19,560 matches
-
fost posibilă grație fondurilor oferite, din 1985, de lordul Sainsbury și de cei doi frați ai săi. Aripa a fost inaugurată în 1991 și botezata cu numele de Aripă Sainsbury (recunoștință fraților: John, Simon e Timothy Sainsbury, binefăcători). Concursul de arhitectură l-a câștigat arhitecții asociați Venturi, rauch și Scott Brown, care au proiectat aripa ținând cont de toate exigențele timpului modern: servicii publice, o nouă intrare, spații muzeale mai funcționale și altele. În muzeul galeriei naționale sunt reprezentate multe școli
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
marelui patriot, prezintă documente referitoare la istoria stațiunii, pietre votive din timpul romanilor, diferite alte materiale arheologice, monede antice, piese de ceramică, podoabe, inscripții, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme, piese de harnașament. Este amenajat în fostul cazino, monument de arhitectură in stil baroc austriac, construit in 1862, de arhitectul Daderer. După pensionare în anul 1908 generalul s-a retras la Mehadia, comuna natală. Aici a întreținut o vie activitate culturală. A fost membru activ în toate societățile culturale românești din
Nicolae Cena () [Corola-website/Science/307430_a_308759]
-
Față de aceste stricăciuni au luat poziție Friedrich Gilly și Friedrich Frick, care au publicat 1794 vederi, desene despre cetate și au inițiat o campanie de salvare a ei. În 1804 regele Friedrich Wilhelm III interzice alte modificări sau distrugeri a arhitecturii vechi. În 1817 încep lucrări de restaurare a cetății, în baza unor planuri arhitectonice în special ale arhitectului Karl Friedrich Schinkel.
Marienburg (teuton) () [Corola-website/Science/302999_a_304328]
-
lunca inundabilă a Oltului pe raza satului Dudu aparținând administrativ comunei Plopii-Slăvitești din județul Teleorman, la aproximativ 33 de km NV de Turnu Măgurele și 30 de km sud de localitatea Drăgănești-Olt. Aflată astăzi într-o avansată stare de ruină, arhitectura inițială se relevă numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incintă și turnului clopotniță, precum și din datele obținute în urma săpăturilor arheologice efectuate între anii 1995-2000. Este construită pe un plan treflat, specific arhitecturii mănăstirești a epocii când a fost ctitorită
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
astăzi într-o avansată stare de ruină, arhitectura inițială se relevă numai din resturile bisericii, ale zidurilor de incintă și turnului clopotniță, precum și din datele obținute în urma săpăturilor arheologice efectuate între anii 1995-2000. Este construită pe un plan treflat, specific arhitecturii mănăstirești a epocii când a fost ctitorită. Impunătoare și bine proporționată, are dimensiunile medii de 20,5 m lungime și 6,5 m lățime în dreptul absidelor laterale. În pronaos au fost dezgropate trei morminte cu criptă, probabil aparținând ctitorilor. Zidul
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
așezate în formă de dinți. Portalul intrării se remarcă printr-un ancadrament ornat cu o superbă decorație litică ce imită sculptura în lemn. Interesant este că pridvorul, astăzi dispărut în întregime, pare a fi contemporan cu biserica fapt neobișnuit pentru arhitectura acelei perioade. Păstrat fragmentar, zidul de incintă urma un plan hexagonal. Accesul în complex se făcea printr-un impozant turn-clopotniță, situat pe mijlocul laturii scurte de sud-vest a incintei. Construcția, pe plan pătrat, avea trei nivele, ultimul fiind probabil destinat
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
Arhivele Olteniei”, VI, 1927, p. 266). Din 1995 până în 2000, au loc mai multe campanii de săpături arheologice inițiate de Muzeul Județean Teleorman cu scopul de a pune la dispoziția proiectantului informații privind planimetria construcțiilor acum dispărute, împreună cu elemente de arhitectură de detaliu și ansamblu, semnificative pentru evidențierea etapei de construire a monumentului, nivelurile de călcare și relațiile cronologice dintre diferitele construcții ale ansamblului. Cu ocazia acestor campanii au fost întreprinse și lucrări de restaurare și reconsolidare. În anul 2002 aici
Mănăstirea Plăviceni () [Corola-website/Science/303075_a_304404]
-
în arhitectură, numit uneori și Deconstrucție, este o direcție de dezvoltare a arhitecturii postmoderne începută la sfârșitul anilor 1980. Este caracterizată de idea de non-liniaritate a procesului de design și proiectare, precum și de manipulări ingenioase ale formelor, continuității și structurilor suprafețelor exterioare
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
în arhitectură, numit uneori și Deconstrucție, este o direcție de dezvoltare a arhitecturii postmoderne începută la sfârșitul anilor 1980. Este caracterizată de idea de non-liniaritate a procesului de design și proiectare, precum și de manipulări ingenioase ale formelor, continuității și structurilor suprafețelor exterioare ale clădirilor. ul apelează la aparenta nerespectare a geometriei euclidiene, sugerînd
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
sovietice programatice a anilor 1930, Constructivism. Există, de asemenea, referiri multiple ale deconstructivismului la alte mișcări artistice importante ale secolului XX: modernism, postmodernism, expresionism, cubism, minimalism și artă contemporană. Oricum, încercarea generală a mișcării deconstructiviste este de a realiza progresul arhitecturii înspre o direcție neexplorată pînă la începutul anilor 1980, aceea a ignorării regulilor constrictive anterioare, "funcția determină forma", "purism", "fidelitate față de materialele folosite", și altele similare. Evenimentele importante care au marcat mișcarea deconstructivistă includ concursul de design arhitectural din anul
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
Bernard Tschumi), expoziția organizată la Museum of Modern Art, "Deconstructivist Architecture", în 1988, în New York City de către Philip Johnson și Mark Wigley și deschiderea din 1989 a Wexner Center for the Arts, Columbus, Ohio, designat de Peter Eisenman. Deconstructivismul din arhitectura contemporană este în opoziție cu raționalitatea ordonată a arhitectura modernistă. Relația sa cu arhitectura postmodernă este de asemenea una de contraritate. Arhitecții postmoderniști și cei deconstructiviști în stare născândă au publicat studii teoretice în revista profesională "Oppositions" (apărută între 1973
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
New York City de către Philip Johnson și Mark Wigley și deschiderea din 1989 a Wexner Center for the Arts, Columbus, Ohio, designat de Peter Eisenman. Deconstructivismul din arhitectura contemporană este în opoziție cu raționalitatea ordonată a arhitectura modernistă. Relația sa cu arhitectura postmodernă este de asemenea una de contraritate. Arhitecții postmoderniști și cei deconstructiviști în stare născândă au publicat studii teoretice în revista profesională "Oppositions" (apărută între 1973 - 1984), marcând astfel începutul unei rupturi definitive între aceste mișcări. Poziția deconstructivismului a fost
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
de contraritate. Arhitecții postmoderniști și cei deconstructiviști în stare născândă au publicat studii teoretice în revista profesională "Oppositions" (apărută între 1973 - 1984), marcând astfel începutul unei rupturi definitive între aceste mișcări. Poziția deconstructivismului a fost una critică și confruntațională împotriva arhitecturii și a istoriei acesteia, dorind o arhitectură a dezarticulării și dezasamblării. Poziția postmodernismului a fost o reîntoarcere la îmbrățișarea tuturor referirilor istorice la eclectism și ornament, în timp ce deconstructivismul refuză aceste acceptări. Acest refuz aliniază într-un fel arhitectura deconstructivistă cu
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
în stare născândă au publicat studii teoretice în revista profesională "Oppositions" (apărută între 1973 - 1984), marcând astfel începutul unei rupturi definitive între aceste mișcări. Poziția deconstructivismului a fost una critică și confruntațională împotriva arhitecturii și a istoriei acesteia, dorind o arhitectură a dezarticulării și dezasamblării. Poziția postmodernismului a fost o reîntoarcere la îmbrățișarea tuturor referirilor istorice la eclectism și ornament, în timp ce deconstructivismul refuză aceste acceptări. Acest refuz aliniază într-un fel arhitectura deconstructivistă cu anti-istorismul multor opere moderne, fiind totodată o
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
fel arhitectura deconstructivistă cu anti-istorismul multor opere moderne, fiind totodată o parte a definiție noii mișcări. Anterior revistei "Oppositions", o altă scriere care a separat deconstructivismul de linia generată de modernism și postmodernism a fost lucrarea "Complexitate și contradicție în arhitectură" de Robert Venturi (în original, "Complexity and Contradiction in architecture") publicată în 1966. Fiind simultan un punct important atît pentru postmodernism cît și pentru deconstructivism, Venturi aduce argumente în "Complexity and Contradiction" împotriva purității, clarității și, mai ales, a simplismului
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
cele două curente majore ale modernismului, au fost puse "la zid", fiind privite ca paradigme prin prisma scrierilor postmoderniste și deconstructiviste. Citirea lucrării lui Venturi în cheie postmodernă a fost exact acea parte ornamentală și aluzivă filozofică care aducea bogăție arhitecturii și pe care modernismul o ocolise, o eliminase, o uitase sau nu o considerase niciodată. Ca rezultat, arhitecții postmoderni au început să refolosească ornamentele ca elemente de îmbogățire ale fațadelor, chiar și în cazul clădirilor construite "economic" sau "minimalist" (a
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
ornamentată". Raționalismul design-ului a fost "anulat", dar funcționalitatea clădirii a fost păstrată. Astfel, afirmația anterioară se găsește în proximitatea tezei majore a următoarei lucrări importante a lui Venturi, în care acesta afirma că semnele și ornamentele pot fi aplicate arhitecturii pragmatice implicând îmbogățirea acesteia cu conceptele filozofice complexe ale semiologiei. Un alt exemplu de lectură deconstructivistă a "Complexity and Contradiction" este "Wexner Center for the Arts" al lui Peter Eisenman. Centrul Wexner ia forma arhetipală a castelului, pe care-l
Deconstructivism () [Corola-website/Science/303099_a_304428]
-
Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă "zvâcnire" de orgoliu ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrăznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului baroc. Ultimele opere din Roma ale lui Michelangelo pot fi considerate precursoare ale arhitecturii baroce, deoarece design-ul Bazilicii Sfântul Petru atinge o unitate colosală, nemaiîntâlnită până la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea la Roma, în special la fațada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai importantă
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
cea mai importantă fațadă de biserică a barocului timpuriu, "Santa Suzana" a lui Carlo Maderno. În secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a răspândit în Europa și America Latină, unde a fost promovat de iezuiți. Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt: Arhitectura religioasă a perioadei Baroce a început prin modelul bazilicii cu cupolă și naos în formă de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de convențiile manieriste, exemplificate prin "Il Gesù", se numără și biserica
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
fațadă de biserică a barocului timpuriu, "Santa Suzana" a lui Carlo Maderno. În secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a răspândit în Europa și America Latină, unde a fost promovat de iezuiți. Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt: Arhitectura religioasă a perioadei Baroce a început prin modelul bazilicii cu cupolă și naos în formă de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de convențiile manieriste, exemplificate prin "Il Gesù", se numără și biserica "Santa Susanna", proiectată
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
1598 - Roma 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii "Sant'Andrea al Quirinale" (1658), care prin altarul semeț și domul plutitor furnizează o mostră a noii arhitecturi. Ideea sa de reședință urbană barocă este reprezentată de "Palazzo Barberini" (1629) si "Palazzo Chigi-Odescalchi" (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a lumii antice și chiar mai puternic de la cea a Renașterii. Proclamat de generațiile următoare un revoluționar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazându-și proiectele pe figuri geometrice complexe (module). Spațiul arhitectural creat de Borromini se dilată și se contractă după nevoie, demonstrând o afinitate pentru stilul târziu al lui Michelangelo. Opera
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a lumii antice și chiar mai puternic de la cea a Renașterii. Proclamat de generațiile următoare un revoluționar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazându-și proiectele pe figuri geometrice complexe (module). Spațiul arhitectural creat de Borromini se dilată și se contractă după nevoie, demonstrând o afinitate pentru stilul târziu al lui Michelangelo. Opera sa reprezentativă este minuscula biserică "San
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]
-
vază arhitect din Roma. Stilul său timpuriu este exemplificat de fațada ușor concavă a bisericii "San Marcello al Corso" (1682-63). Abordarea solemnă a lui Fontana, deși lipsită de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influență substanțială asupra arhitecturii baroce și prin însemnările prolifice și prin arhitecții pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-lea. În acest secol capitala europeană a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris. Stilul Rococo, care
Arhitectură barocă () [Corola-website/Science/303091_a_304420]