16,589 matches
-
construcția clădirii. De exemplu, baza colecțiilor din bibliotecă a fost donația făcută "Serenissimei" a colecției de manuscrise adunate de umanistul, savantul, patronul și colecționarul bizantin, cardinalul Bessarion; el și-a donat propria colecție la 31 mai 1468: circa 750 de manuscrise în limbile latină și greacă, la care a adăugat încă 250 de manuscrise și unele cărți tipărite ("incunabule"), constituind prima bibliotecă "publică" deschisă oamenilor de știință din Veneția. (În 1362 biblioteca lui Petrarca a fost donată orașului Veneția, dar această
Biblioteca Marciana () [Corola-website/Science/333558_a_334887]
-
a colecției de manuscrise adunate de umanistul, savantul, patronul și colecționarul bizantin, cardinalul Bessarion; el și-a donat propria colecție la 31 mai 1468: circa 750 de manuscrise în limbile latină și greacă, la care a adăugat încă 250 de manuscrise și unele cărți tipărite ("incunabule"), constituind prima bibliotecă "publică" deschisă oamenilor de știință din Veneția. (În 1362 biblioteca lui Petrarca a fost donată orașului Veneția, dar această colecție de manuscrise, cărți vechi și scrisori personale a fost pierdută sau dispersată
Biblioteca Marciana () [Corola-website/Science/333558_a_334887]
-
latină și greacă, la care a adăugat încă 250 de manuscrise și unele cărți tipărite ("incunabule"), constituind prima bibliotecă "publică" deschisă oamenilor de știință din Veneția. (În 1362 biblioteca lui Petrarca a fost donată orașului Veneția, dar această colecție de manuscrise, cărți vechi și scrisori personale a fost pierdută sau dispersată). Ca și British Library sau Biblioteca Congresului în vremurile din urmă, "" a profitat de o lege din 1603 care cerea ca o copie din toate cărțile tipărite la Veneția să
Biblioteca Marciana () [Corola-website/Science/333558_a_334887]
-
cum ar fi "Sf. Giovanni și Paolo" din Veneția și S. Giovanni di Verdara din Padova. Colecția a fost îmbogățită prin donații mari realizate din când în când: Odată cu căderea Republicii Venețiene în 1797, a fost îmbogățită prin transferul de manuscrise și cărți din clădirile cu scop religios care au fost desființate sub regimul lui Napoleon I. În 1811 biblioteca a fost mutată în încăperile mai spațioase din Palatul Dogilor, unde au fost aduse și alte colecții: În 1904 colecția a
Biblioteca Marciana () [Corola-website/Science/333558_a_334887]
-
ca monetărie). Biblioteca s-a extins de atunci iarăși în spațiile sale originale adiacente și chiar în secțiuni ale "Procuratie Nuove" din Piața San Marco. Astăzi, în afară de circa un milion de cărți tipărite, Biblioteca Marciana conține aproximativ 13.000 de manuscrise, 2.883 de incunabule și 24.055 de lucrări tipărite între 1500 și 1600. Există multe anluminuri. Printre comorile de neînlocuit sunt zeci de partituri de operă de Francesco Cavalli și sonate de Domenico Scarlatti.
Biblioteca Marciana () [Corola-website/Science/333558_a_334887]
-
director la Direcția de Presă și Edituri a Ministerului Culturii (1952-1955), director al Editurii Științifice (1955-1958), apoi redactor-șef al Editurii Tineretului (1958-1960). A fost concediat de la conducerea Direcției de Presă și Edituri a Ministerului Culturii după ce a publicat un manuscris despre răpirea Bucovinei. A murit în 1975, iar Uniunea Scriitorilor a refuzat să-i acorde un loc de veci pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. A debutat ca licean în revista brăileană „Luceafărul literar și artistic", iar editorial cu placheta
Theodor Constantin () [Corola-website/Science/333625_a_334954]
-
liberă după textul original, a fost făcută de Edward Fitzerald și a apărut în Anglia, în 1859. Au urmat numeroase alte ediții, stârnind nu numai un larg ecou public, dar și interesul cercetătorilor, care s-au preocupat să descopere noi manuscrise khayyamiene. În noile manuscrise numărul catrenelor a început să varieze de la 150 la 450, nesiguranța autenticității crescând într-atât, încât s-a ajuns până la negarea totală a paternității lui Omar Khayyam. Disputa în jurul autenticității lor continuă și astăzi. Robaiurile Înțeleptului
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
a fost făcută de Edward Fitzerald și a apărut în Anglia, în 1859. Au urmat numeroase alte ediții, stârnind nu numai un larg ecou public, dar și interesul cercetătorilor, care s-au preocupat să descopere noi manuscrise khayyamiene. În noile manuscrise numărul catrenelor a început să varieze de la 150 la 450, nesiguranța autenticității crescând într-atât, încât s-a ajuns până la negarea totală a paternității lui Omar Khayyam. Disputa în jurul autenticității lor continuă și astăzi. Robaiurile Înțeleptului Khayyam ( din ediția îngrijită
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
comparațiilor oferă poeziei sale o nesfârșită bogăție de imagini care se succed cu mult dinamism.” „În periada modernă, "diwan"-ul lui Imru’al-Qays s-a bucurat de o atenție deosebită din partea cercetătorilor occidentali și orientali. În 1837, bazându-se pe manuscrisul culegerii întocmite de Al-Asma’i, de Slane publica la Paris o primă variantă a "diwan"-ului conținând 28 de poeme. În 1870, Ahlwardt scoate la Londra o nouă ediție, conținând 68 de piese, reproducând culegerea lui Al-Sukkari, cu adăugiri luate
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]
-
răcorit, am cetit soției mele povestea. A părut mișcată. Am căutat o verificare și am supus chinului ascultării și pe prietinul meu proaspăt, poetul George Tutoveanu. După aceea m'am liniștit și am început a relua foaie cu foaie tot manuscrisul. L-am vârât în sertar și l-am lăsat, până ce au sunat în livadă gangurii și privighetorile”, a completat el. O variantă parțială a romanului (3 capitole) a apărut în foileton în anul 1902, sub titlul "Frații Potcoavă", în numerele
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
Moneda fantazienilor", scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin în 1937 - 1938 în care Pena merge cu anticipația până în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicată în ziarul „Drum” in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social
Ion C. Pena () [Corola-website/Science/333146_a_334475]
-
Surprinzător, prin 1943 - 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim - incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu” La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflăndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940: Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei
Ion C. Pena () [Corola-website/Science/333146_a_334475]
-
alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stănescu - Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum „Scrieri” - Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Acest volum cuprinde următoarele secțiuni: - Epigrame publicate
Ion C. Pena () [Corola-website/Science/333146_a_334475]
-
cartea "Învețemêntul popular" (1871 [?], trad. după Léon Lebon), fie din germană prin opere ale lui Schiller (balada "Hera și Leandru", Cassandra, Împărțirea lumei), Friedrich Philipp Wilmsen (1856, "Prietenul tinerimei: Carte de cetire pentru skoalele populare de G. P. Bilmsen"). În manuscris se păstrează și o traducere din limba greacă, „Viața lui Sulla Romanul dupre Plutarcu, traducere de Georgiu Radu Melidon, directorul Școalei Normale Carol I”, prezentată Academiei pentru premiere. La începutul secolului XX, o stradă din apropierea Bisericii „Sfântul Gheorghe” din urbea
George Radu Melidon () [Corola-website/Science/333182_a_334511]
-
Jivago, iar acțiunea sa are loc între Revoluția Rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial. Din cauza poziției sale independente față de Revoluția din Octombrie, s-a refuzat publicarea romanului "Doctor Jivago" în URSS. La îndemnul lui Giangiacomo Feltrinelli, manuscrisul a fost transportat ilegal la Milano și publicat în 1957. Pasternak a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul următor, un eveniment care a umilit și înfuriat Partidul Comunist din Uniunea Sovietică. Romanul a fost ecranizat de regizorul
Doctor Jivago (roman) () [Corola-website/Science/333210_a_334539]
-
gheață-roman, editura Tracus Arte, 2014 Premiul Vasile Voiculescu, pentru romanul Revoluția borfașilor, Concursul Național Vasile Voiculescu , Buzău, 2013 Premiul pentru proză al revistei Argeș - pentru Revoluția borfașilor premiile anuale ale revistei, 2013 Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volum în manuscris, 2012 - Radiografia unei zile de mai Premiul I, la festivalul național Vox Napocensis/Cluj, secțiunea proză, 2007 Marele premiu „Dan Pavel”- secțiunea proză, concursul național „Dan Pavel”- Timișoara, 2004 Marele premiu „Eusebiu Camilar” - proză concursul național „Magda Isanos, Eusebiu Camilar
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
Learning Foundation și a lucrat cu Stephen Muggleton, Claude Sammut, Richard Wheeler și alții pentru a studia sistemele lingvistice naturale și teoriile inteligenței. În 2007 lucra la finalizarea unei serii de articole științifice cu privire la sistemul lingvistic natural Sophie și la manuscrisul unei cărți intitulate "Jehovah's Creatures". Michie a inventat tehnica memoizării. A fost implicat în mai multe grupuri diferite în decursul vieții sale. El a fost: He was involved in many different groups during his lifetime. He was a: Michie
Donald Michie () [Corola-website/Science/333339_a_334668]
-
bun catalog stelar disponibil în epoca redactării sale, catalogul lui Tycho Brahe. Catalogul lui Brahe conține 1005 stele, reperate cu o precizie de ordinul unui minut de arc. La moartea lui Brahe, survenită în 1602, nu fusese încă publicat, însă manuscrise ale catalogului erau în circulație în toată Europa, încă din 1598. Nimeni nu știa cum Bayer, magistrat la Augsburg și care nu era afiliat niciunei societăți savante din epocă își procurase un exemplar; este sigur că acest catalog, de o
Uranometria () [Corola-website/Science/333369_a_334698]
-
comparațiilor oferă poeziei sale o nesfârșită bogăție de imagini care se succed cu mult dinamism.” „În periada modernă, "diwan"-ul lui Imru’al-Qays s-a bucurat de o atenție deosebită din partea cercetătorilor occidentali și orientali. În 1837, bazându-se pe manuscrisul culegerii întocmite de Al-Asma’i, de Slane publica la Paris o primă variantă a "diwan"-ului conținând 28 de poeme. În 1870, Ahlwardt scoate la Londra o nouă ediție, conținând 68 de piese, reproducând culegerea lui Al-Sukkari, cu adăugiri luate
Divizia 3 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/333420_a_334749]
-
ori în anii 1920-1930 la Fierbinți, unde locuia o soră de-a lui căsătorită cu un judecător de la Judecătoria plășii Fierbinți. Nuvela „Șarpele” a fost scrisă de Mircea Eliade în primăvara anului 1937, pe parcursul a paisprezece nopți, fără vreun plan, manuscrisul fiind trimis zilnic pentru a fi cules la tipografie. Scriitorul lucra în același timp și la editarea operelor lui B.P. Hasdeu în două volume, ce urmau a fi publicate de Editura Fundațiilor Regale. Lucrul concomitent la două cărți se datora
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
de „Ziua Cărții”, adică pe la sfârșitul lunii mai, când urmau a fi publicate și cele două volume ale operelor lui Hasdeu. Scriitorul trebuia să-și împartă astfel timpul între cursul de metafizică de la universitate, corectarea ediției Hasdeu și scrierea nuvelei. Manuscrisul nuvelei trebuia predat în două săptămâni pentru a putea fi tipărit și publicat la timp. Mircea Eliade scria în memoriile sale că "„«Șarpele» este singura mea carte scrisă fără plan, fără să știu cum se va desfășura acțiunea și fără
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
scria articolul pentru ziarul "Vremea", apoi lucra la ediția Hasdeu (introducere, adnotări, bibliografie) până la orele 22-23, după care își golea biroul și scria 15-20 de pagini din nuvela „Șarpele” până la 3-4 dimineața. Fără a mai reciti textul scris, el punea manuscrisul într-un plic și-l lăsa în fața ușii de la intrare pentru a fi luat de curierul editurii și dus în aceeași zi la tipografie. Eliade se simțea istovit și surmenat din cauza activității intelectuale intense; el era nevoit să bea multe
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
nici până acum încercările de traducere a acestor limbaje nu au avut succes. Profesorul Bedřich Hrozný a intrat atât în istoria științifică ceha, cât și în cea universală, ca cel care a descifrat limbajul hitit, prima limbă indo-europeana descoperită în manuscris. El a pus bazele unei noi discipline științifice, hititologia, care se ocupă cu istoria și cultura materială și spirituală a Imperiului Antic Hitit. Hrozný nu a fost doar un om de știință strălucit, ci și un manager priceput. El a
Bedřich Hrozný () [Corola-website/Science/334765_a_336094]
-
Mari Albert (n. 16 aprilie 1877, Nijmegen - d. 17 martie 1943, Calcutta) a fost un orientalist neerlandez. El a fost de fapt primul tibetolog neerlandez. O mare parte din colecția sa de manuscrise și de obiecte etnografice și de artă face parte acum din Colecția Van Manen a Institutului Kern (numit după Hendrik Kern (1833-1917)) din cadrul Universității Leiden. s-a născut într-o familie înstărită. Tatăl său, Reinier Otto van Manen, era inginer
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]
-
un număr de articole. Începând cu 1914 asta avea loc și în săptămânalul "The Commonweal". În acel an avea loc primul eveniment care a condus la desprinderea sa de Societatea Teosofică. În 1914 Annie Besant și Leadbeater au finalizat un manuscris cu titlul "The lives of Alcyone". Acesta prezenta șirul reîncarnărilor, în care Krishnamurti era cea de-a 49-a reîncarnare a lui Alcyone. De asemenea, oamenii din anturajul lui Krishnamurti erau și ei menționați cu șirul reîncarnărilor proprii. Van Manen
Johan van Manen () [Corola-website/Science/334769_a_336098]