KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...655 656 657 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

că sunt un mistreț bun de străpuns. Iar tu, l-am arătat pe cel mai În vârstă, tu ai zis să mă duceți la Vindecător de parcă aș fi cine știe ce pește. Eh, Krog merge singur la Vindecătorul vostru! Așa am Încheiat. Rostind În minte cu putere, pentru că În gând, cuvântul dar nu există. El apare doar când glăsuiești, ca să nu ridici vocea și să-i sperii pe ceilalți. Krog, Însă, trebuia să ridice vocea În acea zi. Krog trebuia să-i sperie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fie mamă, la marginea unui tufiș des, cu frunze mărunte și cu mulți țepi. Bun Înțeles că am făcut ceea ce niciodată nu va suporta Îndeajuns de multe cuvinte, bune sau rele, frumoase sau urâte, simple sau Încurcate, uscate sau zemoase, rostite de Vindecători sau de șmecheri, spuse prea mult sau negrăite - totul degeaba, pentru că tu ești cel care o să trăiască ceea ce nici eu, nici Moru, nu bănuiam că va fi excesul cuvintelor față de cele de nespus. 4. Acolo, În pădure, știau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
dar pășitorii m-au lăsat și m-am trezit căzând la loc În fund, lângă bivolița aia care guiță scurt. Mă dorea din nou lângă ea, iar eu habar n-aveam ce trebuia să fac! Dacă aș fi știut să rostesc vorbe, poate că aș fi găsit o cale de scăpare, dar așa... - Tu, Krog, Îmi spuse ea cu cuvinte, În timp ce un firișor de bale i se prelinse pe bărbie. Măi, Krog, măi. Krog eram eu. Trimisul. M-am gândit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mult decât gând. Bodolona nu se bucură cu gândul de ce am făcut noi. Se bucură cu sufletul. - Ah. Aici, zise Vindecătorul și-și puse mâna pe piept. Cred că știu ce spui. Da... Suflet să-i spunem atunci. Hm. Se rostește de parcă am da aerul afară. Sssuuuflet, se amuză el precum un copil. Eu cred că Bodolona s-a bucurat cu altceva dar, zău că te Înțeleg. Ce-ar fi dacă trimisul lui Moru ar fi, de fapt, un om bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nu te gândeai la așa ceva, prin urmare m-a gândit la cum Îmi părea rău pentru ei. Uscățivul ridică din umeri. - Siloa cine e? - O femeie. Stă acolo, i-am arătat eu spre Miazănoapte. Unde sunt munții cei Înalți. - Acolo, rosti el. Munți. Înalți. Am priceput ce Înseamnă acolo. Ce sunt munții? I-am spus cum știam eu mai bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
coadă prin... hmm... munții tăi cei Înalți. Așa ziceai, nu? - Da. Munții cei Înalți unde nu trebuie să-ți faci casă ca asta, pentru că totul miroase a proaspăt dinainte. Știi, mi-a venit mie un gând pe care Îl puteam rosti fără grijă, mai bine Îi ucizi pe cei ce vin pe urmele mele. - Toiagul, tot toiag rămâne, se bosumflă el. - Bine. Dacă nu vrei să-i ucizi, dă-mi măcar de știre ce au pus la cale. Dacă aflu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
că țânțarii aduceau cu ei friguri și numai cei mai puternici oameni, Vindecătorii și vânătorii destoinici mai legau frăție așa... Mai legau frăție așa... Am Început să râd de unul singur și am dat clisa jos de pe mine. Apoi, am rostit În minte, cât de tare puteam: - Hei, tu! Ia vino lângă mine, că se lasă seara și putem să legăm frăție! Mirosul celui ce mă pândea se făcu mai acrișor. Iar se Înfricoșase. De data asta am adulmecat cum știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Nici pomeneală! De jur Împrejur erau numai femei, numai și numai femei. M-am scuturat și am dat să mă ridic În capul oaselor, dar eram moale ca un prunc și m-am prăvălit la loc. - Frig! Tare frig, am rostit În minte și una dintre femei se apropie de mine și-mi puse capul În poală. - Hai, hai, mă Îndemnă ea cu cuvinte. Îmi puse la gură o piatră scobită ca un căuș și-mi dădu să beau. Am simțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
susur de ape limpezi. Nu putea să fie decât Tatăl. Și pe urmă, cum de-au venit femeile taman după ce l-ai strigat? - L-am strigat pe Tatăl numai pentru că-mi era frică, măi Enkim, măi! Uite! Și i-am rostit din nou În felul acela. I-am spus apoi că eu și Moru nu credeam că Tatăl ar fi fost vreodată și că, dacă totuși Tatăl era, noi eram el. Enkim m-a ascultat precum un copil, dând din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
casă, luă unul dintre acele fructe și Îl izbi de o piatră largă, cu căuș scobit În ea. Fructul pârâi și se rupse În bucăți. Avea miezul roșu, precum sângele de pasăre, și era mai dulce decât mierea. Răcoros. - Așa, rosti femeia după care se repezi afară, chiuind și sorbecăind Împreună cu celelalte. - Auzisem eu că femeila astea știu tot felul de neștiute, zise Enkim mușcând bucăți Întregi din miezul acela rece. După ce am terminat de mâncat, una dintre femei a venit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cuvintele cele grele care Îl făcură să se facă mic. - Că ai vrea să mă Înveți și pe mine să vorbesc așa cum tu vorbești În gând. Numai că eu o să trebuiască să scot pe gură cuvintele Încurcate pe care le rostești tu În gând. - Și altceva n-ai mai priceput? l-am iscodit. - Păi, n-ajunge? Auzi... Enkim să scoată cuvinte pe gură, zise și mă privi cu coada ochiului. Oh, nu, era Încă prea devreme pentru el. Am luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fac de petrecanie, că doar așa știam cel mai bine să scap de griji, numai că Enkim Îmi puse degetul pe buze. - Șșșt! Acolo, În spatele copacilor! Trei oameni. Ne pândesc și țin În mâini lucruri nemaivăzute! - se căzni Enkim să rostească pe gură. 9. De văzut, Îi vedeam bine pe cei trei, dar din gândurile lor nu se auzea decât un murmur prea slab. Erau altfel decât oamenii pe care Îi mai văzusem vreodată, Însă Moru Îmi spusese că aveam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
am Întrebat pe Enkim. - Nu știu, dar ia uite ce au În mâini! I-am privit și am priceput deîndată. Țineau În mâna slabă - mâna stângă o să-i spui tu odată și odată, după ce vei fi căpătat dibăcia de a rosti vorbe care nu mai seamănă cu ceea ce denumesc - țineau În mâna slabă, așadar, o creangă lungă, netedă și lucioasă, Îndoită de o frânghie subțire care era prinsă de capetele crengii. În mâna tare țineau un snop de crengi drepte, mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În minte cu vorbele cele grele meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Tată care i-ai făcut pe toți cu boașe, m-am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea, am rostit cu glasul meu gros, cu cuvintele mele grele, iar uriașul se chirci cât ai clipi din ochi. Enkim Îl mai izbi cu un bolovan În cap dar, nu aveam timp de pierdut așa că nu l-am dat Umbrei, după cum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
două vâltori. Era purtat de spume - of, of, nu mai putea să scape din volbură și călca apa Îngrozit, la o aruncătură de băț Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din rarele vorbe buimace pe care le rostea În minte, mi-am dat seama că nu mai voia să pună mâna pe noi. Simțea cum Îl Învăluia Umbra, atâta tot. Se afundă sub spume. Răsări din nou și ne făcu semn, de parcă am fi putut să-l așteptăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spre povârnișul care urca pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
care Își drege glasul, numai că era mai moale și mai curgător. Se ridica de undeva din fața noastră. M-am ridicat În capul oaselor și am privit afară din vizuină În clipa aceea, am Înlemnit. Am holbat ochii și am rostit, cu glasul puternic al Tatălui: - Enkim. Runa. Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-am arătat eu afară. Ne-am zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mă dau la ea. Poate că am să-i spun că ea nu mai e una care face copii și nici femeie, ci iubită și, poate că Moru nu o să facă un asemenea cuvânt până mă Întorc eu, ca să-l rostesc eu, primul, În fața frumoasei Siloa, căci l-am meșteșugit Înadins pentru ea. - Văd că nu-ți plac cuvintele, i-am spus lui Minos Într-un târziu. Atunci, o să ții cont de rugămintea lui Moru? am Întrebat, Întărind puțin cuvintele rostite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
rostesc eu, primul, În fața frumoasei Siloa, căci l-am meșteșugit Înadins pentru ea. - Văd că nu-ți plac cuvintele, i-am spus lui Minos Într-un târziu. Atunci, o să ții cont de rugămintea lui Moru? am Întrebat, Întărind puțin cuvintele rostite În minte, așa, ca să pară venite nițel de la Tatăl. Minos râse. - Oh, cuvintele au și părțile lor bune. Chiar și cele pentru forme. Simt asta. Casele alea blestemate sunt mai hidoase decât niște pui de șobolan abia născuți dar, de când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ar fi Îmbrățișat toată poiana, o să apară alte și alte vorbe, și tot așa. Atunci, o să mai fim noi siguri că ele, cuvintele făcute și spuse de oricine, sunt pe potriva lucrurilor pe care le denumesc? Adică: o să ciripim, sau o să rostim cuvinte apăsate? Eu unul eram tare mândru de cuvântul suflet, cel pe care Îl pusesem la cale după ce mă bucurasem de Bodolona. Dar, spunea cuvântul suflet chiar ceea ce denumea, sau puteam să punem În locul lui alt cuvânt? Și, dacă puneam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sunetul rop, și tot așa. Adică să zic zeumaeirop În loc de frunză. Zeumaeirop! Ce prostie... Și dacă era o prostie, ce alte porunci ascultase Tatăl când făcuse cuvintele? Dar noi, Moru și cu mine - ce fel de porunci ascultasem? Cum de rosteam cuvintele Într-un anumit fel când le meșteșugeam? Fuseserăm liberi să le plămădim după cum dorisem, sau mai fusese cineva Îndărătul nostru și ne poruncise, pe nesimțite, ce să facem? Și dacă acel cineva era chiar lucrul pe care Îl denumeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
o spun ție, căci atunci nu gândisem decât: nu vreau să aștept vorba lor pfuuh. M-am Întins În culcuș și m-am gândit la Siloa. Apoi am adormit. Visul e față de trezie ceea ce e vorba din minte față de cuvintele rostite pe gură. Mai mult Îmi plăcea În vis, dar uite că plecasem În călătorie ca să rămân treaz. Așa că, tare rău mi-a părut În noaptea aceea că, măcar, n-am visat-o pe Siloa, dacă tot era să fac lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
măcar nu s-a uitat Înspre cărămida și pietrele bine ascunse. De câte ori ni se Încrucișau ochii, nu făcea altceva decât să-mi zâmbească cald, din adâncul sufletului. Ne-am luat rămas bun, iar Minos mi-a strecurat cu vorbe abia rostite În gând: - Când o să te ajungă din urmă, omul meu Îți va arăta o scoică, iar pe scoică va fi scrijelit lucrul acela pe care l-am văzut numai noi doi, azi dimineață. - Mai scrijelește pe scoică și o casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe care o lăsasem În urmă: era rece și rea și o străbăteau coame mari de apă Înspumată. - E un om care merge dintr-o parte În alta pe pământ, așa ca tine, Își Începuse acel Vindecător povestea cu vorbe rostite În minte. Krog Îi spune. E mai mare decât orice alt om care a mers pe pământ și Îl Însoțesc pâlcuri-pâlcuri de femei și de bărbați, care Îl apără și Îi ridică sate oriunde se Întâmplă să Înnopteze. El e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]