KorAP: Find »[drukola/base=rosti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...656 657 658 ...719 >

17,957 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

Ceața Adâncă, sau măcar Gerul cel Greu și că o să fie mereu iarnă. Krog ăsta spune că la Început a fost vorba și că omul care o să scape de urgii o să fie după chipul și asemănarea vorbei pe care o rostește cu gura, deși eu unul nu pricep cum vine asta. Dar tot el, Krog, spune că dacă o să aflăm vorba, o să știm să trecem peste Ger, că tot așa, cu ajutorul vorbei, ne-a scos Tatăl din Ceața care a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
precum peștele scos din apă. Frumoasa noastră Runa era la fel de umflată - iar acolo unde nu era acoperită de bășici, era mai roșie decât un rac fiert. Of, of. Mi-am Întors privirea și am rămas În mijlocul satului, fără să mai rostesc nimic. Atunci l-am zărit pe omul alb de care Îmi vorbise Tuni: hm, nu avea pe piele semnele trecerii prin deșert. Vorbea cu Tuni și mă iscodea, cu coada ochiului, când și când. Când mă văzu că-l scotocesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
buștean. M-am ridicat din culcuș și am luat-o după Logon. L-am găsit așezat pe un trunchi de copac prăvălit. Arunca În apă cu pietricele. - Nu poți vorbă deloc? Începu el. - Doar așa, i-am răspuns cu vorbe rostite În minte. - Dar poți vorbă În minte fără să te audă? - sopti el, privind cu Înțeles spre tabăra noastră. Am făcut semn că da. - Enkim prieten? Am făcut semn că da. Atunci, de ce chemat Logon la tine? Logon pornit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
uite de ce-a amânat Tatăl atât de mult Împărțeala cuvintelor. Se bizuia, săracul, pe oameni, că s-or deștepta, dar ei... pfuuh! făcu N’jamo un gest de lehamite. - Ah, de deșteptat n-or să se deștepte niciodată, am rostit Înainte să apuc să mă gândesc. - Asta să mi-o spui numai mie, Îmi atrase N’jamo atenția, iar eu o să-ți răspund, tot numai ție, că așa cred și eu. - Moru mi-a zis că vorbele n-o să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
nimeni. Nu e vorba de frică. Dar altminteri, ne stingem. - Moru zicea că cine spune vorba, nu se stinge. Că Își sădește neamul de-aci Înainte pentru totdeauna. - Pot să-mi sădesc neamul, oricare ar fi vorbele pe care le rostim. - Atunci, ce să-ți mai spun eu? Că dacă nu vorbești aceeași limbă cu ceilalți, o să rămâneți aici, mereu? Singuri, În pădurea asta, În care nici foc nu faceți, În care mâncați doar ce vă dă pământul, trăind pe sub frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
l-a Învățat de la mine, Însă, a fost vis - iar acesta era un cuvânt meșteșugit de Moru. Nu pricepea Unu ce Însemna vorba asta, dar i-am tot spus-o În minte, iar și iar, până ce a Început s-o rostească: - Vis, vis. De atunci, mărunțeii i-au spus Unu Vis Vis, iar ei au priceput iute ce vroia să spună acest cuvânt, căci despre vise puteau să ne Învețe foarte multe. După mai multe zile de mers, mărunțeii ne scoaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un terci pus pe foc, simțeai că te trece un abur rece pe șira spinării. Tare rău mi-a părut, dar În ziua aceea a trebuit să-l Învăț pe Unu cuvântul frică. L-a priceput deîndată și, ori de câte ori Îl rostea, se zgribulea și se purta de parcă ar fi dorit s-o ia la goană cu pașii lui nesiguri. Spre după-amiază, am cotit-o din nou spre Miazăzi. Lucrurile s-au potrivit de minune pentru că am făcut cotul acela pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
zicea că așa e rămas de la Tatăl. Că o să vii tu, Vindecătorul vorbelor, și că o să ne duci către Apus. Așa știam toți, deci așa o să se Întâmple. Atunci am gândit un cuvânt pe care n-aveam cum să-l rostesc, căci nu-l meșteșugise nimeni. Wola m-a priceput deîndată, căci a ridicat din umeri neputincios. Tu o să-i spui acelei vorbe: probabil și, ține minte că asta e o vorbă tare veche, mai ales printre Vindecători, căci ei știau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu toate miile și miile de ani de cuvinte care o să te Învețe să te ascunzi În tine Însuți mai abitir decât În cea mai adâncă văgăună. Firește că, În clipa În care i-am văzut, n-am știut să rostesc În mintea mea de ucigaș nici cuvântul mii, nici cuvântul ani. Aveam să le aflu, la rândul meu, de la alți Vindecători. 29. Pe noul venit Îl chema Barra. - Soarele o să apună de atâtea ori, Îmi arătă el trei degete de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Întrebă Barra pe Logon cu vorbe rostite. - Nu, nu. Krog nu lasă la mine asta. - Uhuu, păcat-păcat. Mai bine de jumătate din ei dus la fund, dacă luau după noi pe apa asta... Mi-am dat seama atunci că toți rostiseră cuvintele. Vorbeau poticnit și Încurcau câteodată vorbele, dar i-am ascultat cu atenție și am văzut că era un lucru bun. - Of, of. Hai că venit toți, am auzit un glas din spatele meu. Era Nunatuk, una dintre femeile Cipusik. Neamul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
troiene, au trecut peste dealuri și prăpăstii, așa cum aveau și-ai tăi s-o facă de atâtea ori, după ce vor fi Învățat cumsecade cuvinte precum de ce laolaltă cu intonația potrivită, cea care vă face să spuneți mai multe vorbe decât rostiți, căci nu-i altceva decât rămășița călătoriei noastre În vorba voastră. Așa că, am pornit peste puntea Înghețată. Era din ce În ce mai frig și n-am să-ți spun nici de bătrânii care au pierit pe drum, nici de copiii Înghețați și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Nu-i ăla nor să-l Îmbrobodească pe Dyas. Dacă tu ești Krog, se Întoarse el deodată spre mine, e lăsat că avem ceva de vorbit numai noi doi. - Avem de vorbit. Da, am spus. Și el și ai lui rostiseră cuvinte de-ale lui Moru de când coborâseră pe gheață, de parcă de aci Înainte, călătoria mea nu mai avea nici un rost. Mi se părea că singurul lucru pe care Îl mai aveam de făcut era să ajung cu bine acasă. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu femei frumoase. - Te ascult, i-am spus cu glasul Tatălui. Dyas tresări. Apoi zâmbi cu jumătate de gură. - Auzisem eu că numai așa știi să vorbești... Ia mai fă așa o dată. - Văd că tu și ai tăi știți să rostiți vorbele, am Început. De-aia am plecat În lume, să Împart vorbele celor ce nu știu să le rostească. Dyas se holba la mine. - Te aud, Tată din cer, te aud! Mumă-mea mi-a spus că, Înainte vreme, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Auzisem eu că numai așa știi să vorbești... Ia mai fă așa o dată. - Văd că tu și ai tăi știți să rostiți vorbele, am Început. De-aia am plecat În lume, să Împart vorbele celor ce nu știu să le rostească. Dyas se holba la mine. - Te aud, Tată din cer, te aud! Mumă-mea mi-a spus că, Înainte vreme, așa vorbeam cu toții, numai că nimeni nu știa atâtea cuvinte câte știi tu. Lume, spuneai? Cum adică, lume? I-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Dyas știe doar să te aștepte aici, după cum e lăsat. De asta am vrut să stăm de vorbă numai noi doi. Uite, Începu el o poveste pe care sigur și-o mai spusese În minte, dacă nu cumva o și rostise de unul singur, În așteptarea Întâlnirii de acum. - E lăsat să-l trec pe urmașul Tatălui peste Marea cea mare. Iar eu, Dyas, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mai mult Îmi dau seama că așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
aduna spre Miazănoapte. - Hmm... Se strică vremea. Iar norul celălalt, Îmi arătă el norul uriaș pe sub care trecuserăm, dă să crească din nou. Gerul cel Greu va veni, măi Krog, iar partea astălaltă, cu vorbele pe care trebuie să le rostim cu toții la fel, o cred din tot sufletul. Numai eu știu cât de mult rău poate să facă un Ger din ăsta năprasnic. Of, of, oamenii și femeile vor trebui să vorbească aceeași limbă În timpul urgiei. Pe de altă parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
printre ai lui, Încheie el și-mi făcu cu ochiul. - Păi, cu vorbele poți să faci orice, măi Dyas. E chiar lucru ușor să fac din tine un văr de-al meu. M-am apropiat de el și i-am rostit cu glasul Tatălui: Eu, Krog, te numesc pe tine văr al meu și scoborâtor din Tatăl. Atunci, l-am Îmbrățișat, deși nu era nevoie de asta, dar era un gest scos la iveală de cuvintele pe care tocmai le rostisem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
rostit cu glasul Tatălui: Eu, Krog, te numesc pe tine văr al meu și scoborâtor din Tatăl. Atunci, l-am Îmbrățișat, deși nu era nevoie de asta, dar era un gest scos la iveală de cuvintele pe care tocmai le rostisem. Pe de altă parte, era un gest care arunca primele semințe ale minciunii noastre În mințile celor ce ne priveau. Vorbele nu vor face decât să crească minciuna dar, ca să fiu cinstit, lui Dyas nu-i păsa de asta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
râse și prinse să Îngâne un fel de cânt moale, de parcă ar fi obosit să-și tot strige copiii pe care nu-i mai găsea. Mai mult mormăia, Încât n-am Înțeles decât câteva cuvinte dintre cele pe care le rostea: apa verde, sărătura, valurile moi kelib, și gheața. Ori de câte ori punea o Întrebare cu glas mai puternic, doi dintre oamenii lui Dyas Îi răspundeau. - Valuri moi kelib și apa verde peste gheață? Vreau Tokeba! - Vrei Tokeba, pui la păr! La un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Dilc și Selat, ca și În scrijelitura primită pe scoica trimisă de Minos - era În ele un secret care Îl aștepta pe Krog. Căci, un mattang din acela ținea loc de tot cântul care dura atât de mult ca să-l rostești de la cap la coadă. 35. Am zărit multe pământuri frumoase de pe Marea lui Dyas, dar nici unul nu era pământul cel tare la care trebuia să ajungem. Am văzut tot felul de ape și tot soiul de valuri, văzduhuri de toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Înțeles ce Înseamnă, dar nu-mi venea să cred că vorbele puteau fi spuse și pentru așa ceva. - Bun venit, repetă Gupal și-mi Întinse mâna. I-am strâns-o, după cum voia el, dar nu-mi dădeam seama ce trebuia să rostesc. Am privit la Logon, dar era și el la fel de uluit. - Văd că trebuie să-ți răspund cumva la fel, dar nu știu cum, am recunoscut. Iar Gupal: - Fă-mi o urare. Urare. Să-i spun ceva de bine. Ceva care să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
reluă el, dar tare mult ne-am bucura dacă nu ne-ar călca Gerul cel Greu. Crezi că s-ar putea să scăpăm? Cum să scape? Nimeni n-avea să scape de Gerul Cel Greu, dar m-am trezit cum rostesc ceea ce Gupal și ai lui doreau să audă: - De ce să nu se poată? Oamenii lui prinseră să vorbească deodată, cu toții. Cei mai mulți erau Încântați de vorbele mele și, mi se părea că parcă le luasem o piatră de pe inimă. Unul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la Logon. - Sute? Optzeci? Săptămâni? Luni? - am repetat. Gupal râse și chemă o femeie. - Ceai, Îi spuse. Repede, te rog. Logon Își drese glasul. Începu să se lingă pe buze, după cum făcea ori de câte ori Îl Încurca ceva. - Ceai? izbuti el să rostească. - Ceai, spuse Gupal când femeia ne aduse un fel de scoici din pământ, pline cu apă fierbinte. Vedeți să nu vă opăriți! ne spuse el. Prea târziu. Buzele ne luaseră foc parcă și abia dacă reușirăm să nu dăm de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
că făcusem toată călătoria asta numai și numai ca să-l Întâlnesc pe Gupal. Încă de când stătusem În satul lui Minos, Îl auzisem pe Dilc cum se gândea la numere din acestea mari, fără să fie Însă În stare să le rostească. Îmi aminteam cum spunea că totul putea să fie gândit plecând de la cele cinci degete și că celelalte numere, cele mai moarte cuvinte după cum ne Înțelesesem, trebuiau să fie rude cu primele cinci. De atunci, mă tot căznisem să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-l pe spate ca pe un brad retezat. - Și vezi de blestematul ăla de Logon, Kikil! Nu-l lăsa să fugă! strigă din nou glasul bine cunoscut. Aș fi putut să-l strig, dar nu mai aveam obraz să-i rostesc numele nici măcar În minte. 37. - Enkim! am strigat Într-un târziu. Între timp, vânătorii noștri se iveau din toate colțurile - purtau torțe și deja puseseră mâna pe câteva iscoade de-ale vrăjmașilor. - Vedeți de Kikil! le strigă Enkim. El a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]