17,708 matches
-
din manualele școlare. M-a prezentat, mă priveau fără simpatie. Prenumele meu ciudat, probabil, nu inspira Încredere. Mi se cerea să-l repet, să repet apoi numele Întreg, Încă și Încă o dată. Însoțitorul meu sesizase manevra de intimidare. „Domnul...”, a rostit răspicat Poetul. „O să vedeți curând cine este domnul...”, a adăugat, repetând ferm și mândru numele meu Întreg, de parcă ar fi rostit: Napoleon Bonaparte! Elan exagerat. Eternitatea locală nu se obținea ușor Între numeroșii Napoleoni ai competiției pentru glorie. L-am
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
-l repet, să repet apoi numele Întreg, Încă și Încă o dată. Însoțitorul meu sesizase manevra de intimidare. „Domnul...”, a rostit răspicat Poetul. „O să vedeți curând cine este domnul...”, a adăugat, repetând ferm și mândru numele meu Întreg, de parcă ar fi rostit: Napoleon Bonaparte! Elan exagerat. Eternitatea locală nu se obținea ușor Între numeroșii Napoleoni ai competiției pentru glorie. L-am revăzut, apoi, după vreun an, la Capșa, unde mă invitase la prânz, să-mi arate prefața. Veneam cale lungă, cu tramvaiul
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
M-am situat Într-un punct care m-a... de-centrat.” Îl priveam cu extremă atenție, dar tăceam. „S-au produs dereglări. Ar trebui niște reașezări, altă articulare. Să fiu readus la funcționalitate. Recentrat, poate.” Îl ascultam Îngrijorat, fără să rostesc vreo vorbă. Poate avea dreptate, cine știe... Se simțea agresat de un adevăr ascuns, greu de conciliat, primejdios. În aceeași perioadă, prietenul său, Mircea Horia Simionescu, fusese șocat de o mică secvență În parcul Ioanid. Era cu o prietenă și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
fel de parte a doua, orală, a interviului scris din 1982-1983 și ne-am și gândit, la un moment dat, la un volum În care să adăugăm textului de atunci transcrierea convorbirii de peste aproape două decenii și, eventual, și cuvântările rostite la seara ce mi se dedicase la Târgul de carte din Ierusalim, tot În 1999. Deși am izbutit, până la urmă, transcrierea, proiectul va rămâne, bănuiesc, ca multe altele, pentru o posteritate inexistentă. L-am putut urmări adesea, În acești ani
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
trăit-o. Nu se va putea adapta Între ei. „Viața era mai pură, mai simplă acolo”, Își spune În finalul cărții supraviețuitorul, amintindu-și de cei de „acolo”, buni și mai ales răi, cu un „resentiment afectuos”. Nu ezită să rostească cuvântul „fericire”. „Da, asta am să le spun celor care mă mai Întreabă despre lagăr: despre fericirea În acele locuri. Dacă mă mai Întreabă vreodată. Și dacă nu uit.” Pentru cei care s-ar putea lăsa derutați de aceste citate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Puțini au avut curajul să Înfrunte isteria verii acesteia. Festivitățile s-au chircit, speriate, În Cetatea Eternă. Dar el este aici. Ignorând sfaturile prietenilor, milioane de prieteni ai cărților sale, Primo Levi a venit În cimitirul Ghivat Shaul să-și rostească, din nou, Întrebările În fața pietrei. În fața eroului necunoscut al urgiei de ieri. Aici, În Cetatea Cărții Eterne, În Ierusalimul asediat de urgia de azi. Nu doar pietrelor eterne le vorbește. Primo Levi Întreabă, din nou, pe cei care trăiesc În
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
orașului să ia masa împreună la un renumit restaurant din localitate, Ratskeller. Ședința solemnă, dedicată comemorării Căpitanului, a avut loc Duminică 30 Noiembrie, ora 10 dimineața, în sala de mese de la barăci. Au fost prezenți toți legionarii. Cuvântarea a fost rostită de Corneliu Georgescu. A vorbit de actul asasinării Căpitanului. Mai întâi a fost ștrangulat, apoi s-au tras gloanțe în trupul lui și a celorlalți camarazi, uciși odată cu el. Călăii nu s-au mulțumit cu aceasta, ci au turnat în
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și mișcări de trupe. Dumitru Ion susține că singurele informațiuni pe care le-a transmis lui Prahoveanu verbal, sunt: arestarea unor foști ofițeri de aviație; poziția și situația unei unități de aerostație din comuna Pantelimon; un zvon cu privire la un discurs rostit în Parlament de domnul ministru Vasile Luca, referitor la șovinismul evreilor ce au cerut introducerea limbii „idiș” în școlile lor naționale. Dumitru Ion recunoaște de asemenea că în diferite rânduri a contribuit cu bani pentru Mișcarea Legionară, bani pe care
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
morții; au început alt șantaj cu antibioticele și transfuziile de sânge, pentru a-i salva viața de care aveau nevoie pentru proces. Până la urmă, Tavi, nu a călcat pe urmele lui George Manu, și a cedat, zdrobit fizic și sufletește, rostind acuzația monstruoasă în fața tribunalului, așa cum i-o dictaseră și el trebuise s-o învețe pe dinafară. După ce povesti din nou, a nu știu câta oară, ce suportase înainte de a sluji „inamicul” în mentalitatea lui de ostaș, îl întreabă pe Nicolae
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
ca să rup tăcerea. Mi-a aruncat o privire, dar și-a văzut de drum. După părerea mea, avea douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Nasul și ochii frumos conturați, fruntea lată, tenul proaspăt. „Proust“, a zis ea privindu-mă. N-a rostit chiar cuvântul, dar mișcarea buzelor ei asta mi-a sugerat. Sunetele erau imperceptibile. Nici măcar respirația nu i se auzea. Aveam senzația că ne desparte un zid gros din sticlă. — Marcel Proust? am întrebat. M-a privit ciudat și a repetat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă era să le transcriu în franceză, germană sau engleză, poate găseam o soluție. Hai să încerc în engleză. La început sunau cam așa: Even - through - be - shopped - degreed - well Cel puțin așa le-am auzit, dar când să le rostesc, mi-am dat seama că pașii ei răsunau cu totul altfel. Ceva mai aproape ar fi: Efgvén - gthôuv - bge - shpèvg - égvele - wgevl Mi se părea mai degrabă că semăna cu finlandeza. Din păcate, nu știu nimic nici despre această limbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mersului. Oricum n-avea rost să aflu ce culoare și ce formă avea, din moment ce tot ne apropiam de el. Mi-am adunat ultimele fărâmițe de putere ca să rezist. Mai avem zece metri, zise iar fata. În clipa în care a rostit cuvintele, au încetat brusc vâjâitul și huruitul care urcaseră de pe fundul gropilor și făcuseră aerul să vibreze. Parcă le-ar fi tăiat cineva de la rădăcină cu un topor. Ce întrerupere neașteptată și ciudată! Fără nici un avertisment, fără reverberații. Într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rotunjit, de mărimea unui disc. Am trecut degetele pe suprafața lui și am simțit un fel de crestături artificiale. Am îndreptat lanterna într-acolo și am studiat obiectul cu multă atenție. — E lucrat în relief, zise ea. N-am putut rosti nici un cuvânt, așa că doar am încuviințat. Semăna cu ceea ce văzusem la intrarea în sanctuarul Întunegrilor. Doi pești cu gheare care guvernau lumea lor. Două treimi din disc erau la suprafață, o treime scufundată în apă. După cum observasem deja, era o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lor morală nu și-a făcut loc gheara golemului stalinist. Au murit anticomuniști, conștienți de năpasta prăbușită peste ei . În 1936, vărul mamei, Costică Filipescu ministrul agriculturii în Cabinetul Alexandru Vaida Voievod, în anturajul elitei satului Burdusaci, printre altele, a rostit și cuvintele comunism și Stalin. După plecarea musafirilor, mama a rugat preotul să sfințească cerdacul ospitalier al colocviilor estivale numai pentru rostirea celor două cuvinte blestemate. Intr-o asemenea familie m-am născut, am crescut și am învățat să resping
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
căutând să concilieze o linie așa-zicând oficială cu respectul și cultivarea valorilor estetice. În legătură cu rolul și statutul specific al revistei F. în perioada 1973-1985, trebuie consemnat fenomenul denumit Cenaclul „Flacăra”, manifestare inaugurată în septembrie 1973 la București. Adrian Păunescu rostește cuvântul de deschidere: „Vom prezenta celor care vor să ne asculte scriitori din toate generațiile. Fiindcă nu suntem străini de faptul că revista noastră este citită, dorim să sprijinim și să promovăm o literatură majoră, a marilor probleme, o literatură
FLACARA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287013_a_288342]
-
sensibil și citit, practică poltroneria sentimentală și o demagogie ridicolă. Este un cabotin de ilară ingeniozitate, anticipând uneori stilistica unor personaje din teatrul lui I. L. Caragiale. Bunăoară, declarația de amor a slujnicarului rezonează deplin în grotesca mărturisire cu temei similar rostită de Rică Venturiano. Dar F. nu-și poate lăsa eroii să se contureze singuri și îi „susține” cu discursul lui agresiv, pătimaș ori persiflant, întotdeauna polemic. Considera că asanarea morală este ținta cea mai de seamă a scrisului. Mentalitatea, definind
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
convorbire cu C. Săteanu, care a consemnat relatarea și a publicat-o în 1941. Înhumarea a avut loc în ziua de 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea, de față fiind, printre puțini alții, junimistul N. Gane și Nicolae Iorga. Au rostit cuvântări institutorul Toma Săvescu, care a evocat figura dascălului, și Eduard Gruber, care a făcut elogiul celui dispărut. În 1890-1892 apar, la Iași, Scrierile lui I. Creangă, în două volume. În 1948, Academia RPR îl proclamă, post-mortem, „membru de onoare
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
pe poet să se confeseze psalmodic, parcă de-a dreptul cerului, așa cum se întâmplă în poemul amplu, cât un volum, Singur în fața lui Dumnezeu (2001). În volumele Poeme introductive (1986), În căutarea poemului pierdut (1995) ori Poesia mirabilis (1999), e rostită frecvent ideea că poemul nu se oferă de la sine celui care îl modelează. La rândul său, poetul există ca o favoare și o consecință a uimirii poetice, el trecând necondiționat de la starea contemplativă la ipostaza de dependență creatoare. Fiind o
DORIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286836_a_288165]
-
reapar în Clipa dintre hotare (2001) și în Vocale celeste (2001), acesta din urmă situându-se simetric față de volumul de debut, dar strângând în el experiența din interval. Ultimele comentarii despre poet îl definesc ca pe un „neoclasic” (Octavian Soviany), rostind nesofisticat „cosmosul mirific” (Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă), într-un echilibru al tradiției și modernității. SCRIERI: Cer înfrunzit, București, 1969; Glas de ceară, București, 1972; Masa de mire, București, 1975; Ochii florilor, București, 1976; Dimineața cuvântului, București, 1980; Paranteza Lunii
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]
-
Traian și tranșează la nivelul cuvintelor cele mai adânci semnificații ale trăirilor românești; poetul remarcă în da-ul slavon și nu-ul latin deosebirile fundamentale de atitudine istorică: „Tu, deci, să știi că - acest slavon da, moale / L-am fost rostit plecați umili din șale. / În el e un trecut zăcut ca o lingoare, / Și rădăcina lui încă mă doare. // Dar tot mai fulgeră - Parâng - iarăși să știi / - Destin cu creștet sus ne-nfrânt de vitregii - / Străbunul nu, prin oarbele potrivnicii. Cu
GREGORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287352_a_288681]
-
penitenciar - este Piteștiul, locul celui mai sinistru experiment de „reeducare” a deținuților politici, care va constitui tema uneia dintre scrierile exemplare ale lui G., Patimile după Pitești (publicată inițial în limba franceză, în 1981): „Taci! Nimeni n-are voie să rostească numele blestemat... - Tu i-ai binecuvântat blestemul. - Nu! N-a fost cum crezi. N-ai fost acolo, deci nu știi. Numai cei care au trecut prin ce-au trecut pot să vorbească, iar ei nu pot să vorbească, au uitat
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
celebru teoretician, nelipsit din bibliografiile de specialitate ale facultăților de Litere, ajunge să facă asemenea afirmații aberante este cea a specializării. Unui eseist ca Genette Îi lipsește deschiderea culturală - iar afirmațiile-i apar cu atît mai naive cu cît le rostește cu superbie. Studiile culturale ar spune mai mult decît naratologia, În cazul autoficțiunii (pornind de la observații formale, dar depășindu-le), și, mai ales, ar răspunde la alte Întrebări. Punctul de vedere al esteticii receptării este foarte interesant. Iată ce crede
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
-l cunoaște pe Y. Cunoscîndu-l, imaginea se bruiază pînă la opacizare, gesturile devine automate, X acționează ca urmare a unei naturi pe care nu-o stăpînește pentru că nu a conștientizat-o niciodată și În consecință niciodată n-a știut să rostească dubito ergo cogito. În fine, Y dezamăgește, X revine convulsiv asupra ei Însăși, imaginea se reface prin intermediul unei oglindiri amețitoare, de la caz la caz cu ajutorul retoricii exponențiale brute - vezi cazul Mariei Nimier din Noua pornografie sau al lui Marie Darrieussecq
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la Paris. Prea comode, de astă dată și plictisite, pentru a fi semnificative, sfârșiturile romanelor sale sunt banale și irită cititorul (“ Sfârșitul unei cărți nu este cu-adevărat sfârșitul ei. Nu ești obligat să explici totul”, sunt cuvintele lui Echenoz rostite Într-un interviu luat de Le Figaro În 1997) care, dacă ar putea comunica cu autorul imediat după ce ultima pagină a fost citită, l-ar sfătui să se lase de scris dacă tot nu are nimic important de spus. Adevărul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe Cinghiz Aitmatov. Condiția scriitorului s-ar reduce de fapt, sugerează autorul, la aceea a individului exilat dintr-o patrie a originii aflată dincolo de puterea istoriei, un tărîm al “tinereții fără bătrînețe”, singurul În care cuvintele sunt capabile de a rosti adevărul: “...de aici sau de aiurea nu voi mai putea regăsi drumul mongol, nu mă voi putea exila decît În minciună, aceasta este probabil lecția, În loc de a divaga fudul despre aici și despre aiurea ar fi mai bine o dată pentru
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]