17,853 matches
-
împotriva jafurilor soldaților polonezi, iar alții au hotărât să aștepte sfârșitul luptelor pentru a se alătura taberei învingătoare. Ca urmare, doar aproximativ 600 - 1000 de moldoveni s-au alăturat polonezilor. Żółkiewski a dat ordin ca trupele sale să construiască o tabără fortificată la Țuțora. Pe 10 septembrie, lângă Țuțora, aramata polono-lituaniană a ajuns față în față cu forțele otomano-tătare, sprijinite de contingente valahe, aflate sub comanda lui Iskender Pașa, beilerbeiul de Oceac. Această forță fusese trimisă de sultan în ajutorul lui
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
în care polonezii au văzut Nistrul și frontiera Rzeczpospolitei trupele lor au început să se dezintegreze. După un nou atac de amploare a turcilor pe 6 octombrie, cei mai mulți nobili au început să fugă în dezordine spre nord, lăsând infanteria și tabăra fără apărare. Fuga cavaleriștilor a pecetluit soarta întregii expediții: cei mai mulți soldați polonezi au fost uciși sau luați prizonieri. Hatmanul Żólkiewski a fost ucis în timpul luptelor, iar mulți alți conducători precum Koniecpolski, Samuel Korecki, Mikolaj Struś, Mikołaj Potocki, Jan Żółkiewski, Łukasz
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
victoria de la Țuțora, considerau că vor fi capabili să cucerească Ucraina, pe atunci parte a Poloniei. Comandantul polonez Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie cu aproximativ 35.000 de soldați polonezi și cazaci și și-a făcut o tabără intărită la Cetatea Hotinului, în încercarea de blocare a înaintării otomanilor, care era foarte înceată. Polonezii și cazacii au reușit să reziste din 2 septembrie până pe 9 octombrie. Primele zăpezi și și pierderea a aproximativ a 40.000 oameni l-
Bătălia de la Țuțora (1620) () [Corola-website/Science/317618_a_318947]
-
soldați, lucrul acesta nu prea-i reușea. Singura armă a împăratului era diplomația, iar arma lui Baiazid era sabia încovoiată. Superioritatea rămânea întotdeauna de partea sultanului".Chiar și pentru a se încorona, Manuel a trebuit să fugă, pe ascuns, din tabăra sultanului de lângă Brussa. În anul 1392, turcii au ocupat Macedonia, peste un an-Bulgaria. După cucerirea capitalei bulgarilor, Târnovo, otomanii i-au măcelărit pe locuitorii orașului fără nici o milă. În 1394 a căzut Thessalonicul, iar, în curând, Baiazid I Yîldîrim i-
Manuel al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317671_a_319000]
-
și religioase suferite în timpul dominației poloneze. La început, cazacii s-au aliat cu tătarii crimeeni, cu ajutorul cărora au reușit să-i alunge din țară pe polonezi. În momentul în care polonezii au reușit să-i convingă pe tătari să schimbe tabăra, ucrainenii au căutat un nou aliat, care să-i ajute să-și păstreze independența proaspăt dobândită. Liderul ucrainenilor, Bogdan Hmelnițki, s-a oferit să plaseze Ucraina sub protecția țarului Alexei I. Trecerea Ucrainei sub suzeranitatea Rusiei, act ratificat prin Tratatul
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]
-
ianuarie 1727 și s-a căsătorit de două ori, cu o lituaniancă și cu Ecaterina Rodionovna Saburova, însă nu a avut urmași cu nici una dintre ele. Petru a murit (28 ianuarie 1725 stil vechi) fără să numească un succesor. În tabăra Ecaterinei se aflau "omenii noi", cei pe care Pușkin avea să-i numească "puișorii din cuibul lui Petru" și a căror interese erau legate de noua capitală. La o schimbare a puterii ar fi pierdut totul. Ecaterina a fost prima
Ecaterina I a Rusiei () [Corola-website/Science/317669_a_318998]
-
romane, unirea Bisericilor Apusului și Răsăritului, dacă ea s-ar fi înfăptuit sub egida pontifului roman, ar fi putut reprezenta un excelent capital politic pentru scaunul Sfântului Petru. De lucrul acesta își dădeau seama și ,părinții de la Basel’’. Fiecare dintre tabere se străduia să-i atragă de partea sa pe ,împăratul grecilor’’ și clerul acestuia, se făcea uz de tertipuri diplomatice, mituire și promisiuni generoase. S-a ajuns până la aceea că galerele trimise de cei din Basel erau cât pe ce
Ioan al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317744_a_319073]
-
imposibil de prins. Hanna își adulmecă prada în cele mai nesemnificative urme pe care le găsește la locul crimei. Vârfurile generației '70, Al Pacino și Robert De Niro se întâlnesc față în față pentru prima oară în același cadru. Din tabere diferite, unul polițist, celălalt infractor, cei doi, în ciuda prieteniei, trebuie să se înfrunte. Iar discuția calmă la o masă dintr-un fast food, despre finalul logic, este antologică, demnă de Nașul. Un superpolițist împotriva unui superinfractor! Film-total, de psihologii polifonice
Obsesia (film) () [Corola-website/Science/317800_a_319129]
-
un împătimit al ciclismului, s-a organizat prima ediție a concursului de ciclism montan "Cupă Concordia". Concursul a continuat an de an, în prezent fiind la a 13-a ediție, reunind cicliști din toată România și Europa. Anual au loc tabere de ecologizare, ce vizează masivele muntoase din apropierea Lugojului.
Clubul de turism Concordia din Lugoj () [Corola-website/Science/317825_a_319154]
-
câștigase licitația, a anunțat că nu a reușit să atragă fonduri pentru demararea proiectului, și astfel a fost nevoit să rezilieze contractul. Guvernul a semnat un acord de împrumut cu Banca Europeană de Investiții pentru construirea liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei în București și a inițiat un proiect de lege care trebuie aprobat de Parlament pentru începerea procedurilor de atribuire. Ministrul sănătății Attila Cseke a propus la începutul lui 2010 introducerea unei taxe pe produsele fast food, menită să finanțeze programe
Guvernul Emil Boc (2) () [Corola-website/Science/317869_a_319198]
-
Are locuitori, în majoritate ucraineni. Emigranții germani și-au denumit colonia după râul Sărata, pe malurile căruia și-au construit case. Numele râului provine de la cuvântul românesc "sare". În secolul al XVIII-lea, pe teritoriul actualei localități a existat o tabără a tătarilor nogai, cu numele de Gura-Kuruder (în ). Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
de religie protestantă. Emigranții au sosit aici la 19 martie 1822 cu căruțe cu coviltir, mergând de-a lungul râului Sărata. S-au oprit în jurul unei fântâni alimentate de la un izvor subteran, pe malul drept al râului. Ei au denumit tabăra Sărata, după numele râului care curgea pe acolo. În jurul fântânii, grupul de coloniști a început să-și construiască corturi, căsuțe și hambare. Deoarece apa este considerată a fi o sursă a vieții, fântâna a fost inclusă pe stema localității Sărata
Sărata () [Corola-website/Science/318013_a_319342]
-
și au staționat-o în spatele zidurilor orașului, umflând numărul trupelor la 50 000 de soldați, alături de garnizoană. Hannibal a refuzat să lupte în afară zidurilor orașului, iar romanii au văzut asta că un semn de slăbiciune. Romanii și-au înființat tabăra la o milă de oraș și în apropierea recoltelor din zona. Hannibal i-a atacat pe romani. Romanii, inferior numeric și neînarmați, au fugit din zona și s-au retras în fortificații, pierzând mulți soldați, dar fiind capabili să învingă
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
apropierea recoltelor din zona. Hannibal i-a atacat pe romani. Romanii, inferior numeric și neînarmați, au fugit din zona și s-au retras în fortificații, pierzând mulți soldați, dar fiind capabili să învingă contingentul cartaginez ce încercase să pătrundă în tabăra. Hannibal a devenit tot mai ezitant să atace, iar romanii și-au dat seama că au subestimat inamicul. Consulii romani au tăiat legătură Agrigentum cu lumea exterioară și au impus blocada, ceea ce a produs foamete pentru a-i forță pe
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
romană și s-a prefăcut că se retrage. Romanii i-au urmărit pe numidienii ce s-au retras, intrând în ambuscadă. Romanii au suferit multe pierderi. Hanno și-a stabilit poziția la Toros, un deal situat la o milă de tabăra romană, unde s-au desfășurat ciocniri timp de două luni, durata asediului prelugiindu-se de la șase la șapte luni. Odată ce Hanno a campat în afară taberei romane, liniile romane de alimentare de la Siracuza nu mai erau disponibile. Conform lui Polybius, consulii
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
pierderi. Hanno și-a stabilit poziția la Toros, un deal situat la o milă de tabăra romană, unde s-au desfășurat ciocniri timp de două luni, durata asediului prelugiindu-se de la șase la șapte luni. Odată ce Hanno a campat în afară taberei romane, liniile romane de alimentare de la Siracuza nu mai erau disponibile. Conform lui Polybius, consulii au fost nevoiți să între în lupta, însă Hanno refuză, având intenția de a-i învinge pe romani prin flămânzire. Situația din interiorul orașului era
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
sărăcăcios al armatei. Cartaginezii erau determinați să reziste în față romanilor. Romanii au staționat armata în jurul dealului, strecurandu-se pe întuneric, și au atacat din două părți la răsărit. Cartaginezii au fost nimiciți în lupta, iar romanii le-au jefuit tabăra. Armata romană a continuat să mărșăluiască spre Cartagina, oprindu-se la Tunis. Generalul mercenar spartan Xanthippus a fost angajat de Cartagina după negocierile grele purtate cu Roma. El avea să instruiască trupele cartagineze că să lupte în câmp deschis cu
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
luau în considerare riscurile în efortului de război comun. Romanii au pierdut 700 de vase din cauza vremii proaste, plus mulți marinari. Cartagina a pierdut 500 de vase și un număr mare de marinari. Pierderile au fost destul de mari în ambele tabere. Polybius comentează că fost cel mai distructiv război în istoria militară de la bătăliile lui Alexandru cel Mare. Adrian Goldswhorthy a analizat censusul roman din secolul al III-lea i.en. și a remarcat că au murit 50 000 de soldați
Primul Război Punic () [Corola-website/Science/317973_a_319302]
-
de sânge. Siciul Zaporijian a fost încercuit de infanterie și artilerie iar ocupanții lui somați să capitulze. Atamanul Petro Kalnîșevskîi și o serie de consilieri ai săi (starșina „bătrâni”) au găsit o stratagemă care a permis cazacilor să scoată din tabăra întărită 50 de cazaci „la pescuit” pe râul Ingul, în teritoriul de sub controlul otoman. Păcălind vigilența asediatorilor ruși, cazacii au reușit să scoată în afara fortificațiilor în jur de 5.000 de oameni, adică aproximativ 30% din efectivele Aramatei. Acești cazaci
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
nekrasoviții au atacat și distrus Caterlezul. Pentru a împiedica conflictele dintre cele două grupuri, autoritățile turce au relocat zaporijienii dunăreni în aval, pe Insula Mare a Brăilei. Noua locație era mai puțin favorabilă pescuitului, ceea ce a făcut ca atamanul de tabără Pomelo să organizeze reîntoarcerea în Rusia a aproximativ 500 de cazaci. În 1800 a izbucnit rebeliunea lui Osman Pazvantoğlu împotriva sultanului Selim al III-lea. Pazvantoğlu a încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot teritoriul de pe
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
încercat să-și asigure loialitatea nekrasoviților și le-a promis tot teritoriul de pe cursul inferior al Dunării. Sesizând apariția șansei rezolvării o dată pentru totdeauna a rivalității cu nekrasoviții, zaporijienii au trecut de partea sultanului. În timpul luptelor care au urmat, ambele tabere ale cazacilor au suferit pierderi importante. După înfrângerea rebeliunii, zaporijienii au fost răsplătiți, permițându-li-se reîntoarcerea la Caterlez în 1803. Nekrasoviții reușiseră între timp să câștige sprijinul comandantului militar al Ismailului, Pehlevanoğlu și, în 1805, bucurându-se de sprijinul
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
a murit în timpul bătălie navale din dreptul insulei Chios. În această perioadă, Sicul Dunării a atins apogeul existenței sale: avea efective de 10 - 15 mii de oameni, controla toată regiunea Deltei, cu șase sate sub controlul direct al atamanului de tabără. În Dunavățu de Sus existau 38 de sotnii ale cazacilor zaporijieni din Deltă. Față de vechii zaporijieni existau însă anumite diferențe. Se renunțase la alegerea ofițerilor („starșina” - bătrânii), iar pentru serviciul activ erau aleși doar tinerii necăsătoriți. Comandanții de regimente („polcovnicii
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
sotnii ale cazacilor zaporijieni din Deltă. Față de vechii zaporijieni existau însă anumite diferențe. Se renunțase la alegerea ofițerilor („starșina” - bătrânii), iar pentru serviciul activ erau aleși doar tinerii necăsătoriți. Comandanții de regimente („polcovnicii”) erau numiți temporar direct de către atamanul de tabără. Armata era formată exclusiv din infanteriști (dotați pentru operațiuni amfibii), fără cavalerie, flotă sau artilerie. Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah” (membrii ai
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și proprietari de pământ au devenit „raiah” (membrii ai claselor inferioare plătitori de taxe). Criza Siciului Dunărean a început în 1825, când atamanul de tabără Litvin, după ce și-a luat angajamentul că va organiza o nouă expediție împotriva insurgenților greci, a dispărut fără urmă. Războiul ruso-turc din 1828 - 1829 a produs o nouă scindare în cadrul Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture rușilor, alții
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
Siciului, unii dintre cazaci dorind să se alăture rușilor, alții rămânând loiali turcilor. Pro-rușii doreau reîntoarcerea în Rusia, cu condiția ca să primească amnistia imperială. Șeful militar al orașului Izmail, S. A. Tuciov a început în 1827 negocieri secrete cu atamanul de tabără Vasili Nezmaevski. Condiția pusă de Tuciov era ca să fie repatriată întreaga Armată, nu doar un grup restrâns. Nezmaevski nu s-a arătat dornic să-și asume o asemenea responsabilitate. Rolul de conducător al cazacilor în procesul de repatriere și l-
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]