a împărțit curând în regatul Israel la nord și
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
mari părți din Palestina a durat aproape un secol până la înfrângerea lor de către forțele lui Saladin în 1187, după care cea mai mare parte din Palestina a fost condusă de către Ayyubizi. Un stat cruciat rămas de-a lungul orașelor de coastă nordice a supraviețuit timp de un secol, dar, în ciuda celor șapte cruciadele ulterioare, cruciații nu mai erau o putere semnificativă în regiune. Sultanatul mameluc a fost creat în mod indirect în Egipt, ca urmare a celei de-a șaptea cruciade
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
a construit o barieră. Ca urmare a planului Israelului de dezangajare unilaterală din 2004, au fost retrași toți coloniștii și cea mai mare parte a prezenței militare din Fâșia Gaza, însă Israelul a menținut controlul asupra spațiului aerian și de coastă.
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
romano-german, cu o existență de scurtă durată, de la 1153 la 1248. A mai fost numit Ducatul de Dalmația, dat fiind că includea litoralul nordic al Dalmației. Numele de "Merania" derivă de la cuvântul latinesc "mare", cu referire probabilă la fâșia de coastă a Golfului Kvarner de la Marea Adriatică, la apus de orașul actual Rijeka din Croația, care aparținea Mărcii de Istria. Ducatul a fost creat ca un fief imperial de către Frederic I "Barbarossa" din dinastia Hohenstaufenilor, ales rege al romanilor din 1152. Frederic
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
referire la el ca "dux Dalmatiæ" are loc în 1153. Conrad deținea largi moșii în Bavaria apuseană, situate între râurile Lech și Isar. Nu se știe dacă domnia sa a stăpânit efectiv asupra "terra Marani", dat fiind că în acel moment coasta dalmată era deținută parte de către Regatul Ungariei (Croația aflându-se în uniune personală cu Ungaria) și parte de către Republica Veneția. Ducele Conrad I a fost succedat de către fiul său, Conrad al II-lea, care apare tot ca "dux de Dachawe
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
sale comitale din Dachau au fost preluate de către vărul său Otto I de Wittelsbach, din calitatea sa de duce de Bavaria, numit în aceasta de către împăratul Frederic "Barbarossa" după depunerea Welfului Henric Leul din 1180. Anterior, teritoriul numit "Merania" de pe coasta adriatică făcuseră parte din posesiunile markgrafului Ulric I de Carniola, devenit și markgraf de Istria (1060-1070), și moștenit apoi de fiul său, Poppo al II-lea (1070-1098). Poppo nu avea moștenitori pe linie masculină, iar fiica sa Sofia se căsătorise
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]