18,601 matches
-
depista talente pentru formațiile școlii.Ilinca Vasilica, eleva în anul I, se rotea mai des la cantare decât la pilire față de celelalte colege care o ascultau cu invidie. Îi plăcea să cânte... ar fi vrut numai ea... iar maistrul (priceput maestru) descoperise un talent înăscut pe care il șlefuia mereu mai abitir decât piesele supuse prelucrării.În cadrul căminului cultural profesorul Sever Dascălu instruia de ani de zile un mic ansamblu artistic alcătuit dintr-o formație de 42 de dansatori din trei
Vasilica Dinu () [Corola-website/Science/307625_a_308954]
-
nai Constantin Istici. Mai era un băiat tinerel, teribil de bun la vioară,Marian Suvergel,de loc din Drăgășani,mai târziu a devenit dirijorul ansamblului "Banatul" din Timisoara.Contrabasistul, a ajuns să cânte la ansamblul Ciocârlia din București, sub baghetă maestrului Constantin Arvinte, și alți câțiva instrumentiști,deveniți mai tarziu, membrii ai ansamblului"Maria Tănase",sub baghetă maestrului Nicu Cretu. În vara anului 1979,ansamblul este selectat să plece două săptămâni în Germania Federală, era primul schimb cultural cu această
Vasilica Dinu () [Corola-website/Science/307625_a_308954]
-
din Drăgășani,mai târziu a devenit dirijorul ansamblului "Banatul" din Timisoara.Contrabasistul, a ajuns să cânte la ansamblul Ciocârlia din București, sub baghetă maestrului Constantin Arvinte, și alți câțiva instrumentiști,deveniți mai tarziu, membrii ai ansamblului"Maria Tănase",sub baghetă maestrului Nicu Cretu. În vara anului 1979,ansamblul este selectat să plece două săptămâni în Germania Federală, era primul schimb cultural cu această
Vasilica Dinu () [Corola-website/Science/307625_a_308954]
-
avut loc la 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub bagheta lui Arturo Toscanini. În timpul concertului inaugural, la un moment dat, dirijorul s-a întrerupt la locul până unde compusese Puccini și a spus: „în acest moment, maestrul a pus jos pana”. După un moment de tăcere în sală, de la balcon s-a auzit: „Viva Puccini!” urmat de ovațiile publicului. Premiera la Chișinău a avut loc la 29 aprilie 1979, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă și
Turandot () [Corola-website/Science/307634_a_308963]
-
religioase, de falsă pioșenie, transformându-le în mironosițe acre și speriate. Totodată satirizează obiceiurile rele deprinse de ofițeri care dădeau exemple negative subalternilor. ACTUL I TABLOUL I Tânărul Celestin duce o dublă existență: la mânăstire ocupă postul de organist și maestru de muzică, iar seara, după ce-și termină serviciul, merge discret la teatru unde, sub numele de Floridor, repetă opereta sa “Babet și Cadet”. Colonelul Alfred Chateau - Gibus, fratele Maicii superioare a mânăstirii îi face o vizită acesteia, propunându-i
Mam’zelle Nitouche () [Corola-website/Science/307651_a_308980]
-
vorbească fără să o vadă. Celestin este înștiințat de Maica superioară că trebuie să o conducă pe Denise chiar în seara premierei operetei sale la Paris, la părintii ei care au chemat-o urgent. Denise rezolvă imediat încurcătura, propunându-i “maestrului de muzică” să plece cu trenul următor la Paris, ca să poată asista și ea la premieră. TABLOUL II În culisele teatrului Pontarcy, artiștii, directorul trupei și regizorul de culise sunt emoționați, cum este și firesc în seara premierei. Corinne, interpreta
Mam’zelle Nitouche () [Corola-website/Science/307651_a_308980]
-
autorităților ruse Zamfir se mută, în 1870, la Zürich și apoi la Geneva, unde devine un colaborator activ al lui Mihail Bakunin. Ulterior se mută în Regatul României, unde și decedează. Afirmația că Zamfir C. Arbore ar fi fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale pare a fi gratuită. În afară de numeroasele sale lucrări de specialități diverse, Arbore rămâne însemnat pentru sociologie prin două lucrări de caracter „monografic”; una, premiată de Academia Română, are ca temă „Basarabia în secolul al XlX-lea” (1899
Zamfir Ralli-Arbore () [Corola-website/Science/307703_a_309032]
-
preluată de către Ștefan Dimitrescu și mai apoi de Nicolae Tonitza. Foștii elevi ai lui Băncilă organizau periodic expozițiile intitulate "Saloanele oficiale ale Moldovei". În anul 1942, la expoziția colectivă de la saloane, au fost aduse și câteva lucrări ale, de acum, maestrului Octav Băncilă. Cu această ocazie, foștii elevi i-au acordat maestrului "Premiul Național al Moldovei" în valoare de o sută de mii de lei, sumă obținută din fondurile financiare alocate pentru expozanți. Cei mai loiali critici de artă care au
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
elevi ai lui Băncilă organizau periodic expozițiile intitulate "Saloanele oficiale ale Moldovei". În anul 1942, la expoziția colectivă de la saloane, au fost aduse și câteva lucrări ale, de acum, maestrului Octav Băncilă. Cu această ocazie, foștii elevi i-au acordat maestrului "Premiul Național al Moldovei" în valoare de o sută de mii de lei, sumă obținută din fondurile financiare alocate pentru expozanți. Cei mai loiali critici de artă care au comentat opera lui Băncilă au fost Henri Blazian, Gala Galaction, Demostene
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
din România. În anul 1940, pictorul Băncilă s-a mutat cu familia la București pe strada Știrbei Vodă, nr. 111, într-o casă veche cu curte și copaci. Pereții noii locuințe din București erau încă tapetați cu ultimele lucrări ale maestrului în anul 1954. Octav Băncilă a decedat în data de 3 aprilie 1944 ca urmare a unui edem pulmonar și a fost incinerat la Crematoriul București. Casa din Iași unde a locuit Octav Băncilă până în anul 1940, din coasta Păcurarilor
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
ghilit pânza, Cu rufele, Femei cu sapa". În perioada studiilor pe care Octav Băncilă le-a făcut la München, acesta a văzut prin muzeele capitalei Bavariei rabinii pictați de Rembrandt și alte compoziții cu aceeași tematică, pictate de către alți mari maeștri. Student fiind, a pictat un "cap de expresie" al unui evreu și doi vagabonzi evrei din Moldova. La întoarcerea sa la Iași, în anul 1898, a pictat "" (1898), "" (1899) și "" (1900). Deși a realizat în întreaga carieră o mulțime imagini
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
pe atunci, chiar și în alegoria cu autoportret intitulată " Un cap visător încununat cu lauri". Cunoscându-se pe sine, Băncilă nu s-a rezumat la un autoportret care să emane doar impresii de suprafață, ci abordând lecțiile pe care marii maeștri le-au dat portretisticii, a purces la înfățișarea oglindirii sufletești. La München, ca și la venirea sa în România după terminarea studiilor, el s-a înfățișat în forme clasiciste inspirate ca stil din portretistica lui Tizian, Velasquez și Rembrandt, precum și
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
studenției, unde s-a înfățișat cu ochii visători și chip mai subțiratic. În anul 1909, artistul a făcut un autoportret în care desenează într-un bloc de schițe și are cămașa albă. Chipul este interiorizat și liniștit, amintind de picturile maeștrilor italieni prin modul în care a fost reliefat din umbre de lumini, cu alb și negru. Personajul are o scufie pe cap, toată compoziția întărind sentimentul de vigoare care reiese din ținuta corpului și a mâinilor, precum și din chipul încruntat
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
are fundalul de culoare pământie, îl reprezintă pe Octav Băncilă în floarea vârstei. Tabloul se află la Galeria Muzeului Național de Artă din București. Autoportretele realizate la maturitate și mai apoi spre bătrânețe, nu mai au apropieri de operele marilor maeștri, fără a fi lipsite de o adâncire psihologică în reprezentare. Spre bătrânețe, autoportretele lui Băncilă capătă o tentă tolstoiană, dar sunt vii și energice, cel din anul 1940 având un aer mai meditativ. Ele au fost făcute pe tonuri roșcate
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „"Cartea Junglei” („Jungle Book”)" și "„Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”)" și a Șerifului în filmele „"Mașini” („Cars”)" și „"Mașini 2” („Cars 2”)." A fost Micul John în „"Robin Hood”" și maestrul Auguste Gusteau în filmul „"Ratatouille"”. Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „"Cufărul de cultură"”: „"Cercul"” de Mircea Radu Iacoban, "„O noapte furtunoasă”" de I. L. Caragiale, „"Sărmanul Dionis"” de
Alexandru Arșinel () [Corola-website/Science/307724_a_309053]
-
Culianu, pe care l-a ajutat în momente de cumpănă, căruia i-a înlesnit în cele din urmă plecarea în Italia și pe care l-a introdus lui Eliade. Între prof. Poghirc, pe care Culianu îl numea afectuos "iubitul meu maestru", și studentul său s-a legat apoi o prietenie ce a durat până la moartea tragică a acestuia din urmă în 1991, prietenie pecetluită parcă prin colaborarea la "The Encyclopedia of Religion" a lui Mircea Eliade, în care cei doi semnează
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
mod strălucit pe urme, a fost Dan Slușanschi. Numai o moarte - din nou prematură - a făcut ca faima acestui alt mare clasicist al nostru, a cărui stea era în plină ascensiune, să nu o egaleze și depășească pe cea a maestrului, așa cum "dom' Poghirc" îi profețea cu ani în urmă. Cicerone Poghirc a fost un eminent dascăl, încă de foarte tânăr. Se povestește că acad. Alexandru Graur, după una din orele de asistență la clasă, în baza cărora trebuia să-i
Cicerone Poghirc () [Corola-website/Science/307767_a_309096]
-
-lea al Spaniei. Portretistul oficial a lui Carol a fost Van Dyck. Elevul lui Rubens a lăsat numeroase lucrări: La moartea lui Van Dyck a fost înlocuit de Peter Lely, activ mai ales sub Carol al II-lea al Angliei. Maestrul olandez a lăsat un portret cu fiul său Iacob Un alt pictor de școală flamandă a fost Daniel Mytens, activ deja pe vremea lui Iacob I. Între numeroasele tablouri pictate de acesta, cel mai cunoscut este Când Van Dyck a
Carol I al Angliei () [Corola-website/Science/306452_a_307781]
-
1960), "Neliniști" (1962), "Îmblânzirea focului" (1971), " Încercarea de a nu muri" (1980), "Piramida Singurătății" (2000) și volumele postume "Ninge la o margine de existență" (2002),"Decebal" (2003), "Improvizația nisipului" (2006), "Răsărit de Luceafăr" (2010). Laureat al Premiului de Stat (1980), Maestru emerit în Arte (1983), cavaler al Ordinului Republicii (1998). În "Poeți din Basarabia", Adrian Dinu Rachieru remarcă: "Nici bonom, dar nici încrâncenat, heracliteanul ne face părtași, fără descărcări pasionale, la dialogul învolburat cu sinele în registrul meditației calme, totuși. Lirosofia
Victor Teleucă () [Corola-website/Science/306489_a_307818]
-
condiție care în acea epocă, trebuia neapărat îndeplinită de zeități. A fost cunoscut drept "Mântuitorul", "Apostolul", "Iluminatorul", "Domnul", "Cel ce învie morții", "Cârmuitorul" și "Timonierul". Ultimele două apelative sunt semnificative ca echivalente ale cuvântului francez "Nautonnier" titlul atribuit unui mare maestru mason. Limba utilizată în Babilon în secolul III d.Hr. era aramaica, care includea trei dialecte distincte: aramaica (limba Talmudului), aramaica mandeană și aramaica siriacă, aceasta din urmă fiind și limba vorbită de Mani și cea în care au fost
Maniheism () [Corola-website/Science/306512_a_307841]
-
așadar la concursul de admitere cu fabula „Greierele și furnica” de A. Donici. Este remarcat de profesorul Mihai Radoslavescu. Ajunge în finală și, în cele din urmă, membru al cercului de teatru. Profesorul Mihai Radoslăvescu vorbea cu multă caldură despre maeștrii teatrului românesc, încât copilul îl asculta vrăjit. Constantin Nottara a fost primul nume de mare actor pe care l-a auzit. Își dorește încă de acum să se dedice teatrului românesc, iar marele actor să-i fie exemplu în munca
Ionuț Niculescu () [Corola-website/Science/306502_a_307831]
-
atribuie Malta membrilor Ordinului Ioaniților, izgoniți de către Turci de pe insulă Rhodos. În timpul guvernării Ordinului Ioaniților (sinonim: “Cavalerii Maltezi”) insula cunoaște cea de a doua perioadă importantă de construcții masive din istorie. Capitala Valletta a luat numele de la constructorul ei, Marele Maestru al Ordinului Ioanit Jean Parisot de la Valette. Stăpânirea Ioanita ia sfârșit în anul 1798, anul ocupării arhipelagului de către trupele franceze sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta a stat 6 zile pe insulă. Nemulțumită de comportamentul trupelor franceze, populația malteza s-
Istoria Maltei () [Corola-website/Science/306551_a_307880]
-
Renașterea italiană. Și totuși creația lui reprezintă unul din evenimentele cele mai importante nu numai în arta germană a secolului al XVI-lea. A reușit să profite de toate posibilitățile pe care i le-a oferit pictura. Este un adevărat maestru în folosirea culorilor, dar și un desenator inegalabil și un grafician desăvârșit. Nu s-au păstrat nici un fel de informații referitoare la prima periodă din viața artistului. Nu se cunoaște nici adevăratul său nume de familie. "Cranach" este pseudonimul artistic
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
al lui Dürer; fiecare artist urmărește evenimentele vieții culturale înfloritoare din acel oraș. Se susține ipoteza conform căreia tânărul Cranach ar fi lucrat o perioadă în atelierul lui Dürer, observându-se multe similitudini între primele lui lucrări și arta marelui maestru. În jurul anului 1500 Cranach sosește la Viena, unde aptitudinile lui artistice și tehnica desăvârșită îl scot din anonimat. Pictorul are acces în cercurile erudiților umaniști și intră în contact cu noile tendințe artistice concentrate asupra Renașterii italiene. Tabloul "Plângerea sub
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]
-
toată Germania. Artistul ilustrează totodată câteva ediții ale Noului Testament în traducerea germană a lui Luther, dar și numeroase pamflete protestante. Lucas Cranach s-a remarcat ca un desăvârșit portretist. Personajele portretizate în unele tablouri poartă semnele incontestabile ale stilului maestrului, proiectate pe un fundal cu caracter pur decorativ, realizat de ucenicii săi. Portretele lui Cranach măsoară în general 50 cm în înălțime, fapt care permite redarea chipului în mărime naturală. Tabloul "Iudita", pe temă biblică, pictat totuși după regulile portretistice
Lucas Cranach cel Bătrân () [Corola-website/Science/306577_a_307906]